1,907 citiri

Dreptul bate filmul, memento mori!

Alina Matei
Alina Matei
Lavinia Tec
Lavinia Tec
Florentin Țuca
Florentin Țuca

Alina Matei: Mulțumesc, Lavinia Tec și Florentin Țuca, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Această discuție este prilejuită de finalizarea proiectului De-a dreptul și cinematografia, proiect unic în peisajul juridico-cinematografic din România. Nu o să încerc să scot mai mult de la voi decât o veți face în cadrul lansării online ce va avea loc curând. 🙂  Am alt plan pentru voi. 🙂 So, cum a fost gândit acest proiect și care este scopul lui?

Lavinia: Volumul a fost gândit în cadrul colecției De-a dreptul, coordonată de doamna profesoară Raluca Bercea. Cu o carte proaspăt ieșită de la tipar – volumul 2, De-a dreptul și literatura – și cu una proaspăt întipărită în minte – La famille au cinéma. Regards juridiques et esthétiques, elaborată de câteva echipe multidisciplinare internaționale care au analizat familia în filme de mai multe genuri, din perioade diferite, pe baza următoarelor criterii: istoric, literar, juridic, sociologic, filosofic, estetic – am îndrăznit să-i propun lui Florentin Țuca, jurist artist, să colaborăm la volumul 3, De-a dreptul și cinematografia. M-am gândit că înainte de a se înscrie la școala doctorală de cinematografie – cred că vrea să scrie o teză despre Sieranevada! – i-ar prinde bine la CV-ul de viitor doctorand un volum editat în aria sa de cercetare, care lui i-ar aduce deja puncte. Că noi, profii de la Drept, nu vom acumula niciun punct cu acest volum, după standardele minimale aprobate de CNATDCUJ. Florentin a acceptat imediat propunerea, fără nicio ezitare, motivând că îi place proiectul. Apoi a continuat: „Acum gândesc cu voce tare. Ce ai zice să inserăm în volum câteva interviuri cu regizori și actori?”. Desigur, m-am emoționat, m-am bucurat, dar m-a cuprins și panica pentru că nu-i cunoșteam capacitatea de a citi gândurile. Colecția a fost imaginată pentru studenții de azi, care se bucură la vederea unei cărți mici de buzunar. Din păcate, am eșuat, pentru că actualul volum reunește vreo 4 cărți de buzunar. Cele 572 pagini vor găsi, sper/sperăm, cititori din toate azimuturile. Mărturisesc că eu am citit cu mare plăcere atât primul volum, Valori, idei și mentalități în drept, de la 1918 la 2018, cât și cel de-al doilea volum. Sunt mereu surprinsă de bucuria de a căuta și descoperi idei noi în paginile unei cărți. Mi-aș dori ca asta să simtă cititorul aflat în fața volumului 3, De-a dreptul și cinematografia.

Florentin: De gândit, l-a gândit Lavinia. Atent, metodic, cinematografic. Pe mine m-a invitat doar la împușcăturile de final, să regizez happy-end-ul și să salvez povestea de amor dintre dreptul ciuruit și sângerând și cinemaua surâzătoare și romantică. Dacă nu mi-a ieșit e doar vina mea, pentru că, recunosc, e cam greu de amplasat arta pe aripile dreptului…

Alina Matei: Proiectul vostru este cu atât mai important, cu cât poate cei mai mulți jurișți au urmat cursurile facultății de drept ca urmare a unui film văzut cine știe când. Autorii nu au fost deranjați că apar menționați la capitolul Actorii Dreptului?

Lavinia: Reclamații, sesizări, nemulțumiri? E doar de-a dreptul și cinematografia. 🙂 În fond, autorii din volum sunt actori în propriile vieți și în viețile altora (apropos, în volum veți găsi un text minunat despre filmul… Viețile altora). Fiecare cu filmul lui și, din când în când, în filmul altuia.

Florentin: Asta-i treba lor, să fie a(u)(c)tori! Mulți dintre noi trăim realul inspirați de ficțiuni și mulți avem pelicule-n cap. Important e să nu ni se rupă filmu’.

Alina Matei: Și pentru că vorbeam de autori, o parte dintre ei se regăsesc în proiectele anterioare ale colecției De-a dreptul al Facultății de Drept al Universității de Vest din Timișoara, coordonată de doamna profesoară Raluca Bercea. Cum s-a ajuns la această listă de contributori? Văzând materialele unora, v-a cuprins regretul că sunt pe listă? Recunosc că nu aș fi îndrăznit să pun această întrebare, dar citind interviul lui Florentin cu domnul Tudor Giurgiu, și mai ales mărturisirea lui Florentin: ca student, am mers cu nașu’ și nu m-am simțit deloc în culpă și întrebarea pentru domnul Giurgiu: Tudor, tu ai mers cu nașu’?, am zis să văd ce-o ieși. 🙂

Lavinia: Îl parafrazez pe Kurt Vonnegut: Dacă aș fi sinceră cu tine azi, ce aș mai regreta mâine? 🙂 O să fiu sinceră. Am câteva regrete. Primul regret e că avocatul Florentin Țuca nu a motivat de ce nu regretă ”fapta”. Fiind câștigător la concursuri de dezbateri și pledoarii, chiar antrenor, mă așteptam să argumenteze teza că pentru o astfel de ”faptă” nu trebuie să te căiești. Drept este că noi, autorii și coordonatorii, nu am vorbit despre păcatele și fărădelegile noastre, ci despre ale altora, ale personajelor din filme, că ne-a fost mai ușor și făcusem un scop din asta: judecători, procurori, avocați, soți, soții, iubiți, iubite, părinți, copii, șefi etc. Al doilea regret este că, deși au acceptat invitația noastră, din motive obiective nu se regăsesc pe lista de contributori trei colegi, oameni minunați, atât de sensibili: Radu Catană, Dan Andrei Popescu și Horia Țiț. În rest, nu regret nimic. Eram conștientă/conștienți că într-un volum colectiv devin vizibile disimetria dimensională și diversitatea stilurilor. Și ne-am asumat asta cu toții: autori, coordonatori, editori. Desigur, a fost mai greu să-l conving pe co-editor, perfecționistul și criticul de serviciu în echipa de lucru pe care am alcătuit-o, dar am reușit.

Florentin: Alina, mă provoci la un al doilea autodenunț? 🙂 Ei bine, da, am mers cu nașu’ și nu m-am simțit deloc în culpă. Mai ales că misiunea colectării monezilor de 50 de bani de la colegii studenți de culoar pe ruta București-Ploiești pentru pușculița nașului mi s-a părut extrem de onorabilă. Era forma noastră de rebelă fentare a sistemului și de fraternizare cu nenea, unchiu’ și barosanu’. Nașule, sper că s-a prescris.

Alina Matei: Ca observator, autorii au ales filme diferite, unele mai puțin cunoscute publicului. V-ar fi plăcut să se fi scris despre filme celebre, cu precădere, sau filme ecranizate după autori clasici (Dostoievscki, Kafka, Agatha Christie) și, de ce nu, clasici români?

Lavinia: În primul rând, noi nu am impus un criteriu sau standard în alegerea filmului. Faptul că autorii au adus sub lentila lor filme mai puțin cunoscute și le-au făcut vizibile publicului sporește valoarea volumului. Cât privește filmele celebre, este riscant pentru un profan, pentru cineva care nu este critic de film, să se aventureze într-o analiză chiar juridică, nu mai zic estetică. Un film celebru devine interesant dacă este comentat de o celebritate în materie. Referitor la filmele românești clasice, există unul în volum. Dacă autorii au ales contemporaneitatea în detrimentul istoriei, asta reflectă preocupările lumii în care trăim. Vidul de filme românești noi a fost acoperit cu interviurile de excepție pe care Florentin le-a luat regizorilor din ”noul val”. Probabil că autorii au evitat să le abordeze știind că vor fi prezenți în volumul nostru. 🙂 În al doilea rând, cunoscându-i pe autori, cred că am reușit să identific motivul pentru care au ales să scrie despre un anumit film. Pasiunea pentru un anumit gen de film, aria de cercetare, disciplina de predare, identificarea cu un anumit personaj, chiar efectul terapeutic al scrisului.

Florentin: Da, îi ziceam și Laviniei, marele meu regret este că nu s-a scris depre capodoperele românești ale ultimilor ani. Asta întrucât multe dintre ele sunt (și) despre justiție. C-o fi ea omenească, seculară ori divină. Doar două exemple despre care mi-ar plăcea să scriu. Întâi, unul de imensă actualitate: formidabila tensiune dintre planurile de salvare a eroinei din După dealuri a lui Cristi Mungiu, planul prescripțiilor canonice urmate de preot vs. formula susținută de echipa și rețeta medicală, cu toate implicațiile juridice și răspunderile aferente (un fel de religie vs. știință, studiu de caz). Al doilea, excepționala dezbatere – una dintre celelalte excepționale zeci – din jurul poruncii Să nu ucizi din capodopera Malmkrog a lui Cristi Puiu.

Alina Matei: Plusul inedit al cărții este dat de interviurile excepționale realizate de Florentin cu regizorii români Tudor Giurgiu, Cristian Mungiu, Vlad Trandafir (mai mult scenarist, decât regizor, după propria caracterizare) și Cristi Puiu. Se observă din ele căldură, emoție, trăiri, o mare dorință de viață și de creație. Sunt din altă lume, pentru noi, obișnuiți cu lumea juridică… Florentin, ce te-a surprins cel mai mult atunci când ai stat de vorbă cu aceste personalități? Lavinia, care a fost prima emoție citind interviurile lui Florentin?

Florentin: Întâi, bucuria de a discuta cu niște oameni și artiști excepționali. Pe urmă, surpriza plăcută a unei bune receptări a asocierii dreptului cu cinematografia într-un volum de eseuri. În fine, sentimentul că ei știu dar, în același timp, nu știu ce este dreptul. Că ei țin să-l înțeleagă și să-l crediteze, că proiectează frumos, că și-l închipuie că-l pipăie, dar că nu-l înțeleg pe de-a-ntregul. Că relația lor cu dreptul e identică cu raportarea mea la cușca tigrului din grădina zoologică. O pot “ecraniza” perfect dintr-o o mie de perspective, dar nu înțeleg întrutotul cum e să fii înăuntru.

Lavinia: Surpriza a fost prima emoție. Surpriza să descopăr artiștii juriști, să le descopăr sensibilitatea, preocuparea pentru valori, frământările și temerile lor în aceste vremuri tulburi. La interviul cu Tudor Giurgiu am participat alături de Florentin pentru că s-a realizat online, pe Google meet. Ce m-a surprins a fost pasiunea cu care ne vorbea despre filmul De ce eu?, despre îndoielile, căutările, cercetările făcute de el în cazul Panait. Un film atât de actual, care vorbește despre injustiția din spatele justiției, care stă bine ascunsă, bine protejată chiar în Templul Justiției. Un film despre care nu s-a vorbit prea mult sau aproape deloc în mediul juridic, pentru că, probabil, este incomod. Un film ce trebuie văzut de toți studenții de la Drept care visează la cariera de judecător sau procuror.

Alina Matei: Iar acum vom schimba registrul. Aici dau în vileag planul de care vă vorbeam la început. O să vă rog să vă imaginați că faceți parte din lumea artistică, respectiv că sunteți doi regizori/scenariști celebri, la fel de reprezentativi precum sunteți în lumea juridică. Ce teme de drept ați aborda în filmele voastre?

Lavinia: Dreptul de a ști sau Viața și Moartea în Drept.

Florentin: Mama mia, ce abordare… La primă atingere a temei, eu l-aș readuce pe platou pe un Oliver Twist modern care vinde măști medicinale contrafăcute și, cu profitul obținut, se duce să co-finanțeze o școală clandestină în care sunt interzise atât distanțarea socială, cât și portul burkăi. Prins și pus sub acuzare, el se va apăra pe mai multe planuri. Întâi că miza lui a fost să demonstreze că măștile-s inutile, indiferent că-s „reale” ori „false”, și-n plus, au o umilitoare conotație simbolică. Pe urmă, că școala fără măști și fără „distanțări sociale” este esențială în formarea lui și a generației lui. În fine, că el are nu doar dreptul, ci și datoria de a coborî din romanul lui Dickens în realitatea contemporană, de a demasca falsul, ipocrizia și impostura și de a lupta pentru justiție. Orice asemănări dintre apărările ficționale ale personajului și realitate sunt absolut întâmplătoare. The End.

Alina Matei: Cum v-ați face documentarea în ceea ce privește aspectele juridice? Tudor Giurgiu spunea că știe cum se pune în mișcare o acțiune penală. Mă întreb ce autor de drept penal a citit. Sau i-a fost suficient Codul de procedură penală?

Lavinia: Un film documentar poate fi un bun început. De pildă, miniseria documentară americană Wormwood, lansată pe Netflix în 2017, este un bun instrument de lucru pentru temele pe care le-aș aborda. Un om de știință, folosit într-un program secret de război biologic al guvernului american împotriva Coreii în anii ’50, supus unui experiment cu LSD în cadrul proiectului MKUltra, după ce și-a dat seama cine sau ce e „sistemul”, mort în circumstanțe suspecte. Și procurorul Cristian, personajul lui Tudor Giurgiu, a murit tot în circumstanțe suspecte. A murit atunci când a picat „masca” sistemului care l-a format și în care a crezut, atunci când i-a văzut adevărata față. Sunt măști și măști. Trebuie doar să învățăm să le distingem. În Eseu despre orbire, José Saramago ne dă un sfat prețios: „Dacă poți vedea, privește. Dacă poți privi, observă”. Un sfat excelent pentru studenții la Drept și pentru juriști, deopotrivă. De aici se desprind trei întrebări care ar trebui să ne însoțească în facultate, în profesia juridică și în viață: Ce vezi? Ce privești? Ce observi?

Florentin: Mă tem că Tudor Giurgiu s-a inspirat cam mult din autorul de drept penal numit Tudor Chirilă. 🙂

Alina Matei: Ce ați pune în prim plan în film: acuratețea aplicării textului de lege sau dimpotrivă suferințele ce se nasc din aplicarea după ureche a legii? Cristian Mungiu recunoașterea că în filmele lui există un exces de raționalizare, de planificare, de structurare.

Lavinia: În mod cert aș pune în prim plan suferințele ce se nasc din aplicarea după ureche a legii. În volum am ales să scriu despre un film vechi din 1982, Verdictul, o dramă – court drama – tulburătoare despre destinul frânt al unui avocat, victima unui sistem judiciar corupt, și despre destinul frânt al clientei sale, victima unui malpraxis.

Florentin: Cristian Mungiu este un extrem de fin analist al virtuților justiției și păcatelor nedreptății. Din perspectiva asta, marile lui filme sunt despre ilegalități înmuiate de nobile intenții, de contexte sociale și de dreptate etică. Altfel spus, despre nevoia de mutare a accentului dinspre încălcarea dreptului pozitiv și a prescripțiilor sale înspre umanitatea înduioșătoare a circumstanțelor atenuante.

Alina Matei: Ați face filme pentru publicul român sau pentru cel din străinătate? Și aici îl amintesc pe Vlad Trandafir care spunea că identitatea națională rămâne o valoare pentru majoritatea dintre noi. Foarte frumos spus într-o lume în care se tinde spre eliminarea acestei valori.

Florentin: Fără să contest justețea constatării lui Vlad Trandafir, cred că filmele adevărate ar trebui să aibă vocația universalității.

Lavinia: Aș face filme pentru publicul tânăr din România. Nu pot privi mai departe de granițele țării. Atunci când libertatea de mișcare îți este amputată, perspectiva îți este limitată. Iar când perspectiva îți este limitată, oricât de liber ți-e /ți-ar fi spiritul, gândirea se înfiripează în jurul individualului pe care clădește particularul. 

Alina Matei: Un film despre Covid ce titlu ar avea și ce poveste ați construi? Sau despre descompunerea lumii, cum zice Cristi Puiu.

FlorentinCovid-19(84) sau Era o senină și friguroasă zi de aprilie și ceasurile băteau ora 13. Un film despre zorii instalării unei dictaturi mondiale.

Lavinia: Ar fi o distopie: Tehnopandemia,inspirată din THX 1138 al lui George Lucas sau Tehnologia salvează pandemia, ori o comedie satirică și dramă Covid-19. A fost sau n-a fost?, dar aș încălca dreptul de autor al lui Corneliu Porumboiu. Prin urmare, aș opta pentru: Multe vaccinuri pentru un covid mic inamic!

Alina Matei: De-a dreptul și gastronomia este un mișto (acesta e termenul folosit în carte), după exemplul lui Vlad Trandafir privind Alchimistul lui Paulo Coehlo, sau este noul tău proiect, Florentin? Lavinia, care sunt proiectele tale, pentru că sunt convinsă că ai și tu?

Florentin: Da’ ce-ți veni, Alino, te-a apucat foamea? Aaaa, foamea de noi proiecte… Nu, nu mi-am propus așa ceva. Dacă îns-ar fi s-o fac, motto-ul “gastronomico-juridic” ar putea fi Sătui de nedreptate…

Lavinia: Primul proiect e să-mi găsesc un partener/o parteneră pentru un al doilea proiect. Al doilea, al treilea și al patrulea sunt surpriză. 🙂

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Lavinia: Memento mori! Sunteți autorii și actorii propriei vieți, precum și ale altora. Trăiți astfel încât la sfârșit să vă placă ce vedeți – filmul vieții –, să vă bucurați de tot ceea ce ați creat pentru voi, pentru alții, în voi și jurul vostru! Trăiți gândindu-vă la titlul propriului film!

Florentin: Dreptul bate filmul, motor!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Lavinia: Cu gratitudine pentru a se fi creat pretextul și contextul convorbirilor cinemato-juridico-pandemice!

Florentin: Doar în filme așa taifas! Mulțumesc.