CEDO. Limitele libertății de exprimare a jurnaliștilor. Eliminarea de pe un site a înregistrărilor ilicite ale conversației private ale unei persoane publice. Hotărârea din 14 ianuarie 2021 în cauza Société éditrice de Mediapart și alții c. Franței

Monica Livescu
Monica Livescu
Tatiana Șoldănescu
Tatiana Șoldănescu

Probleme analizate de Curte:

• Limitele libertății de exprimare a jurnaliștilor în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Convenție

Ingerință justificată pentru eliminarea de pe un site a înregistrărilor ilicite ale conversației private ale unei persoane publice vulnerabile

• Divulgarea constituie o infracțiune și ar trebui ca jurnaliștii să dea dovadă de prudență și precauție

• Sensibilitatea informațiilor invazive în viața privată și natura continuă a prejudiciului cauzat

• Pedeapsă pecuniară fără efect descurajant asupra petenților

Invocând articolul 10 din Convenție (libertatea de exprimare), petenții jurnaliști au pretins că decizia instanței de a-i obliga la eliminarea de pe un site de știri a extraselor scrise și audio ale unor înregistrări realizate în mod ilegal le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

Cu privire la fapte, Curtea a reținut că în iunie 2010 site-ul Mediapart a publicat înregistrări ale conversațiilor purtate la domiciliul doamnei Liliane Bettencourt, acționarul principal al L’Oréal. Aceste înregistrări au fost transmise de fiica doamnei Bettencourt brigăzii financiare a poliției naționale în contextul unui conflict între mamă și fiică.

Prin două acțiuni distincte, doamna Bettencourt, cât și administratorul averii acesteia au chemat în judecată compania Mediapart, directorul publicației și jurnalistul care a redactat articolele, solicitând instanței să îi oblige la ștergerea tuturor extraselor din înregistrările ilicite realizate și să dispună ca Mediapart să nu mai publice aceste înregistrări.

În primă instanță, cererea de chemare în judecată a fost respinsă cu motivarea că susținerile din cuprinsul articolelor aveau un caracter profesional pentru administratorul averii doamnei Bettencourt și exclusiv patrimonial pentru doamna Bettencourt, motiv pentru care s-a considerat că ar intra în categoria informațiilor de interes public, cu atât mai mult cu cât priveau acționarul principal al uneia dintre cele mai mari companii franceze, iar subiecte precum evaziunea fiscală constituie un subiect de interes general.

În apel, Curtea de Apel din Paris a confirmat soluția primei instanțe, considerând că, simplul fapt că extrasele difuzate au fost înregistrate fără acordul persoanelor în cauză, nu reprezintă un motiv suficient pentru a considera că difuzarea acestora este ilegală, dacă nu a existat și o încălcare a vieții private a altora și, pentru aceleași motive ca prima instanță, a reținut că nu a fost încălcată viața privată a reclamanților.

În recurs, Curtea de Casație a casat hotărârea din apel și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel din Versailles care a infirmat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, reținând ca relevante următoarele aspecte:

– pârâții nu contestă faptul că înregistrările au fost făcute într-un loc privat, fără știrea persoanelor care se aflau acolo și că au fost conștienți de natura ilicită a acestor înregistrări, aceștia făcând referire la înregistrări „clandestine”;

– aceste înregistrări, efectuate într-o manieră clandestină, prin locația și durata lor (un an) au condus în mod necesar la pătrunderea autorului lor în intimitatea persoanelor în cauză;

– nu are relevanță faptul că pârâții au procedat la o triere a înregistrărilor pentru a face publice doar elementele care nu încalcă, în opinia lor, intimitatea persoanelor în cauză;

– difuzarea de către pârâți a unor informații despre care știau că provin dintr-o intruziune în viața privată a doamnei Bettencourt și din încălcarea confidențialității conversațiilor dintre administratorul averii cu alte persoane caracterizează tulburarea vădit ilicită prevăzută de Codul de procedură civilă și Codul penal;

– exercitarea libertății de a primi sau transmite informații implică responsabilități și poate fi spusă anumitor restricții, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protejarea reputației sau a drepturilor altora și pentru prevenirea divulgării unor informații confidențiale;

– cerința de informare a publicului, care ar fi putut fi satisfăcută prin munca de investigație și de analiză desfășurată în beneficiul dreptului la confidențialitatea surselor, nu poate justifica diseminarea unor informații obținute cu încălcarea dreptului la respectarea vieții private, garantat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

– nu are relevanță faptul că ulterior difuzării lor, informațiile au fost preluate, analizate și comentate de presă, deoarece accesul la înregistrări prin intermediul site-ului Mediapart are ca rezultat o tulburare constantă a intimității vieții private a persoanelor înregistrate. Pârâții din procedura internă (petenți în  procedura din fața CtEDO) au formulat un recurs în casație, care a fost respins, Curtea de Casație reținând, pe de o parte, că hotărârea atacată a stabilit în mod corect că susținerile făcute pe baza înregistrărilor erau sancționate de Codul Penal, „oricare ar fi fost titlurile din mass-media” și, pe de altă parte, că reprezenta o ingerință în viața privată.

În paralel s-a derulat o procedură penală împotriva petenților în care doamna Bettencourt s-a constituit parte civilă. Instanțele penale au reținut că nu a fost încălcată viața privată a acesteia din urmă, întrucât nu ar fi fost suficient simplul fapt că înregistrările au fost efectuate fără consimțământul acesteia. Apreciind conținutul înregistrărilor, instanțele penale au reținut:

– în primul rând că majoritatea informațiilor se refereau la chestiuni de interes public;

– în al doilea rând, caracterul de persoană publică a doamnei Bettencourt era incontestabil, iar informațiile difuzate nu par să fi avut ca obiectiv principal satisfacerea curiozității publicului cu privire la viața sa privată;

– în al treilea rând, doamna Bettencourt, în ciuda importanței sale strategice pentru economia franceză, nu a arătat niciodată vreo apropiere de mass-media;

– în al patrulea rând, accesul la înregistrări este protejat de secretul surselor jurnaliștilor și, în plus, nu există niciun indiciu că nu ar fi efectuat vreo analiză serioasă și o selecție atentă în alegerea articolelor:

– în al cincilea rând, informațiile publicate nu erau într-o formă care să pună accent pe expunerea vieții private a persoanei în cauză;

– în cele din urmă, în ceea ce privește repercusiunile articolelor, instanțele au reținut că doamna Bettencourt însăși a recunoscut, mai mult sau mai puțin implicit, că înregistrările și distribuirea lor au contribuit, în cele din urmă, la protejarea intereselor sale.

Instanțele penale au concluzionat că, publicând extrasele contestate și comentariile contextualizate ce le însoțeau, petenții nu intenționaseră să aducă atingere vieții private a doamnei Bettencourt.

În fața Curții Europene a Drepturilor Omului petenții jurnaliști s-au plâns de decizia instanțelor civile de a elimina de pe site extrasele scrise și audio ale înregistrărilor prezentate mai sus.

Curtea Europeană a respins plângerea și a constatat că nu a fost încălcat art. 10 din Convenție. În  motivarea soluției, Curtea a reținut că, indiferent de neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii conform legislației franceze, această acțiune constituise, fără îndoială, o intruziune suficient de serioasă pentru a pune în joc dreptul persoanelor în cauză la respectul vieții private, în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea a reiterat faptul că jurnaliștii care și-au exercitat libertatea de exprimare și-au asumat „îndatoriri și responsabilități”, întrucât paragraful (2) al articolului 10 nu garantează o libertate total nerestricționată de exprimare chiar și în ceea ce privește acoperirea mediatică a problemelor de interes public serios. Prin urmare, în ciuda rolului vital jucat de presă într-o societate democratică, jurnaliștii nu pot să fie eliberați de obligația lor de a respecta legea penală, invocând în apărare articolul 10.

Cu alte cuvinte, un jurnalist nu putea pretinde o imunitate de răspundere penală pentru singurul motiv că, spre deosebire de alte persoane care își exercită dreptul la libertatea de exprimare, infracțiunea în cauză a fost comisă în timpul exercitării profesiei de jurnalist. În plus, încălcările vieții private rezultate din intruziunea în viața privată a persoanelor fizice prin utilizarea de dispozitive tehnice pentru înregistrări ilegale, înregistrări video sau fotografii, trebuia să fie supusă unei protecții deosebit de atente.

Curtea a reținut că „sensibilitatea informațiilor invazive în viața privată și natura continuă a prejudiciului cauzat de accesul la înregistrările și transcrierile respective necesitau o măsură aptă să pună capăt vătămărilor constatate, scop ce nu s-ar fi realizat doar prin plata de daune-interese” și că o altă măsură decât cea dispusă, respectiv eliminarea înregistrărilor și transcrierilor, ar fi fost insuficientă pentru a proteja intimitatea celor în cauză.

Curtea a reiterat și principiul rezultat din jurisprudența sa în această materie privind lipsa de relevanță a faptului că informațiile în litigiu au fost reproduse pe alte site-uri sau în presa scrisă. Astfel, Curtea a reținut faptul că această reproducere nu face inutilă sancțiunea, întrucât aceasta era menită să remedieze ingerința inițială în viața privată a persoanei vizate. În aceste condiții, sancțiunea impusă nu are un efect descurajant asupra libertății de exprimare și a modului în care petenții și-au exercitat și vor continua să își exercite misiunea de informare a publicului, atâta timp cât informarea se va limita la aspecte publice din viața persoanei vizate de înregistrări.

De asemenea, Curtea a reținut că, în anumite circumstanțe, o persoană, chiar cunoscută publicului, se poate prevala de „speranța legitimă” de a-i fi protejată și respectată viața privată. Apartenența unei persoane la categoria persoanelor publice nu autorizează mass-media să încalce principiile deontologice și etice stabilite în jurisprudența Curții, cu atât mai mult când acea persoană nu se află în exercițiul unei funcții oficiale.

:: Hotărârea

Av. Monica Livescu, Managing Partner LIVESCU & ASOCIAȚII
Av. Tatiana Șoldănescu, LIVESCU & ASOCIAȚII