Domnule avocat Florentin Țuca,
Încă de la bun început țin să vă mulțumesc pentru scrisoarea transmisă și să vă transmit că vă prețuiesc ca profesionist și prieten, opiniile dumneavoastră fiind mereu abordate de mine cu seriozitate. Acesta este și motivul pentru care am decis să vă scriu.
Personal, în forul interior sau în cadrul unor discuții private, poate și eu nutresc și am exprimat rezerve față de natura, gravitatea, efectele imediate și mediate ale crizei sanitare generată de sau în legătură cu noul Coronavirus. Pe de altă parte, spre deosebire de dumneavoastră, eu nu beneficiez de luxul aceleiași marje a libertății de exprimare, atunci când expun probleme ale profesiei. Mă voi explica.
Adresa formulată în numele UNBR a intervenit după ce mai mulți decani au arătat preocuparea pentru asigurarea unui standard de protecție sanitară pentru avocați. Au fost prezentate argumente serioase. Printre acestea amintesc că mulți avocați sunt zilnic în instanțe, la parchete, la penitenciare sau alte locuri în care se presupune (cel puțin în viziunea unei părți semnificative) că ar fi expuși unui risc sporit de contactare a virusului. Mulți avocați petrec o bună parte din viața profesională în afara biroului propriu.
Desigur, se poate spune că am greșit că nu am solicitat în cadrul corpului profesional o opinie, întocmirea de liste sau alte forme de determinare a gradului de acceptabilitate a măsurii! La fel, pot accepta ca fiind întemeiată orice critică cu privire la forma, conținutul sau omisiunile adresei! Acestea toate ți le asumi atunci când ai o funcție reprezentativă și ești obligat de împrejurări să acționezi în timp util, chiar și cu riscul de a avea parte de critici! Dacă am greșit, plătesc chiar acum pentru că un om pe care îl apreciez își arată dezamăgirea față de o măsură întreprinsă de mine! Problema este că atunci când ai de gestionat problemele unei profesii, opiniile sunt împărțite, niciodată complet convergente și cei care ocupăm aceste funcții trebuie să acționam în timp util, orice întârziere punând adeseori în pericol demersul.
Până la urmă însă trebuie înțeles gestul meu și al celor din conducerea UNBR cu care m-am consultat în prealabil.
Dacă noul Coronavirus nu există cu adevărat sau efectele sale sunt cu mult exagerate, reprezintă aspecte asupra cărora, așa cum am spus, am opinii personale, însă nu este nici locul și nici momentul potrivit pentru a le arăta. Dacă drumurile ni se vor întâlni, povestim! Cert este că mulți oameni se tem și doresc să se știe în siguranță!
Atunci când am decis să fac acest demers am gândit că pentru cei care sunt îngrijorați de faptul că mergând în instanțe sau alte locații impuse de specificul activității sunt expuși unui risc sanitar, măsura includerii într-o categorie de risc este una bună. Am dorit să nu fim excluși ca profesie de la eventuale norme de protecție! Pentru cei care nu doresc să le fie administrat vaccinul, măsura nu ar produce efecte pentru că evident, administrarea unui vaccin este facultativă (faptul că am folosit parantezele nu semnifică o derogare de la drepturile fundamentale ci arată mai mult evidența caracterului facultativ). Întotdeauna o să militez pentru libertatea persoanelor și inexistența vreunei discriminări între cei care decid în vreun fel sau altul cu privire la administrarea vaccinului sau alte decizii privind modalitatea de protecție.
Sper ca avocații să înțeleagă sensul acestui demers și că el nu are nimic de a face cu vreo imixtiune în viața privată și nu contrazice cu nimic expunerea propriilor idei și luarea propriilor decizii!