Invitația la vaccinarea obligatorie anti-Covid-19 și opțiunea anti-vaxxeri din Hotărârea pronunțată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Vavřička ş.a. contra Cehiei

Lavinia Tec

Am urmărit cu atenție tot ce s-a scris și spus în spațiul public, chiar pe juridice.ro, despre efectele hotărârii pronunțate de Marea Cameră în cauza  Vavřička ş.a. contra Cehiei.[1]

Îndrăznesc să fac două observații.

1. În fața Curții, guvernul francez, terț intervenient în cauză, s-a referit și la criza sanitară provocată de COVID-19

La paragraful 212 se menționează:

”Recunoscând că vaccinarea obligatorie constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private, guvernul francez susține că urmărește totuși obiectivul legitim de protejare a sănătății. El consideră că necesitatea ingerinței trebuie evaluată în lumina obligațiilor pozitive care revin statelor de a proteja viața și integritatea fizică a persoanelor aflate sub jurisdicția lor. El reamintește că importanța acestor obligații a fost subliniată recent de către secretarul general al Consiliului Europei într-un document intitulat „Respectarea democrației, statul de drept și drepturile omului în contextul crizei sanitare COVID-19 – Un set de instrumente pentru statele membre”. Considerând că sunt în joc drepturile concurente și că nu există un consens european cu privire la vaccinarea obligatorie, guvernul francez invită Curtea să indice că, în ceea ce privește politica de sănătate publică și prevenirea răspândirii bolilor grave și / sau contagioase, statele se bucură de o marjă de apreciere prin faptul că acestea sunt cel mai bine plasate pentru a evalua, în ceea ce privește situația de sănătate de pe teritoriul lor și mijloacele de care dispun, măsurile necesare pentru protejarea bolii.”

Desigur, nu am putea crede că judecătorii Curții s-au gândit la pandemia de COVID-19, care a răsturnat lumea cu susul în jos, când erau ocupați cu vreo șase maladii contagioase.

2. Opțiunea anti-vaxxeri

În textul publicat de domnul judecător Cristi Dănileț[2], care conține extrase din hotărâre traduse în limba română, apare cât se poate de clar ceea ce numesc ”opțiunea anti-vaxxeri”.

Atunci când analizează cerința ”nevoii sociale imperioase”, la paragraful 288, Curtea arată că: ”în cazul în care se consideră că o politică de vaccinare voluntară nu este suficientă pentru a obține și menține imunitatea turmei sau imunitatea turmei nu este relevantă din cauza naturii bolii (de exemplu, tetanosul), autoritățile interne pot introduce în mod rezonabil o politică de vaccinare obligatorie pentru a atinge un nivel adecvat de protecție împotriva bolilor grave”.

Așadar, statele pot pretinde la un moment dat că politica lor de vaccinare voluntară se lovește de anti-vaxxeri pentru a trece la vaccinarea obligatorie. Bineînțeles, judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu au avut în atenție nicio clipă anti-vaxxerii din vremea Covidului.

Prin urmare, deși nu vizează vaccinarea anti-Covid-19, hotărârea lansează statelor membre ale Consiliului Europei o invitație și o opțiune. Desigur, pentru mai târziu. Când? Rămâne de văzut.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara