Valeriu Stoica este un jurist de certă competență profesională, un teoretician subtil al dreptului și un practician pragmatic al acestuia. Dacă ar fi trăit în Grecia antică, s-ar fi găsit cu siguranță printre sofiștii care l-au condamnat la moarte pe Socrate. Dacă l-ar fi cunoscut, Schubert și-ar fi intitulat una dintre cele mai faimoase compoziții ale sale, nu „Păstrăvul”, ci „Valeriul”. A fost ministru al justiției în guvernarea CDR-USD-UDMR și Președinte al PNL.
Retras strategic din prim planul scenei politice, a acceptat să acorde un interviu Q Magazine.
Profitând de amabilitatea sa, i-am pus câteva „întrebări-cheie”. Din răspunsurile primite se înțelege că le-a tratat ca pe „întrebări-încuietoare”. Oricum, ascultând o voce ca aceea a lui Valeriu Stoica îți mai revii din depresia creată de comunicarea actualei elite politice, care exprimă într-o limbă de lemn vidul ideatic al unei gândiri de lemn. De fapt o pseudo-elită care crede că dacă tot frumusețea nu scuză prostituția, iar inteligența nu scuză lipsa de caracter, nu mai are rost să fii nici frumos nici inteligent. Oricum frumusețea este trecătoare, iar inteligența inconsecventă.
Am obținut deci un interviu inteligent, util de parcurs pentru tot ceea ce spune; precum și, ori poate, mai ales, pentru ceea ce se ferește să spună.
L-am „ispitit” pe distinsul interlocutor sugerând reproșul, desigur nefondat, că a ratat șansa de a înființa DNA, probabil din grija de a nu-i deranja pe „corupți”. Așteptam să răspundă printr-o critică aspră venind de la un mare profesionist și apărător notoriu al drepturilor omului, adusă acestei instituții aberante ale cărei abuzuri sunt de multă vreme cunoscute și recunoscute, bricolată sub guvernarea unui partid politic advers. S-a „apărat” asumând cu mândrie paternitatea Legii 78/2000 privind combaterea corupției; act normativ care a oferit temei exceselor DNA de mai târziu, menținând în câmpul penalului infracțiuni specifice regimului comunist (precum abuzul în serviciu) și inducând o mentalitate care astăzi permite liberarea pentru bună purtare a criminalilor în serie, dar se opune oricărei forme de ușurare a detenției condamnaților cu gulere albe, în loc să se concentreze asupra recuperării prejudiciilor imputate acestora.
La întrebarea privind cazurile în care unele parchete (era vorba, evident, tot de DNA) i-au pus sub urmărire penală pe judecătorii care nu le-au confirmat prin condamnări rechizitoriile, speram să obțin o opinie legată de controversa desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați în exercitarea actului de justiție (SIIJ). Interlocutorul meu nu a venit la „întâlnire” și mi-a oferit o viziune iluministă: soluția este „formarea inițială și continuă a magistraților în acord cu valorile constituționale”, căci „omul nu este nici infailibil, nici incoruptibil, iar magistrații sunt oameni”. Astfel, vorba bancului, „mortul a fost mutat pe strada Academiei”, noi fiind trimiși pentru rezolvare nu la SIIJ, ci la Institutul Național al Magistraturii (INM), acolo unde plutește spiritul magistraților #rezist.
Oricum, notabil este faptul că, spre deosebire de urmașul său la nivel de guvern și colegul de partid, Cătălin Predoiu, care, la unison cu fostul ministru de Justiție pesedist Ana Birchall, se declară adept fără rezerve al desființării SIIJ, Valeriu Stoica nu se pronunță asupra acestui subiect. El avertizează, în schimb, că important este cine îi controlează pe magistrații coruptibili. Oare cine ar putea fi?
Cu privire la lipsa bazei legale a MCV, Valeriu Stoica aduce argumentul tranzacției politice. Pentru ca statul de drept românesc, cu viciile pe care nu au reușit să le înlăture miniștrii de Justiție post-comuniști, să nu fie un obstacol în calea admiterii României în UE, a fost acceptat controlul Bruxellesului asupra justiției Bucureștiului. Deci, un mic aranjament politic a cărui legalitate nu poate fi argumentată, dar despre ale cărui consecințe dezastruoase, mai bine nu vorbim.
Fostul ministru al Justiției găsește un paradox în împrejurarea că aceia care critică MCV critică și absența statului de drept. Din punctul meu de vedere lucrurile stau exact invers. Cele două critici se leagă perfect. Un mecanism stabilit în afara legii, MCV, nu a făcut decât să submineze statul de drept, în loc să îl consolideze. Câtă vreme MCV va mai funcționa, statul de drept român va fi tot mai deficitar. Și va funcționa cu atât mai mult cu cât juriștii români de valoare, cu precădere cei din mediul academic, vor evita să spună adevărul asupra acestui subiect.
***
Floriana Jucan: Ați fost ministru al justiției. Unul dintre cei mai buni profesioniști în domeniul științei dreptului. De ce nu ați înființat DNA? Ați vrut să îi protejați pe corupți?
Valeriu Stoica: Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție fost adoptată ca urmare a inițiativei Ministerului de Justiție în ultimul an al mandatului meu. De atunci și până în prezent, întreaga activitate anticorupție din România s-a desfășurat pe temeiul acestei legi. Orice adăugare este de prisos.
Floriana Jucan: Sunteți cel care a formulat teoria potrivit căreia teme care nu pot face obiectul unor ordonanțe obișnuite, pot face obiectul ordonanțelor de urgență. Interdicția constituțională ca Parlamentul să dea mandat de legiferare Guvernului în anumite domenii era menită să acorde o protecție specială anumitor valori. Este urgența un motiv suficient pentru a renunța la acea protecție?
Valeriu Stoica: E mai mult decât o teorie. Delegarea legislativă, inclusiv în ce privește ordonanțele de urgență, este prevăzută în art.115 din Constituție. Într-adevăr, există o teorie a delegării legislative, dar ea premerge cu mult reglementării din Legea fundamentală și nu am avut nicio contribuție la elaborarea ei. Singurul meu merit este acela de a fi făcut parte din Comisia de revizuire a Constituției, care a redactat textele adoptate ulterior prin Legea nr. 429/2003 și aprobate prin referendumul național din 19-19 octombrie 2003. Ca efect al revizuirii au fost introduse restricții pentru a limita apetitul oricărui guvern de a emite ordonanțe de urgență. Ulterior, în loc să respecte aceste restricții, guvernele s-au luat la întrecere pentru a emite cât mai multe ordonanțe de urgență. Eforturile Curții Constituționale pentru a curma sau limita acest abuz guvernamental au rămas fără succes. Consecințele sunt foarte grave pentru stabilitatea și predictibilitatea sistemului juridic din țara noastră. Ele au fost amplificate de inițiativele legislative cu caracter populist ale unor parlamentari din diferite partide.
Floriana Jucan: În practica judecătorească au apărut situații în care judecători ce au infirmat rechizitoriile au fost puși sub urmărire penală de către procurorii parchetelor unde funcționau și autorii acelor rechizitorii. Vi se pare că pe o atare cale se pot exercita presiuni asupra judecătorilor și care ar fi soluția pentru a evita asemenea situații?
Valeriu Stoica: E reprobabil dacă au existat asemenea situații. Controlul reciproc dintre puterile și instituțiile statului este firesc în regimul politic al democrației constituționale, dar nu trebuie să fie deturnat de la scopul său firesc și transformat într-un instrument de intimidare sau răzbunare. Anticorpii împotriva acestui virus instituțional sunt formarea inițială și continuă a magistraților în acord cu valorile constituționale și controlul profesional corect, riguros și eficient. Omul nu este nici infailibil, nici incoruptibil, iar magistrații sunt oameni. Problema este cine sunt formatorii și cine controlează.
Floriana Jucan: CCR a decis că alcătuirea completelor de cinci judecători s-a făcut în baza unor regulamente neconstituționale. În consecință, potrivit legii, deciziile pronunțate de aceste complete de-a lungul mai multor ani, sunt lovite de nulitate absolută. Consecința a fost că persoanele condamnate de completele de cinci judecători cu mai puțin de treizeci de zile înaintea deciziei CCR au fost eliberate din închisoare și procesele lor au fost reluate, în timp ce ceilalți condamnați au rămas să execute decizii absolut nule. Cum vedeți această situație? Dacă nu vi se pare normală, ce remedii găsiți?
Valeriu Stoica: Fără garanții procesuale, adevărul nu iese la lumină, iar dreptatea rămâne un deziderat îndepărtat. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, iar aplicarea lor de către magistrați, într-un proces sau altul, nu se face în mod mecanic, ci numai prin analizarea profundă și nuanțată a aspectelor de fapt și a problemelor de drept din fiecare speță.
Floriana Jucan: CCR este acuzată de unii de carater partizan. Vedeți alte formule pentru desemnarea membrilor CCR sau găsiți că aceasta este formula optimă?
Valeriu Stoica: Am spus de multe ori că această suspiciune, mai mult sau mai puțin întemeiată, nu poate fi înlăturată decât prin schimbarea modalității de selecție a candidaților pentru numirea judecătorilor constituționali. Numirea este reglementată în Constituție, selecția și propunerea candidaților pot fi stabilite prin Legea Curții Constituționale, care se poate modifica mult mai ușor decât Constituția.
Floriana Jucan: Conferirea statutului de magistrat deopotrivă judecătorilor și procurorilor a creat confuzii și a generat abuzuri. Cum credeți că trebuie soluționată această problemă? De ce trebuie să fie procurorii magistrați?
Valeriu Stoica: Problema există din 1991, anul adoptării Constituției. Atunci s-a stabilit că instanțele judecătorești și Ministerul Public fac parte din autoritatea judecătorească, nu numai judecătorii, ci și procurorii fiind magistrați. În 1997 s-a statuat prin lege că autoritatea judecătorească este compusă din puterea judecătorească și din Ministerul Public. Numai judecătorii, nu și procurorii, fac parte din puterea judecătorească. Soluția a fost consacrată în 2003 prin revizuirea Constituției, când s-a recunoscut principiul separației și echilibrului puterilor constitutive ale statului – legislativă, executivă și judecătorească. Apoi, ca urmare a unor decizii ale Curții de la Strasbourg, măsura arestării nu a mai putut fi dispusă de procurori, ci numai de judecători. Aceste clarificări de statut sunt suficiente pentru a distinge în corpul magistraților între independența judecătorilor și autonomia procurorilor. Întrucât nu cred că această soluție va fi modificată prea curând, important este ca fiecare magistrat să-și onoreze statutul propriu prin competență profesională și integritate.
Floriana Jucan: Recent CEDO a pronunțat o hotărâre care, chiar nedefinitivă, a generat discuții, ea fiind considerată motiv pentru „revizuirea” deciziilor CCR. CEDO are drept de control asupra deciziilor CCR, care nu este o instanță judiciară? Există vreo posibilitate ca deciziile CCR să fie revizuite?
Valeriu Stoica: E o problemă complicată. Mă rezum să constat că, mai ales în ultimul timp, există o competiție, mai vizibilă sau mai discretă, între instituțiile naționale de control constituțional, CJUE și CEDO. Nu este o chestiune specifică României.
Floriana Jucan: De curând s-a ivit un conflict de competențe între Curtea Constituțională a Germaniei și Curtea Europeană de Justiție. Pe rolul celei din urmă se află și o cerere care ar putea duce la un conflict similar cu CCR. Curtea de justiție a UE are plenitudinea competenței de interpretare a tratatelor constitutive ale UE. CCR are plenitudinea competenței de interpretare a Constituției României. În cazul în care CJUE constată că deciziile CCR și, prin urmare, Constituția României, nu sunt conforme cu interpretarea dată de ea tratatelor UE, ce se întâmplă? Care decizie are prioritate?
Valeriu Stoica: Curtea Constituțională Federală din Germania are de mai mult timp tendința de a interpreta în mod destul de restrictiv competența CJUE. Alte instanțe constituționale naționale par să-i urmeze exemplul. Nu este exclus ca în viitor, în loc să avem o mișcare centripetă către o suveranitate europeană, să vedem cum se accentuează o mișcare centrifugă către disoluția instituțiilor europene. Ar fi un mare pericol pentru România. Partajarea nuanțată și flexibilă, dar clară și fermă a competențelor între instituțiile naționale și cele unionale este cheia viitorului Uniunii Europene. În sfera sa de competență, orice instituție, națională sau europeană, are prioritate. Unicitatea și dificultatea acestei experiențe instituționale rezultă din coabitarea a două autorități suverane pe același teritoriu. Întreaga experiență istorică a construcției de stat a exclus acest gen de coabitare, prin partajare de competențe. Până acum, suveranitatea statului asupra propriului teritoriu era incompatibilă cu orice altă suveranitate. Războiul european care a început odată cu destrămarea Imperiului Roman și s-a extins la nivel mondial prin cele două conflagrații din prima jumătate a secolului trecut, adică un război care a durat un mileniu și jumătate, nu a putut fi oprit decât prin această construcție instituțională fără precedent în istorie, care îmbină suveranitatea națională cu o autoritate (sper să devină o adevărată suveranitate) europeană , supranațională. Frământările care au loc acum în Europa și în întreaga lume, amplificate de pandemie, pun sub semnul întrebării această construcție instituțională. Fără să fiu profet, am însă credința că statele din Uniunea Europeană, dacă s-ar baza numai pe suveranitatea proprie, fără o adevărată suveranitate europeană, concretizată într-o puternică arhitectură instituțională, nu vor rezista mult timp competiției globale.
Floriana Jucan: O mare problemă pe care o are România este aplicarea abuzivă a MCV. Care este baza legală în dreptul european a MCV, după ce clauza de salvgardare din tratatul de aderare a României la UE a expirat în 2010? Ce se poate face pentru a evita abuzurile în aplicarea MCV și mai ales a pune capăt aplicării acestui mecanism dezavantajos pentru țara noastră?
Valeriu Stoica: Baza este compromisul care s-a făcut cu ocazia aderării României la Uniunea Europeană pentru nu transforma vulnerabilitățile statului de drept într-un fine de neprimire. În schimb, România a acceptat MCV. Paradoxul e că tocmai cel care îl contestă se plâng că în România nu există stat de drept.
Floriana Jucan: Ați fost președinte al PNL. Azi PNL este membru al PPE și se manifestă ca un partid favorabil internaționalei corporatiste. Ați putea să ne spuneți prin ce este calificabil azi ca partid liberal și ca partid național?
Valeriu Stoica: Programele economice ale PNL sunt liberale. Programele sociale și cele culturale promovează valorile tradiționale (naționale și religioase). Aceste programe sunt complementare. Dacă aceste tendințe se consolidează, PNL ar putea deveni un solid partid liberal-conservator, dând României o șansă în această lume tulburată, plină de incertitudini.
Floriana Jucan: Care sunt liderii liberali, dar și de la alte partide, de care vă simțiți reprezentat ca cetățean al acestei țări, din punct de vedere al proiectului politic și al valorilor, nu al formalismului. Adică nu vă întreb dacă vă reprezință președintele țării, pentru că formal o face, vă întreb dacă este modelul dvs politic și de leadership?
Valeriu Stoica: Modelele mele politice sunt Ion Brătianu, Ionel Brătianu și I. G. Duca.
