Consiliul Europei la 70 de ani și CEDO la 60 de ani. Viitorul CEDO în viziunea judecătorilor și a președinților Curții

Marin VoicuSUMAR

I. 20 de ani de REFORME structurale ale CURTII de la Strasbourg
1. Reformele realizate prin Protocolul 11 si de celelalte Protocoale Aditionale la Conventie
1.1. Cum arata Curtea pana la «reforma» din 1998
1.2. Principalele obiective ale reformei – 1998 si unele evolutii in perioada 2000-2020
1.3. Jurisprudenta Curtii – continuitate sau schimbare?
1.4. Reforma continua a procedurilor Curtii – cerinta majora a noilor realitati din Europa

2. Principalele date statistice, de actualitate, din activitatea Curtii – Raportul 2019
2.1. Statistica 2009-2019
2.1.1. Cereri atribuite si hotarari pronuntate
2.1.2. Anul 2019
2.2. Unele date statistice privind Romania

II. Viitorul CEDO in viziunea membrilor si a unor presedinti ai Curtii
1. Prof. Luzius Wildhaber – presedintele CEDO (1998-2007) – Elvetia
2. Jean Paul Costa – presedinte CEDO (2007-2011) – Franta
3. Dean Spilman – presedinte CEDO (2012-2015) – Luxemburg
4. Guido Raimondi – presedinte CEDO (2015-2019) – Italia
5. Linos-Alexandre Sicilianos – presedinte CEDO (2019-2020) – Grecia

III. Studii europene asupra CURTII-Extrase
1. Fundatia «Renè Cassin» – Strasbourg – «Criticile atavice asupra CEDO», de prof. Yannick Lècuyer, sinteza din RDLF-2019, «Cronica» no. 53
2. Raportul ECU-European Centre of LAW and Justice – 19.02.2020 privind statutul si conflictele de interese ale judecatorilor CEDO

IV. In loc de concluzii: CEDO – incotro ?

*

I. 20 de ani de REFORME structurale ale CURTII de la Strasbourg (1998-2018)

1. «Reforma» realizata prin Protocolul 11 si de celelalte Protocoale Aditionale la Conventie.

1.1. Cum arata Curtea pana la «reforma» din 1998

Prof. Vincent Berger, cel mai longeviv slujbas al Curtii Europene (33 de ani), in cartea sa “Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”, tradusa in limba romana si publicata in mai multe editii in Romania, de IRDO, se intreaba, dupa atatia ani de existenta, ce este aceasta Curte in care lucreaza de atata timp?, la care tot el raspunde: “Prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale; interpretul Suprem al Conventiei; pamantul promis ce nu este atins, decat dupa un maraton de procedura sau ultima reduta a democratiei pe vechiul continent”.

Astfel, am cunoscut si eu Curtea Europeana, cu valorile si mentalitatile ei, in care m-am integrat, intensiv intr-o buna masura si intr-un timp scurt, in principal, datorita formatiei primite in Facultatea de Drept din Bucuresti, de la marii nostrii profesori, dar si a experientei valoroase dobandite ca judecator national in cei peste 30 de ani de meserie pana atunci.

O contributie relevanta la “alinierea” mea la standardele Curtii au avut-o insa unii din reputatii judecatori ai acesteia, precum: L. Ed. Pettiti (de 18 ani judecator francez la Curte si autorul celui mai cunsocut tratat asupra Conventiei), prof. Rudolf Bernhardt (17 ani judecator german la Curte, vicepresedinte si presedintele Curtii, director de onoare la Max Planck – Heidelberg), prof. Carlo Russo (17 ani judecator italian la Curte), Alphons Speilman (tatal presedintelui Curtii), s.a., carora le port recunostinta si un respect deosebit.

Am inteles, astfel, mai clar spiritul promovat in acest inalt for judiciar, perseverenta si prudenta Curtii, credinta statornica in afirmarea valorilor Conventiei, actiunea energica si consecventa a jurisprudentei in a face din protectia drepturilor omului o garantie concreta si eficace si nu un drept generic si iluzoriu.

In acest spirit, marile tendinte ale jurisprudentei Curtii releva nevoia majora de inteligenta responsabila si umanism aplicat, de protectie reala si eficace a drepturilor fundamentale, pentru a putea raspunde sfidarilor epocii.

Pornind de la individualitatea cazurilor judecate, Curtea si-a intemeiat deciziile pe norme relative la securitatea juridica, increderea legitima caracterul efectiv, responsabilitate, nediscriminare, si, in deosebi, proportionalitate si subsidiaritate.

In interpretarea Conventiei, Curtea a adoptat un caracter finalist, teleologic, intelegand sa faca o aplicare progresista, evolutiva, neincremenita la starea drepturilor si a obieceiurilor din 1950, dar tinand cont si de marile orientari juridice contemporane.

Aceasta Curte ne-a atras atentia in anii 70, ca, viitorul Europei si, deci, al nostru, nu poate fi conceput altfel, decat prin afirmarea neingradita a personalitatii umane, fara a incuraja teza protectionismului exacerbat si unilateral al drepturilor si libertatilor omului, in dauna obligatiilor, pe care, individul, in mod natural, constitutional si moral, le are si trebuie sa le indeplineasca corelativ.

Jurisprudenta Curtii a accentuat noua etica democratica, ce nu se mai bazeaza doar de legitimitatea votului universal, ci si pe primatul drepturilor omului, pe independenta institutiilor publice fata de stat si, mai ales, pe constitutionalism.

1.2. Principalele obiective ale reformei – 1998 si unele evolutii in perioada 2000-2020

1.2.1. Obiectivele reformei

a) Un sistem intr‑o evolutie constanta

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare in septembrie 1953, a consacrat, pe de o parte, o serie de drepturi si libertati civile si politice si, pe de alta, a instituit un mecanism pentru a garanta respectarea obligatiilor asumate de catre Statele contractante. Trei institutii aveau responsabilitatea acestui control: Comisia Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1954), Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO – instituita in 1959) si Comitetul de Ministri al Consiliului Europei compus din ministrii afacerilor externe ai Statelor membre sau reprezentantii lor.

Dreptul de recurs individual era initial doar o optiune a Statelor contractante, care, deci, erau libere sa‑l aleaga sau nu; in septembrie 1953, cand a intrat in vigoare Conventia, numai trei din cele 10 State fondatoare au recunoscut acest drept, pentru ca, in 1990, toate cele 22 de State membre sa‑l recunoasca, iar prin Protocolul nr. 11, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, recunoasterea dreptului de recurs individual a devenit obligatorie. Acest drept apartine persoanelor fizice si juridice, grupurilor de particulari si organizatiilor.

Initial, procedura europeana avea doua faze: prima viza un examen preliminar al Comisiei, care statua asupra admisibilitatii si, in caz afirmativ, incerca o reglare amiabila a diferendului, iar, in caz de esec, intocmea un raport asupra fondului cauzei, pe care‑l transmitea Curtii.

In a doua faza, procedura se desfasura direct la Curte, care pronunta o hotarare, dupa dezbaterea in contradictoriu, in cadrul unei audieri publice a cauzei, iar hotararea se executa sub supravegherea Comitetului de Ministri.

In primii ani ai functionarii mecanismului, numarul cererilor a fost redus, pentru ca, in anul 1981, Comisia sa inregistreze 404 cauze, iar in ultimul an al existentei sale, un numar de 4756 (1997); numarul dosarelor neinregistrate sau deschise provizoriu in cursul anului 1997 era de 12.000.

In 1981, Comisia a deferit Curtii 7 cauze iar, in 1997, un numar de 119; in perioada ianuarie 1959 – 31 octombrie 1998, Curtea a pronuntat 837 de hotarari, iar Comisia, in perioada sa de existenta (1955‑1998) a primit 128.000 de cereri, cvasitotalitatea lor vizand incalcari ale Conventiei in Statele vestice si nordice ale Europei, precum si Grecia si Italia.

In primii 10 ani de functionare, in noua sa structura institutionala, Curtea s‑a confruntat cu un volum mare de cereri, ce a crescut de la an de an, ajungand ca numarul acestora sa fie in anul 2007, aproape egal cu toate cele inregistrate in perioada 1955-1998 la Comisie.

La 31 decembrie 2008 erau pe rolul Curtii un numar de 97.300 cereri, atribuite celor 5 sectii, 4 state parate reprezentand 57% din acestea: Rusia (28%), Turcia (11,4%), Romania (9,1%) si Ucraina (8,5%).

Numarul hotararilor Curtii a crescut, de asemenea, vertiginos, astfel ca, numai in 2005 (1105), s‑a depasit, cu mult, numarul total de hotarari pronuntate in primii 40 de ani (1959-2008) de 837.

In ultimii ani, datorita eliminarii filtrului Comisiei si cresterii numarului de justitiabili (peste 850 milioane) din cele 47 de State membre, a crescut volumul cererilor, dar si numarul hotararilor.

b) Curtea functioneaza dupa Protocolul nr. 11, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, fara un filtraj al cererilor, acestea fiind primite direct la Grefa Curtii, din toate punctele cardinale ale Europei.

Ea se compune dintr‑un numar de judecatori egal cu cel al Statelor contractante, alesi de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, de pe o lista de 3 candidati prezentata de fiecare Stat membru, pe o durata de 6 ani si sunt reeligibili.

Judecatorii functioneaza efectiv la Curte, cu titlu individual si nu reprezinta niciun Stat. Ei nu pot sa exercite nicio activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate permanenta.

Adunarea Plenara a Curtii alege presedintele, vicepresedinte si presedintii de sectie, pe un mandat de cate 3 ani, precum si grefierul si grefierul adjunct; ea adopta si amendeaza Regulamentul Curtii si stabileste compozitia sectiilor.

Cvasitotalitatea hotararilor Curtii sunt pronuntate de camere, care se compun din 7 judecatori, iar deciziile de inadmisibilitate de catre comitetele de 3 judecatori, constituite pentru o perioada de 12 luni in cadrul fiecarei sectii.

Procedura, la Curte, este contradictorie si publica, fiind, in mare parte, scrisa, iar sedintele publice sunt posibile numai daca partile cer sa aiba loc.

Consiliul Europei a reglementat un sistem de asistenta judiciara pentru reclamantii care nu au resurse financiare suficiente. Limbile oficiale sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi prezentate intr‑una din limbile oficiale ale Statelor contractante.

Dupa comunicarea cererii Statului parat, intreaga procedura se desfasoara intr‑una din cele doua limbi oficiale ale Curtii.

Fiecare cerere este atribuita unei sectii, spre a fi solutionata de un comitet de 3 judecatori sau de camera de 7 judecatori.

O cerere care, in mod vadit, nu indeplineste criteriile de admisibilitate este atribuita unui comitet, care o declara inadmisibila sau o radiaza de pe rol, pe baza unui vot in unanimitate, decizia fiind definitiva.

Toate celelalte cereri individuale sunt date unei camere, unul din judecatori fiind raportor – este faza in care partile depun observatii si cereri de satisfactie echitabila, fiind invitate si la solutionarea pe cale amiabila, prin medierea grefei.

Camera se pronunta, cu majoritate, asupra admisibilitatii si a fondului, daca nu s‑a dat o decizie distincta de admisibilitate.

1.2.2. Evolutii in activitatea Curtii, dupa anul 2000.

a) Recomandarea din 12 mai 2004 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind obligatiile Statelor membre de a institui si pune in aplicare cai de atac nationale eficace, in aplicarea art. 13 si 35 din Conventie

In cadrul masurilor vizand efectivitatea mecanismului Conventiei, Comitetul de Ministri a adoptat, la 12 mai 2004, Rezolutia asupra hotararilor CEDO care prezinta o problema structurala adiacenta.

Dupa ce in Preambul subliniaza interesul de a ajuta statul, la care se refera hotararea CEDO, sa identifice problemele structurale adiacente si masurile necesare (par. 7), rezolutia invita Curtea sa identifice, in hotararile sale, in care se constata violarea Conventiei, pe cele care considera ca releva o problema structurala adiacenta si izvorul acesteia, in special, aceea care este susceptibila de a da nastere altor numeroase plangeri, sa ajute statele sa gaseasca solutia adecvata, iar Comitetul de Ministri sa supravegheze executarea hotararilor.

Curtea Europeana a decis ca „aceasta rezolutie trebuie sa fie plasata in contextul cresterii volumului de cauze al CEDO, in special a seriilor de plangeri rezultand din aceeasi cauza structurala sau sistematica.

In acest sens, Curtea atrage atentia asupra Recomandarii nr. 2004/6 din 12 mai 2004 privind imbunatatirea eficacitatii recursurilor interne, in care se reaminteste Statelor membre obligatia intemeiata pe art. 13 din Conventie de a oferi oricarei persoane, inaintea plangerii la CEDO, un recurs efectiv la o instanta nationala, statele avand o obligatie generala de a remedia problemele structurale adiacente ale violarilor constatate”.

Subliniind ca ameliorarea recursurilor (cailor de atac) la nivel national vizeaza in prezent materia cauzelor respective si ca ea trebuie, de asemenea, sa contribuie la reducerea volumului de activitate al Curtii, Comitetul de Ministri a recomandat Statelor membre sa examineze, in urma hotararii Curtii, care releva deficiente structurale sau generale in dreptul intern ori in practicile de stat, efectivitatea recursurilor existente, sa instituie recursuri efective, in scopul de a evita ca plangerile sa fie aduse inaintea Curtii.

Curtea a relevat deja, in hotararea pilot Broniovski/c./Poloniei (2007), violarea pe care a constatat‑o intr‑o situatie referitoare la un numar mare de oameni. Aproape 80.000 persoane au fost afectate urmare a faptului ca mecanismul ales pentru a trata cererile privind bunurile abandonate nu a fost pus in practica de o maniera compatibila cu art. 1 din Protocolul 1.

In acelasi timp, masurile adoptate trebuie sa fie de natura a remedia deficiente structurale din care decurge violarea stabilita de Curte, in asa fel incat mecanismul prevazut de Conventie sa nu fie surclasat printr‑un numar mare de plangeri rezultate din aceeasi cauza.

Masurile trebuie deci sa instituie un mecanism care sa ofere persoanelor lezate reparatia deplina a violarii Conventiei, asa cum a fost stabilita de Curte in acest caz concret si de principiu. In acest sens, Curtea cere eliminarea rapida si efectiva a disfunctiilor constatate in sistemul national de protectie a drepturilor omului in Polonia.

Revine insa autoritatilor nationale, sub controlul Comitetului de Ministri, de a lua retroactiv, daca trebuie, masurile de redresare necesare conform principiului subsidiaritatii din Conventie, de o maniera in care Curtea sa nu mai reitereze constatarea violarii intr‑o lunga serie de cauze comparabile.

Pentru a ajuta statul parat sa‑si indeplineasca obligatiile impuse de art. 46, Curtea nu a ezitat sa indice tipul de masuri pe care Statul polonez va putea sa le ia pentru a pune in ordine situatia structurala constatata in speta.

b) Jurisprudenta CEDO si masurile Consiliului Europei relative la obligatia instituirii recursului intern si la eficacitatea acestuia

Numeroase sunt hotararile CEDO, in special dupa adoptarea Recomandarii 2004 care, in mod constant, releva obligatia Statelor aflate sub jurisdictia Curtii sa instituie cai interne eficace de atac in cazurile de incalcare ale drepturilor fundamentale.

Cu privire la violarea dreptului la un proces intr‑un termen rezonabil[1] (previzibil), Curtea a condamnat Polonia (hotararea din 14 octombrie 2002, nr. 13557/2002) pentru ca „reclamantul nu a dispus de niciun recurs in momentul instituirii cererii sale la Curte, iar Guvernul nu a demonstrat ca noul recurs invocat era garantat efectiv.

De asemenea, Curtea a sanctionat Franta (hotararea din 21 octombrie 2003, nr. 27928/2002), statuand ca „Orice plangere denuntand durata unei proceduri in fata jurisdictiilor franceze introdusa la Curte pana la 1 ianuarie 2003 sau dupa aceasta data, fara a fi in prealabil supusa unei proceduri in responsabilitatea statului pentru functionarea defectuoasa a justitie, ca serviciu public, este inadmisibila, oricare ar fi stadiul si starea procedurii interne”[2].

Ulterior, Curtea a sanctionat majoritatea Statelor membre ale CE care nu au dat curs, cu promptitudine, Recomandarii din 12 mai 2004 si hotararilor CEDO din 2002‑2004, astfel impulsionand procesul de adoptare a unor masuri legislative interne avand ca obiect proceduri si cai de atac nationale, in semnificatia data de art. 35 din Conventie si a principiului subsidiaritatii.

Comisia Europeana pentru Eficacitatea Justitiei (CEPEJ), creata de Consiliul Europei, a adoptat, la 11 noiembrie 2004, Programul‑cadru pentru eficacitatea justitiei, in care constata un „sindrom de lentoare”, o „cultura a incetinelii” si „criza justitiei” in Europa, care a devenit un „rau endemic ce atinge sistemele judiciare europene, lezeaza toti „beneficiarii” acestora, astfel ca Statele membre si Consiliul Europei sunt datoare sa justifice o reactie riguroasa”.

„Miza este esentiala pentru statele membre, direct responsabile pentru buna functionare a propriului sistem judiciar: dincolo de un anumit prag critic, o lentoare mai mare are drept efect o criza generala de incredere, atat in randul cetatenilor, cat si in lumea economica, in justitie, unul din pilonii democratiei si, pe cale de consecinta, a democratiei insasi”[3].

c) CEPEJ releva trei grupaje de masuri importante pentru o reactie viguroasa, prompta si eficienta, centrata pe „imperativul unor mecanisme nationale de remedieri” si pe forta obligatorie a jurisprudentei CEDO, citand hotararea Kudla/c./Poloniei (26 octombrie 2002) si hotararea Scordino/c./Italiei (nr. 36813/1997) din 2003, cu titlu de „hotarari pilot” in afirmarea preeminentei principiului subsidiaritatii si a existentei unor cai de atac eficace in fata instantelor nationale.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, prin Rezolutia 11183 din 4 octombrie 2007 asupra obligatiilor Statelor membre de a coopera direct cu CEDO, intre altele, a reafirmat preeminenta principiului subsidiaritatii si, pe aceasta baza, a obligatiei de a institui mecanisme si proceduri interne cu remedii eficace, pe temeiul art. 35 din Conventie.

Protocolul nr. 14/2004 aditional la Conventie, avand ca obiect simpli­ficarea si accelerarea procedurii la Curte, ratificat de Romania prin Legea nr. 39 din 17 martie 2005 (M. Of. nr. 238 din 22 martie 2005), se intemeiaza pe faptul ca „este necesara si urgenta modificarea Conventiei in scopul c(alin. 4 din Preambul).

Protocolul nr. 14 instituie, asa cum s‑a mai relevat, completul de judecator unic cu o competenta substantiala[4], comitetul de 2 judecatori, camere de 7 jude­catori si Marea Camera cu 17 judecatori, ca instante judiciare ale Curtii si aduce o serie de imbunatatiri procedurii, fortei obligatorii si executarii hotararilor.

Aplicarea acestuia, impreuna cu masurile din Programul‑cadru al CEPEJ, cu cele din rezolutiile Consiliului Europei si mai ales din jurisprudenta CEDO relativa la incalcarea art. 13 si 35 din Conventie, este de natura ca, in viitor, sa determine Curtea sa‑si revina la un rol dinamic si la un model de solutionare accelerata a cauzelor, prima care sa ofere exemplul de respectare a exigentelor (proclamate constant chiar de ea) garantarii dreptului la un proces intr‑un timp rezonabil, conform art. 6 (1) din Conventie.

d) Ca efect al hotararilor Curtii, a Recomandarilor (94/1994, 04/2004 s.a.) Consiliului Europei si a Actiunii CEPEJ, in aproape toate Statele aflate sub jurisdictia Curtii s‑au instituit cai procedurale interne, atat ca remedii in cazul violarii dreptului la un proces intr‑un termen rezonabil, cat si in celelalte cazuri de incalcari ale drepturilor fundamentale garantate de Conventie si de Constitutiile nationale.

Pe de alta parte, in cazul unor „hotarari pilot”, cum este hotararea Broniovski/c./Poloniei (2007), s‑a recomandat expres acesteia sa adopte masuri legislative speciale, asa cum a promis pentru solutionarea in dreptul intern a cererilor si drepturilor efective ale celor 80.000 de persoane care au fost private de proprietate in circumstantele anilor ’40, prevenind, astfel, asemenea cereri repetitive, iar Polonia s‑a conformat acestei obligatii complexe.

1.3. Jurisprudenta Curtii-continuitate sau schimbare?

In studiul sau[5], elaborat imediat dupa intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11 si instalarea noii Curti, aducand un maret omagiu lui L. E. Pettiti „succesorul lui Réné Cassin si al lui P. H. Teitgen”, cunoscutul teoretician si analist al jurisprudentei curtii, Vincent Berger, se opreste, cu atentie si ingrijorare, la doua „idei principale si antinomice”, cea a continuitatii jurisprudentei si cea a schimbarii sale.

1.3.1. Continuitatea

Continuitatea, raspunde unor imperative majore si este determinata de mai multi factori.

Continuitatea, asadar, impune asigurarea si garantarea securitatii juridice, precum si mentinerea increderii si prestigiului Curtii.

a) Asigurarea, in continuare, a securitatii juridice, implica evitarea si limitarea riscului „dezorientarii ori destabilizarii autoritatilor nationale”, accentuarea grijii de a se proteja previzibilitatea jurisprudentei, cat si egalitatea in fata acesteia. Prima constituie o importanta tendinta a jurisprudentei fiind data, in principal, de calitatea legii nationale si conformitatea ei cu dispozitiile Conventiei. Dar sensul notiunii depinde, in mare masura, de continutul textului la care se refera, „acoperind atat numarul, cat si calitatea destinatarilor”, iar statele si indivizii sunt „in mod egal protejati, chiar daca de o maniera diferita”.

In ce priveste statele, problema esentiala ramane preocuparea eficace de a preveni violarile drepturilor omului prin masuri adecvate, generale ori individuale si de a repara incalcarile fara a astepta o „condamnare” a Curtii, luand ca model hotararile acesteia referitoare la alte state. Relativ la indivizi, este foarte important ca ei sa cunoasca natura si intinderea drepturilor si libertatilor recunoscute si garantate prin Conventie pentru a le putea invoca in fata instantelor nationale.

Asadar, previzibilitatea jurisprudentei „trebuie sa joace un rol util de stimulare sau de abtinere ori infranare, dupa caz”.

A doua tendinta, egalitatea in fata jurisprudentei, presupune, in fapt, egalitatea in fata legii, atat a statelor, cat si a indivizilor. Primele trebuie, in primul rand, sa inteleaga obligatiile asumate prin Conventie si sa execute cu promptitudine hotararile Curtii sub supravegherea Comitetului de Ministrii.

Egalitatea indivizilor, intre ei, in fata jurisprudentei nu admite ca aceasta sa fie oscilanta ori cu „mari variatii raportate la moment sau perioada”, caci s‑ar prejudicia spiritul Conventiei si, in mod direct, art. 14 al acesteia.

b) In ce priveste cel de‑al doilea imperativ al continuitatii jurisprudentei Curtii, acela de a asigura, si in viitor, credibilitatea Curtii, deci a Conventiei si a intregului mecanism de protectie si control in raport cu alte sisteme de protectie internationala, cu statele membre si cu opinia publica, evident ca acesta are mai mult un caracter politic.

Pe de alta parte, numeroase state terte se inspira din hotararile Curtii Europene, dupa cum nu sunt putine rezultatele pozitive ale eforturilor Consiliului Europei de informare si formare a opiniei publice, in special in tarile centrale si est europene, unde unele decizii ale Curtii au fost larg mediatizate.

c) Factorii care determina continuitatea privesc „textele (…), sistemul insusi si persoanele care‑l fac sa functioneze”. Atat instrumentele internationale, cat si jurisprudenta joaca rolul principal. Protocolul nr. 11 nu atinge clauzele normative ale Conventiei, astfel ca jurisprudenta sa, deseori veche si coerenta, foarte bogata si diversificata, difuzata pe larg, este frecvent aplicata de autoritatile nationale. Totodata, in ce priveste sistemul, se observa ca a ramas acelasi cadru politic si institutional, cu unele noi accente in caracterul sau jurisdictional si in formarea si functionarea organelor sale.

1.3.2. Schimbarea

Schimbarea jurisprudentei Curtii este data de trei imperative: sa raspunda sustinerilor sau invocarilor de incalcari sau aparari, eliminand inconvenientele inregistrate pana acum si, mai ales, determinand, argumentat, amploarea unei anumite probleme si intervenind cu o interpretare generala, ceea ce s‑a si remarcat, prin mai multe hotarari ale Marii Camere, unele exemplificate de presedintele Curtii, la sedintele solemne consacrate deschiderii fiecarui an judiciar; hotararile Curtii sa fie caracterizate de clarificare, adica dominate de simplificare si precizie, renuntandu‑se la acele formule alambicate, la rationamente sinuoase, daunatoare intelegerii de catre cititorul de rand si stabilirea unor criterii pentru adoptarea unor metode de interpretare mai exacte din ratiuni de securitate juridica si armonizarea hotararilor, ca efecte pozitive asupra uniformizarii relative in expunerea faptelor, a dreptului intern, in calitatea jurisprudentei si rigurozitatea coerentei sale.

Schimbarea jurisprudentei este, in buna masura, facilitata de anumiti factori, definiti in doctrina astfel: jurisprudenta insasi, vointa guvernelor, dispozitiile institutionale si contextul istoric al reformei mecanismului de control al Conventiei.

Exista, neindoielnic, lacune in jurisprudenta Curtii, indeosebi cu privire la absenta cauzelor si hotararilor privind anumite drepturi garantate in Conventie, dupa cum exista si unele limite evidente in interpretarea evolutiva a Conventiei, in functie de scopul si obiectul sau (pana unde poate merge Curtea pentru a extinde notiunile, domeniile si situatiile avute in vedere la elaborarea si adoptarea Conventiei?).

Nu trebuie ignorat contextul istoric nou al Curtii si, cu deosebire, faptul, fara precedent, referitor la aderarea cvasitotalitatii statelor europene la Consiliul Europei si ratificarea, de catre acestea, a Conventiei, inclusiv a Protocoalelor nr. 11 si 14, generand un nou tip de cazuistica, de o larga diversitate.[6]

Multumind lui Vincent Beger pentru bogatia si profunzimea observatiilor sale, cat si pentru pertinenta anticiparilor, confirmate, in buna masura, de hotararile Curtii date in aceasta perioada de tranzitie, notam, in continuare, frumoasa sa concluzie si urare pentru noua Curte, care a implinit 20 ani de prodigioasa activitate.

„Noua Curte nu mosteneste numai un corp de jurisprudenta pe care nu o accepta decat poate sub beneficiu de inventar. Ea mosteneste aceleasi provocari si aceleasi dificultati de surmontat: aflux de cereri la Strasbourg, numarul si eterogenitatea statelor parti, raportul cu jurisdictiile nationale, pauperizarea populatiei intregi, terorismul, conflictele teritoriale, actiunea lenta a justitiei, disfunctionalitatea puterilor publice, intrebarile privind biotica. Ea mosteneste, in sfarsit, intr‑o maniera majora, interpretarea suprema a Conventiei. O Conventie ce este aplicabila unui vast continent de la Cap Nord la Gibraltar, si de la Brest la Vladivostok. O Conventie ce evoca cuvintele lui Talleyrand dupa care «o buna Constitutie trebuie sa fie scurta si obscura». O Conventie care si‑a aratat de‑a lungul anilor bogatia si supletea. O Conventie pe care fosta Curte a calificat‑o ca fiind «instrumentul constitutional de ordin public european»”[7].

1.4. Reforma continua a procedurilor Curtii-cerinta majora a noilor realitati din Europa.

Volumul cauzelor constituie, in continuare, o povara costisitoare care afecteaza rolul major al Curtii, asa cum s‑a relevat la cap. I pct. 5.

De aceea este necesar ca, ori de cate ori este posibil, problemele ce se pun in cadrul Conventiei sa fie „repatriate” autoritatilor nationale, cu referire speciala, mai ales, la incalcarea dreptului la un proces intr‑un termen rezonabil, garantat de art. 6 (1) din Conventie”[8].

In acest sens, Marea Camera, referindu‑se la jurisprudenta sa anterioara, a examinat distinct dreptul la un recurs efectiv, revizuindu‑si propria jurisprudenta. Astfel, reconsiderand locul art. 13 din Conventie in sistemul de protectie al acesteia, Curtea a retinut ca acest text „da expresie directa obligatiei statelor de a proteja drepturile omului mai presus de propriul lor sistem juridic”[9].

Dispozitiile din art. 13 au scopul de a „furniza mijloace prin care indivizii pot obtine la nivel national indreptarea incalcarii drepturilor lor garantate de Conventie, inainte de a pune in miscare mecanismul international si de a se plange in fata Curtii”. Curtea a decis, in final, ca interpretarea corecta a art. 13 este aceea ca el „garanteaza recursul efectiv in fata unei instante nationale, permitandu‑i reclamantului sa se planga de incalcarea dreptului sau, conform art. 6 (1) si sa fie, asadar, judecat intr‑un termen rezonabil”.

2. Principalele date statistice, de actualitate, din activitatea Curtii- Raportul 2019

2.1. Statistica 2009-2019

2.1.1. Cereri atribuite si hotarari pronuntate

Anul 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Atribuite 57000 61100 64200 64900 65000 56200 40500 53400 63400 43100 44500
Hotarari 1625 1499 1157 1093 916 891 823 993 1068 1014 884

2.1.2. Anul 2019

a) Structura hotararilor:
– 84% – inadmisibile
– 3% – hotarari (pe fond)
– 13% – radiate de pe rol.

b) Structura incalcarilor Conventiei:
– dreptul la viata – art. 2 – 5%
– interdictia tortura – art. 3-19%
– dreptul la libertate si siguranta – art. 5 – 15%
– dreptul la un proces echitabil – art. 6 – 25%
– dreptul la un recurs efectiv – art. 13 – 9%
– protectia proprietati– art.1- Protocol 1 -10%
– alte incalcari – 17%.

c) Cauze aflate pe rol la 31.12.2019:

– total – 59.800, din care:

– (1) Rusia -15037, (2) Turcia – 9236, (3) Ucraina – 8827, (4) ROMANIA-7879, (5) Italia – 3071, (6) Azerbaigian -1950, (7) Armenia – 1631, (8) Bosnia-Hertegovina-1593, (9) Serbia-1344, (10) Polonia-1245, s.a.
– primele 4 tari (Rusia-25%, Turcia-16%, Ucraina-15% si ROMANIA-13%) cumuleaza 69% din total cauze pe rol la 31.12.2019.

d) Date comparative 2018/2019

2.2. Unele date privind Romania

2.2.1. Total hotarari 1998-2019:

-1496, din care:
– nonviolare – 62
– reglementare amiabila – 36
– altele – 69
cel putin o violare – 1329.

-1329, din care pe texte incalcate:
– dreptul la proprietate – 482 – art. 1, Protocol 1
– dreptul la un proces echitabil – 451 – art. 6
– tratamente inumane – 293 – art. 3
– durata procedurilor – 148 – art. 6
– dreptul la viata privata – 96 – art. 8
– nediscriminare – 38 – art. 10
– lipsa anchetei efective – 91 – art. 2; 41 – art. 3.

2.2.2. Hotarari din 2019 – incalcari

– Total – 62, din care:
– 56 cu cel putin o violare, 5 nonviolare si 1 radiere de pe rol;
– incalcari: rele tratamente – 30 (art. 3), proces echitabil – 4 si durata procedurilor – 5 (art. 6), viata privata – 4 (art. 8), dreptul de proprietate – art. 1- Protocolul 1, nediscriminare – 3 (art. 10).

I. Viitorul CEDO in viziunea membrilor si a unor presedinti ai Curtii

1. Prof. Luzius Wildhaber – presedintele CEDO (1998-2007) – Elvetia

In discursurile anuale, la deschiderea Anului judiciar european, dar, mai ales, in articolul «Viitorul constitutional al Curtii» (2001- «Revue universaille de droits des l’homme»), profesorul Wildhaber a sustinut, in mod repetat:
– necesitatea afirmarii, mai energice, a principiului subsidiaritatii si a «repatrierii» problemelor sesizate Curtii catre autoritatile nationale;
– adoptarea «hotararilor repetitive», dar, indeosebi, a «hotararilor pilot», care au debutat, cu optimism, in anul 2004, prin decizia Broniovski c. Polonia (22.06.2014) si
– consolidarea si largirea sferei dreptului la un recurs intern efectiv (art. 13 Conventie), s.a.

In acest context, prof. Wildhaber a creionat convingator «soarta» Curtii in viitorul Europei, sustinand, argumentat, teza «viitorului constitutional» al Curtii, de natura a facilita afimarea mai accentuata a jurisprudentei sale in ordinea constitutionala europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale, eliberand-o de «puzderia» de cereri «de drept comun», teza, pe care, din pacate, Consiliul Europei si Inatele Parti nu au inclus-o intre celelalte reforme efectuate prin Protocoalele aditionale 12-16, la Conventie.

2. Prof. Dean Spilman[10], presedintele Curtii (2012-2015)

In cadrul Conferintei «Viitorul pe termen lung al CEDO», organizata de Consiliului Europei, la OSLO-07.04.2014, presedintele, in functie, al Curtii, a prezentat o ampla sinteza intitulata «Succese si sfidari noi puse in fata Curtii»

2.1.Relativ la «Succese»

Protocolul 14 a fost “proba de creativitate”, un anumit numar de “reforme in structurile si metodele de lucru fiind introduse”, precum:
– crearea sectiei de filtraj a cererilor inadmisibile;
– introducerea judecatorului unic;
– procedura hotararilor pilot, la care s-a recurs mai ales si pentru cauze diverse, s.a.

Cifrele statistice, insa, releva o scadere spectaculoasa a volumului cauzelor in anii 2012-2013, dar, din pacate, situatia nu a cunoscut continuitate in anii urmatori.

2.2. Sfidarile semnificative

2.2.1. Probleme cruciale sunt date de:
– numarul foarte mare de cereri repetitive, care se ridica la 41.000;
– numarul, in crestere a celor cu cauze mai grave si cele prioritare;
– realizarea obiectivului principal asumat la Conferinta de la Brighton, acela a reducerii duratei de tratament a cauzelor prioritare, a deciziilor de principiu;
– necesitatea cresterii rolului statelor in cauzele repetitive, privind problemele structurale si endemice, cele relative al neexecutarea hotararilor, s.a.

2.2.2. Problema de fond a viitorului Curtii.

Curtea trebuie sa fie o CURTE CONSTITUTIONALA sau o Curte de protectie a individului?

Pozitia mea este clara: Curtea noastra este calificata pentru a fi o CURTE CONSTITUTIONALA EUROPEANA.

Relevanta este, in aceasta perspectiva, decizia Marii Camera in cauza Konstantin Martin, care exprima, insasi, optica judecatorilor Curtii:

“Daca sistemul Conventiei aplicat de Carte are ca obiect fundamental sa ofere un recurs particularilor, el are, totodata, sarcina de a transa, in INTERES GENERAL, problemele care releva ORDINEA PUBLICA. Un dialog intre Curtea noastra si judecatorii constitutionali nationali raspunde rolului ambelor parti, ceeace va facilita ca aceeasi chestiune sa fie examinata succesiv de Curtea Constitutionala nationala si, apoi, de CEDO, in baza unor norme identice sau apropriate”.

3. Jean-Paul Costa– presedintele Curtii (2007-2011) – Franta.

“CEDO este astazi cea mai mare Curte din lume in materie de drepturi ale omului, cu 47 de judecatori si o grefa cu 650 de persoane calificate. In circumstantele actuale, insa, afirmarea, mai intensa, a subsidiaritatii si dialogul activ dintre judecatorii interni si Curte pot asigura eficacitatea jurisdictiei noastre, in perspectiva rolului sau in ordinea constitutionala europeana a drepturilor fundamentale” (19.04.2010-discurs la Conferinta anuala a Consiliului de Stat al Frantei; a se vedea si Jean Paul Costa in “Commentaire 2016/3”, nr.517-524)”.

4. Guido Raimondi – Presedinnele Curtii (2015-2019) – Italia.

Dialogul purtat cu jurisdictiile supreme si cu judecatorii constitutionali din statele membre, accentuand prin instrumentul AVIZULUI consultativ prevazut in Protocolul nr. 16, deschide o perspectiva noua Curtii in ordinea europeana a drepturilor fundamentale” (Discurs la deschiderea Anului judiciar European – 25.01.2019)”.

5. Linos-Alexandre Sicilianos – presedinte CEDO (2019-2020) – Grecia

«Curtea face parte din ansamblul Consilului Europei-veritabila Casa a democratiei pe continutul european. Suntem in prezenta unui sistem unic de consolidare a stautului de drept, in toate componentele sale, care desfasoara un veritabil dialog direct cu jurisdictiile nationale in cadrul Protocolului 16 cu CJUE, cu ceilalti actori din sfera protectiei drepturilor fundamentale; este un dialog absolut fundamental care se va dezvolta in anii viitori» (Discurs la 29.01.2020-deschiderea Anului judiciar).

III. Unele studii europene asupra CURTII

1. Fundatia «Renè Cassin» – Strasbourg – «Criticile atavice asupra CEDO», studii de prof. Yannick Lècuyer, sinteza din RDLF-2019, «Cronica» no. 53, «Droit europèen des droits de l’Homme».

Concluziile-extras

Curtea cumuleaza doua handicapuri majore:
– protejeaza drepturile omului incalcate deja, si
– este europeana, adica supranationala.

Intr-o optiune severa, «Guvernarea judecatorilor, puterea arbitrara a Curtii, ridica serioase indoilei asupra legitimitatii democratice a deciziilor jurisdictionale. Enigmatica, CEDO a construit o jurisprudenta haotica si contradictorie si este suspectata ca judeca in oportunitate mai mult decat in drept, ceeace duce la o jurisprudenta imposibil de anticipat».

2. Raportul ECU-European Centre of LAW and Justice – 19.02.2020 privind statutul si conflictele de interese ale judecatorilor Curtii (http: ecij.org/ngos-and-the-judges-of-the-echr, citat si de Lavinia Tec pe JURIDICE.ro -19.05.2020).

2.1. Raportul a cercetat legaturile apropiate dintre unele ONG-uri care reprezinta pe reclamati sau pe tertii intervenienti la CEDO si anumiti judecatori care au solutionat cauzele acestora, in perioada 2009-2019, de 10 ani.

Textul prezinta, pe larg, un fapt grav si anume acela ca: «un numar de 7 ONG-URI, cooperante cu OPEN SOCIETY, au reusit sa implanteze 22 de judecatori dintre cei 100 care au functionat la CURTE in aceasta perioada, iar 12 judecatori au ocupat functii «cheie» anterior in aceste organizatii de OPE SOCIETY, alti 7 sub «egida» retelei Fundatiei Helsinki, 5 la Amnesty International, iar 3 la ONG-Human Rights Watch (HRW). Judecatorii vizati au fost alesi in numele unor state membre, precum: Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Letonia, Romania, Ungaria, prin «contributia» substantiala a ONG-urilor mentionate.

«Parlamentarii europeni, fosti jdecatori la CEDO si unii aflati in functii, avocati, s.a. au sesizat Consiliul Europei solicitand sa se adopte urgent masuri pentru a fi asigurata independenta si impartialitatea judecatorilor, intre care:
obligatia de a publica declaratiile de interese;
– o procedura specifica si eficace pentru recuzare si abtinere;
– obligarea reclamantilor si a tertilor sa declare in formularul de cerere daca i se asigura asistenta de ONG-uri, indicandu-le in concret, s.a.»

IV. In loc de concluzii: CEDO – incotro? [11]

1. Este necesara o hotarare pilot pentru a regla disfunctiile din procedura in fata Curtii si a preveni incalcarea ar. 6 (1) din Conventie privind garantarea dreptului la un proces echitabil si intr-un timp rezonabil?!

In rapoartele anuale, prezentate de Curte, sunt expuse date statistice relative la activitatea sa judiciara, dar se fac mai putine referiri statistice si analitice la durata excesiva a procedurilor intr-o multitudine de cauze care a devenit o problema structurala la aceasta inalta instanta europeana.

In numeroase cauze (contra Romaniei, de exemplu), dupa 5-10 ani de la inregistrarea cererilor, judecatorul unic a pronuntat deciziile de inadmisibilitate, cu aceeasi motivare succinta si generica: „a constatat ca nu au fost indeplinite conditiile de admisibilitate cerute de art. 34-35 din Conventie”.

Relevante sunt cateva exemple:
– dosar nr. 19100/2007, cererea inregistrata la 16.8.2007, iar decizia de inadmisibilitate este din 5.09.2013 (6 ani si 6 luni);
– dosar nr. 42309/2009 – cererea inregistrata la 1.04.2009, iar decizia de inadmisibilitate din 13.03.2014 (5 ani);
– dosar nr. 49007/2008 – cererea inregistrata la 8.10.2009, iar decizia de inadmisibilitate din 27.06.2013 (5 ani);
– dosar nr. 30745/2004 – dupa 10 ani (?), prin decizia din 11.02.2014 este declarata inadmisibila;
– dosar nr. 2231/2005 – dupa 9 ani de la inregistrarea cererii, prin decizia din 14.01.2014 este declarata inadmisibila;
– dosar nr. 46136/2006 – dupa 8 ani de la inregistrarea cererii, prin decizia din 27.05.2014 este declarata inadmisibila;
– dosar nr. 2231/2005 – dupa 9 ani de la inregistrarea cererii, prin decizia din 14.01.2014 este declarata inadmisibila;
– dosar nr. 25800/2005 – cererea este inregistrata la 15.04.2005 si lasata in nesolutionare timp de 15 ani, fara a se explica de ce pana in prezent o asemenea cauza, lipsita de complexitate, este inca pe rol „in adormire”.

2. In toata perioada, de la inregistrarea cererii pana la solutionarea ei, timp de 5-15 ani, intreaga procedura a Curtii este opaca, inaccesibila justitiabilului reclamant, a carui speranta legitima intr-o justitie deplina se vede spulberata, iar increderea in Curte, puternic erodata.

Este astfel, garantat dreptul fundamental de acces liber la justitie si la un proces echitabil si intr-un timp rezolnabil, prevazut de art. 6 (1) din Conventie.

Pentru asemenea incalcari ale Conventiei, Curtea nu dispune de mecanisme interne adecvate, de natura celor pe care le recomanda statelor membre, prin hotararile pilot, cu finalitate preventiva si, chiar, reparatorie (compensatorie).

Reclamantii, care se vad adusi in astfel de situatii, nu dispun de dreptul la un recurs efectiv intern, specific procedurii din fata Curtii, care sa asigure, in mod deplin, caracterul concret si efectiv, si nu iluzoriu, al drepturilor fundamentale, garantate de art. 6 (1) din Conventie.

In ce masura mai reprezinta o „satisfactie echitabila” pentru reclamantii, victime ale violarii drepturilor garantate de art. 2 si 3 din Conventie (dreptul la viata, la ancheta efectiva si la interzicerea tratamentelor degradante si/sau inumane), declarata de Curte, dupa 5, 7, si, chiar, 15 ani de la inregistrarea cererii (?!).

Nu de mult, fostul presedinte al Curtii[12], declara ca „volumul enorm de cereri, caracterul lor repetitiv si hotararile pilot constituie parte a problemei structurale din procedura interna.

Ameliorarea situatiei implica responsabilitatea partajata intre Curte si Statele membre, crestarea rolului parlamentelor nationale, intalnirile dintre curti, dialogul jurisprudential si institutional in instantele nationale”.

De acord cu aceasta viziune, dar constat ca presedintele nu face nicio referire la masuri interne eficace si apte sa aduca o redresare din perspectiva garantarii drepturilor prevazute de art. 6 (1) din Conventie, in, insasi, procedura Curtii.

Daca, intr-adevar, asa cum sugera, inca din anul 2001, fostul presedinte al Curtii, profesorul Luzius Wildhaber[13] precum si domnul Dean Spielmann in 2014, Curtea este calificata ca o Curte constitutionala europeana, viitorul ei vizand decizii numai in probleme de interes general, in chestiuni de ordine publica, atunci aceasta instanta europeana a drepturilor omului va fi legata direct si indeosebi de filtrul exercitat de Curtile constitutionale nationale si apoi de examinarea de catre CEDO, parasind acest „teren” cetos al protectiei directe a drepturilor individuale, garantate de Conventie.


[1] Prof. N. Popa si prof. Marin Voicu, in Revista de drept public nr. 1/2005, pp. 103-108.
[2] Asemenea hotarari a pronuntat Curtea si contra Slovaciei (nr. 57983/2001 din 8 aprilie 2003), Greciei (nr. 53401/1999 din 10 aprilie 2003), Croatiei (nr. 47863/1999 din 9 mai 2003), Republicii Cehe (nr. 53341/1999 din 10 iulie 2003), Islandei (nr. 50389/1999 din 31 iulie 2003), Ucrainei (nr. 6651/2001 din 30 martie 2004), Germaniei (nr. 75529/2001 din 29 aprilie 2004) si altele.
[3] De exemplu, se citeaza din M.-L. Cavrois s.a., Qualité de justice. La documentation française, P.U.F., Paris, 2002, p. 30, ca pentru cetatenii si firmele franceze justitia functioneaza prost (66%) si mult prea lent (73%), ca si H. Lehman, Justice – une lentoire culpable, P.U.F., Paris, 2002.
[4] Art. 27 pct. 1: „Judecatorul unic poate declara inadmisibila o cauza, in temeiul art. 35 sau poate decide radierea ei de pe rol…”; pct. 2: „Decizia este definitiva”; Art. 28: „Comitetul sesizat poate, cu unanimitate de voturi: – sa declare o cerere ca inadmisibila sau sa o radieze de pe rol, sau – sa o declare admisibila si sa pronunte, in acelasi timp, o hotarare pe fond”.
[5] Vincent Berger, La Nouvelle Cour Europeenne des Droits de l’ Homme: D’une jurisprudence a l’autre?, in Melanges en hommage a Louis Edmond Pettiti, Ed. Brulyant, Bruxelles, 1998, p. 130 si urm.
[6] 47 de state membre ale C.E., cu o populatie de peste 850 milioane de oameni, sunt in jurisdictia Curtii europene.
[7] V. Berger, ibidem, pp. 143-144.
[8] L. Wildhaber, discurs la deschiderea anului judiciar 2001.
[9] Hotararea „Kudla c./ Poloniei” (2000).
[10] Judecator ales ii numele statului Luxemburg, succesor al tatalui sau, care multi ani a functiomat in aceasta calitate la Curte.
[11] Text publicat pe “juridice.ro” la 19.02.2019 din care am preluat unele observatii relevante.
[12] Dean Spielmann – discursul din 7.04.2014 de la Oslo (sit-ul Curtii)
[13] Revue Universelle des Droits de l’Homme nr. 1/2001.


Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta, Presedintele Sectiei de drept international si drept comparat a Academiei de Stiinte Juridice, fost judecator ICCJ, fost judecator CEDO