(Pre)judecata de apoi

Motto: ”Pe oameni îi tulbură nu ceea ce se întâmplă, ci gîndurile lor despre ceea ce se întâmplă” (Epictet)

Prejudecățile sunt preconcepții pe care oamenii le au despre lucruri, ființe, fenomene sau procese, stări ce îi împiedică, uneori, să aibă o reprezentare corectă asupra realității. Ideile preconcepute sunt de multe ori benigne, dar acestea pot fi și maligne în multe cazuri, când întunecă sau amorțesc mințile ori simțurile celor în cauză și blochează derularea firească a proceselor lor cognitive.

Sursele prejudecăților sunt diverse și în continuă transformare, în funcție de evoluția relațiilor sociale. La originea acestora se pot afla: stereotipurile sociale (modelele, standardele, miturile, clișeele), mass-media, personalitatea etc., în fapt neexistând o listă exhaustivă a surselor prejudecățililor.

O teză care se degajă preliminar din cele de mai sus este aceea că nu toate prejudecățile sunt negative (maligne), deoarece pe lângă această categorie coexistă în armonie prejudecățile cu efecte pozitive (benigne). Prejudecățile benigne asigură perenitatea unei civilizații prin preîntâmpinarea unor riscuri de anarhie sau scimbări cu efecte impredictibile negative. Prejudecățile pozitive alcătuiesc, așadar, un adevărat set (sistem, ansamblu) de preconcepții, pe care se bazează societatea.

Însă, prejudecățile trebuie privite cu prejudecata rezervei, deoarece, așa cum ne spun dicționarele, acestea sunt posibile premise ale unor judecăți incorecte, indiferent că discutăm despre ideile preconcepute existente în mediul social sau în cel științific. Hazlitt spunea că ”Prejudecata este copilul ignoranței.”

Prejudecățile sunt adesea folosite, deoarece ne ajută să facem economie de energie intelectuală, mai ales că în cele mai multe cazuri vom constata postfactum că am prejudecat corect situațiile respective. Cu toate acestea, când ne confruntăm cu situații importante sau foarte importante este recomandabil să evităm prejudecățile și să le examinăm cu detașare, cu luarea în considerare a tuturor elementelor relevante.

Ghidându-ne conduita după sistemul pilot-automat, care funcționează fără deliberare sau cumpănire, respectiv rapid, irațional, aproape instinctual, aceasta poate fi o modalitate comportamentală utilizabilă în activitățile simple, care au impact minor pe planul relațiilor sociale. Dar atunci când judecata pe loc, operată cu ignorarea riscurilor de eroare, este contraindicată, se impune o analiză obiectivă a tuturor aspectelor concludente, deoarece eventuala prejudectă ne poate plasa în postura de a greși concluzia.

Mulți dintre noi, îi etichetăm pe semenii noștri în funcție de propria experiență, de ce spune gura lumii sau mass-media ori de biografia (trecutul) celor evaluați. Auzim spunându-se: ”Cine fură azi un ou, mâine fură un bou”; ”Dacă se comportă așa în familie, înseamnă că se comportă la fel cu ceilalți”; ”Dacă tatăl lui a fost răufăcător, atunci și fiul va fi”; ”Este vinovat că a scris presa despre el”; ”Toți (dintr-o anumită categorie socială sau profesională – s.n.) sunt la fel” etc.

Dacă pe eticheta socială scrie că cel evaluat este un individ imoral, controversat ori cu trecut dubios suntem tentați să-l prejudecăm în aceleași culori, atunci când ne exprimăm opinia despre el.

Prejudecățile se pot manifesta în moduri felurite sau diverse forme, plecând de la așa-zisele caracterizări superficiale, continuând cu superstițiile, negarea sau acceptarea unor opinii susținute de anumite persoane ș.a. În toate aceste cazuri, prejudecățile deschid drumul spre erori de judecată, concluzii incorecte sau idei greșite.

A stabili a priori verdicte, a emite opinii fără o analiză a datelor realității, a prelua și răspândi informații sărind peste filtrul propriei conștiințe, a ignora principiile, a nesocoti legea sau a acționa în lipsa tuturor elementelor concludente, cel puțin în situațiile importante, care produc efecte substanțiale pe planul relațiilor sociale, sunt fără îndoială modalități de comportament contraindicate.

Persoanele care acționează în maniera de mai sus, nerecomandată, riscă nu numai să greșească, ci și să intre postfactum într-o spirală a obedienței față de rezoluția proprie incorectă, intervenind în joc vanitatea sau frica de consecințe.

Este mult mai greu, din punct de vedere psihologic, ca oamenii să recunoască erorile sau incorectitudinile, după ce acestea au survenit, comparativ cu efectuarea din prudență a unei analize ab initio, anterioară concluziei, întrucât efectele încă nu s-au produs și mândria încă nu trebuie reparată.

Orice om, care are de rezolvat chestiuni cu impact asupra semenilor săi, trebuie să chibzuiască, luând în considerare toate aspectele relevante, evitând prejudecățile care pândesc din spatele superficialității și stereotipurilor sau pe cele asociate urii, complexelor ori frustrărilor.