6,759 citiri

Memoria stradală a istoriei noastre – Mihai Eminescu

ESSENTIALS-Marin-VoicuParalela cu Bd. Dacia, Str. M. Eminescu strabate sectorul 2 (aproape 90%) si sectorul 1 (intre Str. Polona si Calea Dorobanti).

Pe tot parcursul ei, pana la iesirea in Calea Mosilor, am identificat, cu ceva ani in urma, 10 placute pe care erau inscrise aceleasi frumoase cuvinte: “Str. Mihai Eminescu – poet national”.

Cu ceva timp in urma, insa, au aparut alte placute, dar cu un text suparator: “Str. M. Eminescu – poet roman” (?!!).

Credeam ca se terminase cu mizeria aruncata in haznaua dezbaterilor publice de unii din “literati’, asa-zisi istorici ai literaturii romane, in primii ani dupa decembrie 1989, precum si de noua avangarda cosmopolita de scriitori si filozofi euroatlantici.

Auzeam, insa, strigatul disperat al lui H. R. Patapievici, din 2002, cum ca: “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in UE” (?!!).

Dupa intrarea Romaniei in UE (1.01.2007) H. R. Patapievici a fost rasplatit de Cotroceni cu functia de director al ICR (2008-2013), iar Uniunea Scriitorilor a manifestat aceeasi tacere complice, fata de “asasinarea” marelui poet national roman, de catre H. R. Patapievici si alti euroatlantici si de administratiile locale ale sectoarelor 1 si 2, in coautorat cu Primaria Generala Bucuresti.

Cat de neplacut suna cuvintele lui H. R. Patapievici: “cadavrul nostru din debara” si “trebuie sa ne debarasm de el, ”jignind grav memoria marelui poet national, Mihai Eminescu.

Iata dovada graitoare a scopului urmarit de unii din “virtuosii” patrioti – capturarea istoriei de catre o generatie mediocra de sacali tineri si de unii tradatori batrani.

O mare parte din viata noastra se scurge facand RAU, iar cealalta parte nefacand NIMIC” – cugeta filosoful SENECA”.

Nu constituie oare tradare “truda” unor indivizi, ca in procesul globalizarii, sa nu ne mai pastram limba noastra, identitatea noastra, tinerii nostrii, cultura si traditiile istorice ale poporului roman?

Suna strident si temator in urechile unor impostori, ca si a altor “patrioti politruci”, vorbele istorice ale marelui Eminescu, din ziarul “Timpul” (1875-1885):

“Pretutindeni, in administratie, in finante, in universitati, la Academie, in corpurile de selfgovernment, pe jeturile de ministri, intalnim, in mare majoritate, decat, iarasi si iarasi, acele fatale fizionomii nespecilizate, aceeasi protoplasma de postulanti, de reputatii uzurpate, care se gramadeste inainte in toate si care trateaza c-o egala suficienta toate ramurile administratiei publice, iar miile de functii administrative si sutele de functii judecatoresti, sunt puse in miscare intr-un singur scop, pentru a le stoarce voturile”. (Administratia in mare si in mic, nu e decat o unealta pentru falsificarea alegerilor “Timpul”, 10.07.1880, Opere, vol. XI, p. 242).

Exista doua natiuni deosebite in aceasta tara: una stoarsa si saracita de producatori, alta imbuibata de mijlocitori. Nu contestam ca averile s-au inmultit in Romania, numai ca nu in mainile romanilor, nu contestam ca exista multe palate si zidiri mari in orasele noastre, numai ca nu ale indigenilor. Poporul a pierdut de mult increderea ca lucurile se pot schimba in bine si, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepasator greul unei vieti fara bucurie si fara tihna. Astfel, rasa romana scade si strainii sporesc. Populatia autohtona scade si saraceste; carti nu se citesc; patura dominanta, superpusa rasei romane, n-are nici sete de cunostinti, nici capacitate de a pricepe adevarul. Statul a devenit, din partea unei societati de exploatare, obiectul unei spoliatiuni continue si acesti oameni nu urca scarile ierahiei sociale prin munca si merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, castigate prin frustarea statului cu sume inseminate”. (“Timpul”, 3.07.1882).

“Fata c-o asemenea priveliste, in care virtutea se considera, de unii, ca o nerozie, se taxeaza, de altii, ca o crima, in care inteligenta si stiinta, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulitatilor si batjocurii caracterelor usoare, in care cumintie se numeste arta de-a parveni sau de-a trai, fara compensatie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpana, in care inclina a crede ca, in asemenea vreme si-n asa generatie, insusirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandatie.”

Astfel, “tradatorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungasul mare financiar, panglicarul om politic, camatarul negustor, speculantul de idei om cu principii si speculanta de sinesi femeie onesta, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce in ce si, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sanatos, ca fiecarui drept ii corespunde o datorie si ca “secretul vietii lungi al unui stat este pastrarea ierarhiei meritului”. (“Timpul”, 17.08.1882, Opere, vol. X, p. 227, Ed. 1885).

“Elementele straine, imbatranite si sterpe, s-au amestecat in poporul nostru si joaca comedia patriotismului si a nationalismului. Neavand traditii, patrie hotarata ori nationalitate hotarata, au pus totusi, mana pe statul roman. Constiinta ca ele sunt deosebite de neamul romanesc nu le-a disparut inca, ele se privesc ca o oaste biruitoare intr-o tara vrajmase. De aceea nu-i de mirare ca intreaga noastra dezvoltare mai noua, n-a avut in vedere conservarea nationalitatii, ci realizarea unei serii de idei liberale si egalitare cosmopolite”. (“Timpul”, 04.01.1881, Opere, vol. XII, p. 15, Ed. 1885).

Politicienii, la randul lor, sa “capete convingerea ca statul-roman, mostenit de la zeci de generatii, care au luptat si suferit pentru existenta lui, formeaza mostenirea altor zeci de generatii viitoare si nu e jucaria si proprietatea, in exclusivitate, a generatiei actuale. Aceasta constientizare este imperios necesara, intrucat, “prin izolarea noastra intre elemente radical straine, suntem poate singurul popor condamnat a nu face politica momentana, ci pe secole inainte, mai ales in conditile in care “toate puterile apusene stiu ca posedam inlauntrul nostru veninul descompunerii sociale, demagogia, iar politica straina, impreuna cu strainii care ne guverneaza tind la substituirea elementului roman prin scursuri din toate unghiurile lumii.” (“Timpul”, 05.12.1882).

* * *

Cat de actuale sunt aceste imagini produse de ilustrul Eminescu, astazi, cand pericolul globalizarii consta, mai ales, in faptul ca “inainte sa-ti dai seama, iti pierzi identitatea culturala”.

Cred ca imensa majoritate a romanilor, indeosebi tinerii, sunt convinsi ca mostenirea trecutului nostru trebuie cunoscuta, admirata si asumata. Ea nu poate fi asimilata unui cadavru care sa fie ascuns “intr-o debara euroatlantica”.

Cat de frumoase ne apar denumiri, precum: Colegiul National ”Ion Luca Caragiale”, Bd. ”Nicolae Balcescu”, Bd. ”Carol I”, Bd. ”Decebal”, Teatrul National ”Ion Luca Caragiale”, Colegiul ”George Calinescu”, Bd. ”Stefan cel Mare” si altele.

Eminescu, insa, a fost dosit pe o placuta intitulata “Str. M. Eminescu – poet roman”.

Doamne fereste sa nu-l gasim pe o straduta sau o intrare spre stradela “Sperantei desarte”.

Prof. univ. dr. dr.h.c. Marin Voicu
Fost judecator la CEDO
Presedintele Asociatei “Themis-Casatia” a fostilor judecatori a ICCJ
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta