1,146 citiri

Compatibilitatea măsurilor pentru siguranța cibernetică a sistemului 5G cu libertatea comerțului

Ion Dragne
Ion Dragne
Alexandru Dragne
Alexandru Dragne

I. Context

În aplicarea art. 14 și 15 din Recomandarea Comisiei Europene 2019/534 din data de 26 martie 2019, la începutul anului 2020, Grupul de cooperare NIS[1] a publicat un set de măsuri pentru siguranța cibernetică în contextul implementării sistemului 5G (denumit 5G Network EU Toolbox Risk Mitiganting Meaasures), propunând-se luarea unor măsuri tehnice și strategice de către statele membre ale Uniunii Europene[2].

Recomandarea Comisiei Europene 2019/534 arată că scopul său nu este acela „de a limita competența statelor de a exclude prestatorii sau furnizorii de pe piețele lor din motive de securitate națională” (Recomandarea 29). Dimpotriva, măsurile recomandate includ o evaluare a profilului de risc al furnizorilor și aplicarea restricțiilor pentru cei considerați ca având un risc ridicat pentru activele esențiale, restricții care merg până la excluderea acestora din anumite proiecte.

În acest context, în data de 17 mai 2019, în cadrul Comitetului Accesului pe Piețe[3], China a susținut că măsura interzicerii de către Australia a două companii chinezești din procedura de construire a rețelelor este contrară Acordului General de Tarife și Comerț („GATT”). Australia a considerat că măsura este justificată de excepția de securitate prevăzută în această convenție.

În cuprinsul prezentului articol ne propunem să analizăm în ce măsură excluderea unui prestator sau a unui furnizor din domeniul IT și de comunicații poate fi apreciată ca justificată în raport de obligațiile asumate de state prin GATT și Acordul General privind Comerțul cu Servicii („GATS”) sau, dimpotrivă, ar putea fi justificată de (a) excepția de securitate sau de (b) excepțiile generale prevăzute de aceste acorduri.

II. Posibile încălcări ale GATT și GATS

Acordurile GATT și GATS impun ca statele părți să acorde celorlalți membri tratamentul națiunii celei mai favorizate[4][5], inclusiv în ceea ce privește accesul pe piața unui membru[6], să se abțină de la luare unor măsuri care să protejeze producția internă[7] sau de la instituirea unor contingente sau a unor limitări cantitative pentru anumite produse în mod discriminatoriu[8].

Astfel, interzicerea totală sau parțială a comercializării produselor și serviciilor unui alt stat membru poate fi apreciată de către statul vătămat drept o încălcare a convențiilor GATT și GATS, în funcție de modalitatea concretă și motivele pentru care o această măsură ar fi aplicată.

Deși statele pot deroga de la obligațiile prevăzute de cele două convenții invocând excepțiile generale (art. XX) sau excepția de securitate (art. XXI) – a caror incidență trebuie demonstrată – trebuie să justifice că măsurile de restrângere sunt necesare pentru apărarea securității naționale[9] sau, eventual, pentru protejarea ordinii și/sau a moralei publice – dacă ar fi să ne raportam la acea excepție generală care ar putea fi antamată în ipoteza pe care o avem în vedere[10].

III. Excepția de securitate

Până de curând, excepția de securitate nu a constituit un temei de excludere sau limitare a comerțului de bunuri și servicii pentru statele membre la aceste acorduri. Deși în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului („OMC”) există un mecanism de soluționare a diferendelor, această problemă nu a făcut obiectul unei analize a unui panel[11]până în anul 2019, cu ocazia soluționării cauzei Russia — Traffic in Transit [12].

Aceasta, deoarece, în accepțiunea acestor acorduri, excepția are o sfera destul de restrânsă de aplicare. Potrivit art. XIX GATT și art. XV bis GATS posibilitatea statelor de a impune măsuri comerciale restrictive, în temeiul excepției de securitate, este condiționată de necesitatea protejării intereselor esențiale de securitate în anumite domenii, respectiv:
– cu privire la materiale fisionabile și derivate ale acestora;
– cu privire la traficul de arme, muniție sau bunuri și traficul materialelor necesare pentru nevoile militare;

Totodată, excepția de securitate acoperă măsurile luate în timp de război sau în timpul unor urgențe în relațiile internaționale.

Cu toate acestea, în contextul relațiilor comerciale internaționale actuale, excepția de securitate a dobândit o importanță sporită, fiind invocată în numeroase dispute aflate pe rolul panelelor constituite în cadrul Organismului de Soluționare a Diferendelor (Dispute Settlement Body). Astfel, spre exemplu, un nou raport este așteptat în toamna acestui an în cauza US — Steel and Aluminium Products (EU)[13], unde excepția de securitate a fost invocată de către Statele Unite ale Americii pentru a justifica impunerea unor tarife pentru importurile de aluminiu și de oțel.

Până la acel moment, au existat poziții diferite exprimate în doctrină cu privire la posibilitatea unui panel constituit în baza regulilor din cadrul OMC de a analiza îndeplinirea condițiilor pentru invocarea excepției de securitate.

Astfel, o parte a doctrinei și a practicii statelor membre a OMC[14] a considerat că aceasta reprezintă o clauză „self-judging” care permite statelor să aprecieze în mod unilateral îndeplinirea condițiilor de invocare, lipsind de competență panelul în această privință.

Pe de altă parte, s-a arătat[15] că în Acordul pentru Rezolvarea Disputelor GATT 1994 nu a fost stabilită nicio excepție sau limitare cu privire la competența panelului în privința analizării condițiilor pentru invocarea excepției de securitate. Autorii citați[16] argumentează că aceasta soluție este impusă și de principiile Kompetenz-Kompetenz și nemo idex in sua causa (nimeni nu poate fi judecătorul propriei cauze).

Cea de-a doua tendință a fost cea adoptată și de către panelul în cauza la care ne-am referit mai sus, Russia — Traffic in Transit [17]. Astfel, soluția confirmă că autonomia statelor de apreciere în stabilirea intereselor esențiale de securitate este limitată de cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b) din GATT.

Astfel, din interpretarea articolului XXI, în acord cu art. 31 (1) din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratelor din 1969, s-a reținut astfel:
– Condiția ca o măsură să fie necesară pentru protejarea intereselor esențiale de securitate trebuie fundamentată pe una dintre cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b)[18].
– Membrii au o anumită marjă de apreciere în stabilirea intereselor esențiale de securitate, însă această marjă de apreciere este limitată de cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b)[19].
– Existența uneia dintre situațiile prevăzute de subsecțiunile art. XXI (b) este de competența panelului învestit cu soluționarea diferendului[20].
– Statele membre determină ceea ce reprezintă un interes esențial de securitate, însă este necesar ca această apreciere să fie fundamentată obiectiv de existența uneia dintre situațiile prevăzute de subsecțiunile art. XXI (b)[21][22].

Din analizarea reglementării excepției de securitate, în lumina deciziei panelului Russia — Traffic in Transit, reiese că pentru invocarea excepției de securitate trebuie (i) ca măsura să fie necesară pentru protejarea intereselor esențiale de securitate, care (ii) să fie fundamentate în mod obiectiv, pe una dintre cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b).

În contextul enunțării condițiilor pentru invocarea excepției de securitate este important de menționat că, din decizia panelului mai sus menționată, reiese, însă, că odata justificată măsura pe una dintre cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b), proporționalitatea măsurii cu scopul urmărit ar rămâne în sfera de competență exclusivă a statului. Aceasta concluzie a rezultat din interpretarea istorico-teleogică a dispozițiilor tratatului GATT[23].

Totodată, deși reglementarea art. XXI din GATT și a art. XIV bis din GATS sunt similare, trebuie observat că art. 2 al art. XVI bis din GATS, impune, în plus, informarea Consiliului pentru Comerțul de Servicii despre luarea acestei măsuri și despre durata acesteia.

Pornind de le aspectele analizate mai sus, ne întrebăm în ce măsură statele ar putea justifica, în temeiul excepției de securitate, interzicerea anumitor produse și servicii pentru construirea rețelelor 5G?

Din perspectiva existenței unui interes esențial de securitate, în raportul panelului[24], această noțiune a fost definită ca reprezentând ”acele interese care se referă la funcțiile care țin de chintesența statului, și anume protecția teritoriului și a populației de amenințări externe, apărarea ordinii de drept și a ordinii publice în plan intern[25]

Astfel, s-ar putea aprecia, cu suficient temei, că statele nu ar putea extinde noțiunea de interes esențial de securitate și pentru a satisface unele interese economice sau justificat de respectarea unor alte convenții internaționale. Respectarea acestei reguli ar fi suficientă pentru a evita unele abuzuri.

Raportat la tehnologia 5G, Potrivit din considerentelor 2-4 ale Recomandării 2019/534 a Comisiei Europene, s-ar putea deduce că importanța securității cibernetice este justificată de prevenirea efectelor pe care atacurile cibernetice le-ar avea asupra „unor funcții vitale ale societății și economiei – de exemplu, sistemele energetice, de transport, bancare și medicale, precum și sistemele de control industrial. Organizarea proceselor democratice, cum ar fi alegerile, se vor baza tot mai mult pe infrastructura digitală și pe rețelele 5G.”.

Calificărea securității cibernetice ca un interes esențial de securitate a fost anterior analizată în doctrină[26], argumentându-se inclusiv că folosirea ilicită a spațiului cibernetic ar putea periclita activitățile de siguranță națională. Cu toate acestea, se argumentează în lucrarea citată că standardul interesului esențial de securitate, presupune, pe lângă afirmarea acestui interes, un probatoriu minim care să justifice aprecierea acestuia drept esențial[27].

Astfel, se reliefează importanța existenței unor dovezi pentru a se constata afectarea unui interes esențial de securitate. Dovezile ar trebui sa privească atât faptul că spațiul cibernetic ar putea periclita activitățile de siguranță națională cât și faptul ca acesta s-ar folosi ilict de către chiar cei care îi asigură funcționarea sau implementarea.

Protejarea funcțiilor vitale descrise mai sus ar putea, așadar, servi drept justificare a existenței unui interes esențial de securitate, în măsura în care s-ar dovedi că prin afectarea acestor funcții vitale ar putea exista un impact și asupra capacității statului de a-și proteja teritoriul și populația. În egală măsură, interesul esențial de securitate ar putea fi justificat și de necesitatea protejării datelor personale a populației.

Desigur, reamintim că, astfel cum s-a arătat în Raportul panelului în cauza Russia — Traffic in Transit, existența interesului esențial de securitate trebuie fundamentată obiectiv de existența uneia dintre situațiile prevăzute de subsecțiunile art. XXI (b).

Prin urmare, nu este suficient ca, prin aplicarea unor criterii subiective, statele să considere că există un interes esențial de securitate în protejarea securității cibernetice, ci, este necesar ca acesta să fie generat fie de (i) materiale fisionabile și derivate ale acestora, (ii) fie de traficul de arme, muniție sau de traficul bunuri și materiale necesare pentru nevoile militare sau (iii) starea de război sau urgență internațională.

Având în vedere că în domeniul tehnologiei 5G produsele și serviciile ce ar putea fi interzise nu reprezintă materiale fisionabile și derivate ale acestora, și nici o componentă a traficului de arme, muniție de alte bunuri și materiale necesare pentru nevoile militare, singura justificare ce ar putea fi invocată de către state este cea prevăzută de art. XXI (b) (iii), respectiv, starea de război sau urgență internațională.

Dar ce presupune existența unei urgențe în relațiile internaționale?

Interpretând sistematic dispozițiile art. XXI, panelul[28] a constatat că existența unei situații de urgență în relațiile internaționale „se referă în general la o situație de conflict armat sau conflict armat latent, de tensiune accentuată, o criză, care înglobează sau înconjoară un stat”.

În plus, pornind de la noțiunile de război, arme și materiale fisionabile, s-a stabilit[29] că disputele politice sau economice dintre state nu dau naștere, prin ele însele, unei stări de urgență în relațiile internaționale sensul art. XXI (b) (iii), cu excepția cazului în care disputa dă naștere unor interese de apărare, militare sau de apărare a ordinii publice interne.

Anterior, o interpretare similară acestei noțiuni a fost sugerată și de doctrină[30], propunându-se definirea acestei sintagme ca depășind sfera unor tensiuni obișnuite între state, ce ar putea implica și un fel de amenințare militară.

Nu în ultimul rând, statele trebuie să aibă în vedere și că măsura nu poate exista decât atât timp cât urgența la nivelul relațiilor internaționale o impune, precum și că invocare excepției este subordonată respectării principiului bunei-credințe prevăzut de Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969.

Astfel, trebuie concluzionat că fiecare stat urmează să evalueze, cu responsabilitate, în contextul implementării tehnologiei 5G, posibilitatea invocării excepției de securitate prin raportare la relațiile sale cu țara ale cărei produse și/sau servicii ar urma să fie restricționate din considerente de siguranță cibernetică. Doar dacă se încadrează în situația prevăzută de art. XXI (b) (iii) GATT, respectiv, demonstrează starea de război sau urgență în relațiile internaționale, în accepțiunea explicată mai sus, respectivul stat poate să aplice măsuri de restrângere sau excludere a unor comercianți.

Reluând cele expuse anterior, acesta reprezintă fundamentul obiectiv al invocării excepției, supus controlului panelului ce ar putea fi învestit de statul învestit cu soluționarea disputei, prin urmare, statul nu are o liberă apreciere asupra sa.

Rezultă că singurul element asupra căruia un stat poate aprecia în mod subiectiv este proporționalitatea măsurii luate cu protejarea siguranței naționale, însă, în opinia noastră, acest pas nu poate fi parcurs decât dacă s-a verificat și confirmat existența situației de excepție de la liberul comerț prevăzute în art. XXI (b) (iii) GATT.

IV. Excepțiile generale

Potrivit art. XX GATT și art. XIV GATS, părțile pot adopta măsuri contrare regulilor GATS și GATT dacă:
– Măsurile nu sunt aplicate într-un mod arbitrar;
– Măsurile nu reprezintă o discriminare nejustificată;
– Măsurile nu constituie o restricție deghizată a comerțului internațional.

Totodată, este necesară analizarea proporționalității între scopul urmărit prin aplicarea măsurilor restrictive pentru a preveni aplicarea de către statele membre a unor măsuri protecționiste sub pretextul uneia dintre excepțiile generale[31].

Suplimentar, art. XIV GATS permite luarea unor restricții și pentru protejarea ordinii publice, însă numai în situația în care există o amenințare reală și suficient de serioasă împotriva unuia dintre interesele fundamentale ale societății[32].

Prin raportul din cauza Gasoline în cazul în care este invocată o excepție generală de către un stat este necesară efectuarea unei verificări pe două paliere[33]:
– într-o primă fază va fi verificată dacă măsura se încadrează în una dintre situațiile prevăzute de art. XX lit. (a) – (j) GATT sau lit. (a)-(e) GATS – pentru analiza de față putând apărea ca relevante doar excepțiile care vizează protejarea ordinii și/sau moralei publice, urmând ca, ulterior,
– în a doua fază, panelul să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de clauza introductivă a art. XX.

Procesul verificării ar fi similar, deci, cu cel descris mai sus în cadrul excepției de securitate, respectiv, nu se poate evalua existența unei situații care necesită protecția siguranței naționale decât dacă măsurile sunt confirmate a fi din categoria celor descrise în situațiile de excepție.

În funcție de motivele concrete invocate de către state pentru interzicerea sau restrângerea accesului anumitor produse și sau servicii, urmează ca, în cadrul unei eventuale dispute, panelul să analizeze în care dintre situațiile prevăzute de art. XX lit. (a) – (j) GATT sau lit. (a)-(e) GATS, poate fi încadrată acea situație.

De principiu, doctrina a arătat[34] că interesele de securitate națională sunt acoperite exclusiv de art. XIV bis, referitoare la excepția de securitate, din acordul GATS, nefiind admisibil ca pentru luarea unei asemenea măsuri să fie invocate prevederile art. XIV din GATS, care, prin ordine publică s-ar referi doar la interesele sociale.

În orice caz, independent de cauza ce determină luarea măsurii, este necesară, astfel cum am arătat mai sus, îndeplinirea și a condițiilor condițiile prevăzute de clauza introductivă a art. XX, analizate succint în continuare.

Astfel, o măsură poate fi considerată arbitrară fie (i) în situația în care această trăsătură reiese din chiar normele care instituie măsura fie (ii) dacă normele care prevăd respectiva măsură ar fi clare și juste, însă măsura ar fi aplicată în mod arbitrar[35], considerându-se, spre exemplu că inflexibilitatea și rigiditatea în aprecierea autorităților pentru eliberarea unor licențe constituie o discriminare arbitrară[36].

În acest sens, revenind la situația noastră premisă, pentru a evita ca măsura să fie considerată arbitrară, statele care ar aplica restricțiile ar trebui să instituie criterii clare și obiective pentru a determina în ce măsură un anumit produs sau serviciu este de natură a periclita siguranța sa cibernetică.

În alte cauze, caracterul arbitrar al măsurii a fost analizat în raport cu o altă condiție, respectiv aceea a unei discriminări între două state aflate în situații similare, dar cărora li se aplică un tratament diferit[37]. În altă cauză, s-a apreciat ca fiind discriminatorie situația în care produsele importate erau supuse unor restricții ce nu erau aplicate și asupra produselor interne[38].

Totodată, măsurile sunt considerate discriminatorii în situația în care nu este permisă o analiză a caracterul adecvat al programului de reglementare pentru condițiile existente în țările exportatoare respective[39].

S-a arătat că pentru a fi evitată discriminarea în acest caz, este necesar ca statele, în loc să aplice aceeași politică tuturor celorlalți membri, să adopte o flexibilitate care să permită exportatorilor să aplice politici similare care să conducă la rezultate comparabile[40].

Astfel, în aprecierea capacității unor produse sau servicii de a satisface măsurile de securitate cibernetică, statele ar trebui să aibă în vedere nu numai propriile standarde, ci și regulile impuse de statul exportator pentru furnizarea respectivelor bunuri și servicii, pentru a determina dacă regulile impuse de către exportator pot sau nu conduce la realizarea aceluiași nivel de siguranță.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că o există o restricție deghizată nu numai atunci când măsura în sine este ascunsă sau neanunțată, ci și atunci când o restricție arbitrară sau discriminatorie in comerțul internațional este luată doar formal ca una dintre excepțiile permise de art. XX din Convenția GATT[41].

De asemenea, nu trebuie omis că măsura trebuie să fie necesară pentru îndeplinirea scopului propus.Astfel, standardul stabilit în jurisprudența OMC este acela cel al importanței interesului sau valorii protejate, apreciindu-se că este mai ușor de acceptat o măsură coercitivă pentru o valoare vitală[42].

Acest standard este relevant și din perspectiva sarcinii probei, care va reveni părții care invocă excepția generală[43], sens în care va trebui să demonstreze îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de art. XX GATT sau art. XIV GATS.

Se acceptă în practica WTO ca autorul excepției generale nu este ținut să dovedească faptul că nu există nicio altă măsură pentru atingerea scopului permis de convenții, însă, în situația în care partea adversă argumentează că o altă măsură, mai puțin restrictivă, ar fi de natură să aducă la atingerea aceluiași scop, autorul excepției trebuie să demonstreze că măsura inițial aplicată rămâne necesară, chiar și în contextul existenței acele alternative[44].

V. Concluzii

Prin urmare, în lumina jurisprudenței și a doctrinei mai sus analizate, fiecare stat va trebui să aprecieze, cu respectarea obligației de buna credință, în ce măsură există una dintre situațiile prevăzute de subsecțiunile de la art. XXI (b) GATT sau art. XIV bis (b) GATS, astfel încât o eventuală măsură de excludere sau limitare a anumitor produse sau servicii în contextul protejării securității naționale să fie justificată.

Panelul în cauza Russia — Traffic in Transit a confirmat că autonomia statelor de apreciere în stabilirea intereselor esențiale de securitate este limitată de cele 3 situații prevăzute de art. XXI (b) din GATT, a căror îndeplinire trebuie verificată, în prealabil.

Având în vedere că, totuși, statele membre ale Uniunii Europene nu se află într-o stare de urgență în relațiile internaționale cu vreunul dintre producătorii și furnizorii de echipamente de 5G (situații apreciate de practica WTO ca intrând în sfera excepției de securitate, alături de situațiile de război, prevăzute expres de art. XXI (b) (iii)) este dificil de susținut, în opinia noastră, o eventuală excepție de securitate.

S-ar putea aprecia, cu suficient temei, că statele nu ar putea extinde noțiunea de interes esențial de securitate și pentru a satisface unele interese economice sau justificat de respectarea unor alte convenții internaționale iar constatarea existenței unui interes esențial de securitate ar trebui însoțită de un probatoriu minim, cu respectarea limitei impuse de art. XXI (a) GATT.

În schimb, chiar în cazul în care s-ar aprecia că securitatea cibernetică nu se încadrează în sfera protejării unui interes esențial de securitate (în sensul art. XXI GATT), ci ar constitui una dintre situațiile prevăzute de art. XIV GATS sau XX GATT – dintre care, cel mai probabil, statele s-ar putea raporta la sfera protejarea ordinii și/sau moralei publice, ar trebui să se poată justifica, în contra opiniilor doctrinare, că ordinea publica nu se refera doar la securitate socială, ci include și sfera securității cibernetice.

Este important ca statele să aprecieze asupra oportunității unei măsuri nediscriminatorii și necesare pentru atingerea scopului urmărit.

Restrângerea accesului pe o anumită piață a unor anumite produse și sau servicii, trebuie, așadar să respecte un raport de proporționalitate cu valoarea a cărei protecție se urmărește. Chiar și în contextul în care valoarea ar fi de o importanță ridicată, statele ar trebui să examineze dacă, chiar și în prezența unor măsuri alternative, mai puțin restrictive, cum ar fi obligația de a impune obținerea anumitor licențe sau limitarea parțială a accesului pe respectiva piață, ar putea justifica, în continuare, proporționalitatea, necesitatea măsurii.


[1] Grupul de cooperare NIS a fost înființat prin Directiva privind securitatea rețelelor și sistemelor de informații din 2016 (Directiva NIS) pentru a asigura cooperarea și schimbul de informații între Statele Membre în domeniul securității cibernetice – https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/nis-cooperation-group
[2] Disponibil la https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/cybersecurity-5g-networks-eu-toolbox-risk-mitigating-measures (consultat la data de 04.05.2020).
[3] Minuta întâlnirii comitetului este disponibilă la https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwjTqcWI_prpAhUEqIsKHbdnBoUQFjAAegQIARAB&url=https%3A%2F%2Fdocs.wto.org%2Fdol2fe%2FPages%2FSS%2Fdirectdoc.aspx%3Ffilename%3Dq%3A%2FG%2FMA%2FM68.pdf&usg=AOvVaw27PmEDTY6bDQTOx0fZ63y6(consultat la data de 04.05.2020).
[4] Articolul I para. 1. și art. IX din convenția GATT.
[5] Articolul II para 2 din GATS.
[6] Art. XVI din Convenția GATS.
[7] Art. III din GATT și art. XVII din GATS.
[8] Art. XI, art. XIII din GATT și art. XVI din GATS.
[9] Australia a precizat că excluderea unor companii din China nu a fost discriminatorie întrucât privea orice furnizor aflat sub controlul unui stat străin și că măsura a fost necesară pentru înlăturarea riscului de acces neautorizat la rețea – a se vedea Tania Voon și Andrew Mitchell –Australia`s Huawei ban raises difficult question for the WTO în East Asia Forum, disponibil la https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3390675 (consultat la data de 04.05.2020).
[10] Art. XX și art. XXI GATT și art. XIV și art. XIV bis din GATS.
[11] Pentru o prezentare sintetică a practicii Organizației Mondiale a Comerțului a se vedea Shin-yi Peng „Cybersecurity Threats and the WTO National Security Exceptions” – Journal of International Economic Law, 2015, Oxford University Press, pag. 460.
[12] Raportul panelului este disponibil pe pagina de internet a OMC: https://www.wto.org/english/tratop_e/dispu_e/cases_e/ds512_e.htm (consulat la data de 04.05.2020).
[13] Comunicarea panelului învestit cu soluționarea acestei cauze disponibilă la https://www.wto.org/english/tratop_e/dispu_e/cases_e/ds548_e.htm (consultat la data de 06.05.2020).
[14] Stephan Schill & Robyn Brise – „If the State Considers”: Self-Judging clauses in International Dispute Settlement – Max Planck Yearbook of United Nations Law, Volumul 13, 2009, pag. 97 și doctrina acolo citată.
[15] Idem pag. 105.
[16] Idem pag. 119.
[17] Paragrafele 7.59 -7.103 din Raportul panelului în cauza Russia — Traffic in Transit (WT/DS512/R).
[18] Idem, para 7.82.
[19] Idem, para 7.98.
[20] Idem, para 7.102.
[21] Idem, para 7.130 – 7.134.
[22] A se vedea și Ion Gâlea – Urgența în dreptul internațional. Justificarea urgenței în baza unor clauze în tratate, disponibil pe https://www.juridice.ro/679916/urgenta-in-dreptul-international-justificarea-urgentei-in-baza-unor-clauze-in-tratate.html#_ftn12 (consultat la data de 05.05.2020).
[23] Paragrafele 7.146 și 7.92 din Raportul panelului în cauza Russia — Traffic in Transit (WT/DS512/R).
[24] Idem, para 7.130.
[25] Ion Gâlea – op. cit.
[26] Shin-yi Peng, op.cit. pag. 469-470.
[27] Idem. pag. 478
[28] Paragrafele 7.72 – 7.77 din Raportul panelului în cauza WT/DS512/R.
[29] Idem.
[30] Hannes L. Schloemann and Stefan Ohlhoff – Constitutionalization” and Dispute Settlement in the WTO: National Security as an Issue of Competence publicat în The American Journal of International Law Vol. 93, No. 2 (Apr., 1999), pag. 446
[31] Gisele Kapterian – A Critique of the WTO Jurisprudence on ‘Necessity’ publicată în The International and Comparative Law Quarterly Vol. 59, No. 1 (Jan., 2010), Cambridge University Press, pag. 127
[32] Nota 5 a versiunii GATS disponibila pe pagina de internet a Organizației Mondiale a Comerțului https://www.wto.org/english/docs_e/legal_e/26-gats_01_e.htm (consultat la data de 04.05.2020).
[33] Raportul Panelului de Apel WT/DS2/AB/R – pagina 22, disponibil la https://docs.wto.org/dol2fe/Pages/FE_Search/FE_S_S006.aspx?Query=(@Symbol=%20wt/ds2/*)&Language=ENGLISH&Context=FomerScriptedSearch&languageUIChanged=true# ( consultat la data de 06.05.2020).
[34]Thomas Cottier, Panos Delimatsis, Nicolas F. Diebold – Article XIV GATS: General Exceptions, cu referire la cauza US Gambling, WT/DS285/AB/R, disponibil la https://www.researchgate.net/publication/228157509_Article_XIV_GATS_General_Exceptions (consultat la data de 06.05.2020).
[35] Raportul panelului G.3.11.7 US — Shrimp, para. 160 (WT/DS58/AB/R).
[36] Idem, para 177.
[37] Raportul panelului G.3.12.11 Brazil — Retreaded Tyres, para. 226–228.
[38] Raportul Panelului de Apel WT/DS2/AB/R
[39] Raportul panelului G.3.12.3 US — Shrimp, para. 164–165 (WT/DS58/AB/R)
[40] Raportul panelului 21.5 – Shrimp para 144 (WT/DS58/AB/RW)
[41] Raportul Panelului de Apel WT/DS2/AB/R – pagina 23
[42] Raportul panelului G.3.6.2 Korea — Various Measures on Beef, para. 162, precum și expunerea domnului Conf. univ. dr. Ion Gâlea din cadrul dezbaterii „Urgența în drept” – partea II – disponibilă pe https://www.youtube.com/watch?v=GQ8TS0lHlEA&feature=youtu.be, cu referi la Thailanda – Țigări și UE – Azbest.
[43] Raportul panelului G.4.3.1 US — Gambling, para 309–310
[44] Raportul panelului G.3.3A.15 China — Publications and Audiovisual Products, para. 318–319 (WT/DS363/AB/R)


Av. dr. Ion Dragne
Av. Alexandru Dragne