2,574 citiri

Despre sex și drept: cauza X și Y c/ României

Lavinia Tec

Sexul biologic poate fi o sursă de plăcere sau durere pentru om. Nu mă refer aici la practicile sexuale la care consimte fiecare în dormitor sau în alte spații private. Nici la durerile nașterii la care este supusă doar femeia (condamnată astfel prin sentința dată de Dumnezeu în Eden după Cădere). Știu că este greu să fii femeie, uneori chiar dificil. Dar mă refer aici la acceptarea sau respingerea identității sexuale determinată de sexul biologic.

Sunt oameni, puțini la număr, care își urăsc sexul biologic, îl repudiază. Din punct de vedere psihiatric, sunt diagnosticați cu disforie de gen. Este o afecțiune, o patologie la care medicii prescriu terapia cu hormoni, apoi, intervenții chirurgicale de amputare a organelor genitale și de mastectomie totală, în cazul femeilor, și în final, reatribuirea sau reconstruirea organelor genitale în conformitate cu identitatea sexuală dorită. Desigur, din punct de vedere medical (psihiatric), niciuna dintre acestea nu poate fi considerată o veritabilă terapie pentru disforia de gen. Pentru patologii din sfera psihiatriei, altele sunt tratamentele. Însă, odată urmată această cale, a tranziției de la un sex la altul, urmările sunt ireversibile pentru integritatea fizică și psihică a ființei umane.

În orice caz, tranziția de la un sex la altul presupune o alegere, care începe cu vestimentația, cu gesturile, cu comportamentul și continuă cu administrarea de tot felul de tratamente hormonale. Se poate schimba sexul, dar creierul nu. Așa arată statisticile în cazul persoanelor transgen, că cei care fac tranziția de la un gen la altul rămân profund nefericiți, cu aceleași angoase, cu aceeași instabilitate psihică și emoțională, cu probleme grave de sănătate, provocate de efectele secundare ale terapiei cu hormoni. Acestea sunt motive serioase care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care promovează sau încurajează tranziția de la un gen la altul în rândul copiilor și al adolescenților.

CEDO a condamnat ieri România pentru încălcarea articolului 8 din Convenție, prin lipsa unei proceduri clare și previzibile pentru recunoașterea legală a identității de gen care să permită schimbarea sexului și, prin urmare, a numelui sau a codului numeric personal, în documente oficiale, într-un mod rapid, transparent și accesibil[1].

Totodată, Curtea a reținut că refuzul autorităților naționale de a recunoaște identitatea masculină a solicitanților (femei) pentru lipsa intervenției chirurgicale de reatribuire a sexului a dus la ruperea echilibrului just pe care statul trebuie să îl mențină între interesul general și interesele solicitanților.

Soluția Curții nu îi surprinde deloc pe cei familiarizați cu jurisprudența CEDO cristalizată în jurul acestei probleme. Practic s-a pus capăt controversei din doctrina și jurisprudența internă referitoare la cerința obținerii unei hotărâri judecătorești care să autorizeze amputarea/reatribuirea organului sexual conform genului ales. Ceea ce reprezenta o hotărâre monstruoasă care aducea atingere gravă integrității fizice și psihice a persoanei în cauză, repunând în discuție tratamentele degradante și demnitatea umană.

Ceea ce mi-a atras atenția, însă, sunt următoare aspecte:

1) Interveninenții în această cauză, îngrijorați de încălcarea drepturilor transngenderilor în România: Biroul Înaltului Comisar al ONU, Tarngender EUROPE, ILGA Europe, Accept

Biroul Înaltului Comisar a menționat faptul că, având în vedere obligația legală de nediscriminare, recomandările mecanismelor de protecție a drepturilor omului ale ONU și studiul bunelor practici internaționale, recunoașterea legală a identității de gen a persoanelor transgender din documentele oficiale ar trebui: a) să se bazeze pe autodeterminarea solicitantului; b) să fie o procedură administrativă simplă; c) să nu solicite solicitanților să respecte condiții abuzive arbitrare și nejustificate (eliberarea unui certificat medical, intervenție chirurgicală, tratament medical, sterilizare sau divorț, de exemplu); d) recunoașterea identității non-binare, adică cum nici identitate de gen „masculin”, nici de gen „feminin”; e) să se asigure că minorii au acces la recunoașterea identității lor de gen.

Totodată, subliniază că măsurile luate de Organizația Mondială a Sănătății pentru a elimina „tulburarea identității de gen” din manualul său oficial de diagnosticare, și anume Clasificarea internațională a bolilor (ICD-11), reclasificând identificarea ca transgender în termeni de sexualitate și nu de „tulburare mintală”. De asemenea, își afirmă îngrijorările cu privire la mecanismele de protecție a drepturilor omului ale Națiunilor Unite referitoare la situația persoanelor transgender din România (al cincilea raport periodic al României al Comitetului pentru drepturile omului), observațiile finale ale Comitetului pentru Drepturile Copilului din 2017 (CRC / C / ROU / CO / 5) sau recomandările transmise de diferite state în timpul revizuirii periodice universale din 2018 privind România (A / HRC / 38/6).

Intervenienții Transgender EUROPE și ILGA Europe observă că în România continuă să prevadă sterilizarea ca o condiție prealabilă pentru recunoașterea identității de gen. Cu toate acestea, operațiunile de reatribuire a sexului sunt uneori dificil de realizat, sau chiar indisponibile, în unele țări. În acest context, absența protocoalelor medicale sau a profesioniștilor instruiți în operațiuni de reatribuire a sexului – la care se pot adăuga în mare parte asigurări medicale insuficiente, perioade de așteptare excesiv de lungi sau tratamente degradante – ar putea ridica o problemă cu privire la demnitatea persoanei în conformitate cu articolul 3 al Convenției.

2) Observațiile Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) și ale Parlamentului European

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) a adoptat o poziție în următorii termeni: ”ECRI observă că nu există o legislație specifică privind reatribuirea de gen. În conformitate cu Codul civil și Legea stării civile române, persoanele transgender au opțiunea de a schimba genul în documentele lor de identitate, numai după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să le confirme schimbarea de sex. Dar există un vid legislativ în acest domeniu, întrucât nici procedurile aplicabile și nici organele competente nu sunt clar definite. În plus, conform unor informații, din cauza lipsei de legi sau de orientări precise, instanțele emit interpretări contradictorii cu privire la aplicarea procedurilor în materie de recunoaștere legală a genului. Spre deosebire de altele, unele instanțe au decis, de exemplu, că recunoașterea este condiționată de operația de reatribuire a sexului sau de sterilizare. Prin urmare, ECRI consideră că legislația trebuie completată în continuare pentru a include informații esențiale și măsurile necesare referitoare la recunoașterea și reasignarea de gen. Acesta din urmă nu ar trebui, de exemplu, să fie o condiție sine qua non pentru o schimbare de sex în documentele personale. În acest sens, ECRI dorește să atragă atenția autorităților asupra Rezoluției 2048 (2015) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și le încurajează să instituie proceduri rapide, transparente și accesibile pentru recunoașterea legală a reatribuirea de gen a unei persoane.

ECRI recomandă autorităților să elaboreze legislație privind recunoașterea de gen și reatribuirea de gen, în conformitate cu orientările Consiliului Europei în acest domeniu.”

În rezoluția sa, adoptată la 16 ianuarie 2019 la Strasbourg, privind situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în 2017, Parlamentul European s-a exprimat în acești termeni:

„deplânge faptul că, în 2017, persoanele LGBTI erau încă victime ale persecuției, hărțuirii și violenței și s-au confruntat cu multiple discriminări și ură, în special în domeniile educației și sănătății și locurilor de muncă; își exprimă îngrijorarea cu privire la stigmatul, violența și discriminarea pe criterii de gen pe care le experimentează persoanele LGBTI, precum și lipsa de cunoștințe și intervenție din partea autorităților de aplicare a legii, în special în ceea ce privește persoanele transgender și persoanele LGBTI marginalizate și încurajează statele membre să adopte legi și politici de combatere a homofobiei și transfobiei; Condamnă ferm promovarea și practicarea terapiei de conversie pentru persoanele LGBTI și încurajează statele membre să incrimineze astfel de practici; de asemenea, condamnă cu fermitate patologizarea identităților transsexuale și intersexuale.”

Rezoluția Parlamentului European din 14 februarie 2019 privind viitorul listei de măsuri în favoarea persoanelor LGBTI (2019-2024), are următorul cuprins, în părțile sale relevante:

“11. constată că 8 state membre necesită sterilizare și 18 state membre necesită un diagnostic de sănătate mintală pentru a obține recunoașterea legală a identității de gen; invită Comisia să evalueze dacă aceste cerințe sunt conforme cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;”

3) Observațiile Curții

Mai întâi, Curtea observă că legislația română nu dedică o procedură specifică cererilor de recunoaștere legală a realocării sexelor, așa cum se întâmplă, de exemplu, în Italia  și că instanțele naționale au recunoscut lipsa din legislația internă a unei proceduri specifice pentru „schimbarea sexului unei persoane”.

Apoi, Curtea reamintește recomandările emise de organismele internaționale, în special de Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, precum și de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului sau Expertul Comitetului independent pentru protecția împotriva violenței și discriminării bazate pe orientare sexuală și identitate de gen, care solicită statelor să adopte proceduri pentru a permite schimbarea numelui și a genului în documentele oficiale într-un mod prompt și transparent și accesibil.

În fine, Curtea a observant poziția instanțelor naționale, care au considerat că principiul autodeterminării nu a fost suficient pentru a admite cererile de realocare a sexului aduse în fața lor. Curtea vede în această poziție o rigiditate a raționamentului privind recunoașterea identității de gen a reclamanților care i-a plasat, pentru o perioadă nerezonabilă și continuă, într-o situație tulburătoare care le inspiră sentimente de vulnerabilitate, umilință și neajutorare, anxietate. Într-adevăr, la fel ca în alte cauze (AP, Garçon și Nicot), instanțele naționale i-au plasat pe reclamanți, care nu doreau o operație de reatribuire a sexului, într-o dilemă fără rezolvare: fie să fie supuși acestei intervenții în ciuda opoziției lor, și să renunțe la exercitarea deplină a dreptului lor la respectarea integrității lor fizice, care derivă în special din dreptul la respectarea vieții private garantat de articolul 8 al Convenției, dar și de articolul 3 al Convenției; fie să renunțe la recunoașterea identității lor sexuale, care se încadrează și în dreptul la respectarea vieții private. Curtea consideră acest lucru ca o perturbare a echilibrului just pe care statele părți trebuie să îl mențină între interesul general și interesele persoanelor în cauză.

4) Președintele completului

….celebrul judecător Yonko Grozev, fondator al Comitetului Helsinki din Bulgaria în 1993, fost membru în conducerea Institutului Open Society din Bulgaria.

În loc de concluzii… despre efecte

Pe termen scurt, la prima vedere, efecte vor fi în planul legislației. Vom urmări dacă Parlamentul cu AUR-ul său va da o lege privind recunoașterea identității de gen pe baza principiului autodeterminării. S-ar putea certa între ei feminiștii cu feministele, progresiștii cu conservatorii. Sau Guvernul progresist va găsi rapid o soluție progresistă la problema națională de drept care a îngrijorat profund organismele, organizațiile și comisiile internaționale. Ele trebuie urgent liniștite ca să se poată neliniști de alte probleme de drept naționale actuale, cum ar fi decredibilizarea justiției.

Pe termen lung, hotărârea ne spală creierii. Să ne intre bine în capul limpede, acum la început de an – după ce a plecat de la noi efectul sarmalelor și al vinului, pentru cei care au sau avut gust, ori efectul aghiasmei – că sexul nu e binar, că sexul biologic nu există!!! Eliminați asta din educație, gândire și exprimare. Să ne intre bine în cap că dacă mai credem așa ceva, dacă mai gândim și exprimăm așa ceva, vom fi diagnosticați cu o ”tulburare mintală”!!!

Tulburarea minții, tulburarea dreptului…

Nimic nu mai e normal, nici sexul, nici dreptul!


[1] A se vedea hotărârea CEDO, 19.01.2021, în cauzele nr. 2145/16 et 20607/16, disponibilă aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara