1,221 citiri

Și totuși, sexul (nu) e binar: biologic sau ideologic (ori psihologic?!)

”- Când folosesc un cuvânt”, a spus Humpty Dumpty, pe un ton destul de disprețuitor, „înseamnă doar ceea ce aleg să însemne, nici mai mult nici mai puțin.
– Întrebarea este – spuse Alice – dacă e îngăduit să faci vorbele să însemne atâtea lucuri deosebite.
– Întrebarea este – hotărî Humpty Dumpty – cine e stăpân – asta-i tot.”
Lewis Carroll, „Through the Looking Glass”

Luna iunie marchează debutul astronomic al verii. În același timp este luna mândriei LGBT(Q)I+[1]. 20-20, un an cu repetiție, vorba astrologilor și a unei doamne, fost prim-ministru, pe meleagurile mioritice. În SUA, la data de 15 iunie 2020, Curtea Supremă a redefinit termenul ”sex” din Legea privind drepturile civile. În România, cam în același timp, o modificare recentă a Legii educației naționale interzice în școli, universități, grădinițe și toate spațiile dedicate educației activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Sexul… psihologic… la Curtea Supremă a SUA

În cauzele Bostock v. Clayton County și Altitude Express v. Zarda[2], Curtea Supremă a SUA a redefinit ”sexul” din Legea drepturilor civile din 1964, care interzicea discriminarea bazată pe sex (și rasă): homosexualitatea și statutul transgender sunt legate în mod indisolubil de sex. Sexul este determinat fie biologic, fie psihologic. Altfel spus, termenul ”sex” nu se limitează la identitatea biologică obiectivă, ci se extinde la orientarea sexuală – care nu neagă identitatea biologică de vreme ce reprezintă atracția față de același sex – și la ”statutul transgen”. Cu condeiul și mintea judecătorului Neil Gorsuch, considerat a fi un conservator, ”originalist„ și „textualist”[3], nominalizat la Curtea Supremă de președintele Donald Trump, fiind succesorul celebrului judecător Antonin Scalia, apreciat pentru poziția sa conservatoare, s-a mai scris o filă din agenda progresistă, ultima fiind scrisă în 2015 în decizia Obergefell v Hodges, care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Raționamentul „textualistului” Neil Gorsuch a fost unul pe cât de simplist, pe atât de lipist de logică. Dacă decizia de concediere a unui angajator se bazează pe criteriul sexului angajatului sau, altfel, dacă schimbarea sexului angajatului ar fi avut ca rezultat o alegere diferită a angajatorului, atunci a avut loc o încălcare a legii, o discriminare. Și judecătorul Gorsuch oferă exemple despre cum se aplică teoria sa. Iată unul: un angajator concediază o persoană transgender care a fost identificată ca un bărbat la naștere, dar care acum se identifică drept femeie. Dacă angajatorul păstrează un angajat identic, care a fost identificat drept femeie la naștere, angajatorul penalizează în mod intenționat o persoană identificată ca bărbat la naștere pentru trăsături sau acțiuni pe care le tolerează la un angajat identificat drept femeie la naștere!!!

Desigur, ne putem întreba de ce nu o fi dat judecătorul Gorsuch un alt exemplu: o femeie salvamar care poartă slipi și nu poartă sutien, considerându-se bărbatul cu cei mai frumoși sâni de pe plaja Huntington Beach (unde ar fi trebuit să-mi petrec vacanța, dar m-a împiedicat știința care a dovedit, pe de o parte, agresivitatea noului coronavirus în avioane și în aglomerații, și pe de alta, îmblânzirea scorpiei în cadrul mulțimilor adunate la tot felul de proteste – bag seama că agresivitatea umană este mai mare decât cea a virusului, încât îl ucide instantaneu, fără vaccin și fără distanțare socială!) este concediată de angajator pentru că nu respectă regulile de conduită și codul vestimentar. Înțeleg că ea este discriminată față de bărbatul salvamar care poartă numai slipi, fără sutien, pentru că el are convingerea lui intimă că este macho (ups! asta sună a discriminare și ideologie dacă mă gândesc la machism), pardon, bărbat, nu se află în dezacord cu sexualitatea sa.

Totuși aplicarea teoriei sau testului simplist al judecătorului Gorsuch eșuează în cazul persoanei care se consideră non-binară. Aceasta neagă existența sexului și, deci, statutul său nu are legătură cu sexul, așa cum are statutul transgen. În mod straniu, dar bine programat, judecătorul Gorsuch evită utilizarea sintagmei „identitate de gen”, preferând ”statut transgen”. Desigur, aceeași problemă există în cazul persoanelor care își atribuie o identitate de gen subiectivă, care nu are nicio legătură cu sexul. Să înțelegem că ele vor putea fi discriminate?

Deja se vorbește de victimele acestei decizii.

În primul rând, vor fi toți cei care se vor opune identității subiective a unei persoane. Dezacordul cu persoana aflată în dezacord cu propria sexualitate va cântări în favoarea acesteia din urmă. Poitrivit deciziei Curții Supreme, dacă acest dezacord este întâlnit la locul de muncă, angajatul va putea pretinde că se află într-un mediu ostil astfel încât vor fi sancționați angajatorul și cei angajații care refuză să-l trateze pe transgen conform identității alese de el.

În al doilea rând, victime vor fi fetițele, adolescentele și femeile care își vor vedea invadat spațiul privat la locul de muncă, în băi, la toalete sau vestiare de către băieții și bărbații care se consider femei. Aici intră, desigur, și sportivele care vor fi obligate să concureze în competițiile sportive cu bărbații care pretind că sunt femei. Că doar sexul e… psihologic, a zis judecătorul Gorsuch, nu-i așa? Nu-i biologic. Nu contează hormonii, nici cantitatea, nici efectele lor. Nu contează biologia, nici chimia, doar psihologia. Așadar, e nevoie de mulți, foarte mulți psihologi. Și pentru transgender și pentru cisgender. Totuși, înclin să cred că cei cis vor avea nevoie mai mare de suport psihologic. Cu cei trans, s-a lămurit, adică a lămurit problema judecătorul Gorsuch.

În al treilea rând, vor fi victime femeile lesbiene și bărbații gay, care sunt de acord cu sexualitatea lor, fiind atrași de același sex.

În al patrulea rând, 96% din populația SUA, care va întâmpina dificultăți la locul de muncă, mai ales în corporațiile americane, în cazul în care declară sau se trădează că nu susțin ideologia LBTQI+. Oricum, cei care își autodetermină identitatea sexuală sau identitatea de gen sunt superiori celor care s-au acomodat cu sexul biologic și nu sunt în conflict cu el. Sunt mai inteligenți, câștigă mai mult, sunt promovați mai repede, sunt soți mai buni, parteneri de viață mai buni, părinți mai buni, angajați mai buni, șefi mai buni. Ce mai, sunt crème de la crème! Se pare că așa s-a demonstrat științific, fără să se fi reușit încă a se demonstra că în afara perechilor de cromozomi XX și XY există și YY. Dar nimic nu e imposibil și imporbabil de vreme ce 2+2=5, nu-i așa? Ce ți-e și cu știința asta! Când e adorată, când e repudiată, când e stăpână, când e slugă, când e respectată, când e violată!

În fine, libertatea religioasă și de expresie vor fi grav afectate. Mai întâi, creștinii nu vor mai putea afirma credința lor bazată pe Cartea Genezei că există doar două genuri, că există doar femei și bărbați, fără să riște desfacerea contractului de muncă, excluderea din diverse grupuri, comisii și comitete. Apoi, școlile confesionale, creștine, musulmane, evreiești, vor fi obligate să angajeze persoane care au o identitate sexuală sau de gen subiectivă, orice etichetă și-ar pune ele, fără ca cineva să o înțeleagă. Așa că nu contează cu ce grup de litere începe ci cu ce se termină eticheta: ”…gen”. E suficient pentru angajare. Judecătorul Alito arată că există aproximativ 100 de legi care interzic discriminările pe bază de sex, care vor fi afectate de acestă decizie. Același judecător critică decizia susținând că școlile religioase pot fi de acum încolo îngrijorate cu privire la modelarea minții și a vieților elevilor și studenților și cu privire la persoanele pe care le recrutează la angajare. Apoi, vor fi afectați toți cei care se pretind conservatori, gnostici, agnostici, atei. Acești vor fi reduși la tăcere.

Și iată cum marele textualist Gorsuch a reușit preformanța remarcabilă de deturnare a textualismului!

Sexul… biologic și ideologic… în România

Zilele trecute am asistat la declarația de dragoste față de ideologia de gen a celebrelor universități din România, pe fondul modificării Legii educației naționale. Este pentru prima dată când ele au făcut publică această declarație de dragoste. Desigur, legea iubirii există, funcționează și se aplică și în cadrul persoanelor juridice, că doar au și ele organe de tot felul. Numai că, după umila mea părere, conțin și o declarație de… război, să nu zic ură.

Recunosc că maniera în care este scris textul prin care este interzis prozelitismul ideologiei de gen în școli lasă mult de dorit. ”În unități, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Mai întâi, înțeleg că se pot răspândi teoria și opinia în orice alte locuri decât cele dedicate educației și formării profesionale, precum virusul SARS-Cov-2. Apoi, nu înțeleg ce înseamnă „activități în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen”? Includ orice eveniment cultural dedicat diversității și incluziunii, organizat ori susținut sau promovat de universități în luna iunie? Că astfel de evenimente se organizează de câțiva ani. Sau înseamnă o conferință științifică unde este abordată ideologia de gen? Dar e permisă numai aia în care este criticată, dacă a critica înseamnă a nu răspândi teoria sau opinia identității de gen? Asta ar suna a discriminare. În fine, cred că substantivul „gen” este el însuși fluid (dacă mă gândesc bine la ”genul„ substantivelor) precum fluid gender. Sexul nu este.

Probabil că legea nu va fi promulgată. Agenda educației globale 2030 a UNESCO, implementată și în România, stabilește foarte clar importanța studiilor de gen în minunata lume nouă[4]. În Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, fiecare aparținea tuturor, dar nu trupul aparținea celorlalți, ci mintea. Mintea era un domeniu public, fiind impregnată cu ideologia programatorilor.

Ce rămâne după declarația de dragoste și război? În loc de răspuns, aș oferi câteva dintre ideile lui Russell Kirk așezate într-o selecție importantă de eseuri[5]:

”Ideologul secolului al XX-lea, după maniera lui Robespierre, crede că dogmele sale seculare sunt susținute de Zeița Rațiunii; se mândrește neobișnuit cu faptul că este „științific” și „rațional”. Se poate adăuga că, de când savantul modern a început să se numească „intelectual”, el a avut tendința de a deveni dependent de opiumul ideologiei; căci cuvântul „intelectual” în sine, folosit ca un substantiv, implică o încrederea în rațiune, cu excluderea credinței, a obiceiurilor, a consensului, a smereniei și a misterului sacru. Pe scurt, ideologul, este unul dintre bărbații de stil nou orwellian „care gândesc în sloganuri și vorbesc în gloanțe”.

”Pentru ideolog, omenirea poate fi împărțită în două clase: tovarășii Progresului și dușmanii atașați intereselor reacționare. Toate acțiunile omului pot fi judecate în termeni de motiv ideologic, este convins ideologul.”

”Ideologul tipic se gândește la sine ca fiind perfect obiectiv. Nucleul credinței sale este că natura umană și societatea umană pot fi îmbunătățite la infinit – nu, perfecționate – prin aplicarea tehnicilor științelor fizicii și biologiei în guvernarea oamenilor. Aproape toate mișcările radicale din secolul al XIX-lea și al XX-lea s-au inspirat în mare parte din această presupunere pozitivistă. Marxismul este doar unul dintre produsele mai sistematice ale acestei concepții despre viață și gândire. Pentru ideologul pozitivist convins, religia tradițională a fost o pacoste și un blestem, deoarece împiedică designurile planificatorului ideologic. Știința ar trebui să-l înlocuiască pe Dumnezeu.”

Ce sex, pardon, ce gen are Dreptul? Dar justiția?


[1] Acronimul: Lesbiană, gay, bisexual, trans, queer, intersexual, „+” orice alte alegeri sau opțiuni. În ultimul timp, se pare că ”Q” nu mai este utilizată în acronim, ceea ce ar semnifica excluderea celor ce se consideră queer din acest grup.
[2] Disponibilă aici.
[3] Originalismul este conceptul care acoperă metodele de intrepretare atașate tezei stabilității legii din momentul adoptării ei. Originalismul constituțional se opune conceptului de ”constituție vie„, potrivit căruia constituția trebuie interpretată luând în considerare vremurile actuale. Textualismul este teoria formalistă în care interpretarea legii se bazează în primul rând pe sensul comun al textului juridic, în care nu se iau în considerare sursele non-textuale, cum ar fi intenția legiuitorului la adoptare. A se vedea Keith E. Whittington, Constitutional Interpretation: Textual Meaning, Original Intnt, and Judicial Review (2001).
[4] A se vedea ghidul de educație sexuală, disponibil aici.
[5] Russel Kirk, în “The Essential Russell Kirk: Selected Essays”, editat de George A. Panichas, Wilmington, Delaware, 2006, disponibilă aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara