1,224 citiri

Libertatea de expresie și victimele ei: de la Trumbo la cancel culture

Lavinia Tec
Lavinia Tec

”Democracy means that people can say what they want to. All the people. It means that they can vote as they wish. All the people. It means that they can worship God in any way they feel right, and that includes Christians and Jews and voodoo doctors as well.”
Dalton Trumbo

Filmele sunt cea mai puternică influență creată vreodată” este una dintre replicile celebre din filmul american biografic Trumbo (2015), un film despre vânătoarea de vrăjitoare desfășurată la Hollywood de Comitetul de activități antiamericane în era mccarthy-ismului[1]. Această perioadă (care a durat de la sfârșitul anilor ’40 până la jumătatea anilor ’60), a cărei denumire derivă de la numele senatorului republican de Wisconsin, John McCarthy, s-a caracterizat printr-o intensă suspiciune anticomunistă existentă în SUA, pe baza tensiunilor ruso-americane, în diferite sfere de activitate: administrație, divertisment, învățământ. Astfel, sub pretextul de a scăpa SUA de comuniști, numeroși funcționari au fost acuzați, pe baza unor simple suspiciuni sau bănuieli nefondate, că sunt sau că au fost membri ai partidului comunist – care funcționa legal în SUA așa cum funcționa partidul democrat sau cel republican- ori simpatizanți ai comuniștilor. Aceștia erau țintele unor campanii publice de denigrare, care aveau ca scop ruinarea carierei și ostracizarea lor. Supecții erau anchetați și condamnați de comisii sau comitete, nu de instanțe de judecată, pentru suspiciunea că răspândeau ideile comuniste în SUA. Se puteau salva sau ”curăța” dacă își denunțau soții, prietenii, cunoscuții carre au participat, chiar și cu zece ani în urmă, la evenimente organizate de Partidul Comunist. Nu se căutau dovezi, căci comitetele le aveau deja colectate: ziarele și înregistrările audio-video de la diverse evenimente organizate de Partidul Comunist sau de organizații care aveau legături cu acest partid. Membrii Frontului pentru Pace de la Hollywood erau supectați că sunt comuniști și că provoacă învrăjbirea opiniei publice prin divertisment

Anchetat și condamnat pentru opinii

Dalton Trumbo a fost un scriitor și scenarist american celebru, care, în 1930, s-a alăturat celor care luptau pentru îmbunătățirea condițiilor clasei muncitoare, pentru drepturile civile și împotriva legilor de segregare rasială. În anul 1947 a fost scenaristul cel mai bine plătit de la Hollywood, având un contract de exclusivitate cu MGM. Participând alături de actori, regizori și scenariști la diferite greve și proteste pentru cauzele pe care le susținea, în care credea, Dalton Trumbo ajunge să fie acuzat de ”extremism periculos”, fiind ”un comunist înregistrat”, care urmărea propagarea comunismului prin scenariile sale.

Directorul Comitetului de activități antiamericane declara în fața jurnaliștilor și cameramanilor: ”Comunismul nu-i o amenințare aflată la distanță. Cei mai periculoși agenți ai săi se află aici și controlează undele radio și ecranele cinematografelor, punând stăpânire pe angajații și sindicatele lor.” ”Un comunist în rândul cadrelor didactice ale unei universități, e un comunist în plus”. La televiziunile americane rulau programe despre comunism și comuniști. Aceștia ”trebuie să fie identificați precum dușmanii ce sunt. Comuniștii. Scopul lor: cucerirea lumii.”, ” o conspirație de a corupe valorile democratice și de a înfăptui răsturnarea acestei națiuni”. Vrăjiți de magia cuvintelor despre comunism și comuniști, orbiți de vânătoarea de vrăjitoare, de spectacolul interogatoriilor difuzate în mass-media, cei mai mulți americani nu erau capabili să vadă cum, sub ochii lor, libertatea de expresie și statul de drept, valori democratice, erau sacrificate pe altarul Războiului Rece.

În fața acuzației că este comunist – partidul comunist era legal înregistrat în SUA la vremea aceea – Dalton Trumbo refuză să răspundă comitetului care-l investiga, argumentând că, potrivit Primului Amendament din Constituția SUA, ”Congresul n-are dreptul să investigheze cum votăm sau unde ne rugăm, ce gândim, spunem sau cum facem filme”, nu are dreptul ”să inculpe opinia, să incrimineze gândul”. Căci asta ar fi ”începutul unui lagăr de concentrare american„.

Sunt câteva lucruri importante pe care filmul le pune în valoare: integritatea, curajul, demnitatea, loialitatea, familia, prietenia.

Integritatea celui anchetat în mod injust, care refuză să-și denunțe partenerul de viață, prietenii, șefii, subalternii pentru a-și salva libertatea, reputația, cariera. Să schimbe buna reputație de scenarist cu reputația de detractor? A fost un compromis pe care Trumbo nu l-a acceptat.

Curajul de a înfrunta o pedeapsă nemeritată salvând viața, libertatea și cariera altora. Asta înseamnă rezistență în fața opresiunii. Curajul celorlalți de a se asocia cu numele unui ostracizat. Asta are de-a face cu demnitatea.

Demnitatea celui ostracizat de a nu pretinde niciun merit asupra premiilor Oscar acordate pentru scenariile scrise de el sub pseudonim sau sub alte nume. Condamnarea îl ”anulase” ca scenarist. Este aceasta umilință sau demnitate?

Loialitatea față de principii, față de valori. Munca unui avocat penalist este extrem de dificilă atunci când clientul pe care îl apără se confundă cu principiul sau valoarea, așa cum sună o replică dintr-un alt film. Loialitatea în relații este ea însăși o valoare pentru care Trumbo a înfruntat pușcăria.

Ceea ce impresionează în film este în primul rând modul în care copiii mici percep evenimentele majore din viața familiei lor, așa cum este procesul și/sau condamnarea unuia dintre părinți. Dialogul dintre tată și fiică este grăitor. Într-o plimbare scurtă în grădina casei, fiica îl întreabă pe tată, mai întâi dacă ”și mama e comunistă?”, apoi dacă și „eu sunt comunistă?„. Tata îi răspunde cu o întrebare-test: ”ce faci cu pachetul cu mâncare dacă, la școală, vezi că un copil nu are ce mânca?”.Îl împart„, răspunde fetița. Desigur, va înțelege mai târziu că a împărți cu cei săraci înseamnă a-i ajuta și că aceasta nu este o faptă reprobabilă. Mai târziu, fetița va deveni o tânără activistă într-o asociație care lupta împotriva legilor de segregare rasială, promovate și susținute de  democrați.

Apoi, filmul impresionează prin așezarea în scenă a procesului și a condamnării care zguduie din temelii o întreagă familie, relația dintre soți, relațiile dintre părinți și copii, relațiile dintre frați și surori. Asemeni unui uragan, un astfel de eveniment face ravagii, produce daune psihice, emoționale și materiale. Una dintre consecințele condamnării, în cazul lui Trumbo și al tuturor supectați de apartenența la partidul comunist, era pierderea dreptului la muncă. Așadar, un proces  este un adevărat test de rezistență pentru familie. Rezistă sau se destramă? Dragostea moare sau supraviețuiește distanțării și ostracizării? Dacă a supraviețuit procesului, va supraviețui și executării condamnării? Este o luptă zi de zi, până la liberare? Este o alegere, să-ți iubești soțul sau părintele, zi de zi, până la liberare sau toată viața, cu diverse etichete atârnate în mințile fiecăruia? Ceea ce nu îi ucide pe soți, pe membrii familiei, îi întărește sau îi slăbește?

În fine, impresionează maniera în care reacționează prietenii. Rămân alături, încurajează, se distanțează, trădează? „Nu există prieteni, doar aliați și inamici”, avea să spună Trumbo într-un acces de furie. Poate că Trumbo avea dreptate. În astfel de situații, atunci când ești condamnat pentru opinii care nu se aliniază unui curent de gândire, pentru curajul de a spune public ce gândești, mai ales atunci când gândești diferit, oamenii nu se împart în prieteni și dușmani, ci în aliați și inamici.

Trumbo este condamnat la 11 luni de închisoare pentru dispreț față de Congres, refuzând să răspundă despre apartenența sa la partidul comunist. Judecătorii liberali de la Curtea Supremă, în care își pusese nădejdea, au menținut verdictul comitetului. Unde erau liberalii atunci, susținătorii libertății de expresie și ai statului de drept?

Anulat, dar premiat

Încă din timpul executării pedepsei privative de libertate, Trumbo plănuiește să-și continue munca. Asta știa să facă: să scrie bine. Fiind conștient că nu mai poate avea o carieră sub adevărata sa identitate, va scrie sub pseudonim sau sub numele altor scenariști. Așa câștigă, în 1953, Oscarul pentru Vacanță la Roma, celebra comedie romantică ce-și are în distribuție pe Audrey Hepburn și Gregory Peck, scenariul apărând sub numele colegului său, John Dighton. Desigur, informatorii sunt pe urmele lui Trumbo și află de munca sa prestată din afara cetății Hollywood. Repercusiunile nu întârzie să apară. Directori ai caselor de producție amenințați cu falimentul sau denunțarea unei presupuse hărțuiri sexuale, produse cu mult timp în urmă. Că doar așa se distruge cel mai ușor reputația unui bărbat! Urmează un alt succes în 1956: Oscarul pentru ”The Brave One”. La decernare nu se prezintă nimeni, pentru că scenariul fusese scris sub pesudonimul Robert Rich.

Dar reabilitarea lui Trumbo se face cu adevărat atunci când un mare regizor și un mare actor au curajul să facă public numele scenaristului Trumbo. Regizorul și prducătorul american de origine austrică, Otto Preminger, colaborează cu Trumbo la Exodul, iar actorul Kirk Douglas colaborează cu el la Spartacus (1960), regizat de Kubrick. În fond, prin gestul lor, cei doi oameni din cetatea filmului nu au făcut altceva decât să-i recunoască lui Trumbo dreptul la demnitate, care există dincolo de opinii politice, dincolo de zidurile unei pușcării, dincolo de cătușe, dincolo de de condamnare. Totuși, au mai făcut ceva, și-au exprimat curajul de a colabora cu un fost comunist, de a-și asocia numele cu un fost comunist, riscând ei înșiși să fie ostracizați. Trumbo nu a spus niciodată că nu ar fi fost comunist, ci a refuzat doar să dea socoteală de opiniile sale politice în fața unui comitet. Ce interesantă viață! A semănat în viața și în relațiile sale demnitate, loialitate și curaj și, la vremea potrivită, a cules roade bune. Ce dăruiești, primești sau, parafrazându-l pe N. Steinhard, dăruind, vei dobândi!

În 1971 regizează filmul Johnny got his gun, un film anti-război, al cărui scenariu îl scrisese chiar el în 1938, cel mai bun scenariu al său, spun unii critici, iar în 1973 scrie scenariul pentru Executive Action, bazat pe asasinarea lui Kenedy, care participase la premiera filmului Spartacus și îi prezisese succesul.

În 1975, Academia Americană de Film avea să-i decerneze Oscarul pentru The Brave One, într-o ceremonie în cadrul căreia Trumbo a rostit un discurs memorabil: ”Lista neagră a fost o perioadă a răului. Și nimeni care a supraviețuit de pe urma ei n-a ieșit neatins de rău. Prins într-o situație care a trecut dincolo de controlul indvizilor simpli, fiecare persoană a reacționat după natura sa, nevoile sale, convingerile sale, și cirscumstanțele personale care l-au constrâns.  A fost o perioadă a fricii și nimeni nu a fost scutit. Un număr însemnat de oameni și-au pierdut casele. Familiile lor s-au destrămat, au pierdut! Iar unii… unii chiar și-au pierdut viețile. Dar când te uiți înapoi la acea perioadă întunecată, după cum cred că ar trebui să ne uităm din când în când, nu vă va face niciun bine să căutați eroi sau răufăcători. N-au fost. Au fost doar victime. Victime, pentru că fiecare dintre noi s-a simțit obligat să spună sau să facă lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut sau să primim răni, pe care nu doream să le schimbăm cu adevărat”.

Trumbo și-a înțeles menirea: ”sunt scriitor ca să scriu lucrurile care contează”. A scris lucruri care au contat.

Filmul Trumbo a primit trei nominalizări la Oscar în 2016: pentru cea mai bună distribuție, cel mai bun actor principal, cea mai bună actriță în rol secundar. A fost apreciat și criticat, deopotrivă.

Poate că Trumbo este mai bine înțeles de cel care a vizionat filmul Guity by Suspicion (Lista neagră) din 1991, despre regizorul David Merrill, interpretat de Robert de Niro, aflat și el pe lista neagră de la Hollywood. Din acest film, aflăm că Alice în țara minunilor, Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn, De veghe în lanul de secară, cărțile lui James Joyce erau considerate periculoase pentru că răspândeau idei comuniste!

Lista neagră nu a dispărut, doar s-a extins

Curentul sau mișcarea cancel culture, care a început de câțiva ani în mediul academic și în campusurile universitare din SUA a atins apogeul o dată cu mișcarea Black lives matter. Desigur, este foarte posibil ca filmul Spartacus la care a colaborat Trumbo să fie ”anulat” pentru că este despre sclavie. De asemenea, ”Vacanță la Roma” ar putea fi anulat că e prea sexist sau e prea ”hetero”. Exodul e prea ”sionist”.

Săptămâna trecută, Harper’s Magazine a publicat o scrisoare deschisă semnată de un număr de 153 intelectuali proeminenți (între timp vreo 3 și-au retras semnătura) care condamnă cenzura, intoleranța la opiniile opuse, voga rușinii publice și ostracizarea, condamnă concedierile editorilor pentru publicarea unor texte controversate, retragerea cărților pentru presupusa lipsă de autenticitate, interdicția de a scrie pe anumite teme impusă jurnalisțtilor, anchetarea profesorilor pentru citarea unor lucrări din literatura clasică. Desigur, lista păcatelor și a sancțiunilor poate continua[2]. Spre exemplu, Mike McCulloch, lector la Universitatea din Plymouth, a fost cercetat recent de angajatorul său pentru că i-a plăcut un tweet care scria „Toate viețile contează”. Iată că BLM schimbă regulile în universitățile americane. Este un delict de opinie să susții că toate viețile contează! Michael Korenberg, președintele consiliului de conducere al University of Brtish Columbia, Canada, a fost nevoit să renunțe la poziția sa pentru că îi plăceau câteva tweeturi care îl lăudau pe Donald Trump. J.K. Rowling, ”mama” (sau ”părintele”, pentru a respecta corectitudinea politică) lui Harry Potter a fost acuzată de transfobie deoarece a declarat că biologia contează încă pentru identificarea unei femei trans. Urmează să-l acuze și pe Harry Potter, în caz că nu îl vor identifica pe el drept trans. James Bennet, redactorul al celei mai importante publicații din lume, New York Times, și-a pierdut locul de muncă în iunie pentru că a publicat un text scris de senatorul republican, Tom Cotton, care a susținut că decizia lui Donald Trump de a desfășura trupe militare în orașe ar fi justificată dacă poliția locală nu ar putea menține ordinea în stradă. Desigur, e o crimă să pretinzi legea și ordinea în SUA, în aceste vremuri! Angajații au susținut că opinia acestuia era atât de toxică încât a pus în pericol viața colegilor lor. Mda, eu nu am înțeles exact dacă au înnebunit de frică sau de ură. Ca mulți alții, domnul Bennet a demisionat. Luna trecută, Stan Wischnowski, redactor de top la Philadelphia Inquirer, a fost nevoit să demisioneze pentru un titlu care scria: „Buildings Matter, Too”. E o crimă să susții azi în SUA că o clădire ar putea să mai aibă vreo semnificație, chiar dacă milioane de turiști au cheltuit bani serioși pentru a o vizita ca obiectiv turistic. Nu mai contează. Săptămâna trecută, șeful comunicațiilor din cadrul companiei Boeing, Niel Golightly, și-a dat demisia brusc după ce un angajat anonim a depus o plângere la comisia de etică pentru un articol pe care l-a scris în 1987, în care, fostul pilot militar și-a exprimat opinia că femeile nu ar trebui să servească în armată. (o poziție principală la acea vreme)[3]. Oare americanii nu-și înregistrează serbările de la creșă, grădiniță, școală? Recent, s-a propus ”anularea” lui Orwell, pentru că ar fi fost nazist[4].

După trei zile de la publicarea scrisorii despre justiție și discursul liber, intelectualii au primit răspuns din partea unor jurnaliști de care nu a auzit nimeni[5]. Dar mesajul este clar. Revoluția culturală s-a încheiat. Cu victoria mass-mediei asupra universităților. Libertatea de expresie nu (mai) există. Dezacordul sau nonconformismul este interzis. Este chiar un delict pentru care se plătește cu poziția, cu cariera, cu reputația.

Într-un articol recent, Micah Curtis susține că sintagma ”cancel culture” “nu este o idee de dreapta sau de stânga, ci este un îndemn amenințător la adresa celor care nu îngenunchează în fața corectitudinii politice. Este o forță tiranică ce cere capitularea și supunerea”. Dacă nu respecți preceptele Church of Woke, dacă nu te închini noii religii, trebui să fii distrus[6]. Cancel culture este o forță tiranică ce disprețuiește libertatea de expresie pentru că nu o poate controla. O forță care nu iartă și nu uită.

Întrebarea pe care și-o pun azi liberalii americani care gândesc și au curajul să se exprime, mai ales liberalii recaționari sau conservatori, este următoarea: cum a fost posibil să se ajungă aici, la catastrofa asta? Colegul meu, Lucian Bojin, se întreba ”Unde ni sunt liberalii?”. Dar unde or fi fost până acum? Așa cum firească e întrebarea: unde era Adam când Eva era ispitită de Șarpe (Diavol)? Că pierderea paradisului nu poate fi imputată (doar) Evei. Ar fi prea sexist!

Lista neagră s-a extins cu cei care au contestat efectele noului coronavirus și cu cei care au contestat restrângerea drepturilor și libertăților în timpul pandemiei de către autorități. Dizidenții sau scepticii vor fi urmăriți de Ministerul Adevărului. Probabil că, în curând, va fi un delict să citezi din Orwell sau Huxley. Desigur, nu la noi, ci în SUA.

Deci, azi, pericolul este mult mai mare din cauza tehnologiei comunicațiilor. Tot ce ai spus vreodată, de când ai început să gângurești și te-a înregistrat mama sau tata ori bona, sau ai scris și este deja consemnat, înregistrat, este considerat un joc corect sau incorect, prin prisma noilor norme de vorbire și comportament. Inchizitorii se află acum peste tot, mai cu seamă în acele spații sau teritorii care se pretindeau bastioane sigure ale libertății de expresie. Desigur, din nou, nu la noi, ci în SUA.

***

În filmul Trumbo, un jurnalist declară că : „Trebuie să lupți pentru dreptul de a vorbi și a fi auzit. Toate libertățile civile merg mână în mână. Iar când pică una, celelate sunt slăbite. La fel ca un pilon dintr-o casă, care ar pune în pericol toată structura.”

Trumbo ne învață câteva lecții prețioase despre demnitate, integritate și curaj dar, totodată, ne transmite câteva avertismente importante despre libertatea de expresie, pericolele controlului gândirii, cancel culture și victimele sale. Americanii nu le-au învățat. Și, în curând, probabil, îl vor ”anula„ pe Trumbo. Încă o dată.

N. Berdiaev spunea, pe bună dreptate, că istoria se repetă pentru că nu am învățat nimic din ea.


[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Disponibil aici


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara