Nu poate exista autoritate (putere) de lucru judecat fără legalitate

Motto: Autoritatea de lucru judecat nu poate fi recunoscută în cauzele în care legea a fost nesocotită. În astfel de cazuri, legalitatea primează și trebuie restabilită, ca manifestare a unei puteri judecătorești autentice.

Pentru că marți, 2 februarie 2021, la Înalta Curte de Casație și Justiție este stabilit termen pentru judecarea contestațiilor în anulare formulate în speța ”Robert Roșu” (”Ferma Băneasa”), fără să antamez chestiuni din cadrul acesteia, am găsit potrivit să împărtășesc câteva gânduri despre ”autoritatea de lucru judecat”, asociată hotărârilor judecătorești definitive, în contrapondere cu principiul legalității.

Printre multele elemente de tezaur juridic, romanii ne-au lăsat moștenire adagiul res iudicata pro veritate habetur, care se referă la unul dintre efectele importante ale hotărârilor judecătorești definitive, exprimând ideea că „lucrul judecat este considerat (se prezumă) că exprimă adevărul”.

Cu alte cuvinte, chestiunile de drept sau de fapt (lucrurile) judecate definitiv nu mai pot fi reevalute în alte procese (cauze judiciar), din perspectiva relevanței lor, deoarece raporturile sociale trebuie să se bucure de stabilitate.

În procesele contemporane, justițiabili au de multe ori averea, libertatea etc., adică destinul lor, în mâinile judecătorilor, aceștia din urmă fiind chemați și, totodată, obligați să înfăptuiască actul de justiție. Pentru această misiune socială extraordinară, judecătorilor nu le este permis să aibă spirit justițiar, să fie mânați de ură sau să fie stăpâniți de prejudecăți, ci trebuie să posede capacitatea de a se lăsa în mersul procedurilor, coordonând derularea acestora în conformitate cu legea, urmând ca la final, cântărind cu responsabilitate situația de fapt și de drept, să emită hotărâri în funcție de ceea ce glăsuiesc probele cauzei, iar apoi să le motiveze convingător (cât mai aproape de sau chiar în momentul pronunțării).

Din perspectiva importanței sale pentru sistemul judiciar, autoritatea de lucru judecat apare ca o regulă de bază a procesului penal sau civil postmodern. La fel ca orice regulă trecută prin testul timpului, și autoritatea de lucru judecat este însă susceptibilă de abateri ori derogări, justificate de faptul că adevărul stabilit printr-o hotărâre judecătorească trebuie să reflecte cât mai fidel realitatea, iar modalitățile prin care se ajunge la adevărul prezumat să fie însoțite de garanțiile care conferă încredere în actul de justiție.

Procesul judiciar, ca mijloc în cadrul căruia se înfăptuiește justiția, este una dintre cele mai importante creații ale omului, întrucât acesta se constituie într-o alternativă rezonabilă la rezolvarea arbitrară a conflictelor existente în societate. Oamenii trebuie să aibă încredere în justiție, iar fără respectarea legii încrederea aceasta se pierde.

Istoria a demonstrat că regulile de bază ale procesului judiciar au nevoie de corecții, excepții. Nici regula autorității de lucru judecat nu este exclusă de la necesitatea unor corecții. Dimpotrivă, res iudicata este în mod semnificativ atenuată și relativizată prin sistemul căilor extraordinare de atac. Într-adevăr, ca orice activitate umană, și activitatea judiciară poate fi derulată cu încălcarea legii și astfel legiuitorul pune la dispoziția persoanelor afectate de nelegalități mai multe căi extraordinare de atac (recurs în casație, revizuire sau contestație în anulare).

Reglementarea căilor extraordinare de atac a fost determinată de existența unor cazuri de erori judiciare sau de încălcarea unor dispoziții legale ce reflectă transpunerea în legislație a unor principii recunoscute în statul de drept, menite să garanteze principiul legalității. Legalitatea este până la urmă transpunerea întocmai a legii în realitatea socială.

A nu permite îndreptarea unei erori judiciare sau a nu accepta restabilirea legalității echivalează cu pervertirea ideii de justiție, întrucât această virtute atât de importantă – justiția – trebuie să fie nu numai distribuită, ci și respectată, mai exact să se bucure de încrederea societății.

Admiterea faptului că o hotărâre judecătorească definitivă a fost precedată de încălcări ale legii, urmată de restabilirea legalității nu este un semn de slăbiciune, cum s-ar grăbi unii să spună, ci supremul semn al unei puteri judecătorești autentice.

Respectul pentru actul de înfăptuire a justiției este un element de esență al acesteia, deoarece o hotărâre judecătorească este nu numai un moment uman relevant, dar și o lecție de viață pentru întreaga societate. Hotărârea este acceptată și, ulterior, respectată de justițiabili dacă este bazată pe realitățile cauzei, fiind conformă cu regulile care conduc la pronunțarea acesteia.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca