1,705 citiri

Nu-i loc sub soare fără griji și nici loc la umbră fără risc!

Nu pot preciza care este sursa butadei de mai sus, mai exact nu-mi dau seama dacă este o scornire a minții mele sau mi-a intrat în cap, de undeva, fără să-mi dau seama când. De fapt, acest aspect nici nu mi se pare unul relevant în raport cu ceea ce vreau să scriu în rândurile ce urmează.

Ideea de bază a titlului este aceea că viața are două laturi – una predictibilă și alta impredictibilă. Locul mai bun sau mai rău, din sfera relațiilor sociale, nu garantează în fapt nimic, ci oferă doar o probabilitate mai ridicată sau mai scăzută de succes, bazată pe statistică. Însă, in concreto, se poate întâmpla ca lucrurile să stea tocmai invers.

Râvnirea la poziții avantajoase în societate este o înclinație naturală a speciei umane, derivată din instinctul de conservare. Sigur, manifestarea instinctului de conservare este variată, de la un individ la altul.

Am constatat că unii dintre noi vor cu tot dinadinsul să fie localizați în lumina reflectoarelor, să iasă în față, să producă valuri de simpatie, să atragă adepți, să capteze simpatizanți sau să fie înconjurați de fani. Pentru ei puterea înseamnă expunere publică, etalare a calităților ori exhibarea personalității în fața publicului.

În schimb, pentru alții puterea nu trebuie exhibată, ci exercitată din spatele scenei, preferând rămânerea în umbra evenimentelor, deoarece ei vor să conducă ori să controleze lumea fără să fie cunoscuți de public.

Alături de aceste două tipuri de protagoniști există și o categorie intermediară, a celor care nici nu vor să iasă în prim plan, dar nici nu urmăresc să participe la jocuri de culise, conducă din umbră sau să fie stăpâni anonimi ai inelelor. Aceștia din urmă nu-și propun să schimbe lumea, nu sunt foarte interesați de opinia publică, nu doresc să impresioneze cu orice chip și nu au ca obiectiv controlul asupra celorlalți, întrucât ei pur și simplu vor să trăiască cât mai confortabil. Bineînțeles că, în fiecare categorie, pot fi întâlnite situații nuanțate, după cum, alături de categoriile de mai sus, pot exista și cazuri atipice.

Mergi pe unde nu s‑a mai călcat şi lasă o urmă este o cugetare a lui R.W. Emerson, pe care o putem avea ca reper în viață în special în momentele esenţiale, dar şi în cele grele, delicate sau complicate, când trebuie să alegem între a merge pe drumuri cunoscute, amenajate, şi a umbla prin locuri necălcate, necunoscute.

Morala cugetării lui Emerson este aceea că orice om are posibilitatea ca, odată sau de mai multe ori în existenţa sa efemeră, să calce pe căi necunoscute şi să lase semne ale trecerii sale prin viaţă, care îi permit să spere că va scrie măcar un rând în eterna carte de istorie.

Evident, acest lucru nu înseamnă că omul se naște cu obligația morală de a schimba lumea, ci că este recomandabil să-și asume un astfel de rol, dacă este în folosul umanității și, totodată, are calitățile necesare.

Dacă, odată cu risipirea umbrei noastre pe Pământ, memoria colectivă nu va reține nici măcar un lucru pozitiv despre noi, înseamnă că am consumat resurse în mod inutil și am trăit fără rost.

Mai mult, aș sugera că este potrivit să luăm în considerare cugetarea lui Emerson: “Mergi pe unde nu s-a mai călcat și lasă o urmă!” ca pe un îndemn menit să ne ajute la identificarea meschinăriilor cotidiene sau a banalului zilnic.

În categoria realizărilor poate intra orice contribuție la mai binele societății.

Cu alte cuvinte, să facem ceva necesar ori util, fie pentru a nu fi uitați în clipa în care ultimul pământean care ne-a cunoscut și-a încetat existența terestră, fie pentru a contribui la antifragilitatea sistemului.

Dacă nu putem imprima urme mari cu prilejul trecerii prin viață, să nu uităm că este în spiritul ființei umane să facă eforturi serioase pentru a lăsa totuși ceva posterității, prin transmiterea mai departe a genelor noastre.

Omul poate lăsa omenirii cel puțin două elemente de tezaur – genele transmise urmașilor și informațiile puse în slujba umanității.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca