1,476 citiri

Dialoguri: invitație la banchet (platonician): Malmkrog sau libertatea de expresie

Lavinia Tec
Lavinia Tec

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci impotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stapânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”, Epistola Apostolului Pavel către Efeseni (6:12)

”Semnele și simbolurile guvernează lumea, nu cuvintele și legile”, Confucius

Malmkrog, o capodoperă cinematografică regizată de Cristi Puiu, este unul dintre cele mai valoroase filme ale vreunui regizor român, dacă nu cumva este chiar cel mai valoros. Recunoașterea sa internațională s-a făcut prin acordarea Premiului pentru cel mai bun regizor la secțiunea Encounters de la Berlinale, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin cronicile pozitive în presa străină[1].

Spre deosebire de celelalte filme ale regizorului, Malmkrog se remarcă printr-o atmosferă distinsă, prețioasă, în spațiul generos al unui conac, în care câțiva aristocrați practică arta conversației. Chiar dacă nu sunt de acord între ei asupra subiectelor incomode pe care le abordează, interlocutorii dialoghează într-o manieră elegantă. Cuvintele, ideile sunt o forță. Cine le stăpânește deține puterea. Cine deține puterea, o exercită asupra celorlalți.

1. Influența lui Vladimir Soloviov. Despre Antichrist

După cum declara chiar regizorul Cristi Puiu, scenariul filmului este o adaptare a textului filosofului rus Vladimir Soloviov din ”Trei conversații cu privire la război, progres și sfârșitul istoriei” sau ”Povestire despre Antichrist”, publicată în 1899/1900[2].

Vladimir Sergheevici Soloviov, filosof rus, teolog, poet, critic literar, pamfletar, se dovedește a fi un vizionar, un profet, pentru că în 1900 el vorbește despre Statele Unite ale Europei care urmau să-și stabilească centrul de putere la Berlin. Citită azi, dupa 120 de ani de la publicare, se poate observa că aceasta este este una dintre multele profeții ale lui Soloviov, pe care le găsim în tratatul lui Soloviev. Progresul, materialismul, cultura, politica, religia L-au evacuat încet-încet pe Dumnezeu din sufletul omului, din viata sa, din comunitate, din societate. Cuvântul lui Dumnezeu este înlocuit de “pâine” și “circ”, ceea ce distrag atenția omului de la lucrurile cu adevărat importante. Magul, de fapt magicianul Apollonius, este văzut ca un adevărat lider, mântuitor, salvator, care promite salvarea Națiunilor.

Interesant este că laboratorul CERN, care zice-se că ar căuta “particula lui Dumnezeu” este construit peste un vechi templul roman al lui Appolyon, “Distrugătorul”. Și mai intersant este că laboratorul CERN are în centrul său așezată statuia zeului Shiva, care, în mitologia hindusă, reprezintă “distrugătorul”. Coincidență sau nu ori inspirația celor care au construit CERN sau nu, în Cartea Apocalipsei, în capitolul 9, versetul 11, ni se spune ca :”Peste ele aveau ca împărat* pe îngerul** adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion”.

La data de 01.06.2016 a fost inaugurată deschiderea Tunelului Gotthard din Elveția, – un proiect de inginerie prin excelență – situat lângă acceleratorul de particule CERN din Geneva. Ceremonia de deschidere, orchestrată de coregraful Volker Hesse, a fost un ritual satanic flagrant la care au participat liderii europeni. Dacă veți urmări spectacolul de inaugurare la care au participat șefii statelor UE, si nu doar ei, veți observa care sunt preferințele lor artistice, religioase și, de ce nu?, sexuale. Cu toții au aplaudat frenetic spectacolul dedicat Satanei, pardon, de inaugurare a celui mai lung tunel din lume[3]. Fără să intru în detalii, odată ce vor viziona spectacolul, cunoscătorii semnelor și simbolurilor vor sesiza îndată mesajul.

Revenind la Soloviov, ideea fundamentală în cartea amintită supra este că răul se poate înconjura de însăși substanța binelui și poate duce la profundă corupție spirituală, teologică, morală și politică, “printr-o falsificare teribilă, demonică sau satanică a binelui. Aceasta este calea cea mai insidioasă pe care o poate lua răul, întrucât insinuează răul chiar în inima bunătății. Prin urmare, reprezintă o ispită spirituală gravă pentru creștini și toți oamenii de bună-credința.”[4].
Soloviov susține că Antichristul ”va arunca un văl strălucitor de bine și adevăr peste misterul fărădelegii în timpul revelației sale finale”. De asemenea, continua el: “Nu tot ce sclipește este aur”.

2. Dialogurile lui Cristi Puiu: artă despre arta conversației

În Malmkrog, câțiva aristocrați se întâlnesc în Ajunul Crăciunului si conversează pe diverse teme. Încep cu teologia, religia, credința, apoi dialogurile se deplasează înspre politică și cultură. Astfel, ei se duelează elegant în argumente, fără patimă, într-o atmosferă liniștită și discută despre existența lui Dumnezeu, despre bine și rău, despre sensul vieții și al morții, despre rolul războiului, morală, “europenizare”, despre uniunea dintre națiunile care, cândva, au purtat războaie între ele (dacă poate exista sau nu o veritabilă uniune?), despre rolul culturii, despre progres și știință, despre pilda vierilor, despre tâlharul de pe Cruce, despre Înviere. Dialogurile dintre personaje, mai ales cele dintre bărbați și femei, sunt fascinante. Deși filmul are 200 de minute, aștepți cu sufletul la gură (cu mască e mai dificil!) fiecare replică, să vezi cum gândește fiecare, ce opinie are, ce stăpân are. În timp ce telespectatorul privește și ascultă conversațiile aristocraților, liniștea îi este spulberată de un eveniment pe care nimic nu l-ar fi putut prevesti. Moartea este o certitudine. Oricât ne-am strădui să ne controlăm viața și să ne îngrijim sănătatea, nu putem scăpa de moarte. Pentru că, oricât am dori, oricât ne-am strădui și am lupta pentru controlul calității vieții, viața și moartea nu depind de noi.

De ceva timp, “domnul“ vremurilor din urmă a așezat ceața peste omenire, a așezat ceața peste mintea noastră. De fapt, asta a început în Eden, când a ispitit-o pe Eva, falsificând binele. Alte vremuri, aceeași ispită, cu mijloace sofisticate. Nu mai știm să distingem binele de rău. Nici nu mai interesează pe mulți distincția între bine și rău. În realitate, azi, răul este considerat bine iar binele este considerat rău. Corupția limbajului, corupția morală, corupția spirituală… Aceasta este marea victorie a Antichristului, confuzia pe care o creează în mintea umană și în inima omului: sau falsificarea binelui, sau înlocuirea adevărului cu minciuna.

Câteva replici din film care mi-au atras atenția pentru că sunt pline de miez, de semnificație, și chiar profetice:

Cel care e pătruns de spiritul Evangheliei va găsi în sine întotdeauna iscusința de a acționa prin gesturi, cuvinte; va produce asupra fratelui o impresie atât de puternică încât îl va face să se întoarcă la calea cea dreaptă”. “Are Harul de a trezi în ceilalți binele care se află in ei”

“Tristețea, disperarea, duc la moartea sufletului.”

“Beția e un pacat? Un om inteligent bea cat poate sa ducă, dar un idiot se îmbată și cu apă rece. Prostia e un păcat.”

“Diavolul e flatat dacă vede că sufletul tău, în loc să se înalțe, se scaldă în mocirlă.”

“Ignoră-i pe bigoții ce se bagă în sufletul tău pentru că al lor e gol”.

“Ostilitatea sau invidia între parteneri nu îi face pe niciunul mai puternic, mai fericit sau mai bogat”.

“Solidaritatea europeană și pacea universală nu sunt naturale, sunt himere”.

“Când ești izolat de patrie, îți pierzi civilizația; când te înconjori de sălbatici, devii sălbatic”.

“Ce este Dumnezeu nu știu să spun și nu pot explica, dar Îl simt; însă cultura nu trezește nimic în mine”.

“Vă dau pacea, bazată pe distincția dintre bine și rău, adevăr și minciună”.

“Progresul fenomenelor degenerative de psihopatie și neuropatologie însoțește dezvoltarea civilizației”.

“Oamenii de azi trăiesc cu credința absurdă că sunt stăpânii vieții lor, date spre desfătarea lor“.

“Totul e aici, căutați împărăția și dreptatea lui Dumnezeu si restul vi se va da pe deasupra; dar noi căutam restul și nu găsim nimic; nu numai că nu aducem împărăția, dar o și ruinăm cu statele, armatele, tribunalele, universitățile și fabricile”.

“Un singur lucru ne apară împotriva disperării, Învierea”.

3. Discursul lui Cristi Puiu: un exercițiu al libertății de expresie

Profunzimea filmului lui Cristi Puiu, proiectat în premieră în România la TIFF 19, nu a avut ecou în mass-media, nici a *influensărilor de pe rețelele de socializare. În schimb, discursul său, prin care regizorul, actorul și cetățeanul Cristi Puiu își exprima liber – așa cum este el în gândire – opinia cu privire la regula medicală de purtare a măștii, la exercițiul de comunicare al autorităților cu cetățenii în vremea pandemiei, la modul în care aceștia din urmă sunt tratați de autorități, la „teama de pandemie„, la necesitatea de a amenda „absolut orice abuz”, ”prin vot de data asta”, și îi îndemna pe spectatori să se ”teamă de alte lucruri, mult mai grave”, recunoscând dezacordul cu privire la pandemie – ocupă de vineri seara un spațiu important în mass-media și pe rețelele de socializare.

Eleganța dialogurilor personajelor din Malmkrog contrastează puternic cu intoleranța *influensărilor față de opiniile lui Cristi Puiu, cu atacul la persoana lui, cu hărțuirea mediatică la care este supus.

În realitate, Cristi Puiu a fost loial ideilor sale din film. În realitate, cetățeanul Cristi Puiu se află în armonie cu regizorul Cristi Puiu. Pentru că, dacă cineva ar fi avut curiozitatea să analizeze filmul, ar fi observat că ceea ce dorea să transmită Cristi Puiu este că este o minciună că suntem stăpânii propriei vieți, că programul de tristețe și disperare sau de panică, la care sunt supuși oamenii zi de zi, duce la moartea sufletului, că pacea sufletească, pacea minții se bazează pe distincția între bine și rău, adevăr și minciună, că Împărăția și dreptatea lui Dumnezeu sunt ruinate de stat, armate, tribunale, universități, corporații. Regizorul și-a exprimat opiniile în mod onest, fără aroganță, cu deferență, recunoscând că s-ar putea ca nu toți cei prezenți la proiecție să fie de acord cu el. Nu i-a insultat pe cei care nu ar fi fost de acord cu opiniile lui.

Potrivit art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ”orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fară imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

4. Dialoguri despre mască (pro vs. contra) sau despre necesitatea exercițiilor de toleranță

Discursul fără mască, la propriu și la figurat, al regizorului Cristi Puiu a fost ”sancționat” prin atacul la persoană al celor pro-”cu mască”, precum un atac armat în care gloanțele sunt trase în rafală. Aceștia l-au insultat în numele libertății de expresie. Însă fiecare cuvânt doare, fiecare insultă rănește.

Potrivit art. 30 alin. 6 din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară și nici dreptul la imagine. Dar asta se întâmplă atunci când oamenii nu știu să își exprime dezacordul, când nu știu să fie de acord că există dezacord, când nu știu să fie toleranți la cei cu care se află în dezacord.

În ”Martorul libertății„, scrisă în 1948, Albert Camus, un vizionar, subliniază ușurința cu care înlocuim dezbaterea pe fond cu atacul la persoană, ușurința cu care adoptăm poziția judecătorului care atrage verdicte implacabile în lanț și participăm la campanii de hărțuire chiar fără să ne dăm seama la ce contribuim[5]. Ciuma existențialistă, un virus precum coronavirusul Sars-Cov-2, este boala care ne împiedică să-l mai vedem pe celălalt ca pe o persoană, ne face să-l vedem ca pe reprezentantul unei idei sau a unei greșeli pe care o considerăm nesustenabilă. Camus a văzut în acest fenomen prevestirea unei dezumanizări mai radicale. Dacă sfârșitul dialogului este sfârșitul lumii civilizate, aceasta se datorează faptului că incapacitatea de a accepta dezacordul și diferența celorlalți, decizia de a-l privi pe interlocutor mai degrabă ca pe un inamic decât ca pe un adversar și alegerea de a recurge la vătămare, mai degrabă decât la argumentare, toate acestea sunt premisele care hrănesc un climat de autosuficiență ideologică și de ură în care trecerea de la violență verbală la violența fizică poate apărea imperceptibil.

O societate în care dialogul devine imposibil atunci când minciuna, devenită regulă, insuflă neîncredere și frică în inimile tuturor, este regatul peste care puterea totalitară aspiră să domnească.

Cea mai seducătoare caracterisică a ideologiilor totalitare este aceea că autoritatea lor derivă din pretenția că se bazează pe fapte științifice. China și Rusia au adoptat ideile științifice ale lui K. Marx. Naziștii erau convinși că rasa ariană este un fapt științific. În Franța, regatul terorii s-a instalat în 1789 în numele valorilor iluminate.

Cum altfel ne-am putea feri de reînvierea totalitarismului fără identificarea și înțelegerea amenințării lui? Și cum ar putea fi identificat și înțeles fără să ne exercităm libertatea de exprimare? Fără a discuta despre ”noua normalitate”, „conformare”, frica de boală și de moarte, ideologia patologizată, despre ostracizarea, ridiculizarea celor care nu sunt de acord cu noua normalitate, despre ura îndreptată împotriva lor de „noii normali”? Fără a discuta deschis despre prețul plătit pentru curajul de a ne exercita libertatea de exprimare?

În loc de concluzii

”Diavolul împrăștie ceața peste Creație cu coada sa și asta e tot un semn al Antichristului”, spune V. Soloviev în Povestire despre Antichrist.

Nimic întâmplător. Malmkrog. Antichristul. Pandemie. Cuvinte. Noua normalitate. Mască. Fără mască. Discurs. Retorică. Putere. Doar sincronicități.


[1] aici; aici;
[2] Trei dialoguri despre sfarsitul istoriei universale, Humanitas, 1992, trad. de Dana Cojocaru.
[3] aici; aici; aici; aici.
[4] D. J. Mahoney, The Idol of our Age. How the Religion of Humanity Subverts Chstitianity, Encounter Book, New York.Lonndon, 2018. A se vedea aici.
[5] A. Camus, Martorul libertății în Actuale. Cronici ( 1939 -1958), Ediție îmngrijită, traducere din limba franceză, notă asupra ediției și cronologiei de Marina Vazaca, Polirom, Bucrești, 2019, p. 203.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara