Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA și DIICOT – calificate „AUTORITĂȚI JUDICIARE” în Raportul Președintelui ÎCCJ nr. 1314, publicat pe 14.08.2020

Marin Voicu1. Potrivit art. 30 indice 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

„(1) Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.

(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condițiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afișare pe site-ul oficial al Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

2. La data de 08.01.2020 a fost publicat pe site-ul ÎCCJ Raportul semestrial elaborat de președintele ÎCCJ, în baza art. 30 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004-R, în care cele trei autorități din Ministerul Public au fost repetat, menționate sub denumirile legale, respectiv: Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Direcția Națională Anticoruptie – DNA și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – DIICOT.

În Raportul pe sem. I/2020, publicat pe site-ul ICCJ la 14.08.2020, se arată că:

– ”În luna decembrie 2016 a fost încheiat Protocolul privind cooperarea dintre SRI și Ministerul Public pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sistemele tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor (Protocolul)”;

– ”Protocolul stabilește, în baza Legii nr. 14/1992, modalitatea tehnică de cooperare între instituțiile(?) menționate și, asigură, potrivit art. 12 din Legea nr. 14/1992 și accesul DNA, respectiv al DIICOT la sistemele tehnice ale CNIC…”;

– „Conform art. 3 din Protocol, accesul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, al DNA, respectiv, al DIICOT, din cadrul Ministerului Public (denumite, în continuare, în cuprinsul prezentului raport, „AUTORITĂȚI JUDICIARE”?!) la sistemele tehnice se realizează direct, nemijlocit și independent…” (Cap. E, par. 1 al. 7-pag.7).

3. În Raportul sem I/2020 apare ca noutate terminologică și neconstituțională(?!), expresia „AUTORITĂȚI JUDICIARE”, care vrea să desemneze, prescurtat, cele trei entități de parchete, aparținand Ministerului Public(?!), fără a se indica temeiul legal.

Observăm, însă, că în Raport se fac referiri la cele trei entități și prin alte expresii precum: „marile parchete” (Cap. E, par. 1), „fiecărei autorități judiciare” (pag. 8, al. 1), „cele trei autorități judiciare” (pag. 8 alin. final și Cap. G, al. 1, lit „c”, pag. 13).

3.1. Potrivit art. 131-132 din Constituția României, Ministerul Public NU are ca obiect de activitate exercitarea unor funcții sau atribuții judiciare, care revin exclusiv puterii judecătorești și, ca atare, entitățile de parchete nu pot fi calificate autorități judiciare, dupp cum nici statutul constituțional al procurorilor (art. 132) nu atestă că aceștia pot exercita funcții judiciare.

Aceste dispoziții constituționale sunt reluate în art. 4 și art. 62 din Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, dar niciuna nu conține expresia ”autoritate judiciară” sau „exercită o funcție judiciară”, edificator fiind textul art. 63 care stabilește atribuțiile Ministerului Public, exercitate prin procurori.

Dispozițiile constituționale prin statutul procurorilor sunt reluate în art. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, fără a se prevedea că aceștia exercită o „functie” sau „autoritate judiciară”.

3.2. În mod evident nu poate fi considerată „reprezentarea” sau „participarea” în procesele penale/civile ori exercitarea unei acțiuni civile, în cazurile expres prevăzute de lege, drept acte de „autoritate judiciară” sau atribuții ale unei „funcții judiciare”, care aparțin numai puterii judecătorești și judecătorilor.

Introducând, într-un astfel de Act legal și oficial, expresia „Autorități judiciare”, desemnând „marile parchete”, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT, se accentuează confuzia asupra imaginii justiției, acreditată, în ultimii ani, în opinia publică și în media.

Vorbindu-se de activitatea de urmărire penală, a parchetelor și a procurorilor, în mod frecvent se are ca țintă „justiția”, imagine indusă și prin Legea nr. 303/2004 care reglementează „în bloc” statutul judecătorilor și al procurorilor, precum și cariera acestora, deși statutul constituțional este total diferit și, exclude echivalarea funcțiilor și a atribuțiilor celor două profesii, cu misiuni care nu este permis a se confunda/asemăna.

3.3. În mod repetat în unele texte publicate („JURIDICE.ro” si „Universul juridic.ro”) am subliniat această situație, generată și de unii teoreticieni și accentuată chiar din interiorul puterii judecătorești (a se vedea „Declarația de parteneriat” a fostului președinte a ÎCCJ la unul din ultimele bilanțuri anuale ale DNA sau „Protocoalele” dintre Ministerul Public, SRI și ÎCCJ, s.a.), cu efecte grave negative în percepția societății.

La aceasta a mai contribuit și expresii ca „sistemul judiciar”, „sistemul de justiție”, în care sunt incluse autorități și instituții fără nicio legătură cu activitatea de infăptuire a justiției, definită clar în art. 126 (1) din Constituție („Justiția se realizează prin ÎCCJ și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”).

Așadar, dacă aceste trei entități ale Ministrului Public sunt calificate „autorități judiciare”, instanțele judecătorești, în frunte cu ÎCCJ, ce natură și calificare mai pot avea?!

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO