Despre efectele etichetelor sociale

Societatea postmodernă, la fel ca precedenta – societatea modernă –, este impregnată de o puzderie de etichete (epitete, caracterizări, clasificări, evaluări) sociale. Etichetele sociale sunt epitete sau evaluări ale oamenilor, făcute altora, în scopul de a le suprinde acestora anumite caracteristici sau comportamente în relaționare.

Etichetele sunt exprimate fie printr-un cuvânt (de pildă, ”ticălos” sau ”oportunist”), fie printr-o expresie (de pildă, ”om bun” sau ”tip încrezut”), care pot fi folosite atât în sensul lor propriu (”profesionist”, ”novice”, ”loial” ș.a.), cât și într-unul metaforic (”pierde-vară”, ”culegător de scame”, ”tip de gașcă”, ”zgârie-brânză”, ”gură-spartă”, ”oaia neagră a familiei” etc.) Uneori, acestea au acoperire în realitate, alteori sunt fără un astfel de corespondent, fiind total sau parțial nereale.

Etichetele sociale pot viza diferite particularități sau tipuri de comportament ale indivizilor evaluați, precum gradul de inteligență (de pildă, ”deștept”, ”prost”, ”mediocru”), moralitatea (spre exemplu, ”corect”, ”incorect”, ”cinstit”, ”necinstit”), conduita (de pildă, ”curajos”, ”laș”, ”arogant”, ”modest”, ”altruist”, ”egoist”, ”puternic”, ”slab”, ”calm”, ”coleric” etc.) și alte epitete individuale (cum ar fi cele de natură politică, religioasă, culturală sau origine social). Spre exemplu, din perspectivă politică unele persoane sunt catalogate ca ”naționaliste”, ”anarhiste”, ”feministe”, ”naziste”, ”xenofobe”, ”extremiste” ș.a.

După cum se referă la aspecte favorabile ori nefavorabile sau după criteriul reflectării ori nu a adevărului o etichetă socială poate fi reală pozitivă, reală negativă, falsă pozitivă și falsă negativă. Indiferent că este reală sau falsă, o etichetă pozitivă generează rezultate benefice pentru purtătorul acesteia (spre exemplu, acesta are acces mai facil decât alții la anumite oportunități), cu precizarea că, în cazul etichetei neadevărate pozitive, în momentul descoperirii caracterului său fals, efectele favorabile vor înceta și, mai mult, curba acestora va deveni una descendentă.

De asemenea, reciproca pare a fi valabilă, în sensul că o etichetă socială negativă – adevărată sau neadevărată – aduce cu sine anumite consecințe maligne pentru persoana căruia aceasta i-a fost atribuită. Și în acest caz, în ceea ce privește eticheta falsă negativă, după infirmarea acesteia, când se află adevărul, efectele sale neplăcute se vor risipi, iar panta consecințelor nefavorabile se va transforma într-o rampă cu efecte benigne pentru individual caracterizat sau evaluat greșit.

Luând în considerare premisele de mai sus devin explicabile situațiile în care atenția unor șefi, agenți publici, profesori sau a altor categorii de persoane cu autoritate asupra unor indivizi își focalizează interesul prevalent spre cei etichetați pozitiv, având încredere în capacitatea acestora de a performa, câtă vreme față de cei etichetați negativ factorii cu autoritate respectivi manifestă o atitudine disprețuitoare sau lipsită de respect.

Plecând de la aceste premise, apare ca evidentă concluzia că elevii marginalizați de către profesori suferă din punctul de vedere al rezultatelor educaționale, având performanțe sub potențial, în timp ce elevii care se bucură de o atenție sporită față de colegii lor, din partea profesorilor, au performanțe superioare în procesul de învățământ. Cei defavorizați – indiferent că au fost etichetați ori nu corespunzător – vor regresa sau nu vor exhiba întregul lor potential. În schimb, cei favorizați – fie pe merit, fie fără merit – foarte probabil vor progresa, depășind nivelul lor obișnuit.

Mă grăbesc să precizez că realitatea ne poate oferi situații excepționale – precum sunt elevii geniali sau cei cu aptitudini foarte slabe, sub medie – dar în contextul nostru nu îi am în vedere pe aceștia, ci pe cei din categoria de mijloc, care de altfel reprezintă marea masă a elevilor.

Analizând cu atenție chestiunea, constatăm că anumite medii sociale ne oferă exemple în care scara valorilor sociale este răsturnată, în care predomină subcultura tupeului, înclinația spre comiterea de fapte ilicite și nerespectarea regulilor morale comune (de pildă, această tipologie este întâlnită în anumite cartiere rău-famate).

În astfel de cazuri, în care răufăctorul arogant este favorizat de grupul social din care face parte, iar nu modestul cinstit, în fapt nu este vorba despre o excepție propriu-zisă de la teza că o etichetă socială pozitivă produce beneficii purtătorului acesteia, deoarece, în astfel de grupuri, ierarhia valorilor sociale este de-a dreptul inversată.

Printr-o exprimare excepțională, R. Bregman ne spune: ”Lumea în care trăim este legată de efectele Pygmalion[1] și Golem[2] deopotrivă. În fiecare zi ne facem mai deștepți sau mai proști, mai puternici sau mai slabi, mai rapizi sau mai lenți. Așteptările noastre sunt transmise prin tot corpul, prin privirea noastră, prin postură și prin tonul vocii. Am așteptări de la tine care îmi determină comportamentul față de tine; iar comportamentul pe care-l manifest față de tine influențează, la rândul lui, așteptările pe care le ai tu față de mine, modelându-ți astfel comportamentul față de mine[3].

Cu alte cuvinte, lumea este un câmp care poate genera două categorii de efecte – placebo și nocebo. Primul apare atunci când așteptările sunt confirmate, chiar dacă din alte cauze decât cele prefigurate, iar al doilea se produce în situațiile în care așteptările lipsesc ori sunt slabe și, evident, se confirmă.

Așadar, etichetele sociale sunt mai mult decât simple epitete sau caracterizări, fără relevanță sau impact asupra purtătorilor. Aceștia vor suporta sau, dimpotrivă, vor beneficia de efectele modului în care personalitatea lor este percepută de cei din jur.

Dacă ceilalți cred sau află de la alții despre un individ că este un ”tip serios”, îl vor aprecia pozitiv și-l vor recompensa cu susținerea lor, cu răspândirea epitetului în societate sau pur și simplu cu respectul lor. Este posibil ca o parte dintre indivizii cu care un ”tip serios” va interacționa să pună anumite interese meschine înaintea interesului comun de a recunoaște meritele unui individ corect, cum este eroul nostru, dar majoritatea și chiar cel în cauză știu de partea cui este adevărul și, cu excepția unui disconfort de moment, pe termen lung lucrurile se vor reașeza așa cu se cuvine. Subliniez, încă odată, pot exista și abateri de la principiul de mai sus, căci atunci când discutăm despre relații sociale putem avea suprize, iar istoria confirmă acest lucru. Însă, pare a fi un element intrinsec naturii umane faptul de a avea încredere în oameni și de a-i răsplăti cu respectul cuvenit atunci când merită.

La fel, tot în natura umană pare a se găsi reacția de blamare a celor care au etichete sociale reale negative.

În concluzie, etichetele sociale reflectă modul cum suntem percepuți, din perspectiva personalității, de către ceilalți membri ai societății, iar clasarea noastră într-o categorie pozitivă sau negativă, de regulă, corespunde adevărului. Excepții, evident, există. Ele vizează categoria etichetelor false pozitive și a celor false negative.


[1] După numele sculptorului mitic Pygmalion, care era atât de atașat de sculptura sa (o femeie) încât zeii i-au dat acesteia viață.
[2] O creatură mitică, care din protector al orașului Praga a devenit un monstru.
[3] R. Bregman, Homo sapines. O istorie plină de speranță, Ed. Litera, p. 242.


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca