1,096 citiri

Iulia Motoc: Există multiple conexiuni între drept și literatură

Alina Matei
Alina Matei
Iulia Motoc
Iulia Motoc

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă Profesor Iulia Motoc, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Vom discuta despre romanul scris de dumneavoastră Maria și Machiavelli, apărut recent la editura Tracus Art. Când a apărut ideea de a scrie literatură?

Iulia Motoc: Ideea de literatură a apărut din copilărie, am scris poezie, am publicat în diferite reviste, între care și “ Steaua” , am luat  premii literare, am făcut parte în liceu, Liceul “Gheorghe Lazăr”, din cenaclul de literatură pentru adolescenți “Săgetătorul” condus de reputatul și regretatul Tudor Opriș, în facultate am participat de câteva ori la cenaclul care era condus de Profesorul Valeriu Stoica.

Alina Matei: Până să ajungeți la forma finală a titlului, ați avut în vedere și alte variante de titlu?

Iulia Motoc: A fost singurul titlu, nu cred că pot începe să scriu fără un titlu. Machiavelli a fost întotdeauna în titlu din cauza ideei de manipulare care domină într-un fel cartea.

Alina Matei: Cartea va avea două categorii de public: cel care vă cunoaște ca profesor, judecător la CCR, acum la CEDO și cel pentru care veți fi Iulia Motoc care a scris o carte. Pentru prima categorie de public, să știți că este destul de greu de separat profesorul, judecătorul Iulia Motoc de autorul Iulia Motoc și aceasta pentru că ați avut succes constant. Este importantă pentru dumneavoastră opinia mediului din care faceți parte, a juriștilor, adică ce vor crede despre roman?

Iulia Motoc: Cu siguranță că da. Îmi respect foarte mult colegii juriști, profesorii mei de la Facultatea de Drept din București și colegii în sens larg. În ultimul timp am avut ocazia să cunosc juriști de la Cluj, Alba Iulia, Timișoara. Există multiple conexiuni între drept și literatură. Dincolo de relația dintre drept și literatură, care este o disciplină de studiu în străinătate, în România există o carte editată de Profesoara Raluca Bercea. Sunt mulți scriitori care au studiat dreptul: Balzac, Kafka, Bernhart Schlink, iar în România îi avem pe Topârceanu, Bacovia sau Mihail Sebastian.

Alina Matei: A doua categorie de public cât de mare vă doriți să fie?

Iulia Motoc: Ca orice autor, un număr cât mai mare de oameni care să înțeleagă cartea.

Alina Matei: Instinctul ficțiunii în carte a depășit instinctul realității? Vi s-a întâmplat cred și dumneavoastră să vă ducă gândul atunci când citiți o carte că ceva-ceva în carte este și despre autor.

Iulia Motoc: Întotdeauna se întâmplă așa. Cum spunea Flaubert într-o expresie devenită un truism Madame Bovary c’est moi. Între mine și personajul principal există deosebiri esențiale, pe care le pune în evidență Profesorul Popovici scriind despre carte, poate numai backround-ul nostru cutural este comun.

Alina Matei: Romanul este foarte interesant construit. Pe Caterina ați suit-o în pod, iar surorile sunt jos, în casă. Fiecare din cele trei încearcă să reușească în viață, să-și aibă propria lor gură de rai. De ce ați construit-o pe Caterina atât de frumos literar, în comparație cu alegerile ei?

Iulia Motoc: Într-o grilă de lectură, Caterina este un personaj lipsit de șansă sau poate prea absorbit de carieră ca să se mai gândească la alte lucruri din viața ei, nu își dă seama ce se întâmplă cu sora ei sau cu iubitul ei de la un moment dat. Poate în personajul ei se pot recunoaște multe sau mulți care fac alegeri corecte numai legate de carieră și mai puțin legat de viața privată.

Alina Matei: Nu lipsesc din carte referiri la firme bine-cunoscute: Dior, Bentley, Mercedes. Le persiflați chiar, folosind pluralul, ca în cazul Mercedesurilor. Era musai referirea la ele?

Iulia Motoc: Sigur. Este descrierea lumii de nouveaux riches și kitsch în care a ales să trăiască sora Caterinei, o lume în care totul se cumpără, inclusiv oamenii care participă la înmormântare. Este o lume pe care Caterina o disprețuiește profund și nu realizează cum a putut sora ei mai mică, pe care o crescuse și de care avusese grijă, să ajungă acolo. Nu poate fi descrisă decât cu umor.

Alina Matei: Dacă ați fi regizor și ați dori să ecranizați romanul dumneavoastră, ați păstra scena procesului din final?

Iulia Motoc: Este o scenă scurtă, dar esențială pentru înțelegerea romanului. Este aproape singura scenă în care Caterina vorbește, le spune tuturor că a fost pedepsită pentru că a descoperit din întâmplare un lucru   care a fi trebuit să fie un secret absolut. În același timp, procesul oferă o altă grilă de lectură a personajului principal prin invocarea “Străinului” lui Camus, alienarea Caterinei care se simte pe tot parcursul romanului.

Alina Matei: Mai sunt și alți juriști care au scris literatură. O să-l amintesc de exemplu pe Freddy Gârbaci cu romanele sale Paraclet și senzaționalul Urgia și mânia, și sunt convinsă că mai sunt și alții. Cum vă explicați interesul scăzut în promovarea acestor cărți?

Iulia Motoc: Din păcate, nici eu nu le-am citit, deși citesc multă literatură contemporană. Promovarea literaturii nu mai ține de literatură, ține de marketing, care este mai simplu atunci când aparții unei anumite bresle, cea literară.

Alina Matei: Marele Marin Sorescu spune că ”O carte, odată scrisă, / Nu produce imunitate la scris / Te vei îmbolnăvi de microbul / Cărții următoare.” Aveți în gând sau în plan o nouă carte?

Iulia Motoc: În gând da, în plan încă nu.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Iulia Motoc: Să-și exercite profesiunea cu onestitate și excelență și să fie deschiși, în măsura timpului, lecturii din alte domenii, de ce nu literaturii.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Iulia Motoc: Eu vă mulțumesc!