Azi, de Ziua Femeii, se cuvine a evoca prima reglementare națională care a permis femeilor din România practicarea profesiei de avocat. Legea pentru organizarea și unificarea corpului de avocați – adoptată la 21 februarie 1923 și publicată în Monitorul Oficial nr. 231/21.02.1923, a consacrat, în art. 4 alin. 2, pentru prima dată:
„Femeea măritată care întrunește condițiile art. 1 va putea cere înscrierea în corpul advocaților și exercita profesiunea cu deplină capacitate (…).”
În expunerea de motive a proiectului „legii pentru organizarea și unificarea corpului de avocați” prezentată în 1923 în Parlamentul României, ministrul Justiției, Ion Th. Florescu[1] sublinia următoarele:
„Proiectul de lege pentru organizarea și unificarea corpului de avocați din România întregită este așteptat cu nerăbdare și cerut cu insistență de unanimitatea barourilor din țară.
În oricari alte împrejurari reglementarea modernă a barourilor de advocați, corp de elită auxiliar prețios al justiției, ar fi fost o necesitate bine venită, dar ar fi atras mai mult atențiunea celor care vin în contact mai des cu această categorie de intelectuali, luptători ai dreptului și apărători ai obijduiților (…)
Advocații, prin rolul social și juridic ce îndeplinesc, prin autoritatea morală ce le dă puterea verbului pusă în slujba dreptății imanente și a legilor positive, sunt chemați – dacă au o bună selecționare, o situație morală și materială mulțumitoare și organizație serioasă – să fie, pe lângă factori sociali și de progres de primă importanță, adevărate trupe de acoperire ale consolidării noastre naționale și juridice.
Soli ai împăciuirii și biruitori ai antagonismului fără temei, ei au chemarea de a liniști spiritele îngrijorate și agitate, netezind calea dreptății și mărind prestigiul judecăților. (…)
Economia lui pune în evidență acest adevăr cunoscut, că viața, onoarea și averea cetățenilor nu poate fi încredințată oricui fără o pregătire serioasă culturală, fără o practică bine dovedită și fără o moralitate indiscutabilă, căci nu numai împricinatul trebuie ocrotit, când își încredințează soarta lui și a familiei în mâinile unui advocat, dar însăși societatea trebuie apărată, căci ea are un interes suprem ca justiția să se facă, ca progresul să nu fie stânjenit și ordinea să nu fie turburată. (…)
Nu ne-am dat înlături de la porunca vremei, chemând în slujba nobilă a apărării semenilor și pe femee, care odată cu sfărâmarea ultimelor prejudecăți, a cucerit prin cultură, spirit de jertfă și devotament, dreptul de-a trăi prin munca sa, pusă în serviciul celor mai generoase cauze.”[2]
[1] Ion (Jean) Th.Florescu: născut în Rm. Vâlcea în 1873
– Titlu de doctor în drept obţinut la Paris
– Reprezentant al studenţilor Universităţii Bucureşti în grupul decemvirilor care a dus studenţilor francezi răspunsul la memorandumul în legătură cu situaţia românilor transilvăneni
– A activat în Comitetul Naţional Român de la Paris unde a lucrat pentru recunoaşterea drepturilor românilor
– Din 1914 a fost deputat liberal
– 1916-1917: Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
– 1922-1923: Ministru de Justitie în Guvernul I.C.Brătianu
– Ia parte la elaborarea legilor de unificare a Constituţiei din 1923
– 1924: Decan al Baroului București
– 1931: Înființează Partidul Liberal Democrat
– 1950: Moare în beciurile securităţii
[2] Din culegerea „Legea autentificărei actelor […]. Legea Corpului de avocaţi. Adnotată cu Expunerea de motive, Desbaterile parlamentare şi Jurisprudenţa la zi […]” de Alex. Lascarov-Moldovanu, Ed. Tipografiei „Curierul Judiciar” S.A., Bucureşti, 1924, pp. 123-124
Av. Monica Livescu, Managing Partner LIVESCU & ASOCIAȚII
