1,056 citiri

Brave New Digital World

Lavinia Tec”The successor to politics will be propaganda. Propaganda, not in the sense of a message or ideology, but as the impact of the whole technologie of the times” Marshall McLuhan

I. Știri, informații

1. Identitatea digitală

La data de 25 decembrie 2020, în prima zi de Crăciun, Forumul Economic mondial ne informează despre utilitatea identității digitale, o nouă identitate care va fi obiect de studiu și cercetare pentru juriști, în termenii drepturilor și libertăților fundamentale[1]. Tocmai acum, după ce epuizară subiectul care i-a ținut pre(a)ocupați cu protecția datelor. O identitate tehnologică atribuită ființei umane, necesară pentru a avea acces la servicii financiare, comerț, vot, rețele sociale, servicii medicale, pentru recunoașterea, controlul și supravegherea în smart city. Desigur, în 2020, s-a numărat mult. Unii au numărat morții, infectații, asimptomaticii și simptomaticii, alții, cum sunt Forumul Economic Mondial și Națiunile Unite i-au numărat pe cei fără identitate, cei din Lumea a treia și refugiații din calea războaielor. Cei care au reușit să se refugieze, desigur.

Tot de la Forumul Economic Mondial aflăm o altă știre: că s-a născut primul bebeluș… în blockchain. O fi foamete în Tanzania, dar înțeleg nu e penurie de internet și device-uri.

2. Occupy Capitol

La 6 ianuarie 2021 am privit năuciți în fața ecranelor – mai mici sau mai mari, mai subțiri sau mai groase, mai plate sau mai curbate, mai ieftine sau mai scumpe – show-ul Occupy Capitol.

Show-ul vine după ce anul 2020 a debutat cu un show de zile mari la gala Pepsi Super Bowl. J Lo și Shakira ne arătau cuștile în care fetițe inocente erau închise, prevestind parcă perioada de „arest” în care urma să intre populația lumii din statul mondial al bunăstării. După care au urmat toate showurile de Cancel culture difuzate de giganții media într-o manieră care proslăvea distrugerea unei culturi pe care s-a ridicat civilizația occidentală[2]. Deodată, din întreaga paletă cromatică existentă, care a încântat privirea și sufletul ființei umane de mii de ani, au rămas doar două culori (non-culori): alb și negru. Prea mult alb, dăunător! Prea mult negru, prea puțin negru, la fel. Puterea culorilor a devenit incredibilă în 2020.

3. Ucidere și sinucidere: în puterea limbii stă viața și moartea[3]

La 6 ianuarie, site-ul franceculture.fr difuzează o emisiune tulburătoare despre sinuciderea unui profesor universitar de criminologie de la Universitatea Wilmington din Carolina de Nord. După ce criticase vehement pe rețelele de socializare lockdown-ul și îndrăznise să ceară guvernatorului redeschiderea universităților[4].

Povestea de viață a acestui profesor este impresionantă. Născut în 1964, Mike Adams a fost recrutat ca profesor de criminologie la Universitatea Wilmington din Carolina de Nord în 1993. La acea vreme, el era ateu și de stânga. S-a convertit la creștinism după întâlnirea cu un condamnat la moarte. Această convertire i-a determinat aderarea la teze conservatoare, în special cu privire la problema avortului. Din acest motiv, departamentul în cadrul căruia își desfășura activitatea a refuzat în 2006 să-i acorde mandatul care i-ar fi garantat o poziție definitivă în cadrul universității. Mike Adams a fost un „războinic fericit”, potrivit avocatului și prietenului său, fiind hotărât să lupte cu toate mijloacele legale pentru recunoașterea drepturilor sale. După șapte ani de procese, Adams a câștigat. Avocatul său declară că “prin anularea primei hotărâri, Curtea de Apel Virginia a stabilit un precedent vital, care protejează libertățile academice. A salvat cariera lui Mike. Continuă să salveze cariere și astăzi.” Mike Adams a reușit să-și continue cariera de profesor de criminologie. Dar lucrurile s-au înrăutățit când a început să folosească Twitter pentru a se amuza de ceea ce îl supăra. Ostil față de izolare, el a postat pe 28 mai pe Twitter: “Nu închideți universitățile. Sau închideți departamentele neesențiale, cum ar fi studiile feministe”. Mai târziu, în vară, Mike Adams s-a adresat pe Twitter guvernatorului Carolinei de Nord cu o formulă de ”negro spiritual” cunoscută: ”Let my people go”. Imediat după acest mesaj, s-au alcătuit liste cu semnatari care cereau excluderea sa din universitate. Pe rețelele de socializare și pe telefonul său mobil, amenințările au devenit din ce în ce mai violente. Uneori, cuvintele și ura care se rostogolesc pe rețelele sociale îi lovesc pe oameni cu forța asemănătoare unui tsunami. Unii nu se mai ridică niciodată din apele adânci în care au fost aruncați. Din nefericire, Mike Adams nu a avut tăria să suporte violența dezlănțuită în online împotriva sa.

Naratorul acestei povești de viață, Greg Lukianoff, co-autor, alături de psihologul Jonathan Haidt, al cărții The Coddling of the American Mind, pune la îndoială hipersensibilitatea generațiilor actuale de studenți și o învinovățește pentru pasiunea lor de a interzice și a cenzura libertatea de exprimare. Ceea ce acum se numește “cancel culture.”

Greg Lukianoff, care este și managerul unui site dedicat libertăților academice, Foundation on Individual Rights in Education (FIRE)[5], a mărturisit: „Am văzut profesori și studenți care fuseseră prieteni tratându-se brusc reciproc ca și cum ar fi fost metamorfozați în monștri ai imoralității. Peste noapte, devii un obiect al disprețului. Și asta generează paranoia.”

4. Puterea unei corporații globale

La 8 ianuarie 2021, întreaga planetă sau, mai bine zis, imperiul global corporatist al internetului a aflat că Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump, președintele în exercițiu, ne(re)ales. Odată cu el au dispărut și conturilor zecilor de milioane de ”urmăritori” ai săi. Pentru că ”urmăritorii” lui erau la rândul lor urmăriți de urmăritorii urmăritorului Twitter.

Au urmat alte suspendări, blocări, deplatformizări realizate de imperiul global corporatist GAFAM.

La 10 ianuarie 2021, aflăm că Amazon a declarat că suspendă serviciul de găzduire web al companiei de social media Parler. Asta s-a întâmplat după ce Google a scos aplicația Parler de pe Google Play.

Să îndrăznesc să pun o întrebare? Oare așa va dispărea identitatea noastră digitală, activ important al unei corporații private? Cu un click?

5. Ochiul ANAF-ului

La 9 ianuarie, știrea despre intrarea în vigoare a OUG nr. 111/2020, care autorizează ANAF să aibă acces la toate conturile bancare din țară și străinătate ale persoanelor fizice și juridice și la toate cutiile de valori, face mare vâlvă, de parcă nu am fi știut de existența Directivei UE 2018/843 de modificare a Directivei UE 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului UE nr. 684/2012 a Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE. Păi nu, nu prea am știut de aceste prevederi, că nouă ne-au sărit în ochi altele, și pentru că ochii noștrii sunt mai mici decât ochiul ANAF-ului.

Poate vă întrebați ce au în comun toate aceste știri. Tehnologia.

II. Tehnologia și viitorul (idiot) tehnologic

În mod cert, anul 2020 a fost un an cu multe provocări la nivel personal, individual și la nivel social, colectiv. A fost anul deconectării umane și reconectării tehnologice. Anul în care am realizat că ni s-a luat libertatea de a alege folosirea ecranelor. Am fost obligați cu toții, într-un fel sau altul, să le folosim.

Unul dintre cei mai mari teoreticieni ai tehnologiei, un adevărat profet, a fost Neil Postman. Într-un discurs savuros pe care l-a susținut în cadrul unei conferințe, organizată la German Informatics Society (Gesellschaft fuer Informatik) la data de 11.10.1990,  la Stuttgart, Neil Postman a spus, între altele[6]

”La urma urmei, oricine a studiat istoria tehnologiei știe că schimbarea tehnologică este întotdeauna o afacere faustiană: tehnologia dă și tehnologia ia, și nu întotdeauna în egală măsură. O nouă tehnologie creează uneori mai mult decât distruge. Uneori, distruge mai mult decât creează. Dar nu este niciodată unilateral.”

”În cazul tehnologiei informatice, nu poate fi contestat faptul că computerul a sporit puterea organizațiilor de mari dimensiuni, cum ar fi unitățile militare sau companiile aeriene sau băncile sau agențiile de colectare a impozitelor. Și este la fel de clar că computerul este acum indispensabil cercetătorilor la nivel înalt în fizică și alte științe ale naturii. Dar în ce măsură tehnologia computerizată a reprezentat un avantaj pentru masele de oameni? Muncitorilor siderurgici, comercianților de legume, cadrelor didactice, mecanicilor de automobile, muzicienilor, brutarilor, zidarilor, stomatologilor și majorității restului în viața cui intră computerul acum? Aceste persoane au făcut ca problemele lor private să devină mai accesibile instituțiilor puternice. Sunt mai ușor de urmărit și controlat; sunt supuși mai multor examene și sunt tot mai mistuiți de deciziile luate despre ei. Ele sunt mai des reduse la simple obiecte numerice. Sunt îngropați în poșta electronică. Sunt ținte ușoare pentru agențiile de publicitate și organizațiile politice. Școlile își învață copiii să opereze sisteme computerizate în loc să predea lucruri care sunt mai valoroase pentru copii. Într-un cuvânt, aproape nimic nu se întâmplă cu învinșii de care au nevoie, motiv pentru care sunt învinși.”

”Este de așteptat ca învingătorii – de exemplu, majoritatea vorbitorilor la această conferință – să îi încurajeze pe învinși să fie entuziasmați de tehnologia computerelor. Acesta este calea câștigătorilor și, astfel, uneori le spune celor care pierd că, cu computerele personale, o persoană obișnuită poate ține mai bine evidența cecurilor, a rețetelor și să facă liste de cumpărături mai logice. De asemenea, ei le spun că pot vota acasă, pot face cumpărături de acasă, pot obține toate informațiile pe care le doresc acasă și, astfel, pot face viața comunității inutilă. Ei le spun că viața lor va fi condusă mai eficient, neglijând discret să spună din al cui punct de vedere sau care ar putea fi costurile unei astfel de eficiențe.

În cazul în care învingătorii devin sceptici, câștigătorii îi orbesc cu minunatele fapte ale computerelor, dintre care multe au doar o relevanță marginală pentru calitatea vieții celor care pierd, dar care sunt totuși impresionante. În cele din urmă, învinșii cedează, parțial pentru că consideră că cunoștințele specializate ale maeștrilor unei tehnologii informatice sunt o formă de înțelepciune. Maeștrii, desigur, ajung să creadă și acest lucru. Rezultatul este că nu apar anumite întrebări, cum ar fi, cui îi va da computerul o putere și o libertate mai mari și a cui putere și libertate vor fi reduse?

Acum, probabil am făcut ca toate acestea să sune ca o conspirație bine planificată, de parcă câștigătorii ar ști prea bine ce se câștigă și ce se pierde. Dar nu se întâmplă chiar așa, pentru că învingătorii nu știu întotdeauna ce fac și unde va duce totul. Călugării benedictini care au inventat ceasul mecanic în secolele al XII-lea și al XIII-lea au crezut că un astfel de ceas ar oferi o regularitate precisă celor șapte perioade de devotament pe care li s-a cerut să le respecte pe parcursul zilei. De fapt, a făcut-o. Dar ceea ce călugării nu și-au dat seama este că ceasul nu este doar un mijloc de a ține evidența orelor, ci și de a sincroniza și controla acțiunile oamenilor. Și astfel, la mijlocul secolului al XIV-lea, ceasul se mutase în afara zidurilor mănăstirii și adusese o regulă nouă și precisă în viața muncitorului și a negustorului. Ceasul mecanic a făcut posibilă ideea producției obișnuite, a programului regulat de lucru și a unui produs standardizat. Fără ceas, capitalismul ar fi fost destul de imposibil. Așadar, iată un mare paradox: ceasul a fost inventat de oameni care doreau să se dedice mai riguros lui Dumnezeu; și s-a încheiat ca tehnologie de cea mai mare folosință pentru bărbații care doreau să se dedice acumulării de bani. Tehnologia are întotdeauna consecințe neprevăzute și nu este întotdeauna clar, la început, cine sau ce va câștiga și cine sau ce va pierde.”

”Și altceva, care odată a fost prietenul nostru, s-a întors chiar împotriva noastră. Mă refer la informații. A fost o vreme când informația era o resursă care ajuta ființele umane să rezolve problemele specifice și urgente ale mediului lor.”

”Dar ceea ce a început ca un flux eliberator s-a transformat într-un potop de haos. Dacă îmi pot lua propria țară ca exemplu, iată cu ce ne confruntăm: în America, există 260.000 de panouri publicitare; 11.520 de ziare; 11.556 periodice; 27.000 de puncte video pentru închirierea casetelor; 362 milioane de televizoare; și peste 400 de milioane de aparate de radio. Există 40.000 de noi titluri de cărți publicate în fiecare an (300.000 la nivel mondial) și în fiecare zi în America sunt realizate 41 de milioane de fotografii și, doar pentru înregistrare, peste 60 de miliarde de bucăți de poșta electronică publicitară vin în cutii poștale în fiecare an. Totul, de la telegrafie și fotografie în secolul al XIX-lea până la cipul de siliciu din secolul al XX-lea, a amplificat zgomotul informațiilor, până când lucrurile au atins proporții atât de mari astăzi încât, pentru o persoană obișnuită, informația nu mai are nicio legătură cu soluția problemelor.

Legătura dintre informații și acțiune a fost întreruptă. Informațiile sunt acum o marfă care poate fi cumpărată și vândută sau folosită ca formă de divertisment sau purtată ca o îmbrăcăminte pentru a-și îmbunătăți statutul. Suntem plini de informații, ne înecăm în informații, nu avem control asupra lor, nu știm ce să facem cu ele.

Și există două motive pentru care nu știm ce să facem cu ea. În primul rând, așa cum am spus, nu mai avem o concepție coerentă despre noi înșine, despre universul nostru și despre relația noastră dintre noi și lumea noastră. Nu mai știm, așa cum știa Evul Mediu, de unde venim și unde mergem sau de ce. Adică, nu știm ce informații sunt relevante și ce informații sunt irelevante pentru viața noastră. În al doilea rând, ne-am îndreptat toate energiile și inteligența spre a inventa mașini care nu fac altceva decât să mărească oferta de informații. În consecință, apărările noastre împotriva lipsei de informații s-au defectat; sistemul nostru imunitar informațional este inoperabil. Nu știm cum să-l filtrăm; nu știm cum să o reducem; nu știm să-l folosim. Suferim de un fel de SIDA cultural.

”Computerul este, într-un anumit sens, o jucărie magnifică care ne distrage atenția de la a ne confrunta cu ceea ce ne trebuia cel mai mult să ne confruntăm – vidul spiritual, cunoașterea despre noi înșine, concepții utilizabile despre trecut și viitor. Se învinovățește computerul pentru asta? Desigur că nu. La urma urmei, este doar o mașină. Dar ni se prezintă, cu trâmbițe, ca la această conferință, ca un mesia tehnologic.”

”Prin intermediul computerului, spun profeții, vom face educația mai bună, religia mai bună, politica mai bună, mintea noastră mai bună – mai bine decât noi înșine. Aceasta este, desigur, o prostie și numai tinerii sau ignoranții sau nebunii ar putea să o creadă. Am spus acum o clipă că computerele nu sunt de vină pentru asta. Și asta este adevărat, cel puțin în sensul că nu dăm vina pe un elefant pentru apetitul său imens sau pe o piatră pentru că a fost tare sau pe un nor pentru că a ascuns soarele. Aceasta este natura lor și nu ne așteptăm la nimic diferit de la ei. Dar și computerul are o natură. Este adevărat, este doar o mașină, ci o mașină concepută pentru a manipula și genera informații. Asta fac computerele și, prin urmare, au o agendă și un mesaj inconfundabil.

Mesajul este că, prin tot mai multe informații, ambalate mai convenabil, livrate mai rapid, vom găsi soluții la problemele noastre. Și astfel toți tinerii și oamenii străluciți, crezând acest lucru, creează lucruri ingenioase pe care le poate face computerul, sperând că astfel vom deveni mai înțelepți și mai decenți și mai nobili. Și cine îi poate învinui? Devenind stăpâni ai acestei tehnologii minunate, vor dobândi prestigiu și putere și unii vor deveni chiar faimoși. Într-o lume populată de oameni care cred că paradisul este realizabil prin tot mai multe informații, informaticianul este rege. Dar susțin că toate acestea sunt o risipă monumentală și periculoasă de talent și energie umană. Imaginați-vă ce s-ar putea realiza dacă acest talent și energie ar fi îndreptate către filosofie, teologie, arte, literatură imaginativă sau educație? Cine știe ce am putea învăța de la astfel de oameni – poate de ce există războaie și foamete, oameni fără adăpost și boli mintale și furie.

După cum stau lucrurile acum, geniile tehnologiei informatice ne vor oferi Star Wars și ne vor spune că acesta este răspunsul la războiul nuclear. Ne vor oferi inteligență artificială și ne vor spune că aceasta este calea spre autocunoaștere. Ne vor oferi o comunicare globală instantanee și ne vor spune că aceasta este calea către înțelegere reciprocă. Ne vor oferi realitate virtuală și ne vor spune că acesta este răspunsul la sărăcie spirituală. Dar acesta este doar felul tehnicianului, al lucrătorului, al drogatului de informații și al idiotului tehnologic.

Iată ce ne-a spus Henry David Thoreau: „Toate invențiile noastre sunt doar mijloace îmbunătățite pentru un scop neîmbunătățit”. Iată ce ne-a spus Goethe: „În fiecare zi, ar trebui să încercăm să auzim un cântecel, să citim o poezie bună, să vedem o imagine frumoasă și, dacă este posibil, să spunem câteva cuvinte rezonabile.” Iată ce ne-a spus Socrate: „Viața neexaminată nu merită trăită”. Iată ce ne-a spus profetul Mica: „Ce cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Și vă pot spune – dacă am avea timp (deși știți cu toții destul de bine) – ce ne-au spus Confucius, Isaia, Isus, Mohammed, Buddha, Spinoza și Shakespeare. Este la fel: nu putem scăpa de noi înșine. Dilema umană este așa cum a fost dintotdeauna și nu rezolvăm nimic fundamental îmbrăcându-ne în gloria tehnologică.”

Viitorul profețit de Neil Postman în 1990 a venit, este aici. Este prezentul (idiot) tehnologic.

III. Tehnologie și Drept

După cum se poate întrezări deja, anul 2021 vine cu noi provocări pentru juriști în materia tehnologiei.

Este mai mult orwellian decât huxleyan? Ne vom simți mai mult oprimați de forța lui Big Brother sau vom iubi opresiunea, venerând și închinându-ne tehnologiei, în templele sale GAFAM, tehnologie care ne anihiliează capacitatea de gândire? Nu știu. Ne vom putea exprima la sfârșitul anului. Iar dacă nu ne vom mai putea exprima, nici măcar aminti cele două nume, înseamnă că vom fi știut cu certitudine răspunsul.

Revoluția lui Aldous Huxley este una a victoriei puterii corporatiste asupra drepturilor și libertăților cetățenilor din statul mondial al bunăstării descris în Minunata Lume Nouă sau împlinirea destinului nostru chimic ca specie conectată și interconectată pentru a urmări plăcerea și a evita durerea la un moment al evoluției noastre tehnologice?

Vom adora tehnologia care ne distrage atenția de la ceea ce contează cu adevărat? Ce contează, în opinia mea, în 2021? Că lumea noastră devine din ce în ce mai puțin umană iar noi din ce în ce mai puțin liberi; că meta-dependența noastră de toate lucrurile media și de toate lucrurile digitale este polul opus al gândirii critice; că trăim într-un imperiu global digital care urăște libertatea de expresie și pedepsește oamenii care își dezvăluie gândurile, adevărata lor personalitate; că tehnologia care predica democrația garantează acum eroziunea drepturilor și libertăților fundamentale, iar nu statul de drept; că statul de drept devine nedrept într-un stat global strâmb.


[1] Disponibil aici.
[2] Pentru o opinie interesantă pe această temă, a se vedea Alexandra D.Motica, Is Cancel Culture the New Damnatio Memoriae? Disponibil aici.
[3] Proverbele lui Solomon  18:21
[4] Disponibil aici.
[5] Thefire.org.
[6] Disponibil aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara