1,525 citiri

Libertatea de expresie și protecția drepturilor copilului: filmul Cuties și piesa muzicală Wap

Lavinia Tec
Lavinia Tec

”Valorile sunt de acum simple fenomene ale naturii. Judecățile de valoare vor fi produse în elev în cadrul programării.

Dacă vreți, (programatorii) sunt oameni care și-au sacrificat propria parte din umanitatea tradițională ca să se dedice sarcinii de a hotărî ce va însemna de acum înainte ”Umanitatea”. Aplicate lor, ”bun” și ”rău” sunt cuvinte lipsite de conținut: căci, de acum înainte, conținutul acestor cuvinte va depinde de ei”.

C.S. Lewis, Desființarea omului ( publicată în 1943)

Puteți alege cu adevărat costumul pe care doriți să îl purtați, nu cel impus de tradiție sau societate?”

Maïmouna Doucouré

Cu câteva săptămâni în urmă, cu un ochi la copilărie și cu altul la tehnologie, scriam despre o lume minunată în care vom găsi numai copii. În ultimele zile, gândurile mele s-au îndreptat, iarăși, spre copilărie, spre copliăria furată a generațiilor care încep azi grădinița și școala. Prin forța regulii de drept, tehnologia a înlocuit rapid conexiunea umană, iar pandemia a suprimat atingerea umană, prima noastră formă de comunicare, ce ne conecteză atunci când suntem fericiți, ne întărește când ne este teamă, ne înflăcărează când suntem îndrăgostiți. De acum, pentru o vreme mai mult sau mai puțin îndelungată, cât vor hotărî unii sau alții, spațiul virtual va fi locul în care copiii își vor petrece cel mai mul timpul cu educația, jocurile, distracția, comunicarea. În acest context, marele pericol pentru copii nu vine de la tehnologia însăși, ci de la programatorii care au misiunea de a le programa mințile prin jocuri, filme, muzică, rețele de socializare, de la influencerii care sunt eroii generațiilor cu smartphone-ul în mână, idolii lor.

Cuties – un film cu copii pentru adulți

Recent a fost lansat pe Netflix filmul Cuties, regizat de Maïmouna Doucouré, o franțuzoaică de origine senegaleză, de culoare, crescută într-o familie de musulmani poligamă, licențiată în biologie. Filmul a câștigat anul acesta Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film Sundance, bucurându-se de numeroase aprecieri în rândul criticilor de film. Cu toate acestea, a stârnit controverse încă de la publicarea posterului care însoțea anunțul lansării filmului, astfel încât platforma Netflix a fost silită să-l înlocuiască.

Criticile vehemente lansate în spațiul public și pe rețelele de socializare se referă la subiectul abordat: hipersexualizarea fetițelor în vârstă de 11 ani. Citind recenziile, am asociat rapid acest film cu Lolita, ecranizarea romanului lui Nabokov. Diferența este că primul film este pentru pedofili, pe când cel de-al doilea este despre un pedofil care corupe o minoră.

Filmul Cuties (”Micuțele dansatoare” sau ”Mignonnes”) spune povestea unei fete de 11 ani care se alătură unei trupe de dans twerking” pentru „a-și explora feminitatea” și ”a-și obține independența”. Personajul prinicipal al filmului este micuța Amy, în vârstă de 11 ani, care trăiește la Paris, într-o locuință pentru imigranți, alături de cei doi frați mai mici, de mama sa și o mătușă, femei musulmane devotate. Acțiunea se desfășoară în jurul unui eveniment de familie major: căsătoria tatălui micuței Amy cu cea de-a doua soție. Pe parcursul întregului film, tatăl lipsește de lângă Amy, fiind plecat în Senegal ca să-și aducă soția numărul doi. Amy asistă la opresiunea la care este supusă mama sa de normele culturii senegaleze: deși cea de-a doua căsătorie îi provoacă o cruntă suferință emoțională și fizică, ea este obligată să anunțe această veste rudelor și prietenilor, cu bucurie, și, în plus, să declare binecuvântarea lui Allah peste cei doi soți. Filmul sugerează că acesta este contextul care declanșează în micuța Amy dorința de a protesta față de condiția femeii musulmane și de a se elibera de constrângerile culturale și religioase de care se lovește. Astfel, Amy, întâlnind la școală o trupă de dansatoare (trei fetițe albe și una neagră), de vârsta ei, încearcă mai întâi să se integreze în grup, câștigându-le acceptarea și admirația, apoi devine chiar coregrafa trupei. Pentru aceasta se pregătește cu ”profesorul„ zilelor noastre: smartphone. Nu are nevoie de un instructor de dans, căci un smartphone îl substituie cu succes. Privește și admiră fotografiile de tip selfie postate de membrele trupei pe rețelele de socializare, vizionează videoclipuri în care apar dansuri lascive, se uită cu fascinație la vestimentația dansatoarelor, observă atent corpurile femeilor de pe ecran și din jurul ei, mișcările acestora și le… imită. Exact ce știe să facă cel mai bine un copil: imită. Micuța Amy decide că vrea să fie femeie, însă nu orice femeie, ci una dintre acelea pe care le-a văzut pe ecranul smartphone-ului. Căci, nu-i așa?, validarea fetițelor vine pe rețelele de socializare, din ”inima” celor care ”adoră” selfie-urilor cu trupurile goale sau acoperite cu o ținută indecentă ori neadecvată vârstei, mișcări lascive, gesturi și atitudini de seducătoare.

Filmul nu conține nuditate, dar ceea ce stârnește revoltă și dezgust în ochii privitorului sunt: discuțiile fetițelor despre dimensiunea penisului în timpul vizionării pe smartphone a unui film porno hardcore, ținuta lor sumară (costumul de dans), imaginea unui sân abia înmugurit, imaginea picioarelor fetelor care se desfac într-un mod provocator, pata de sânge dintre picioare, impregnată pe blugii lui Amy, care anunță maturizarea ei, atingerea organelor genitale și a gurii, acuzația (falsă) de pedofilie cu care fetițele îi amenință pe oamenii de pază atunci când intră în mod clandestin într-un club, dansurile senzuale, obscene chiar ale unor fetițe în fața unor bărbați maturi, captarea imaginii organului genital și difuzarea fotografiei de către Amy pe o rețea de socializare, imaginea în care Amy începe să se dezbrace în fața vărului său, adult, pentru a obține în schimb smartphone-ul. Un singur moment stârnește râsul înaintea plânsului în fața explotării bietelor copile de către industria filmului: atunci când una dintre fetițe, care știa atâtea lucruri despre sexualitate, umflă un balon fără să știe că este prezervativ, după care este supusă operațiunii dureroase de „dezinfecție”, o operațiune prea bine știută deja de noi toți, mici și mari, cu diferența că în film dezinfecția se face cu apă și săpun lichid în… gură.

În mod bizar, filmul este clasificat pentru categoria ”16+”. Adică filmul este făcut cu copile pentru adulți.

Intervievată de Franceculture, regizoarea Maïmouna Doucouré a declarat că la casting au participat 700 de fetițe[1](!?). De asemenea, a declarant că pentru a lucra cu fetele, micile actrițe, le-a spus acestora că vor crea un laborator, denumit ”Laboratoire de recherche de la vérité”. ”Fiecare personaj a fost conceput ca un animal astfel încât actrițele să poată descoperi respirația, postura potrivită. Angelica era un șarpe, Amy era o pisică ce se transformă în panteră”, a mai declarat regizoarea. Într-un alt interviu, ea a spus că prin acest film pune sub semnul întrebării noțiunea de ”alegere”, atunci când ești femeie[2].

Fără îndoială că, dincolo de aspectele controversate, filmul trage un semnal de alarmă pentru părinți. În primul rând, atunci când sunt privați de aprecierea și afecțiunea părinților, fie pentru că nu petrec timp cu ei din cauza carierei, fie că sunt familii difuncționale, dar mai ales în cazul fetițelor lipsite de  aprecierea și validarea taților, copiii vor experimenta în afara familiei diferite moduri de a atrage atenția asupra lor: comportament sexual inadecvat, consum de alcool sau de droguri, fuga de acasă, chiulul de la școală. În al doilea rând, copiii care sunt martorii suferințelor unuia dintre părinți provocate de celălalt părinte – abuz emoțional, verbal, fizic, sexual – sunt afectați de traume psihice care le schimbă comportamentul pe termen scurt sau lung, după caz. În al treilea rând, tehnologia este instrumentul care are forța de a modela și puterea de controla mintea copiilor prin imagini auditive și vizuale, prin cuvinte și simboluri. Tehnologia corupe mintea copiilor și, odată ce le-a fost livrată, operează un soi de transfer de autoritate: de la autoritatea părinților (a nu se confunda cu autoritatea părintească) se ajunge la autoritatea tehnologiei, la autoritatea programatorilor care aleg ce să vadă și ce să audă copiii.

Cu toate acestea, mărturisesc faptul că am simțit vinovăție în timp ce vizionam filmul, vinovăția pe care o simți atunci când pătrunzi absolut întâmplător, neinvitat, neintenționat, în intimitatea altuia, vinovăția de a fi complice la exploatarea unor copile de industria fiilmului în numele progresului sexual, în numele activismului feministelor. Probabil că nu toți privitorii se confruntă cu sentimentul ăsta. Probabil că unora le va face plăcere să-l vizioneze și le va produce încântare, extaz, chiar orgasm. Nu cred că sentimentul de vinovăție are de-a face cu puritatea, pentru că nu sunt  întruchiparea purității să fiu în măsură să celebrez puritatea sau să mă mândresc cu asta. Are de-a face cu drepturile copilului, cu mult clamata protecție a drepturilor copilului. Art. 34 din Convenția internațională a drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, ratificată de România și de Franța, stipulează că ”statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă sexuală. În acest scop statele vor lua, în special, toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a împiedica:
a) incitarea sau constrângerea copiilor să se dedea la activităţi sexuale ilegale;
b) exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici sexuale ilegale;
c) exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic.”
Apoi m-a cuprins un soi de disconfort provocat de contrastul dintre trupurile de copile ale micuțelor dansatoare și sexualizarea lor și, în fine, mi-a dat târcoale anxietatea, gândindu-mă la viitorul copiilor și al nepoților noștri. Ce vor fi ei? Obiecte sexuale, sclavi sexuali? Ce vor deveni ei? Victime sau prădători sexuali? Ființe bolnave?

Recent, aceeași organizație sub egida căreia a fost adoptată Convenția – ONU – a postat pe Twitter o declarației a Secretarului general, Antonio Guterres, care a declarat recent că pandemia de COVID-19 a evidențiat rezultatele „unui mileniu de patriarhat”: ”o lume dominată de bărbați, cu o cultură dominată de bărbați, care dăunează tuturor – femeilor, bărbaților, fetelor și băieților”[3].

Wap – o piesă muzicală care încurajează fetele la prostituție

Unul dintre dansurile obscene pe care Amy le-a învățat ”de la smartphone” seamănă izbitor de bine cu dansul din videocplipul piesei muzicale Wap, interpretată de Cardi B și Meghan Thee Stallion, lansată la începutul lunii august[4]. Piesa muzicală este considerată de mass-media un fenomen cultural, puternic, pozitiv pentru sex, ”masterpiece of porn”, așa cum afirma un jurnalist. Dacă o piesă muzicală care începe și se termină cu versul ” There’s some whores in this house”, descrie starea fizică a organului genital feminin, modul în care acesta poate fi dat în folosință și scopul în care poate fi utilizat – adică, tranzacțiile care pot fi încheiate asupra sexului, – a devenit fenomen cultural în SUA, înseamnă că asistăm la victoria sau succesul fenomenului ”cancel culture”, care pare să fie înlocuită cu ”p…y culture”, iertat să-mi fie limbajul licențios. Desigur, m-am întrebat dacă nu cumva asistăm la o nouă formă de capitalism în curs de dezvoltare cu atâtea tranzacții având ca obiect sexul și sexualitatea femeilor și copiilor.

Videoclipul începe cu imaginea unei statuete care reprezintă două femei dezbrăcate, cu limba scoasă, fiind, probabil o reproducere a zeiței indiene, Kali, considerată zeița morții și întruchiparea puterii feminine[5]. Este renumită imaginea zeiței care, cu limba scoasă pune capăt febrei ucigașe care o stăpânea (nu, nu cred că are legătură cu simptonele virusului Covid-19), și cu un picior strivește pieptul zeului Shiva. Desigur, după cum se poate observa, interpretele din videoclip stau cu limba pe afară destul de mult timp, fără să poarte mască. Căci pofta nu e periculoasă precum Covid-19! Nu prea am înțeles cum e cu portul măștii  în spații închise în SUA, când, unde și cum se aplică ori nu se aplică. Știu însă că, în statele unde bisericile s-au deschis, este interzis să se cânte imnuri de laudă și închinare, chiar și cu mască, atât în spații închise, cât și în spații deschise. Mai știu că sunt state unde bisericile au rămas în continuare închise. Întâmplător sau nu, într-o fotografie publicată pe Twitter de Tedros Ghebreyesus, directorul OMS, care a surprins întâlnirea dintre acesta cu oficiali chinezi, în 2019, apare în fundal statuia masivă a zeului Shiva, „distrugătorul lumilor”, cel strivit de zeița Kali. Deci, o preferință sprirituală sau artistică, ori ambele variante, pentru zeități hinduse.

Videoclipul continuă în tot felul de spații amenajate vizual într-o asemenea manieră că te hipnotizează. În plus, apar tot felul de feline și șerpi. Simbolurile trădează programul Monarch de sclavie sexuală care stă în spatele videoclipului. Programarea BETA este denumită programare „sexuală” (sclavi sexuali). Această programare elimină toate convingerile morale învățate și stimulează instinctul primitiv, lipsit de inhibiții. Modificările „pisicii” pot apărea la acest nivel. Cunoscut sub numele de programare Kitten, este cel mai vizibil tip de programare, deoarece unele celebrități, modele, actrițe și interprete de muzică au fost supuse acestui tip de programare. În cultura pop, îmbrăcămintea cu printuri de felină denotă deseori programarea Kitten. Programarea Monarch este o metodă de control al minții folosită de numeroase organizații în scopuri ascunse[6]. Este o continuare a proiectului MK-ULTRA, un program de control al minții dezvoltat de CIA și testat pe militari și civili. Metodele sunt uimitor de sadice (întregul său scop este de a traumatiza victima), iar rezultatele preconizate sunt înspăimântătoare: crearea unui sclav a cărui minte poate fi controlată și declanșată oricând pentru a efectua orice acțiune cerută de manipulator. Proiectul Monarch bazat pe traumă și control mental a fost dezvoltat, după cum se știe, de doctorul Joseph Mengele.

Melodia are deja aproape 200 000 000 viziualizări pe Youtube. Se așteaptă să ajungă nr. 1 în topurile naționale și, probabil, internaționale. Cardi B are 72 000 000 de urmăritori pe Instagram.

Ce mai, noua artă și libertatea de expresie în formă pură, dar impură în conținut!

În loc de concluzii

Dacă o melodie vulgară, care încurajează fetele la degradare fizică și morală, la prostituție, la reificare ajunge un fenomen cultural, aplaudat, apreciat, promovat, devine hit național, chiar internațional în această perioadă, dacă un film care hipersexualizează fetițele de 11 ani este difuzat de una dintre cele mai mari platforme de streaming din lume, pentru a fi vizionat pe persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani, înseamnă că asistăm la o adevărată pandemie de pornografie. Împotriva acestei pandemii nu se iau măsuri? Sănătatea psihică și emoțională a copiilor nu este la fel de prețioasă ca sănătatea fizică a adulților? Libertatea de expresie a adulților nu trebuie limitată, restrânsă în aceste cazuri pentru că încalcă drepturile copilului? În timp ce în SUA se desfășoară o anchetă privind o rețea internațională de pedofilie din care se presupune că fac parte celebrități – politicieni, judecători, avocați – pedofilia este promovată de showbiz. Același showbiz s-a debarasat de unul dintre mogulii săi, Hervey Weinstein, dezvăluind abuzurile sexuale la care le supunea actrițe.

Ah, era să uit! Cuștile, coliviile, măștile fac parte din programul de sclavie Monarch. Dar, desigur, nu au nicio legătură cu fetițele acelea îmbrăcate în alb, închise în colivii sau cuști, din show-ul făcut de Shakira și Jennifer Lopez la Super Bowl din 03.02.2020[7]. Căci acolo este libertatea de expresie. Nu au legătură nici cu cuștile pentru elevi, nici cu măștile lor. Căci acestea sunt restricții ”justificate” ale unor drepturi și libertăți.

***

Se poate ca părinții să piardă – dacă nu au pierdut deja – bătălia cu tehnologia, bătălia cu ”programatorii” minții copiilor lor, în timpul acestei prime pandemii. Se poate să fi fost înșelați și să ni se fi creat iluzia că distopiile există doar în romanele și filmele science-fiction. Se poate să ni se fi creat iluzia libertății în numele atâtor lucruri care ni s-au prezentat a fi ”bune”. Însă este cert că libertatea de expresie a celor anti-mainstream media este restricționată azi. Este cert că cenzura este unul dintre intrumentele cu care operează, azi, susținătorii corectitudinii politice împotriva celor care nu se conformează noilor standarde, oricare ar fi domeniu: academic, cercetare, divertisment, jurnalism.

***

Motivele de rugăciune de la slujba de ieri din comunitatea religioasă mică din care fac parte au fost: familia, părinții, în special tații – adevărate modele pentru copiii lor, ancore pentru aceștia -, persoanele care sunt afectate de tulburări emoționale, anxietate, în această perioadă. Biserica era pe jumătate goală, din cauza regulilor de distanțare socială. A lipist binecuvântarea copiilor, pe care aceștia o așteptau cu nerăbdare în fiecare duminică ce preceda debutul anului școlar. Au lipsit copiii. Au lipsit vocile lor cristaline. Au lipsit zâmbetele lor. Au lipsit bucuria și speranța care li se citeau pe chipuri, cu care îi contaminau pe cei mari. A lipsit atingerea umană. Dar nu a lipsit atingerea lui Dumnezeu. Căci ne-am rugat așa cum s-a rugat David, într-un psalm: „Ia aminte, Doamne, și ascultă-mă, căci sunt nenorocit și lipsit”.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Disponibil aici.
[4] Disponibil aici.
[5] Disponibil aici.
[6] Disponibil aici.
[7] Disponibil aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara