Lucian Bojin, Mihaela Mocanu: Unde altundeva mai potrivit să apară un volum despre cum scriem, decât într-un cadru format, unde avem un colectiv de autori demult aglutinat?

Alina Matei
Alina Matei
Lucian Bojin
Lucian Bojin
Mihaela Mocanu
Mihaela Mocanu

Alina Matei: Mulțumesc, Mihaela Mocanu și Lucian Bojin, pentru timpul acordat cititorilor J. Deja a devenit o cutumă aproape ca după fiecare proiect al lui Lucian să facem un interviu, ceea ce mă bucură foarte mult. Asta până să citesc editorialele voastre și proiectul intitulat Cum scriu, când mi-am zis: ups, despre ce scriu eu acum, în sensul că ce întreb, întrucât editorialele răspund aproape tuturor întrebărilor pe care aș fi dorit să le aștern. Așa că dacă voi fi nătângă o să vă rog să nu vă supărați pe mine… Să începem, deci. De ce ați ales să reuniți contribuțiile într-un număr de revistă – nr. 3 al Revistei Române de Dreptul afacerilor – și nu într-un volum sau carte?

Lucian Bojin: Alina, îți mulțumesc pentru interesul arătat acestui proiect, ca și celorlalte discutate în interviurile anterioare cu tine. De ce un număr de revistă și nu o carte? Ca întotdeauna, sunt mai multe motive. În primul rând, editorul unei reviste acordă un sprijin logistic și administrativ ceva mai consistent decât editorul de carte. Spre exemplu, partea de corectură și editare, care presupune costuri și care, oricum, nu este ușoară atunci când ai de-a face cu cincizeci de texte scrise de autori diferiți, în stiluri diferite. În al doilea rând, o revistă profesională are deja un cerc de abonați fideli, deci nu mai trebuie să creezi „primul cerc” al pieței, așa cum trebuie să o faci cu o carte. În sfârșit, e vorba și de sprijinul moral de care ai nevoie când demarezi un astfel de proiect. Așa că am profitat de reîntoarcerea Mihaelei în funcția de redactor-șef al RRDA și i-am cerut părerea despre proiect, într-un moment în care nu eram încă hotărât să-l pornesc. Entuziasmul său a fost decisiv pentru mine. Îmi aduc aminte cât a insistat în luna ianuarie cu redactarea invitației, într-o perioadă în care eram prins cu examene, muncă de birou, etc.. Ai nevoie de un partener în astfel de întreprinderi și important e să-l găsești, contează mai puțin dacă e editor de revistă sau de carte. În orice caz, nu doar entuziasmul Mihaelei a fost important, ci și disciplina sa, cu care a urmărit fiecare etapă a proiectului. All in all, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut, și nu doar ei, ci și celorlalți colaboratori de la Wolters Kluwer, în special d-lui Răzvan Belciuganu, consultantul editorial care a contribuit la forma finală pe care o putem citi astăzi în numărul 3/2020 al RRDA.

Mihaela Mocanu: Mă bucur într-atât să aud că în întrebarea ta ai făcut afirmația că textele, practic au acoperit întrebările! Pentru mine proiectul lui Lucian a fost un must de prima dată când mi-a povestit de el, iar motivul este subiectiv: pe de o parte eu fac parte dintr-o generație care nu a fost învățată cum să scrie și pe de altă parte prețuiesc într-atât scriitura juridică. Unde altundeva mai potrivit să apară un volum despre cum scriem, decât într-un cadru format, unde avem un colectiv de autori demult aglutinat?… Conținutul RRDA fiind diseminat în programul Sintact, poate ajunge la un număr infinit de cititori. Precum un curs online.

Alina Matei: Tema: Cum ați căzut de acord asupra lui ”Cum scriu”?

Lucian Bojin: Ideea a venit atunci când unul dintre colaboratorii rubricii Povestim marți, pe care tot voi, J, o găzduiți, a recenzat un număr din revista Scribes Journal of Legal Writing care adresa această întrebare unor profesori și practicieni americani ai dreptului (aici). Deci, ideea e departe de a fi originală. Însă ni s-a părut că o anchetă pe tema aceasta ar fi benefică și pentru comunitatea juridică de la noi. În invitația transmisă colaboratorilor, chiar ne întrebam care este rolul „scrisului juridic” în definirea identității comunității juridice. De fapt, eu sper ca aceste texte să fie doar începutul unei dezbateri pe această temă.

Mihaela Mocanu: Aș spune că eu am achiesat. Sau îmbrățișat. 🙂

Alina Matei: Cum ați restrâns aria contributorilor, ce criterii ați avut în vedere pentru a fi parte din proiect?

Lucian Bojin: Tu ai spus „restrâns”, eu aș zice „constrâns”. A trebuit să ținem cont de dimensiunea unui număr de revistă și de faptul că activitatea de „asamblare” și editare trebuia să fie gestionabilă. Eu mă simt oarecum incomod față de câteva persoane pe care le prețuiesc mult și pe care nu le-am mai invitat datorită constrângerilor de spațiu. Sper să nu se supere nimeni.

Ne-am dorit să fie voci reprezentative ale profesiilor juridice, fie că vorbim de autori de doctrină, sau de practicieni. Proporția de autori de doctrină este mai mare, pentru că ne-am gândit că reflecția asupra scrisului profesional le aparține în primul rând lor. Însă, cumva am simțit că nu trebuie să trasăm o frontieră etanșă între scrisul în doctrină și cel din practică, și cred că am avut o intuiție bună. Sper ca și cititorii să fie de aceeași părere.

În ceea ce privește fiecare dintre cele două mari categorii (teoreticieni și practicieni), am urmărit ca selecția să fie cât mai reprezentativă cu putință. Am dorit să avem invitați și autori consacrați, dar și autori mai tineri, profesori de diferite specialități, dar și „interdisciplinariști”, pozitiviști, dar și adepți ai altor orientări teoretice în drept. La fel în ceea ce îi privește pe practicieni: am dorit să avem invitați judecători care să relateze despre cum scriu hotărâri (in înstanțe de drept comun, dar și instanțe internaționale sau constituționale, care au propriul specific), avocați pledanți și avocați care scriu, în general, în consultanță sau contracte, procurori, notari publici, etc.

Mihaela Mocanu: Toți respondenții au fost invitați pentru că scriu și o fac bine. Volumul reprezintă un sondaj printre membrii majorității profesiilor juridice, iar rezultatul este într-atât de onest, încât mă face să înțeleg nu doar cum scriu cei care scriu…ci ce îi mână să scrie, ce îi mână să scrie așa și nu altfel. În substratul fiecărui text se regăsește un răspuns, iar de acolo înțelegem, subtil, dar înțelegem o personalitate. Deci, prin a ne spune cum scriu, autorii ne-au spus de fapt, cum sunt ei.

Alina Matei: Titlul proiectului m-a dus cu gândul la un profesor de limba română. Mare mi-a fost bucuria referirea pe care am găsit-o – citindu-l pe domnul prof. univ. dr. Lucian Bercea, legat de respectul datorat textului, moștenit de la tatăl său, profesor de limba română. Să fie vreo legătură, undeva adânc scrijelită în ADN-ul celor care scriu, influența unui anumit profesor de limba română?

Lucian Bojin: Nu știu dacă e vorba de ADN, adică natural, sau mai degrabă de ceva dobândit, deci cultural. Dar bănuiesc că o influență din partea unuia sau mai multor mentori există. Și probabil mulți dintre ei sunt profesori de filologie, poate nu neapărat de limba română. Dar, e drept, destul de mulți dintre contributori rememorează întâlniri cu profesori de discipline filologice.

Mihaela Mocanu: Alina, mie-mi place ipoteza – pe mine mă sortise profesoara mea de limba română să fiu scriitoare și, iată că nu sunt. Propun, în continuarea lui „Cum scriem” să facem un sondaj, iar rezultatul să îl citim pe juridice.ro.

Alina Matei: Ați reușit să adunați laolaltă oameni care sunt autori de carte, cu cei care scriu hotărâri judecătorești, rechizitorii, acte de executare, contracte internaționale pentru a scoate de la ei cum scriu. Nu zic că e ca și cum ați pus în acel coș mere și pere. Efectul final este unul extraordinar, pentru că surprind prin dezvăluirea temerilor, greutății scrisului, sinceritate. Unic în peisajul nostru unde orgoliul are un loc de cinste, din păcate. Ați avut cumva în gând să dați în vileag aceste taine? 🙂

Lucian Bojin: Elementul care a dat unitate acestei compuneri eterogene a fost apartenența la comunitatea juridică. Oricare ar fi diferențele dintre invitații noștri, ei au scris în această culegere în calitate de juriști. În ceea ce privește sinceritatea textelor, aici nu avem niciun merit, el aparține pe de-a-ntregul contributorilor. Dar am fost entuziasmați să vedem că cât de „pieptiș” a fost luată întrebarea adresată. Nici vorbă de „tactici dilatorii”, „chichițe avocățești”, „excepții peremptorii”, etc. 😊. În materie de sinceritate, câțiva invitați au discutat chiar despre chestionarea propriilor vulnerabilități. În invitație (care este reprodusă la finele editorialului) vorbeam despre un proces asemănător unei „maturizări” a comunității juridice. Or, ce este mai matur decât să-ți recunoști vulnerabilități? Îți trebuie siguranță de sine pentru asta.

Alina Matei: Care sunt cel mai interesante aspecte relevate de contributori legate despre Cum scriu?

Lucian Bojin: Cred că fiecare cititor își va realiza propria selecție. Cercetătorii vor fi probabil mai interesați de chestiunile de teorie, iar practicienii de cele de practică, dar eu mizez pe cât mai multe puncte de intersecție între cele două. Ce pot spune este că ne-am dorit ca fiecare cititor să aibă un „meniu” cât mai variat din care să aleagă.

Alina Matei: Se pot degaja subteme despre acest subiect, subteme reluate de mai mulți autori? Nu am vedere deloc un anume rețetar, specific lui Cum gătesc și fără a duce în derizoriu această întrebare, întrucât găsesc că trebuie să ai talent și atunci când faci o mâncare bună, nu doar când îți iese un text bun.

Lucian Bojin: Sunt o mulțime de puncte de întâlnire între texte, pe care le-am putea numi „subteme”, după cum spui tu. Spre exemplu, modul în care te raportezi la subiectivitate, și ca teoretician (cu prejudecăți, preferințe, abordări metodologice, etc.) și ca practician. În ultima categorie, avocații pledanți discută despre cât de departe poți merge în susținerea poziției clientului, judecătorii sau arbitrii explică cum se formează „convingerea intimă”, ș.a.m.d.. O altă posibilă „subtemă” este scrisul ca mesaj adecvat după destinatar. Aici se poate face o întreagă tipologie, care să se transforme într-o teorie: avocatul pledant se adresează judecătorului, avocatul consultant clienților, judecătorul părților, profesorul studenților, cercetătorul confraților, etc..

Mihaela Mocanu: Mie mi-a atras atenția paralela cu maratonul. Scrisul ca probă de anduranță.

Alina Matei: Scrisul ar trebui să aibă un frate mai mare, Cititul. Unii autori au recunoscut că nu se poate scrie fără mult citit înainte. Însă Cum scriu ar trebui să fie o chestiune ce ține de resortul interior al fiecărui autor, să aibă fixate obiectivele lui Cum scriu. Pentru că așa cum ar spune profesorul Dan Chirică nu te apucă din senin scrisul. De fapt, sunt curioasă, asemeni doamnei judecător Mihaela Sărăcuț de la Curtea de Apel Cluj, câți din cititorii Revistei, la rândul lor autori de carte sau scrieri juridice, și-au pus această întrebare. Dar asta presupune că ar fi trebuit să învețe, să îi învețe cineva?

Lucian Bojin: Aici ai „pus punctul pe i”. De fapt, în spatele întrebării „Cum scrieți?” se vede pe fundal întrebarea „Ar trebui să avem cursuri de scriere juridică în facultăți”? Nu susțin că răspunsul e obligatoriu afirmativ, atunci nu ar mai avea sens întrebarea. Dar textele din această culegere cred că aduc argumente bune pentru posibile răspunsuri la această întrebare neadresată.

Mihaela Mocanu: Eu am răspuns, pe scurt mai devreme, neanticipând întrebarea ta. Eu cred că obligatoriu ar fi să fie un curs de scriere științifică, precum cel al porfesorului Septiuniu Chelcea: cum să ceri studenților să scrie empiric câtă vreme este obligatoriu pentru a absolvi să prezinte lucrări scrise, elaborate conform unor norme (ori, cutume)?…

Alina Matei: Ce răspunsuri v-au surprins cel mai mult? În ceea ce mă privește, m-a surprins, ușor de neînțeles pentru mine ca avocat, cum un judecător poate spune că orice hotărâre judecătorească este ca o narațiune (domnul judecător Moțu), întrucât sunt adepta întrutotul a celor spuse de avocatul Cornel Popa, cuvântul practicianului în drept trebuie să fie un instrument de precizie, care să meargă drept la țintă, fără a deveni inutile.

Lucian Bojin: Aici te contrazic. Faptul că hotărârea judecătorească este o narațiune nu înseamnă că ea nu poate fi „precisă”. Iar descrierea oferită de dl. Flavius Moțu mi se pare foarte bună pentru cum ar putea arăta o hotărâre judiciară ca „narațiune precisă”. Pe de altă parte, atunci când un avocat vorbește despre precizie, eu (care sunt, ca și tine, avocat) înțeleg că e mai ușor pentru avocat să vorbească astfel. Dacă e să folosesc niște imagini, aș zice că avocatul aruncă cu sulița, iar judecătorul lucrează cu un cântar. E mai puternic sentimentul de precizie la aruncarea suliței. Un cântar balansează până când ajunge în punctul de echilibru. Deci care e mai precis? Văd că ți-am răspuns la întrebare cu o altă întrebare…. 🙂

Mihaela Mocanu: Pe mine nu m-a surprins nimic din ce s-a publicat. Nici din culise. Dar nici nu cred că narațiunea exclude precizia.

Alina Matei: Cum scriu – nu e o întrebare ușoară, spune doamna procuror Alexandra Șinc. Nu pot să nu închei cu mesajul domnului prof. univ. dr. Ionuț-Florin Popa: scrie moral, pentru știința dreptului și nu pentru interesul particular!, dublat de definiția dată de doamna av. conf. univ. dr. Lavinia Tec a scrie este arta de a dărui din cunoașterea pe care am primit-o, într-un soi de obligație morală. Eu aș putea continua cu multe citate, însă îi rog pe cititori să descopere singuri frumusețea și căldura scriiturilor aparținând doamnei conf. univ. dr. Raluca Bercea, doamna prof. univ, dr. Simina Tănăsescu sau domnului av. dr. Florentin Țuca sau domnului lector univ. dr. Bogdan Dima. Cu ce proiecte veți continua?

Lucian Bojin: Eu acum mă simt ca un fotbalist care vine la conferința de presă după meci. Vreau să mă duc la duș și apoi acasă la familie. De mâine mă gândesc și la etapa viitoare, astă seară nu…

Mihaela Mocanu: Întrebarea este doar pentru Lucian Bojin. Eu îmi văd de RRDA, desigur. 🙂

Alina Matei: O curiozitate personală adresată vouă: cât timp alocați cititului, nu scrisului? Oare domnul prof. univ. dr. Valentin Constantin ne păcălește când spune că trebuie să dedici zilnic patru ore scrisului?

Lucian Bojin: Dl. Valentin Constantin reia un sfat al lui Raymond Chandler pentru scriitori profesioniști. Cred că, totuși, puțini dintre juriști sunt scriitori profesioniști. Dar ideea de disciplină în scris o regăsim la mulți dintre contributori. Pe de altă parte, s-ar putea ca raportul dintre timpul alocat cititului și, respectiv, scrisului, să fie ca la aisberguri: partea de sub apă fiind timpul petrecut citind. Dar se ia în considerare și prima parte a vieții, în care e numai citit.

Mihaela Mocanu: Eu am impresia că profesia mea este cititul… în munca mea de avocat, în activitatea mea de redactor-șef al Revistei Române de Drept al Afacerilor, preponderent este cât citesc, nu cât scriu, chiar dacă la scris includ comunicarea, să îi spun, frustră. Cititul pur, cel de plăcere, nu pentru informare, cred că ocupă, dacă aș face o medie săptămânală, o oră pe zi.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, cititorilor J.

Lucian Bojin/Mihaela Mocanu: Citiți, dragi profesioniști ai dreptului, doctrină juridică. Și scrieți când puteți, cât puteți, orice puteți, fie doar scurte comentarii de jurisprudență.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Lucian Bojin/Mihaela Mocanu: Noi mulțumim.