”Hardship often prepare an ordinary person for an extraordinary destiny”
C.S. Lewis

Estera este una dintre cele mai interesante și fascinante cărți din Vechiul Testament dedicată femeii. Prezintă trei particularități (i) este o carte din care lipsește numele ”Dumnezeu”, particularitate care se mai întâlnește doar în cazul cărții Cântarea cântărilor; (ii) este o carte care poartă numele unei femei, particularitate pe care o mai prezintă cartea Rut; (iii) este o carte în care șapte din cele zece capitole descriu un ospăț sau banchet, cuvântul ”ospăț” fiind folosit aici de 20 de ori, iar în restul Bibliei (65 de cărți) de 24 de ori; (iv) este o carte în care întâlnim ceea ce în literatură se cheamă peripeteia, adică inversarea, adesea ironcă, a circumstanțelor, situațiilor, scenelor. De-a lungul narațiunii, cititorul trece de la o stare emoțională la alta, de la groază la milă, de la tristețe la bucurie, de la zâmbete la lacrimi.

Din punct de vedere literar, Estera este o capodoperă literară construită în jurul unei frumoase povești de dragoste dintre un împărat păgân și o împărăteasă evreică, din care nu lipsesc intrigile de la palat, comploturile, conflictele personale, relațiile matrimoniale și relațiile diplomatice, feminitatea și feminismul, supunerea și neascultarea, magia și credința, dragostea și ura, curajul și teama, dreptatea și nedreptatea, mândria și căderea, loialitatea față de o cauză și loialitatea față de o persoană, lupta pentru ascensiunea în ierarhia socială și lupta pentru supraviețuire, condiția străinului, condiția femeii, păstrarea identității într-o societate multiculturală. Deși datează de foarte mult timp, după cum vom vedea, cartea este actuală.

Undeva, în această poveste, în spatele succesul unei femei ajunsă într-o poziție de autoritate, în spatele destinului extraordinar al unei femei obișnuite se află providența, se află cineva care potrivește timpul, locul, întâlnirile, circumstanțele.

1. Narațiunea

Lectura textului pare să-l introducă pe cititor într-un studiou unde aparatul de filmat se oprește mai întâi asupra detaliilor locațiilor unde se desfășoară petrecerile, apoi asupra oamenilor.

Vin, femei și legi

Împăratul Ahașveroș (Xerxes), conducătorul imperiului persan, organizează în capitala Susa un banchet fastuos de 180 de zile pentru elita politică, din care făceau parte toți domnitorii din imperiu și demnitarii săi. Izvoarele istorice arată că momentul petrerecerii coincide cu marele consiliu de război din 483 î.Hr. Este posibil ca Ahașveroș să fi organizat evenimentul pentru a le inspira persanilor încredere în pregătirea pentru masiva campanie militară împotriva Greciei, singurul teritoriu care nu se afla în stăpânirea sa. Cu această ocazie, regele ”le-a arătat bogăția împărăției lui și slava minunată a mărimii lui”. Apoi a organizat un banchet de șapte zile pentru toți locuitorii capitalei. În același timp, împărăteasa Vasti a organizat un banchet pentru femei. În a șaptea zi a celui de-al doilea banchet, îmbelșugat în vin, ”pe când inima împăratului era veselă de vin”, acesta a poruncit famenilor să o aducă pe impărăteasa Vasti, cu diadema sa regală, ca să-și arate frumusețea în fața oaspeților. După ce și-a etalat bogăția și slava, a venit rândul soției-trofeu să fie prezentată publicului. Însă frumoasa împărăteasă a refuzat să se supună poruncii. La întrebarea care au fost motivele refuzului au încercat mulți comentatori să răspundă. Un răspuns plauzibil poate fi acesta: Vasti se confrunta cu un conflict de loialități. Să aleagă să fie loială sistemului autorității imperiale, reprezentată de soțul său, ori să fie loială demnității sale? O alegere dificilă și riscantă în fața împăratului înconjurat de un grup vesel de bărbați, toți îmbătați de vin, bogăție și de putere. Consecințele erau pe măsură: pierderea statutului de împărăteasă, a autorității și a privilegiilor, pierderea reputației de soție supusă sau lezarea demnității sale de femeie, care ar fi trebui să se dezbrace sub privirile tulburi ale unor bărbați. Vasti alege să refuze porunca, umilindu-l astfel pe unul dintre cei mai puternici și mândri bărbați ai lumii. Înfuriat de gestul împărătesei – iar dacă refuzul a venit în timp ce era sub influența alcoolului, atunci furia s-a manifestat ca un tsunami – Ahașveroș convoacă o ședință de consiliu cu consilierii din ceea ce pare a fi Ministerul Justiției: înțelepții ”care cunoșteau legile și dreptul, căci așa se puneau la cale treburile împăratului”. Acest episod este descris de un comentator ca fiind ”deșirarea primului fir de țesătură din costumului puterii împăratului”.

Iată cum o criză conjugală, personală, se transformă într-o criză de stat. Un împărat care avea pretenția că este atotputernic nu-și poate stăpâni soția. Un comentator susține că această ședință s-ar fi desfășurat în timp ce bărbații erau beți, astfel că ”beatul i-a condus pe alți beți”. Înainte de a identifica soluția legală, unul dintre consilieri reliefează pericolul pe care îl prezintă fapta împărătesei: a greșit nu numai față de împărat, ci față de toți domnitorii și toate popoarele din imperiu, iar fapta ei va ajunge la cunoștința tuturor femeilor și le va face să nu îi respecte pe bărbați, instigând la dispreț și mânie. Și iată cum un grup de bărbați nesiguri pe ei, cu euri fragile, dar cu pretenția de a fi respectați de femei, ajung să îi propună împăratului o soluție legală: edictarea unei legi care să enunțe că orice bărbat trebuie să fie stăpân în casa lui, astfel încât femeile vor da cinste bărbaților. Și iată cum sub influența bahică se crează o falsă criză de stat pentru a pune în mișcare un mecanism de oprimare, urmărind pedepsirea unei singure persoane – împărăteasa nesupusă – prin rănirea multor femei. Ridicol! Împăratul care nu și-a putut stăpâni soția se transformă în împăratul atotputernic care ordonă bărbaților din întregul imperiu să stăpânească peste soțiile lor.

Așadar, banchetul se încheie cu un edict.

Femeile în competiție

Veselia împăratului de la începutul banchetului este preschimbată la sfârșit în tristețe și amărăciune, provocate de pierderea respectului soției, pierderea soției, umilința în fața unui public larg. Nici bogăția, nici slava, nici puterea nu-i alinau suferința.

Interesant este că în mijlocul amărăciunii și al supărării, împăratul nu dorește o țiitoare din haremul său, ci dorește o soție. Un harem nu putea fi altceva decât locul în care femeile erau supuse la tot felul de tratamente de înfrumusețare fizică, erau inițiate în arta seducției, în arta conversației, învățau bunele maniere, fiind astfel pregătite pentru întâlnirea cu împăratul. În spatele acestui mare răsfăț se ascundea povara spiritului de competiție între femei, pentru că o femeie nu se compară niciodată cu un bărbat, ci numai cu o femeie. Iar această comparație dezvăluie nesiguranța care sălășluiește în femeie. E greu să fii femeie în umbra alteia!

În urma castingului organizat de fameni, aceștia o selectează pe Estera, o evreică orfană care, în timpul domniei lui Nebucadnețar, fusese luată din Ierusalim prizonieră de război, alături de tatăl ei adoptiv, verișorul și mentorul său, Mardoheu. Estera este un nume persan care înseamnă ”ascunsă” sau ”stea”. Pe lângă frumusețe fizică, Estera avea ceva neobișnuit, ceva aparte care îi fermeca pe toți – femei și bărbați – cei care o vedeau (”căpăta trecere înaintea tuturor”). Era frumusețea interioară care o făcea să fie fermecătoare. Poate că nu le invidia pe celelalte fete, poate că nu se compara pentru că știa că este diferită, poate că nu le judeca pentru că nu erau ca ea sau pentru că se comportau într-un anumit fel, poate că era plină de bunătate, blândețe, grație și înțelepciune. Poate că era atitudinea ei în fața vicisitudinilor vieții – orfană, străină, prizonieră. După 12 luni de pregătire în harem, Estera este aleasă de împărat să fie încoronată ca împărăteasă. Ea fusese educată de mentorul ei să țină sub tăcere trecutul și identitatea sa astfel că nimeni nu îi cunoștea originea și numele de Hadassa, nimeni altcineva în afară de Mardoheu nu îi cunoștea identitatea. Astfel Estera trece de la statutul de străină orfană la statutul de soție. În timp ce Vasti, nepoata împăratului Nebucadnețar pierde statutul de împărăteasă, o străină orfană, prizonieră luată în captivitate pe vremea aceluiași împărat devine împărăteasă persană.

Două comploturi și o lege

La scurt timp după ce ajunge împărăteasă, Mardoheu descoperă la curte un complot împotriva împăratului, pus la cale de doi fameni ”stăpâniți de o supărare”. Un detaliu important este emoția care îi determină să pună la cale asasinarea lui Ahașveroș. Mardoheu îi transmite Esterei informația, aceasta este verificată de serviciile secrete imperiale iar conspiratorii sunt reținuți și spânzurați. Fapta lui Mardoheu este consemnată în Cronicile împăratului. Deși de la Herodot aflăm că suveranii persani erau vestiți pentru că își răsplăteau binefăcătorii, observăm că Mardoheu nu este răsplătit.

În același timp, Ahașveroș îl numește prim-ministru pe Haman. Mardoheu, care stă la porțile palatului, are capacitatea de a identifica în Haman sămânța răului, rămășița unui neam care era dușmanul de moarte al evreilor, și refuză să respecte porunca de a îngenunchia înaintea primului-ministru. Cu acest refuz, Mardoheu cade în dizgrația lui Haman, în timp ce acesta refuză să se plece înaintea lui. Descoperind motivul pentru care Mardoheu refuză să își plece genunchii, Haman, animat de dorința de răzbunare, complotează să ucidă, însă nu doar pe Mardoheu, ci pe toți evreii din imperiu. El obține aprobarea lui Ahașveroș pentru edictul morții, în schimbul sumei de zece mii de talanți de argint, și aruncă la sorți pentru a alege data la care să fie pus în aplicare. Un decret imperial este emis imediat în tot imperiul pentru a-i ucide pe toți evreii la data alează de sorți (ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea). Orgoliul masculin face uneori ca nu doar persoana care l-a rănit să fie pedepsită, ci mult mai mulți oameni. Dintr-un salvator al împăratului, furia și dorința de răzbunare a primului-ministru îl transformă pe Mardoheu într-un dușman al imperiului.

Când Mardoheu descoperă acest plan, el este cuprins de groază și disperare și o imploră pe Estera să se ducă la împărat, să obțină anularea decretului și salvarea ei și a neamului ei. Împărăteasa îi amintește verișorului său că există o lege care prevede condamnarea la moarte a oricăreri persoane, bărbat sau femeie, care intră la împărat fără să fie chemat de el. Scapă cu viață doar cel căruia împăratul îi intinde sceptrul. Altfel spus, ea nu vrea să-și riște viața. Mardoheu îi atrage atenția Esterei de două ori. O dată, când îi spune să nu creadă că ea va scăpa de moarte doar pentru că se află în casa împăratului. A doua oară când îi spune că dacă acum va tăcea, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte și ”cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” De data aceasta, Estera înțelege că este o problemă de viață și de moarte și îi transmite verișorului său ca, alături de ceilalți evrei, să postească și să se roage pentru că a decis să încalce legea și să meargă la împărat. ”Și dacă va fi să pier, voi pieri!”

Două mese festive

Estera este pusă și ea în fața unei alegeri: loialitatea față de autoritatea legii sau loialitatea față de o cauză – salvarea neamului său? Dificilă alegere! Și Estera alege. În cea de-a treia zi de post și rugăciune, Estera se pregătește pentru întâlnirea cu împăratul. Pentru că lipsesc detalii ne putem imagina că Estera s-a afișat înaintea lui Ahașveroș într-o rochie elegantă care îi scoteau în evidență rafinamentul și senzualitatea, cu un aer misterios pe care îl conferă parfumurile și podoabele orientale. Ne putem imagina seducția în moduri diferite, pentru că într-un moment de criză majoră femeia poate fi extrem de abilă. Ne putem imagina cum o femeie reușește cu iscusința sa să își țină sub control lacrimile, supărarea, teama, furia, dorința de răzbunare în fața unui bărbat. Aceasta înseamnă stăpânire de sine cu care femeile pot câștiga un război, nu doar respectul unui bărbat. Când o vede, împăratul îi intinde sceptrul, o întreabă ce dorește și îi transmite că dacă i-ar cere jumătate de împărăție, i-ar da-o. Așa începe conversația între împărat și împărăteasă. Estera își pregătise planul cu minuțiozitate. Ea venise mai întâi să ofere, nu să ceară, să îi ofere invitația la banchetul pe care l-a pregătit pentru împărat și pentru primul-ministru. Vorba aceea, ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape! Estera, ca orice femeie aplecată spre detalii, dorea să vadă conexiunea dintre împărat și primul-ministru, influența pe care o exercita asupra lui sau poate că dorea pur și simplu să îl privească direct în ochi, să îl examenineze cu microscopul feminin.

Împăratul acceptă invitația. În timpul banchetului, din nou la un pahar de vin, împăratul o întreabă pe împărăteasă ce cere. Estera are din nou aceeași cerere formulată sub forma unei oferte: invitația la un alt banchet. Acest gest, alături de modul în care Estera l-a tratat la ospăț, l-au făcut pe Haman să își imagineze că era deja o persoană esențială pentru cuplul imperial. Numai că după ce părăsește palatul imperial, veseliei provocată de vin și putere îi ia locul mânia, mânia împotriva lui Mardoheu care îl insulta din nou prin atitudinea lui. Ajuns acasă, unde povestește despre măreția lui, dar și despre insulta lui Mardoheu, soția sa, Zereș, îl sfătuiește să pregătească o spânzurătoare pentru Mardoheu, iar dimineața, înainte de a merge la banchet, să îi ceară împăratului ordinul de execuție. Haman, satisfăcut în orgoliul său, acceptă sfatul soției. În aceeași noapte, când în casa lui Haman era plănuită uciderea lui Mardoheu, la palatul imperial împăratul are insomnie și poruncește să îi fie adusă cartea aducerilor aminte, Cronicile. Poate fi aceasta un soi de terapie pentru insomnie sau un leac pentru o inimă neliniștită? Să îți amintești de faptele bune pe care alții ți le-au făcut într-un anumit moment al vieții? Poate. Poate fi recunoștința un leac pentru o inimă neliniștită? Poate. Citind cronicile și amintindu-și de fapta lui Mardoheu, împăratul a întrebat dacă și cum a fost răsplătit acesta. Chiar în acest timp Haman ajunge la palat să îi ceară împăratului aprobarea de a-l executa pe Mardoheu. Numai că, înainte ca el să îi vorbească, împăratul i se adresează direct: ”Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?”. Haman, gândindu-se că era vorba despre el – așa cum cred toți egoiștii și histrionicii când e vorba de promovări, recompense și laude – îi răspunde că trebuie să i se dea calul, haina și cununa împărătească. Îndată ce primi răspunsul, împăratul îi ordonă lui Haman să-l cheme pe Mardoheu și să facă precum a spus. Mardoheu ajunge astfel dintr-un condamnat la moarte un înalt demnitar de stat.

Cuprins de mâhnire, Haman se întoarce la soție. Povestinu-i ce s-a întâmplat, soția îi dă o lovitură aproape mortală din câteva vorbe: nu vei putea face nimic înaintea lui Mardoheu, ci vei cădea tu înaintea lui! Să fi fost intuiția feminină care face mai mult decât certitudinea bărbatului, după cum spune Rudyard Kipling? Poate.

Imediat după aceea, Ahașveroș și Haman participă la cel de-al doilea banchet al Esterei. Regele promite să-i dea orice cere. Cu această ocazie, Estera își dezvăluie originea evreiască și identitatea, Hadassa (un nume evreiesc care înseamnă ”mirt”) dezvăluie că Haman intenționează să-i extermine neamul, inclusiv pe ea. Învins de furie, aceeași furie care pusese stăpânire pe el la sfârșitul primului banchet, Ahașveroș părăsește ospățul. Între timp, Haman rămâne în urmă și, disperat se aruncă pe patul unde ședea împărăteasa, implorând-o să îi salveze viața. Regele se întoarce chiar în acest moment și, în fața unei astfel de imagini, el crede că Haman o atacă pe regină. Imaginea sau, mai bine spus, imaginația îi amplifică furia astfel încât poruncește ca acesta să fie spânzurat chiar în spânzurătoarea pe care o pregătise pentru Mardoheu.

Două legi și un banchet

În imposibilitatea de a anula decretul imperial edictat împotriva evreilor la cererea lui Haman, împăratul îi dă Esterei, la cererea sa, autoritatea de a edicta un nou decret prin care evreilor li se permitea să se unească și să îi distrugă pe toți cei care urmăreau să îi ucidă. În aceeași zi stabilită de sorți pentru uciderea evreilor, aceștia ucid peste 75.000 de oameni. Mardoheu și Estera trimit scrisori în provincii instituind sărbătoarea Purim, celebrată de atunci în fiecare an de iudei. Un mare banchet a avut loc în imperiu în rândul evreilor, în care era celebrată ziua a paisprezecea din luna a douăsprezecea, ziua în care evreii s-au odihnit.

2. Câteva concluzii

Punctele de cotitură ale vieții sau evenimentele semnificative sunt adesea subtile. Pot începe la un banchet, la un pahar de vin.

Uneori, oamenii slabi ajung puternici și cei puternici ajung slabi. Bogăția, puterea și gloria îi pot îmbăta și pe unii și pe alții.

Uneori, oamenii obișnuiți au destine neobișnuite.

Unii oamenii ajung în poziții de autoritate în care pot influența destinele altor oameni, destinul unei generații, destinul unei națiuni. Însă toți ne putem exercita influența în zonele noastre de acțiune: acasă, la locul de muncă, în comunitate, în relații.

Viața este influențată de circumstanțe. Circumstanțele vin și pleacă din viața noastră fără ca noi să le putem controla. Uneori, uitându-ne în urmă, le putem așeza ca într-un joc de puzzle și putem vedea o parte din imaginea ce se conturează. Și atunci reușim să înțelegem că altcineva le controlează, și reușim să ne înțelegem parcursul vieții noastre, cu suișuri și coborâșuri, cu munți și văi, cu rătăciri și regăsiri, anotimpurile care vin și pleacă din viața noastră.

Viața este influențată de alegeri mici și mari, cu sau fără semnificații importante. Uneori, rațiunea învinge simțirea (emoția), alteori simțirea învinge rațiunea. Deseori avem de ales între a tăcea și a vorbi. Uneori, viața e plină de perioade susținute de tăcere. Alteori ne putem confrunta cu circumstanțe în care a vorbi nu este un act banal de comunicare, ci este un act de curaj, pentru că lupți cu pieptul gol în bătaia gloanțelor mulțimii. Însă, întotdeauna este nevoie să cunoști, să știi când este timpul potrivit să o faci.

Uneori, viața ne așază în față dilema destinului uman: să încalci o lege pentru a salva un neam, o generație sau să o respecți pentru a nu-ți păta reputația? Să fii loial sistemului autorității legii sau să fii loial demnității umane? Să fii loial sistemului autorității legii sau să fii loial unei cauze? Să fii loial unui om rău sau să fii loial unai cauze bune? Însă întotdeauna nedreptatea omenească, în orice formă s-ar săvârși ea, este urmată mai devreme sau mai târziu de dreptatea divină. Pentru că este o vreme pentru toate, este un timp stabilit de mâna invizibilă a Celui fără de timp.

Ce dăruim, primim! Orice faptă, bună sau rea, va fi răsplătită mai devreme sau mai târziu. Ceea ce oferim, se întoarce la noi. De aceea deciziile luate sub impulsul emoțiilor sunt dăunătoare, pentru că semănăm vânt și vom culege furtună! De aceea stăpânirea de sine este paza inimii din care ies izvoarele vieții.

Femeile au fost create să influențeze. Influența este capacitatea de a avea efect asupra caracterului, dezvoltării sau comportamentului cuiva, este puterea de a schimba sau afecta pe cineva ori ceva, puterea de a provoca schimbări fără a le forța direct. Pentru că știu asta, femeile nu-și doresc puterea bărbaților și nu se află în competiție cu ei, ci își doresc influența, iar pentru asta intră adesea în competiție și se compară cu alte femei. Numai că pentru a-și exercita influența nu au nevoie nici de competiție, nici de comparație. Influența unei femei creează atmosfera în jurul ei, în casă, la locul de muncă, în relații și oriunde ea este prezentă.

E ca un parfum sau ca o mireasmă pe care o femeie îl lasă în urma sa (Hadassa). Și prin influența sa o femeie poate străluci la timpul ei precum o stea (Estera), acolo, în locul unde se află, și poate răspândi lumină în jurul ei. La sfârșit, ceea ce rămâne după noi este… numele, caracterul, influența. Iar oamenii își vor aduce aminte de un nume bun, un caracter frumos, o influență pozitivă.

Fiecare femeie are un teritoriu mai întins sau mai extins în care își exercită influența. Însă nu toate ajung la ”împărăție”, adică într-o poziție de autoritate sau demnitate în care să își exercite influența la un alt nivel sau la o altă dimensiune. Dar fiecare dintre cele care ajung acolo va avea parte de ceea ce în teologie se cheamă ”momentul Esterei”: un moment de criză, o vreme dificilă în care trebuie să renunțe la izolare și să își asume o decizie riscantă – ”de va fi să pier, voi pieri!” -, trebuie să îndrăznească să se ridice, să vorbească împotriva curentului, să-și facă auzită vocea. Căci, cine știe, dacă nu pentru o vreme ca aceasta au ajuns la împărăție?!

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara