2,423 citiri

E-o lume minunată în care veți găsi numai copii…

Lavinia Tec
Lavinia Tec

”I remember crying when I found out. I was not happy about it. I remember saying,”I feel like a science experiment. I wasn’t even made from love between two people[1]

 ”I cannot argue that children who are told of their origins…are necessarily happier, or bette off in any way that can be estimated. But I do believe that if they are not told, they are being wrongly treated”[2]

 Una dintre piesele muzicale pe care le-am învățat la ”cămin” și pe care o cântam cu bucurie la serbări, împreună cu grupa mică, mijlocie sau mare, este piesa compusă de Mihai Constantinescu în 1979: O lume minunată. Devenise un fel de imn al copilăriei, cântat din generație în generație. Am făcut ceva cercetări să văd dacă nu cumva compozitorul a avut contact cu distopia lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă. Într-un interviu publicat pe internet, compozitorul a povestit cu entuziasm cum a compus piesa care a adunat vreo 500 milioane de vizualizări pe youtube. A compus-o într-o jumătate de oră, cu mare bucurie. Deci, în mod cert nu l-a citit pe Huxley. Distopia i-ar fi răpit bucuria. Căci fericirea din distopia lui Huxley ascunde tristețea unei lumi în care se practică eugenia, în care copiii se nasc fără a avea fămilii, în care oamenii nu au rădăcini, nu au o istorie de familie, nu știu ce este exclusivitatea, loialitatea și dragostea în relații umane.

”E-o lume minunată în care veți găsi numai copii” este primul vers care mi-a venit în minte cu mult timp în urmă, atunci când am început să număr gemenii – pe care îi vedeam într-o zi în parc sau la mall ori pe stradă. Probabil că numărătoarea asta o făcea și vreun institut de statistică, nu doar eu. Pe vremuri – nealterate de tehnologia de producție a ”artificialului”-  mi se părea că gemenii sau tripleții sunt un dar special al naturii, pe care, în inocența mea de copil, credeam că îl primeau doar oamenii „aleși”, oamenii cu un ADN special. Dar vremurile s-au schimbat.  Nu mă refer aici la faptul că azi nu se mai numără viii, nici morții care au decedat cu certitudine din alte cauze, ci se numără cei care au decedat, probabil, din cauza unui virus nemernic, se numără cei infectați, cei testați, cei retestați, cei aflați în carantină, cei aflați la terapie intensivă, cei vindecați. Deodată, matematica, nu doar cu operațiile elementare precum adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea, dar în special cu probabilitățile și statistica, a devenit esențială pentru viață, esențială pentru regulile de drept. Mă refer la faptul că azi nu natura îi alege pe oameni din punctul de vedere al reproducerii umane – că, din perspectiva virusului, ne-am lămurit că natura îi alege și are chiar preferințe de vreme ce îi plac mai mult bărbații decât femeile, mai mult vârstnicii  decât tinerii, mai mult cei cu comorbidități decât cei fără nicio altă afecțiune – ci oamenii au puterea de a alege reproducerea umană artificială. Oricine poate face această alegere pentru că natura, biologia, cultura, etica nu mai constituie bariere în calea reproducerii umane.

Cum sună azi O lume minunată în distopia pe care o trăim?

1. Dacă sexul se face prin perete, copiii se fac cu… mâna

Pandemia de Covid-19 a modificat semnificativ relațiile interumane prin regulile de igienă care au dobândit rangul de reguli de drept. Regula distanțării sociale care, în realitate, impune distanțarea fizică și izolarea poate fi privită ca un impediment real în calea procreării naturale. Totodată, teama de a nu-l contamina pe partener sau teama de a nu fi contaminat de el nu creează doar o simplă distanțare fizică, ci o adevărată prăpastie în cuplu. Am aflat dintr-un articol publicat aici că administrația canadiană, preocupată de sănătatea și fericirea ori bunăstarea populației, a recomandat ca în timpul actului sexual ”partenerii să poarte mască de protecție, să adopte poziții care nu presupun atingerea fețelor sau sărutul, să respire mai cu grijă și să prefere sexul virtual aceluia real”[3]. Cu alte cuvinte, în vremea distanțării fizice se recomandă distanțarea de sexul celuilalt și apropierea de propriul sex. Sexul la distanță sau sexul contactless, fără contact fizic cu un partener, este onanism, nu sex tantric. Dar chiar această practică sexuală stă la baza reproducerii umane artificiale. Căci, fără ea, nu s-ar putea obține producția de spermă utilizată în reproducerea umană asistată medical. În contextul acesta, regula dezinfectării mâinilor și regula purtării mănușilor capătă o altă semnificație. Iar regula purtării măștii vine mănușă pentru anonimizarea totală a donatorului.

În timp ce întreaga planetă se luptă cu un virus ucigaș, în timp ce marile companii farmaceutice se luptă pentru crearea și producerea unui vaccin, în timp ce autoritățile statelor iau măsuri drastice care afectează drepturile și libertățile oamenilor, în timp ce mass-media are grijă să ne amintească în fiecare zi că nu suntem nemuritori – de parcă nu știam asta până acum -, să ne spălăm bine pe mâini – de parcă suntem cu toții niște nespălați -, în laboratoarele americane de cercetare se pune la cale o tehnologie de reproducere umană distopică: fabricarea copiilor prin gametogeneza in vitro ( IVG). Gametogeneza este procesul prin care se fabrică gameți (spermatozoizi și ovocite) folosind celule stem prelevate de la mai multe persoane, oricare ar fi sexul donatorului de celule. Din celulele stem ale unui bărbat se pot crea ovocite iar din celulele stem ale unei femei se pot crea spermatozoizi. Aflăm despre acest subiect dintr-un articol intitulat „Poly Parents Householding Are Coming”, scris de Debora L. Spar, profesor la Harvard Business School, publicat de New York Times[4].

Mărturisesc că mare mi-a fost mirarea să văd ce preocupări există în mediul academic în timp ce SUA se confruntă cu tulburări sociale grave, generate de restrîngerea drepturilor și libertăților în timpul pandemiei, de mișcarea BLM, de mișcarea ”cancel culture”, lipsa de autoritate a administrației în unele orașe, cu o criză politică și economică gravă. Dar rapid am înțeles trendul pe care îl urma articolul.

Profesoara de la Harvard celebrează apariția acestei noi tehnologii reproductive și, o dată cu ea, apariția unui nou model de familie: copilul cu mai mult de doi părinți. Autoarea își începe eseul cu relația de prietenie non-romantică dintre două femei, Anna și Nicolle, care, obosite de atâta căutare și așteptare a unui soț cu care să conceapă un copil, „decid să aibă un copil”. Această decizie reprezintă o convenție iar copilul este rezultatul respectării termenilor contractuali care au inițiat nașterea lui, pe baza acordului de voință manifestat în acest sens de solicitanți. Aceasta propune crearea copiilor în laborator la solicitarea unui grup de oameni care se asociază în unicul scop de a li se concepe un copil cu materialul lor genetic. Cu alte cuvinte, un copil pentru un grup. Desigur, când am citit articolul mintea mi-a zburat la dorințele bolnave ale unor grupuri de adulți, care fac trafic cu copii, îi folosesc pentru divertisment sexual, ca pe niște jucării sexuale ale lor ori pentru prezervare de organe sau în tot felul de ritualuri satanice care presupun sacrificii umane, așa cum am văzut în dezvăluirile făcute în mass-media, în documentare, interviuri, filme ( a se vedea dezvăluirile din cazul Jeffrey Epstein, a se vedea filmul Copilul lui Rosemary regizat de Roman Polanski, acuzat el însuși de abuzuri sexuale asupra unor minore). De ce nu ar putea fi concepuți copii pentru astfel de scopuri? Articolul nu spune nimic despre regimul juridic al filiației. Ar fi fost interesant să vedem care ar fi regimul filiației, care este natura juridică a contractului ( un fel de act juridic unilateral de vreme ce autorii sunt uniți de o cauză unică), efectele contractului de poly parenting, incidentele care ar putea să apară în cursul executării acestui contract. Iată cum se fac copiii: cu mâna! Mâna care semnează, mâna care manipulează materialul genetic.

Autoarea arată cum vor apărea noi structuri familiale, adică anti-structuri, ca urmare a IVG. Își imaginează grupuri de câte trei sau patru persoane în orice combinație de sex, vârstă și relație: prieteni, iubiți, membri ai familiei multi-generaționale. Nu știu însă ce i-a limitat autoarei imaginația la numărul 4, patru persoane. Deducem că grupul poate fi mai mare, chiar 5,6,7, 8, 9, 10 etc. Ea recunoaște că poly parenting „nu va deveni niciodată norma pentru majoritatea familiilor”, dar continuă spunând: „odată ce începem să ne imaginăm și apoi să trăim într-o lume a părinților fluizi, devine din ce în ce mai probabil că vom anula sau cel puțin revizui vechea noastră convingere că uniunile procreative – precum animalele lui Noe – vin doar în perechi.” Spar propune ca IVG-ul să fie un pas – un pas uriaș – în distrugerea „familiei tradiționale”. Susținătorii acestei noi tehnologii subliniază modul în care gametogeneza in vitro va „demonta complet structura reproductivă a heterosexualității”.

Cu alte cuvinte, autoarea propune ca grupurile de adulți să beneficieze de posibilitatea de a comanda un copil sau chiar mai mulți pentru ei. Firește, textul ei se încadrează în categoria „cancel culture„ , „cancel family”.

2. Tehnologia care „face” și „desface”

Industria FIV din SUA este evaluată azi la 20 de miliarde de dolari. O industrie ai cărei consumatori sunt în proporție de 80% cuplurile de același sex și femei singure, care doresc să fie părinte unic pentru copilul lor. Tehnologia utilizată la ”facerea” sau ”fabricarea” de copii se dovedește a fi un aliat al celor care îi doresc cu orice preț.

Cu toate acestea, problema cu care se confruntă azi milioane de americani este dezvăluirea unor secrete de familie cu ajutorul unei alte tehnologii: kiturile ADN. Recent, WIRED a publicat un articol care, pentru profani, ar părea că aparține genului de literatură science-fiction: There’s No Such Thing as Family Secrets in the Age of 23andMe[5]. Articolul dezvăluie poveștile de viață ale celor concepuți cu sperma donată de un terț donator. O poveste asemănătoare a fost publicată de Washington Post, în 2018, când o persoană a relatat că într-o perioadă de 3 ani i-a idenrificat și s-a întâlnit cu cei 44 frați vitregi ai săi, concepuți cu sperma aceluiași terț donator[6]. Pe măsură ce kiturile de testare a ADN-ului la domiciliu devin mai populare, oamenii din întreaga lume fac descoperiri neașteptate de familie. Da, în timpul pandemiei, unii cer test ADN, alții cer test ARN PCR. Aceste descoperiri au un nume: „NPE” sau „Evenimente non-parentale”. Persoanele care fac teste ADN la domiciliu descoperă tați sau frați vitregi sau zeci de copii pe care nu i-au cunoscut niciodată. Descoperă adevărul din spatele concepției lor. De fapt, apare o subcultură în creștere, completată de organizații de lobby, literatură de auto-ajutorare și grupuri de sprijin pentru persoanele care fac aceste descoperiri genetice nedorite. Un terapeut, care a dezvoltat un podcast dedicat oamenilor care trăiesc astfel de experiențe, a declarat pentru WIRED că persoanele care descoperă secrete de familie ascunse prin testarea ADN-ului prezintă adesea ciclul clasic al durerii[7]. După șocul inițial al secretului și minciunii vin furia și depresia.

Iată că tehnologia face copii, dar desface legăturile familiale artificial create. O tehnologie unește, leagă, face, o altă tehnologie dezbină, dezleagă, desface.

3. Bioetica împotriva eticii?

SUA

Dacă industria reproductivă din SUA este într-o continuă dezvoltare, expansiune, se datorează lipsei de reglementare. Spre exemplu, nu este limitat prin vreo lege numărul copiilor care pot fi conceputi cu sperma unui singur donator. În timp ce unele bănci de spermă își impun propriile limite, cea mai mare bancă de spermă din California a stabilit limita de 25 până la 30 de „unități familiale” per om. O „unitate familială” poate include mai mulți copii, ceea ce înseamnă că gemenii sau tripleții pot forma o singură unitate. După un calcul simplu, în California, pot fi conceputi 60 până la 90 de copii din sperma aceluiași donator.

În SUA, dar nu numai acolo, industria reproductivă se bazează pe secret. Așadar, în materia reproducerii umane asistate medical, secretele, justificate sau nejustificate, stau la baza înșelăciunii, minciunii cu privire la elementele componente ale identității copilului rezultat în urma unei concepții artificiale cu terț donator. Nimeni nu este ceea ce pare să fie: terțul donator nu este un simplu donator ci este părinte biologic, fără însă ca acest statut să-i fie recunoscut de lege; părinții sociali nu sunt părinți biologici, dar se bucură de statutul de părinți ai copilului conceput prin RUAM cu terț donator, prin consimțământul lor; copilul are filiația stabilită prin ficțiunea legii, fără să fie una carnală sau de sânge.

Atât confidențialitatea cât și anonimatul presupun secrete care odată dezvăluite sau descoperite, întâmplător, în diferite circumstanțe, integral sau parțial, ar putea să rănească, la fel ca orice alt secret de familie, ar putea să doară, ar putea să producă suferință copilului conceput cu terț donator. Pe de o parte, copilul poate experimenta rușinea cu privire la modul său de concepție, durerea provocată de minciuna sau înșelăciunea care i-a fost livrată de familie privind modul său de concepție și elementele sale biologice, iar pe de altă parte, poate provoca destabilizarea sa emoțională, chiar ruperea întregii familii prin reacția de adversitate a copilului față de părinții care l-au mințit. Tocmai de aceea mai multe state americane au început să interzică vânzarea kiturilor ADN. Au preferat această soluție în locul reglementării reproducerii umane asistate medical.

Franța

Imediat după ridicarea carantinei, în parlamentu francez au avut loc dezbateri aprinse asupra proiectului legii bioeticii[8].

Principalele măsuri adoptate în a doua lectură de Assemblé nationale au vizat: reproducerea asistată medical pentru toți (”PMA pour tous”), reforma filiației, autoconservarea ovocitelor, accesul la origini.

Reproducerea umană asistată medical rezervată până acum cuplurilor heterosexuale a fost extinsă la cuplurile de lesbiene și la femeile singure. Cuplurile de homosexuali nu au acces la RUAM pentru că ar trebui să apeleze la o mama-surogat iar propunerea de reglementare a gestației pentru altul a fost respinsă. A mai fost respinsă propunerea ca bărbații transgen să aibă acces la reproducerea umană asistată medical. Probabil pentru că aceștia nu ar putea alăpta, dacă interesează pe cineva problema alăptării unui bebeluș. De asemenea, a fost respinsă propunerea privind reproducerea umană asistată medical post-mortem. Aici este evidentă o discriminare: de ce o femeie singură necăsătorită poate apela la RUAM cu sperma unui terț donator, dar nu și o femeie rămasă văduvă, care ar utiliza sperma soțului defunct, nu  a unui terț donator anonim?

Ca urmare a deschiderii accesului la RUAM pentru cuplurile de lesbiene, textul prevede un nou mod de filiație: recunoașterea comună făcută în fața notarului public de către cele două femei. Cu privire la femeia care a născut,  filiația se va stabili prin desemnarea ei în această calitate în certificatul de naștere.

Textul prevede că persoanele născute prin RUAM cu terț donator vor avea acces la vârsta majoratului la „datele neidentificabile” (vârstă, caracteristici fizice etc.) ale donatorului și chiar la identitatea acestuia, dacă vor dori. Consecința va fi că orice donator de gameți va trebui să accepte din momentul donației de spermă că identitatea lui poate fi dezvăluită copilului născut din această donație, dacă acesta din urmă dorește. Cu toate acestea, donația în sine va rămâne anonimă: comanditarii nu vor putea alege donatorul iar donatorul nu va putea alege comanditarul la care să ajungă gameții săi. Însă ceea ce a creat dezbateri aprinse a fost soluția ca accesul la origini să fie deschis și celor concepuți înainte de intrarea în vigoare a legii. Retroactivitatea aceasta ar putea bulversa ordinea și liniștea multor familii prin dezvăluirea secretelor bine păstrate în trecut, un adevărat „safe box”.

Autoconservarea gameților (ovocitelor și spermatozoizilor) pentru a realiza o viitoare sarcină este permisă și autorizată din motive medicale (cancer, endometrioză etc). Această autoconservare ar trebui, în principiu, să se facă în unități de sănătate publice sau private, fără scop lucrativ. Însă deputații au votat pentru eventuale scutiri pentru anumite instituții private cu scop lucrativ, dacă sunt singurele care practică autoconservarea gameților în anumite teritorii.

Cercetarea pe celule stem embrionare este permisă. Testul ADN „recreativ” este interzis. Iată că francezii și-au dat seama de efectele kiturilor ADN care pot fi utilizate acasă. Probabil că acesta devine un adevărat joc de societate și în societate, dar care, cred, poate produce mai multă durere decât plăcere, în unele cazuri. Însă acest joc se joacă la o scară mare, la nivel global, de vreme ce câteva companii dețin informațiile biologice și genetice ale clienților, care reprezintă adevăratul lor capital. Iar afacerea va înflori, după cum se poate observa cu ușurință, susținută fiind de industria reproductivă. Normalitatea va fi să „te cauți” la ADN și să vezi cu cine și cu câți te înrudești.

În loc de concluzii

În timp ce citeam articolele din New York Times și Wired, cu gândul la cântecelul O lume minunată, nu știam ce să fac: să râd sau să plâng.

Știu că există multe familii disfuncționale, știu că există mulți copii abuzați fizic, sexual și spiritual de părinții lor naturali sau adoptivi, știu că multe cupluri își ascund separația în spatele instituției căsătoriei de dragul copiilor, știu că separația părinților, chiar nedivorțați, și conflictele dintre aceștia afectează dezvoltarea psihică, fizică și emoțională a copiilor, formarea lor ca viitori adulți, soți sau părinți, știu că mulți tați și-au abandonat fiii, multe mame și-au abandonat pruncii, știu că nu există familie perfectă pentru că oamenii care o alcătuiesc sunt imperfecți. Dar, mai știu că umanitatea a fost creată din bărbați și femei și că ființa umană a fost proiectată de Dumnezeu pentru a iubi și pentru a fi iubită. Mai știu că dragostea, care se manifestă în gesturi, cuvinte și acțiuni, rodește. Roadele pot fi copiii naturali sau spirituali ori adoptivi. Mai știu că dragostea acoperă totul, că dragostea manifestată prin iertare vindecă nu doar trupul, ci mai ales duhul mâhnit, căci ”un duh mâhnit usucă oasele”, ne spune înțeleptul Solomon[9]. Știu că dragostea transformă inima și mintea. Știu că dragostea este balsam pentru rănile inimii și că restaurează relațiile frânte.  Știu că nimeni nu este suma greșelilor sale sau ale strămoșilor săi. Mai știu că biotehnologia ajută cuplurile care se iubesc și doresc un copil, dar sunt atinse de sterilitate. Cu toate acestea, în mintea mea s-au ivit atâtea întrebări și gânduri:

1) Cine dorește să aibă copii în vremea pandemiei? Cu spitale închise, cu personal medical infectat, cu măști și dezinfectanți, cu interdicția atingerii între membrii familiei, a contactului fizic, atât de necesare pentru o dezvoltare armonioasă fizică, mentală și emoțională? Cu vaccinări controversate? Cu riscul iminent de a-i contamina pe bunici sau părinți ori pe dascăli, transformând copilul în inamicul public numărul 1 al familiei?

2) Ce șanse are instituția familiei să supraviețuiască de vreme ce virusul acesta o atacă, o dezintegrează, o dizolvă?

3) Să fie reproducerea umană asistată medical un remediu pentru distanțarea fizică impusă prin lege? Să devină ”noua normalitate”? Să devină familia asistată medical „noua normalitate”?

4) Va fi lumea părinților ”fluizi„ o lume minunată pentru copii?

5) Va fi lumea celor ”orfani„ de tată, la cererea mamei, o lume minunată pentru copii?

6) Va fi lumea fără tați o lume minunată pentru copii?[10]

7) Va fi lumea celor mulți concepuți în taină în laborator, legați între ei prin legături de sânge, mai mult sau mai puțin vizibile, printr-o donație anonimă de gameți, o lume minunată pentru copii?

8) O lume în care „înstrăinarea” sau ”alienarea” ființei umane, din perspectivă sociologică, este prezentă chiar din timpul concepției va fi o lume minunată pentru copii?

E-o lume minunată pentru copii?!


[1] C. McKinney, concepută cu RUAM, crescută de o mamă singură, citată de A. Fetters în Finding the Lost Generation of Anonymus Sperm Donation, The Atlantic, 18 mai. 2018.
[2] M.Warnock, The Good of the Child,  Bioethics, 1987, vol. 1 nr. 2 /1987,  p. 141 și. p. 151.
[3] F. Țuca, Sexul prin perete, disponibil aici: https://www.juridice.ro/essentials/4134/sexul-prin-perete.
[4] Disponibil aici: https://www.nytimes.com/2020/08/12/opinion/ivg-reproductive-technology.html?action=click&module=Opinion&pgtype=Homepage
[5] https://www.wired.com/story/theres-no-such-thing-as-family-secrets-in-the-age-of-23andme/.
[6] https://www.washingtonpost.com/graphics/2018/health/44-donor-siblings-and-counting/?utm_term=.11b9d7454abe.
[7] https://podcasts.apple.com/us/podcast/everythings-relative-with-eve-sturges/id1459167540
[8] http://www.assemblee-nationale.fr/dyn/15/rapports/csbioeth/l15b3181_rapport-fond.
[9] Proverbele lui Solomon, 17: 22 : „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”.
[10] O statistică din 2018 arăta că  în Statele Unite, existau peste 64 de milioane de bărbați care se identificau ca fiind tați. Din această cifră, doar 26,5 milioane de bărbați erau căsătoriți și trăiau împreună cu soția și copiii sun 18 ani.
Biroul de recensământ din SUA a raportat că 22% dintre tați creșteau cel puțin trei copii sub vârsta de 18 ani, cu toții fiind ruda lor biologică. Existau 2,5 milioane de tați singuri într-o gospodărie monoparentală. În 1970, în această situație existau doar 400.000 de tați. Disponibilă aici: https://lifeisbeautiful.org/statistics-on-fatherless-homes/


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara