În primii ani ai facultății de drept se învăță că există obligații de rezultat și obligații de diligență.

Obligația de rezultat este cea care trebuie executată întocmai și la timp – obținerea rezultatului înseamnă plata datoriei (solutio).

În cazul obligațiilor de diligență, debitorul trebuie să facă tot ceea ce este posibil, legitim, deontologic și uman pentru a-și îndeplini obligația, adică, pentru a-și plăti datoria. Datornicul este ținut să depună, în acest scop, toate diligențele, conform cu priceperea sa, cu obiceiurile și cutumele profesionale, cu stadiul științei etc.

Scolastic, exemplele cele mai frecvente de obligații de diligență sunt obligația avocatului de a face tot posibilul pentru a câștiga în mod legitim procesul și obligația medicului de a face tot posibilul pentru a vindeca sau salva pacientul.

Medicina științifică nu mai poate fi, însă, o obligație de diligență, ci o obligație de rezultat.

În condițiile în care medicina și farmacia, în care se pompează imens de mulți bani pentru cercetare, devin științe cu pretenții de precizie micronică, de postulat ridicat la rang de verset biblic/coranic, orice dubiu, întrebare justificată, preocupare legitimă pentru eficiență și siguranță fiind în mod totalitarist cenzurate și bannate ca fake news, obligația față de pacient a medicilor, a spitalelor și a producătorilor de medicamente și vaccinuri devine o obligație de rezultat.

Dacă nu mai avem dreptul să fim bolnavi sau suspecți de boală, ci obligația de a fi sănătoși, atunci achiziția permanentă la care suntem obligați (CASS, vaccinuri) îi obligă pe vânzători să ne furnizeze sănătate, longevitate și siguranța noastră, în special prin accesul în spitale și la medicamente sigure și eficiente.

Bănuielile sau intuițiile medicilor și ale oamenilor de știință ai domeniului, mai mult sau mai puțin educate (educated guess), devin inadmisibile. Ambiguitățile privind caracteristicile coronavirusului, echivocul metodelor de testare, imprecizia în identificarea simptomelor bolii, medicația off label sau experimentală (in)eficiența măsurilor de prevenție (care sunt când indicate, când puternic contraindicate) și secretomania asupra conținutului, a efectelor secundare/adverse și a eficienței vaccinurilor, nu mai sunt tolerabile sub cuvânt că ”se depun toate diligențele”. Dacă e vorba de știință, orbecăiala care durează deja de aproape un an trebuie să înceteze. Încrederea în știința medicală, în special, și în știință, în general, se evaporă pe zi ce trece, iar acest lucru este debilitant pentru o societate de sec. XXI. În condițiile în care nu știm mai nimic despre molimă, a pretinde încredere totală în eficiența și siguranța unui vaccin elaborat în câteva luni este o insultă la adresa inteligenței tuturor.

Cine vrea ca știința medicală, chimia, biochimia, bioingineri, nanotehnologia, genetica, prelucrarea statistică a datelor noastre cu caracter personal în scopul monitorizării și supravegherii noastre, să fie ridicate la un rang mai înalt decât bunul simț, credința și imunizarea naturală, trebuie să își asume răspunderea pentru ratarea rezultatului promis – sănătatea, longevitatea, siguranța noastră, dar mai ales pentru riscul pierderii încrederii în viitor, care este un dezastru pentru comerț și pentru pacea socială.

Medicina – afacere, care costă procente consistente din bugetele publice sau din bugetele familiale, și care generează corporații enorme, listate la bursă, transformând pacientul în client/consumator de produse și servicii medicale, nu mai poate fi considerată o obligație de diligență, ci o obligație de rezultat.

Pre-contractarea vaccinurilor, punerea pe piață a medicamentelor care au eșuat în indicația lor terapeutică inițială, dar sunt consumate ca parte a schemelor artizanale sau experimentale de ”tratament”, concentrarea întregului sistem sanitar pe o molimă tratată cu bănuieli educate și a întregii economii pe efortul ținerii sale sub control (efort soldat cu valuri și valuri de explozii ale ratei de infectare), fac ca medicina științifică să nu mai poată fi o simplă obligație de diligență.

În orice caz, a conjuga obligativitatea vaccinării (contrară și Constituției și CEDO și Convenției de la Oviedo privitoare la drepturile pacientului) cu exonerarea de răspundere patrimonială și penală pentru toate consecințele prejudiciabile sau fatale ale vaccinării este nu numai o absurditate juridică, este o oroare. Iar din perspectiva teoriei economice, este o negare a unei întregi tradiții, veche de peste 250 de ani, din care rezultă că profitul (câștigul personal) este consecința meritului de a exploata oportunitățile pieței și de a-ți asuma riscuri și responsabilități, și nu consecința unor cadouri statale, monopoluri, rente și impunități (=iertare anticipată de vinovății).

În fine, în condițiile unor protocoale medicale oficiale și ale unor proceduri obligatorii (chiar dacă, aparent, sunt doar recomandări), operează, cel puțin în plan mental sau emoțional, un transfer de responsabilitate de la medic la oficialități, ceea ce transformă omul – medic în medicul – tehnician, care face repetitiv munca unui robot, numai că mult mai puțin eficient.

Dacă este să analizăm resetări (sau ”mari resetări”), atunci trebuie început cu acest domeniu. Acum, nu în 2030.

Prof. dr. avocat Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIAȚII