Paradoxul omului postmodern: pierde timpul degeaba

Dacă ar fi să răspundem la întrebarea cum ar putea fi caracterizat omul postmodern, am putea spune că este un individ cu un dispozitiv informatic (telefon, tabletă, laptop etc.) în posesie, pe care-l folosește aproape permanent în perioada cât este treaz. Este adevărat că cei mai mulți care se încadrează în acest model au vârste mici sau medii. Dar fenomenul, deși mai puțin evident, se extinde încet-încet și spre persoanele mai în vârstă.

Indiferent unde se află, independent de alte activități și fără să conteze momentul din zi, omul prezentului este tot mai absent din punct de vedere social, însă e este tot mai conectat la mediul virtual.

Secolul XX a fost denumit secolul vitezei (accelerației), deoarece omul a fost obsedat de sporirea vitezei sale de mișcare și, totodată, a fost fermecat de distrugerea paradigmelor din toate domeniile, astfel că a inventat avioane, rachete, submarine, trenuri rapide, arme sofisticate și multe altele.

Conform lui H.G. Wells, oamenii au propriile mașini ale timpului, care îi pot purta fie în trecut, fie în viitor. ”Cele care ne poartă în trecut sunt amintirile (…) cele care ne transportă în viitor sunt visurile[1].

Cu toate facilitățile oferite de aplicațiile informatice, cu tot accesul la noile tehnologii și în pofida faptului că are posibilitatea utilizării unui flux din ce în ce mai mare la informații, omul postmodern consideră că nu are suficient timp. Toate acestea – datele și facilitățile – ne consumă progresiv timp, cel mai adesea fără să ne dăm seama de acest lucru. Auzim, deseori, spunându-se: ”Nu am timp pentru mine”; ”Nu am timp pentru prieteni”; ”Nu am timp pentru implicare socială”; ”Nu am timp pentru familie” ș.a.

Și atunci, ne întrebăm: La ce ne-a folosit acest progres? Observând animalele, constatăm la majoritatea dintre ele un lucru foarte interesant, acela că ele știu să se relaxeze și să socializeze, având timp pentru toate activitățile esențiale. De exemplu, păsările se odihnesc în zbor, felinele, elefanții, antilopele etc. se relaxează și socializează în grupuri, iar maimuțele se destind prin toaletare. Pe scurt, vedem cum animalele au timp pentru toate.

În schimb, noi alergăm tot mai rapid după timp, iar el se depărtează parcă tot mai mult de noi, viețile noastre devenind adevărate curse ale absurdului. Este un adevărat paradox acest fenomen, căci am crezut că dispozitivele inteligente de care suntem dependenți ne vor aduce timpul mult râvnit, însă acesta în loc să se dilate, parcă a intrat într-un proces de contractare.

Și când suntem întrebați ce facem, aproape toți dintre noi răspundem, folosind una dintre următoarele expresii: ”Sunt ocupat”; ”Am treabă”; ”Nu am timp nici să mor” sau altele echivalente.

Cum se pierde timp știm cu toții, dar cum se poate cumpăra timp devine un lucru dificil în contextul evoluției societății contemporane.

Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus – cum putem cumpăra timp? – apare ca necesară conștientizarea importanței acestuia pentru existența noastră. Dacă noi nu avem reprezentarea rolului timpului, atunci evident că el va zbura pe lângă noi, fără să-i simțim prezența și fără să conteze clipele în care am fost consumatori de resurse pe Terra.

Un mic secret al modului cum poate fi achiziționat timp este acela al separării activității noastre în două subcategorii: subzistența materială și subzistența spirituală.

În prima categorie intră toate activitățile necesare pentru supraviețuire (hrană, adăpost, haine etc.), iar în cea de-a doua trebuie incluse pasiunile, plăcerile și orice alte lucuri care ne asigură hrana spirituală.

Profesia trebuie să lase loc pentru artă, sport, cultură, religie, divertisment și alte forme de asigurare a confortului moral. Este o condiție sine qua non, aceea ca niciodată activitatea lucrativă sau profesia să nu acopere timpul aferent îngrijirii spiritului nostru.

Dacă uităm de aceste lucruri, chiar dacă profesia ne captează și ne pasionează, la un moment dat vom constata că timpul a trecut și, în afara lipsei unei explicații relative la trecerea acestuia, vom trăi cu sentimentul că am pierdut timpul degeaba.


[1] Mașina timpului


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca