Hotărârea Eminağaoğlu împotriva Turciei. Uite cine vorbește! Dar ce vorbește?!

Lavinia Tec

Prin hotărârea pronunțată la data de 9 martie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încălcarea art. 6, 8 și 10 din Convenție într-o cauză având ca obiect procedura disciplinară împotriva unui procuror pentru declarațiile publice referitoare la o anchetă în curs.[1]

Cauza a generat în fața Curții mai multe probleme de procedură și de fond. Pentru că ne-a atras atenția în mod deosebit analiza Curții referitoare la libertatatea de exprimare a unui magistrat și pentru că, în ultimul timp, noi asistăm la un spectacol în care își fac apariția publică politicieni și magistrați, care vorbesc despre justiție, despre sistemul judiciar și despre anchete, ne-am gândit că prezintă interes partea din hotărâre referitoare la art. 10 din Convenție.

1. Sancționat pentru că a vorbit sau pentru ce a spus?

Starea de fapt care a generat speța a fost următoarea:

În 2009, au fost intentate proceduri disciplinare împotriva reclamantului, care la acea vreme era procuror la Curtea de Casație a Turciei și era președintele Asociației Magistraților Yarsav. El a fost acuzat că, prin acțiunile și declarațiile sale față de mass-media (în special în legătură cu procesul Ergenekon, numit astfel după o organizație suspectată de a se angaja în activități menite să răstoarne guvernul cu forța), a adus atingere demnității și onoarei profesiei sale.

În 2011, secția competentă a Consiliului Superior al Judecătorilor și Procurorilor (CSJP) a evaluat faptele, a examinat declarațiile procurorului și a decis să-l sancționeze disciplinar cu mutarea disciplinară la un alt parchet. Pentru a aplica această sancțiune, au fost reținute și avute în vedere următoarele aspecte: (i) declarațiile sale i-au vizat în mod direct pe judecătorii și procurorii implicați într-o cauză în curs de soluționare; (ii) făcând declarații politice ilegale, reclamantul s-a străduit să influențeze procesul penal în curs, profitând de funcția sa; (iii) a încercat să influențeze opinia publică.

În 2012, reclamantul a depus o cerere de reexaminare și apoi o cerere de revizuire, ambele fiind respinse. Între timp, el fost numit judecător la Istanbul, apoi, odată ce sancțiunea a rămas definitivă, a fost transferat la Çankırı în iunie același an. Ulterior, el a formulat o cerere de rectificare, care a fost respinsă, apoi o reexaminare care a fost definitiv admisă grație unei noi legi care stabilește acest remediu, sancțiunea disciplinară inițială fiind înlocuită cu o mustrare.

La 11 februarie 2008 și la 13 septembrie 2009, înainte de stabilirea și aplicarea sancțiunii disciplinare, Ministerul Justiției primise două denunțuri de la un anume CV și de la UC, atașatul de presă al unui sindicat de profesori. În primul, a fost denunțat că ar fi participat la un miting pe tema secularismului. În cel de-al doilea, a fost denunțat comportamentul reclamantului pentru mai multe declarații de presă făcute de acesta cu pretinsul scop de a influența cursul procesului Ergenekon. În ceea ce privește procesul Ergenekon, parchetul din Istanbul a demarat o anchetă penală împotriva membrilor unei organizații criminale numite Ergenekon, toți suspectați că s-au angajat în activități de răsturnare a guvernului prin forță și violență.

Iată câteva dintre declarațiile pentru care a fost sancționat:

1) la 21 martie 2008, [în timpul vizitei sale] la postul de televiziune privat Kanal Türk, în timpul programului difuzat la ora 18.30, a spus următoarele: „… pentru a reține o persoană în vârstă de nouăzeci și unu de ani, trebuie să existe o suspiciune, suspiciune de distrugere a probelor și [risc de] fugă. În aceste condiții, o puteți reține. Dar există anumite reguli. Dacă l-ați convocat să-i luați declarația, trebuie să respectați formalitățile. În caz contrar, nu aveți puterea de a face orice doriți în nici un fel. Procedura trebuie respectată [legal] și. (…); Am văzut declarațiile prim-ministrului difuzate pe NTV [un canal de televiziune privat] pe 19 februarie (…) și a spus acest lucru:Aceștia sunt cei care ne-au hărțuit înainte de a ajunge la putere. Acum încercăm să-i demascăm” (…). Nu putem lăsa să planeze nicio urmă de îndoială că o anchetă penală va fi efectuată la un ordin. Justiția trebuie lăsată pe seama justiției. Nu se poate pretinde că o anchetă penală a fost un ”succes” al justiției și al executivului, în același timp. Justiția nu poate efectua o anchetă penală cu executivul (…). Procurorul este cel care conduce urmărirea penală.”

2) în timpul unui program de televiziune difuzat pe 23 martie 2008 (…), i-a fost adresată următoarea întrebare: „În contextul urmăririi penale desfășurate în legătură cu presupusa organizație teroristă Ergenekon, faptul că jurnalistul IS a fost arestat peste noapte și că această persoană în vârstă și bolnavă a fost reținută timp de treizeci de ore, este compatibil cu [valorile] democratice?și [persoana în cauză] a răspuns:

“Nici măcar nu este adecvat să răspundem la această întrebare, este evident că [acest lucru nu este acceptabil]. De asemenea, vreau să subliniez că Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă foarte frecvent încălcări ale Turciei pe acest subiect. “ El a continuat spunând: “Este guvernul cel care efectuează această anchetă penală asupra terorismului? Știe guvernul despre asta? Guvernul este cel care controlează? Când te uiți la anumite cuvinte, discursuri (…). Prim-ministrul a spus acest lucru: „Am făcut câteva constatări înainte de a veni la putere, acum încercăm să le dezvăluim.” Acesta este un atac grav îndreptat împotriva organelor de anchetă; adică vrei să spui că „am observat anumite lucrurile înainte de a veni la putere și am [informat] justiția. Justiția este cea care o investighează. „Poate justiția să investigheze la comandă? O astfel de agresiune ar putea influența organele de anchetă. Și nu se mulțumesc să spună acest lucru; adaugă că „până într-un anumit stadiu, direcția de securitate a fost cea care a efectuat ancheta, apoi a transferat-o justiției.” ”Este absolut necesar să reții o persoană? Există suspiciunea de [risc de] fugă? Trebuie să explicați acest lucru, dar nu îl puteți reține în orice circumstanță [luați-l în custodie]. Trebuie să explicați temeiul legal care poate justifica luarea acestei măsuri pe timp de noapte, la o anumită oră. O puteți face, aveți puterea, dar nu o puteți face oricând dacă nu este necesar și voi înșivă trebuie să justificați această necesitate. Prezentatorul i-a pus și următoarea întrebare:„Adică trebuie să demonstreze necesitatea de a-l ridica pe I.S. [cronicar Cumhuriyet] la 4 dimineața de acasă?” Reclamantul a răspuns astfel: „Trebuie să justificați acest lucru, altfel este un abuz de putere, o atitudine arbitrară;

3) în cadrul demonstrației organizate la Anıtkabir pe 18 aprilie 2009 pentru a protesta împotriva arestării preventive a rectorului Universității Bașkent, dl H. și a altor rectori, el a făcut următoarele declarații jurnaliștilor: „Acum, aceasta s-a transformat într-un asalt asupra științei, au început să arunce o ”hiza bombası” (termen folosit pentru a desemna un avertisment de tip „chemare la comandă”)] în justiție și știință; nu vom lăsa pe nimeni să arunce astfel de bombe;”

4) a participat la o masă rotundă intitulată „Complotul Ergenekon și calvarul sistemului judiciar” [Ergenekon Tertibi ve Yargının Sınavı], organizată în Germania la 9 mai 2009 (…), și a spus [cu această ocazie]: “în Turcia există o stare de urgență nedeclarată; încearcă să manipuleze opinia publică prin presiuni asupra sistemului de justiție și prin încălcări ale drepturilor omului;”

5) în timpul unei conversații telefonice cu IT, jurnalist, la 5 martie 2009, la 16:10, ca răspuns la o întrebare adresată de [el] despre reținerea a doua oară a lui MB, jurnalist, el a spus: ”au [abuzat] atât de mult, dacă instanța a dispus liberarea, înseamnă că nu au fost îndeplinite condițiile reținerii: fără fugă, fără alterare [a probelor]. Acest lucru a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească;”

CSJP a reținut că prin atitudinile și comportamentul său, reclamantul a creat convingerea că nu își poate îndeplini atribuțiile într-un mod corect și impartial. În acest context, având în vedere declarațiile sale cu privire la o acțiune publică cunoscută opiniei publice sub denumirea de „cazul Ergenekon”, un caz aflat pe rol și cu privire la care ar fi putut fi chemată să se implice ca procuror la Curtea de Casație în timpul examinării în casație, reclamantul nu a acționat ca procuror, ci ca politician.

2. Cine a vorbit: procurorul sau președintele unei asociații de magistrați?

În ceea ce privește domeniul de aplicare al ingerinței, Curtea a observat că sancțiunea disciplinară impusă reclamantului nu se referea direct la comportamentul său profesional în contextul administrării justiției. În plus, abaterea disciplinară pentru care a fost condamnat se referea la declarații și opinii de care fusese acuzat. Prin urmare, măsura reclamată se referea în esență la libertatea de exprimare și nu la exercitarea unei funcții publice în administrarea justiției, al cărei drept nu este garantat de Convenție. Rezultă că articolul 10 este aplicabil în speță.

Curtea consideră că nu este contestat între părți că sancțiunea disciplinară impusă reclamantului a constituit o ingerință în exercitarea dreptului protejat de articolul 10 al Convenției. Prin urmare, va examina dacă această măsură a fost justificată în temeiul alineatului (2) al articolului 10 din convenție.

2.1. Mai întâi să (ne) înțelegem: ce înseamnă ”demnitatea” și ”onoarea profesiei”?

În speță, Curtea observă de la bun început că termenii utilizați la articolul 68 § 2 litera (a) din Legea nr. 2802, precum „demnitate” și „onoarea profesiei”, și „Demnitate și considerație personală” prezintă un caracter general, pretându-se mai multe interpretări. De asemenea, Curtea reține că Guvernul nu a menționat nicio jurisprudență din CSJP cu privire la definirea acestor noțiuni. Cu toate acestea, în ceea ce privește standardele referitoare la conduita membrilor corpului judiciar, ar trebui adoptată o abordare rezonabilă pentru a evalua precizia dispozițiilor aplicabile. În consecință, Curtea este dispusă să pornească de la ipoteza că ingerința în cauză a fost prevăzută de lege.

Curtea observă că, în prezenta cauză, Guvernul justifică în esență ancheta și sancțiunea pe care a presupus-o prin obligația de rezervă și de reținere care incumbă magistraților. În acest sens, Curtea arată că o serie de state contractante supun membrii serviciului public sau magistrații la o obligație de rezervă având ca scop păstrarea independenței și precum și a autorității judecătorești a deciziilor. Prin urmare, Curtea poate considera că ingerința rezultată a urmărit cel puțin unul dintre obiectivele recunoscute ca legitime de Convenție, în acest caz garantarea autorității și imparțialității sistemului judiciar.

2.2. Cine și ce a spus?

Pentru a evalua dacă măsura luată de autoritățile naționale ca reacție la acțiunile reclamantului a îndeplinit o „nevoie socială presantă” și a fost „proporțională cu scopul legitim urmărit”, Curtea a examinat-o în lumina tuturor faptelor, a acordat o importanță deosebită poziției ocupate de reclamant – procuror la momentul material, apoi judecător -, conținutului declarațiilor în cauză și circumstanțelor în care au fost făcute, precum și procesului decizional care a avut a dus la măsura atacată.

Cine a spus: procurorul sau președintele unei asociații legale a magistraților?

Curtea arată că procurorul are datoria de a garanta libertățile individuale și statul de drept iar președintele unei asociații legale a magistraților are datoria de a se exprima cu privire la problemele legate de funcționarea justiției. 

Curtea a observat că, la momentul material, reclamantul era membru al parchetului general de la Curtea de Casație și că, fără nicio îndoială, acest statut specific conferea persoanei în cauză un rol primordial în cadrul sistemului judiciar în administrarea justiției. Acest rol i-a conferit datoria de a garanta libertățile individuale și statul de drept, prin contribuția sa la buna funcționare a justiției și astfel la încrederea publicului în aceasta. În același timp, Curtea reține că la momentul material, reclamantul era și președintele Asociației Yarsav, acționând în apărarea intereselor membrilor justiției și a principiului statului de drept. Trebuie remarcat faptul că, în fața CSJP, reclamantul a declarat că a făcut declarațiile în litigiu în calitatea sa de președinte al asociației respective. În acest sens, Curtea a arătat că, atunci când un ONG atrage atenția publicului asupra problemelor de interes public, acesta exercită un rol de supraveghere publică similar ca importanță cu cel al presei și, prin urmare, poate fi calificat drept „câine de pază” al societății, funcție care justifică o protecție a Convenției similară a cu cea acordată presei. În consecință, reclamantul avea nu numai dreptul, ci și datoria, în calitate de președinte al acestei asociații juridice, care a continuat să își desfășoare activitățile în mod liber, de a se exprima cu privire la problemele legate de funcționarea justiției.

În consecință, Curtea observă că, pe de o parte, reclamantului i s-a cerut să respecte obligația de rezervă inerentă funcției sale de magistrat și că, pe de altă parte, el și-a asumat, în calitate de președinte al unei asociații care reunește magistrați, rolul actorului societății civile. Astfel, persoana în cauză avea rolul și datoria de a-și exprima opinia cu privire la reformele legislative care ar putea avea impact asupra instanțelor și asupra independenței sistemului judiciar.

Ce a spus?

Curtea constată că reclamantul a făcut mai multe declarații în diferite ocazii cu privire la diferite subiecte. Acesta reamintește că, în principiu, cea mai mare discreție este necesară autorităților judiciare atunci când sunt chemate să judece, pentru a garanta imaginea lor ca instanțe imparțiale. Această discreție trebuie să îi determine să nu recurgă la presă, nici să nu răspundă provocărilor. Judecătorii trebuie, de asemenea, să dea dovadă de reținere atunci când exprimă critici față de colegii funcționari publici, în special față de alți judecători.

Curtea observă că, în acest caz, CSJP a decis să aplice reclamantului o sancțiune disciplinară în principal pentru trei serii de declarații, menționate în diferite puncte ale deciziei sale din 19 iulie 2011. În sensul prezentei cauze, Curtea a analizat separate aceste afirmații.

(I) Prima serie de declarații

Curtea observă că prima serie de declarații a constat mai degrabă în critici ale anumitor măsuri luate în timpul anchetei penale desfășurate împotriva organizației cunoscute sub numele de Ergenekon.

Ce a spus procurorul?

Din declarațiile în cauză, Curtea arată că rezultă următoarele:

(i) reclamantul s-a întrebat în special despre modul în care au fost aplicate aceste măsuri;

(ii) în timpul unei vizite la un cotidian, persoana în cauză a criticat și modul în care a fost luată depoziția de martor a unui jurnalist care lucra acolo. În observațiile sale făcute în timpul unui program de televiziune, el a reamintit condițiile legale de detenție în custodia poliției, citând cazul unei persoane în vârstă de nouăzeci și unu de ani și a criticat declarațiile făcute de politicieni asupra unui caz în curs;

(iii) el nu numai că a criticat reținerea, la miezul nopții, a unui jurnalist care, potrivit lui, era în vârstă și bolnav, dar a denunțat și presiunile care, potrivit lui, erau exercitate de politicieni cu privire la o anchetă în curs;

(iv) a făcut două declarații în timpul unei manifestații și al unei mese rotunde, care au constituit mai degrabă un avertisment adresat puterii executive și o apărare a independenței sistemului judiciar.

Curtea observă de la bun început că reclamantul a formulat public critici împotriva măsurilor preventive luate în cursul unei anchete penale desfășurare în contextul unui caz de amplu mediatizat și nu împotriva acțiunii penale ca atare. Realitatea măsurilor criticate de reclamant nu a fost contestată de guvern în fața Curții. Prin urmare, aceste critici aveau o bază factuală și, prin urmare, trebuie considerate ca fiind constatări de fapt care, în contextul dat, erau inseparabile de opiniile exprimate de reclamant în declarațiile sale.

Având în vedere că la acea vreme reclamantul era un magistrat de rang înalt, Curtea arată că trebuie să ia considerare faptul că, atunci când este în joc libertatea de exprimare a persoanelor într-o astfel de poziție, „drepturile și responsabilitățile” menționate în Articolul 10 § 2 al Convenției au o importanță deosebită: se așteaptă de la funcționarii din justiție să își folosească libertatea de exprimare cu rezervă ori de câte ori autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar sunt susceptibile de a fi puse în discuție. Curtea reiterează faptul că datoria de discreție a magistraților impune ca diseminarea informațiilor, chiar și exacte, să fie efectuată cu moderare și în mod corect. În consecință, Curtea trebuie să se stabilească dacă opiniile exprimate de reclamant pe o bază factuală au fost totuși excesive în raport cu statutul său de magistrat.

Ce a spus Curtea?

Curtea observă că reclamantul a criticat public un proces penal amplu mediatizat și în curs de desfășurare.

Prin declarațiile sale, persoana în cauză a făcut referire la:

– o situație îngrijorătoare în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor măsuri judiciare;

el a susținut că sistemul judiciar se află sub presiunea guvernului. Aceasta a fost, fără îndoială, o chestiune de interes public foarte important, care ar trebui să fie deschisă dezbaterii libere într-o societate democratică.

Chiar dacă trebuie luat în considerare aspectul important ca reclamantul să nu exercite nicio funcție în desfășurarea anchetei sau a procedurii penale în cauză, Curtea reține că observațiile reclamantului se refereau și la critici legate de tratamentul judiciar dintr-un un caz în curs de desfășurare. Văzut în această lumină și având în vedere principiile referitoare la dreptul de rezervă al magistraților, acordă o importanță și motivelor invocate de guvern pentru a justifica încălcarea dreptului reclamantului la libertatea de expresie.

(II) A doua serie de declarații

Ce a spus procurorul?

În ceea ce privește al doilea set de declarații, acestea se refereau în principal la comentariile reclamantului cu privire la diferitele aspecte ale procedurilor penale intentate împotriva unui jurnalist turc de origine armeană. De fapt, în aceste declarații, reclamantul a criticat formularea articolului 301 din Codul penal și modul în care cazul menționat mai sus fusese judecat de instanțele naționale, precizând că, în calitatea sa de procuror la Curtea de Casație, el a fost de părere că infracțiunea pretinsă împotriva acestui jurnalist nu a fost comisă.

Ce a spus Curtea?

Curtea reține că declarațiile reclamantului se refereau la un caz care fusese deja judecat. Curtea a menționat că, desigur, persoana în cauză a criticat în mod deschis articolul 301 din Codul penal și atitudinea instanțelor naționale față de procedurile penale legate de această dispoziție. Cu toate acestea, trebuie reamintit faptul că cauzele referitoare la această dispoziție au dat naștere unor hotărâri de încălcare a Convenției în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Este important de reținut că, în hotărârea Altuğ Taner Akçam, Curtea a concluzionat în special că articolul 301 din CC nu îndeplinea cerința referitoare la „calitatea legii”. Prin urmare, pentru că a acceptat deja cu mult înainte de prezenta cauză că art. 301 este problematic, Curtea arată că ”nu vede cum criticile în cauză pot fi văzute ca un act sau o declarație care subminează demnitatea profesiei reclamantului.”

Curtea constată că reclamantul și-a exprimat opinia și criticile cu privire la o dispoziție referitoare la libertatea de exprimare. Prin urmare, consideră că declarațiile sale au făcut în mod clar parte dintr-o dezbatere pe probleme de interes general. Rezultă că libertatea de exprimare a reclamantului ar trebui să se bucure de un nivel ridicat de protecție și că orice interferență cu exercitarea acestei libertăți ar trebui să fie supusă unui control strict, mergând mână în mână cu o marjă de evaluare limitată de către autoritățile statului pârât.

(III) A treia serie de afirmații

Ce a spus procurorul?

În ceea ce privește a treia serie de declarații, Curtea observă că a fost vorba de declarații cu privire la anumite subiecte de actualitate:

– a criticat atitudinea președintelui Republicii față de instituțiile internaționale;
– a criticat declarațiile președintelui afacerilor religioase cu privire la deciziile judecătorești legate de cursurile obligatorii de religie;
– a criticat reforma constituțională (în declarațiile sale, reclamantul a citat numele magistraților asasinați în exercitarea atribuțiilor lor);
– a criticat numirea fostului secretar în Ministerul Justiției ca ministru al Justiției în perioada alegerilor;
– a făcut o declarație referitoare la purtarea baticului islamic de către soția președintelui Republicii;
– a făcut declarații cu privire la importanța separării puterilor și a principiului laicității, precum și cu privire la discursurile politicienilor care vizau instanțele și sistemul judiciar în general.

Ce a spus Curtea?

Curtea a menționat că această serie de declarații a fost considerată incompatibilă nu numai cu profesia de magistrat, ci și cu scopul asociației la care reclamantul era președinte.

Curtea observă că unele dintre declarațiile în cauză – și anume critica declarațiilor președintelui afacerilor religioase privind deciziile judiciare referitoare la cursul religiei obligatorii, cea a reformei constituționale, cea a numirii fostului secretar la Ministerul Justiției în calitate de ministru al justiției în perioada electorală, reamintirea importanței separării puterilor și a principiului laicismului și luarea unei poziții cu privire la discursurile politicienilor care vizează instanțele și sistemul judiciar al sistemului în general – se referă în mare parte la probleme care afectează sistemul de justiție. În acest sens, Curtea nu poate decât să reitereze considerațiile exprimate mai sus, potrivit cărora erau declarații referitoare în mod clar la o dezbatere pe probleme de interes general și care solicitau un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare a reclamantului.

Curtea observă că, în decizia sa de fond, CSJM nu a făcut nicio distincție între declarațiile reclamantului referitoare direct la sistemul judiciar și cele care nu au legătură cu acest subiect. În plus, Curtea consideră că ar fi trebuit să se țină seama de faptul că reclamantul a vorbit și în calitatea sa de președinte al unei asociații de judecători.

Curtea reține că CSJP nu a explicat în ce mod declarațiile politice contestate au adus atingere „demnității și onoarei profesiei” și cum au dus acestea la pierderea demnității și considerației personale a reclamantului. Practic, decizia CSJP era nemotivată. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv suficient pentru a justifica concluzia că, prin declarațiile sale, reclamantul a încălcat demnitatea și onoarea profesiei de magistrat.

În speță, Curtea a stabilit că argumentele guvernului referitoare la obligația de rezervă a magistraților sunt pertinente, în special în ceea ce privește prima și a treia serie de declarații în cauză. Cu toate acestea, având în vedere faptul că procesul decizional urmat în acest caz a fost foarte lacunar și nu a oferit garanțiile esențiale pentru statutul reclamantului de magistrat și președinte al unei asociații de magistrați, consideră că restrângerile aduse libertății sale de exprimare, protejată de articolul 10 al Convenției, nu au fost însoțite de garanții efective și adecvate împotriva abuzului și, deci a existat o încălcare a art. 10 din Convenție

2. În loc de concluzii…

O observație

Un magistrat care este președintele unei asociații de magistrați NU ARE OBLIGAȚIA SĂ TACĂ. El ARE DATORIA DE A VORBI despre problemele privind funcționarea justiției. Pe șleau, are datoria să-și spună părerea despre abuzurile din justiție și presiunile politicului asupra justiției. Pentru că așa a spus Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și cred că nu va aplica vreodată un standard dublu.

O întrebare

Și dacă nu își face datoria, care sunt efectele?

Două citate

”Vorbește, ca să te văd!” (Socrate)

”Nu-i de mirare, stăpîne; cum să nu vorbească un leu, când sunt atâția măgari care vorbesc?” (Visul unei nopți de vară, W. Shakespeare)


[1] CEDO, 08.03.2021, EMİNAĞAOĞLU c. TURCIA, nr. 76521/12, disponibilă aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara