”În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar”, George Orwell
”Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine”, Proverbele lui Solomon, 1:7
Distinsul profesor Valentin Constantin a scris în ultimul său articol publicat pe JURIDICE.ro[1] despre ura absolută care se manifestă în SUA, ambalată cât se poate de frumos de canalul CNN și televiziunile de știri autohtone în cuvântul ”protest”. Desigur, ura nu are legătură cu legea și ordinea, cu drepturile și libertățile, dar ”protestul” are. Protestul are a face cu injustiția, cu abuzurile, dar ura nu. Anarhiștii au fost denumiți ”protestari pașnici”.
Când în Rwanda, populația majoritară Hutu, oameni de culoare, a masacrat minoritatea Tutsi, și ei de aceeași culoare, motivați de ură, nu am văzut ”proteste” de genul Black lives matter. Mișcarea BLM nu a evocat până acum genocidul oamenilor de culoare împotriva oamenilor de culoare. Eh, nah, nu contau 1 milion de vieți negre, dacă nu contau nici măcar pentru bărbații ce purtau culoarea albastră într-un fel care le dădea o aureolă de sfinți. Acestea nu sunt denumite ”crime de ură”, pentru că violența neagră nu duce niciodată la crime de ură, doar violența albă. Nu voi uita niciodată filmul-documentar despre genocidul din Rwanda care a stârnit în mine furie, revoltă, dispreț față de organismele internaționale care au refuzat să salveze vieți negre. Nu voi uita niciodată plânsul în hohote de durere pentru bărbații și femeile, tinerii și vârstnicii de culoare, masacrați cu bestialitate. Nici întrebarea copilărească – deși nu mai eram de mult timp copil – înecată în lacrimi: ”De ce?”
De la petrecerea la bloc…
Cu puțin timp în urmă, primarul orașului Seattle, Jenny Durkan, plină de mândrie, i-a spus unui jurnalist de la CNN că preluarea unei porțiuni din orașul său, denumită CHAZ – acronimul de la Capitol Hill Autonomous Zone – s-ar putea transforma într-o „vară a iubirii”[2]. Aceasta a explicat că protestul a fost„ mai mult ca o atmosferă de petrecere la bloc”, deși zona este alcătuită din aproape șase blocuri rezidențiale, întreprinderi și sediul Departamentului Poliției Seattle, cartierul general al Districtului de Est. Doamna primar a mai declarat că amenințarea președintelui Trump de a lua o decizie de restabilire a ordinii este ilegală și neconstituțională. Imediat după acest interviu la CNN, zona a fost denumită în CHOP[3]. Nu, Doamne ferește!, nu are legătură cu verbul a ”toca” sau ”a ghilotina”, ci este acronimul de la Capitol Hill Occupation Protest.
Iată câteva din revendicările protestatarilor pașnici: rejudecarea tuturor persoanelor de culoare, care execută în prezent o pedeapsă cu închisoarea pentru o crimă violentă, de către un juriu al colegilor lor din comunitate; desființarea penitenciarelor; acordarea autonomiei pentru a-și crea propria armată cu scopul de a o utiliza împotriva oamenilor care nu se încadrează în cerințele sau standardele lor; desființarea poliției; încetarea acțiunilor de evacuare; angajarea medicilor și asistenților de culoare în spitale[4].
…la ghilotină
Săptămâna trecută, protestatarii pașnici de la CHAZ… pardon, CHOP… au trecut în Districtul de Vest al Departamentului Poliției Seattle. Potrivit publicației Seattle Times, un vorbitor a spus „Nu este CHAZ, ci CHOP”, întrebând mulțimea: „A mai auzit cineva de aici despre revoluția franceză? Aceasta este o altă revoluție (asta s-a întâmplat). Știe cineva de aici ce s-a întâmplat cu oamenii care s-au opus Revoluției Franceze?”. “Decapitat!” a răspuns mulțimea. „Decapitat!”, ”„Decapitat„. „Acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmitem! Suntem serioși! Aceasta nu este o glumă!”
De la vara iubirii la vara urii
Duminică, Seattle Times a anunțat că, „după o lună întreagă de proteste, manifestanții aduc marș în cartierul primarului din Seattle”. Și așa, percepția doamnei primar s-a schimbat. La începutul acestei săptămîni a ordonat poliției să intervină și să-i aresteze pe protestatari[5], care au ucis oameni de culoare, au devastat clădiri. Durkan a declarant public că a recunoscut „dreptul oamenilor de a se aduna în mod legal, garantat de Constituție”, dar că „obligațiile orașului în temeiul primului amendament nu îi impun să ofere un sanctuar nelimitat pentru a ocupa proprietatea orașului, a deteriora proprietatea orașului și a proprietății private, a obstrucționa accesul la drum sau a încuraja condiții periculoase”. Drept urmare, Durkan a ordonat fiecărui departament al orașului să răspundă ordinului ei. Departamentul de poliție din Seattle a închis parcul și efectuat arestări în rândul celor care au refuzat să părăsească zona.
Ce s-o fi întâmplat între timp cu doamna primar? De ce nu i-o fi plăcut ca CHOP să-și extindă bairamul în cartierul ei? De ce o fi refuzat doamna primar iubirea de o vară? De ce nu o fi vrut doamna primar să-și facă vara mai minunată cu iubire? De ce, dintr-o dată, protestatarii au devenit anarhiști? De ce, dintr-o data, a aplicat ea însăși soluția la care se gândise președintele Trump, de a institui ordinea în oraș, criticată dur la CNN?
De teamă, de teamă că următoarea țintă a ghilotinei ar putea fi chiar ea? De teamă că ura, căreia îi spusese ”iubire”, va inunda cartierul său? Poate. De teamă că nu iubirea fusese veștmântul fulgilor de nea ci ura? Poate.
Un alt episod al urii a putut fi văzut la televiziunile din SUA. Pereții din principalele orașe au fost împânziți cu sloganul scris cu graffiti: ”Kill cops”. Mulți comentatori au afirmat că imaginile semănau izbitor cu cele prezentate în 1969 în locațiile familiei Manson, în care, pe pereți era scris cu sânge : ”Death to pigs”.
În fine, ura s-a extins la cultură, la universități și la biserici. Cărți interzise, filme interzise, statui distruse ori mutate, concedieri din universități, picturi și sculpturi mutate din biserici. Săptămâna trecută, Biserica Sf. Ioan din DC, arsă doar cu câteva săptămâni în urmă, a fost pictată prin pulverizare cu litere care semnificau „Zona Neagră a Autonomiei Casei Negre”, punând în practică ideea activistului BLM, Shaun King, de a distruge statuile și bisericile în care Isus este reprezentat în picturi sau sculpturi. Vina lui Isus este că nu s-a născut cu pielea neagră.
Mă tot gândesc dacă ura are culoare sau culoarea este obiectul urii. Însă ceva nu îmi dă pace. Am învățat la școala de pictură că albul și negrul sunt non-culori.
De la ură la teroare sau de la CHOP la revoluția franceză 2.0
Profesorul de drept Jonathan Turley este de părere că americanii asistă la un moment care nu diferă mult de cele petrecute în timpul terorii franceze din 1793-94 sau al Revoluției culturale maoiste din 1966-76. Turley a scris: ”Bine ați venit la Revoluția Franceză 2.0.” [6]
Să se transforme fragilii, delicații fulgi de nea în iacobini? Cum s-a ajuns aici? Să se transforme în teroriști? Îmi repugnă acest cuvânt de care am auzit mai întâi la Revoluția din 1989, nu atunci când am învățat despre Revoluția franceză. Desigur, nu au fost prinși, teroriștii noștri, nu au fost condamnați. Dar știm că au fost. Că ei au fost. Știm că teroriștii francezi, câțiva, au sfârșit ghilotinați.
Realitatea este că ghilotina funcționează în SUA de câțiva ani buni. În mass-media, în sport, în artă, în politică, în universități, în corporații, în social media, ultima ghilotină post-modernistă.
Recent, directorul departamentului de picturi europene de la Muzeul Metropolitan de Artă a spus că „marile opere de artă s-au pierdut din dorința de a ne elibera de un trecut pe care nu îl aprobăm”. Pe fondul acuzațiilor din partea celorlalți angajați de la MOMA, el a fost forțat să își ceară scuze pentru orice durere pricinuită colegilor prin afirmațiile sale, să își ceară scuze că muzeul favorizează „o cultură a rasismului sistemic”.
Nu știu dacă asistăm acum la o bătălie a minților goale, fără sens și scop în viață, fără repere morale, sau la o bătălie pentru mințile goale.
În loc de concluzii
Există motive serioase pentru care societățile au legi și oameni care să le aplice, au instanțe și închisori. Legea trebuie aplicată fără teamă și fără ură.
Atunci când legea nu se aplică pentru a instaura ordinea sau a sancționa dezordinea se instituie anarhia, se creează haos.
Să nu cumva să cădem în păcatul de a confunda anarhia cu protestul pentru dreptate, justiție socială sau echitate.
Să nu confundăm ura de sine, ura de propria naționalitate, ura de cultură, ura de istorie cu pretenția de egalitate.
Să nu uităm că nu iubirea îi unește pe oameni – iubirea fiind individuală, și nu am în vedere iubirea de sine, ci iubirea altuia față de o persoană – ci ura. Iubirea este și rămâne o forță individuală, dar ura devine o forță colectivă.
Să nu uităm că ura cere sânge și răzbunare, iar justiția cere dreptate.
Să nu uităm că ura îndeamnă la violență, justiția la proteste pașnice.
***
În cartea sa, Democracy and Populism: Fear and Hatred[7], John Lukacs susține că principala caracteristică a lui Hitler a fost ura. Într-adevăr, el a câștigat puterea în Germania, în parte, datorită alianței sale cu conservatorii germani, oameni care, după revoluțiile din 1918-1919, au fost motivați de frica de comunism. Hitler și-a declarat ura, ura pentru „dușmanii” naționalismului german, atât în interiorul Germaniei, cât și în afara acesteia. În 1921, într-unul dintre discursurile sale, el a anunțat: „Nu există decât sfidare și ură [Trotz und Hass], ură și din nou ură!” Și: „Lecția vieții este să urâm”. Aceasta l-a impresionat pe Goebbels când l-a cunoscut pe Hitler în 1926. Hitler îi spunea cum el, Hitler, „învățase să urască”. „Cea mai frumoasă frază a sa”, a scris Goebbels în jurnalul său, „ieri: „Dumnezeu ne-a miluit lupta din belșug. Cel mai frumos dar al lui Dumnezeu pentru noi este ura inamicilor noștri, pe care, la rândul lor, îi urâm din străfundul inimii noastre.”
***
Nu știți, e sigur că 4 iulie este ziua națională a SUA, în care sărbătoresc cu focuri de artificii și parade istoria, guvernul și tradiția Statelor Unite? Care istorie? Care State? Că tocmai au distrus statuile lui Thomas Jefferson.
[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Disponibil aici
[7] J. Lukacs, Democracy and Populism: Fear and Hatred, Yale University Press, New Haven and London, 2005.
Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
