Pesticidele în fața justiției. Repararea prejudiciului ecologic

Un nou demers judiciar, declanșat la 21 mai 2021 în fața tribunalului din Lyon privind protecția biodiversității și condamnarea marilor poluatori ai mediului, poate inaugura un capitol inedit în lupta judiciară pentru ecologie și consolidarea rolului dreptului și al procesului în materie. Într-o țară în care „prejudiciul ecologic pur” a început a fi consacrat pe cale jurisprudențială (2012) și a ajuns să fie reglementat prin lege și intra astfel în textul Codului civil napoleonian din 1804 (în 2016), un atare contencios are toate șansele să aducă avansuri semnificative în plan strict jurisprudențial, dar și în cel al reflecției doctrinale, pe calea dezbaterilor teoretice pe care le va genera și care au început deja. Un punct de plecare, precum și unul de aplecare asupra problemei se vor și în rândurile de mai jos.

1. Pentru a se constata responsabilitatea producătorilor de pesticide în declinul păsărilor de câmp și a se obține, pe cât posibil, repararea prejudiciului astfel provocat, Liga pentru Protecția Păsărilor (LPO sau Liga) din Franța a acționat în justiție, la 21 mai 2021, în fața Tribunalului din Lyon, firmele Bayer și Nufarm, principalii producători de imidacloprid. Acest din urmă insecticid neonicotinoid, deosebit de toxic, este cel care a fost cel mai larg utilizat în sectorul agricol. Alături de cele două firme anterior menționate figurează ca pârâți și alte 4 societăți comerciale importatoare în Hexagon a acestor substanțe incriminate.

În susținerea cererii sale, reclamanta arată că, de multă vreme, a denunțat impactul negativ al neonicotinoidelor asupra biodiversității și s-a recurs la drept și justiție ca la o ultimă armă, după ce toate celelalte căi încercate au eșuat. Potrivit asociației Intérêt à agir, care susține juridic demersul Ligii, este vorba de o primă acțiune împotriva agrochimiei pentru atingerile aduse biodiversității. Recurgerea la deschiderea și urmarea unei căi contencioase are drept scop, în cele din urmă, obținerea unei reparații efective a prejudiciilor ecologice cauzate de comercializarea masivă a neonicotinoidelor. În concret, pentru justificarea cererii sale, reclamanta înțelege să sublinieze mai multe „culpe” din partea firmelor Bayer și Nufarm. Asociația afirmă că toate condițiile de utilizare a respectivelor produse sunt „insuficiente și irealiste”; în teorie, agricultorii trebuie să se asigure că semințele tratate sunt corect încorporate în sol și să acopere pe cele care sunt vizibile. Însă, asemenea măsuri sunt imposibil de pus integral în practică. Din punct de vedere juridic, LPO estimează că întreprinderile pârâte nu au respectat reglementarea unional-europeană care dispune că un produs fitosanitar trebuie să fie eficient și să nu aibă efecte inacceptabile asupra mediului, precum și că nu și-au îndeplinit obligația de vigilență. În consecință, se cere repararea prejudiciului ecologic și pentru determinarea întinderii exacte a acestuia se solicită efectuarea unei expertize judiciare de specialitate. Ca o măsură de urgență se reclamă ca instanța să dispună interzicerea imediată a comercializării tuturor produselor care conțin imidacloprid, până la soluționarea definitivă pe fond a cauzei. De precizat că, interzisă în Franța din 2018, această substanță poate fi utilizată din nou după ce guvernul a autorizat reintroducerea sa provizorie până în 2023 pentru filierea sfeclei de zahăr. Ca atare, se solicită autorităților revenirea asupra derogării acordate în acest sens.

2. Evoluțiile înregistrate în privința stării biodiversității sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Bilanțul ultimilor 30 de ani în domeniu, publicat la 31 mai 2021 de Muzeul Național de Istorie Naturală și Oficiul Francez al Biodiversității, ne arată o prăbușire constantă a populației de păsări rare, adică cele care se descurcă bine într-un tip de habitat particular. Din 123 de specii dintre cele mai comune, 43 erau în declin în 2019; dimpotrivă, 32 de specii erau în expansiune, iar altele au cunoscut o evoluție stabilă ori incertă. Aceste păsări generaliste, adică cele care se adaptează la orice tip de mediu, au prosperat luând locul păsărilor în declin. O atare situație contribuie la o banalizare și o uniformizare a biodiversității și, în consecință, la o depreciere a stării acesteia. Desigur, programul de urmărire a păsărilor comune e un barometru care permite măsurarea tendințelor și nu are vocație de a determina originea respectivelor evoluții. Pentru aceasta se impune a apela la cercetările pertinente și care ne explică mai întâi că declinul în cauză este legat întotdeauna de o pluralitate de factori. În frunte se află agricultura intensivă; pesticidele, și în special neonicotinoidele, ridică principalele probleme. Ele au un impact direct asupra păsărilor, prin efectul concret al uciderii și indirect prin reducerea resurselor de care au nevoie. Alături de aceste produse fitosanitare, uniformizarea peisajelor, cu dispariția gardurilor vii ori a iazurilor, antrenează pierderi de habitate.

O concluzie e clară: păsările care trăiesc în mediile agricole sunt cele mai afectate în contextul declinului înregistrat de avifaună începând din anii 1990. În 2018, cercetătorii francezi atrăgeau atenția asupra unei dispariții cu „o viteză vertiginoasă” a păsărilor în mediul rural, populațiile acestora reducându-se cu o treime în 15 ani. Tot la începutul anilor 1990 au fost introduse și neonicotinoidele, o nouă generație de pesticide persistente, sistemice și neurotoxice. Ulterior, periculozitatea pentru insectele polenizatoare a fost demonstrată științific și acceptată oficial în cadrul UE care, în 2018, a interzis două treimi din acestea, printre care și imidaclopridul. Dar pe lângă insecte neonicotinoidele au efecte distrugătoare și asupra a numeroase specii. Astfel, imidaclopridul se utilizează sub formă de tratamente pentru semințe, iar ingerarea acestora poate fi mortală pentru păsări. De asemenea, ingerând insecte ori vegetale contaminate, păsările pot, la rândul lor, să asimileze treptat în organismul lor substanța respectivă ceea ce le va provoca apariția de tulburări nervoase, precum incapacitatea de a zbura sau naviga ori de a se reproduce.

3. Într-o încercare de evocare a jurisprudenței franceze pertinente în datele sale esențiale, ne oprim la două cazuri judiciare recente și posibil relevante și în cauza ce constituie pretextul demersului nostru. Cu titlu general, să vedem, mai întâi, o reacție a Consiliului Constituțional francez la semnificațiile în materie ale art. 1 al Cartei Mediului (2004) potrivit prevederilor căruia „Fiecare are dreptul de a trăi într-un mediu echilibrat și care respectă sănătatea”. De multe ori societatea civilă a invocat faptul că, în virtutea îndrituirii în cauză, se impune ca legislația să ofere garanții suficiente pentru a-i asigura respectarea. Într-o decizie din 10 decembrie 2020, instanța constituțională a trebuit să se pronunțe asupra conformității cu dispozițiile legii fundamentale a prevederilor legii nr. 2020/1578 din 14 decembrie 2020 relativă la condițiile de punere pe piață a anumitor produse fitofarmaceutice în caz de pericol sanitar pentru sfecla de zahăr, prevăzând derogări de la utilizarea de semințe tratate cu neonicotinoide. Judecătorii au propus un raționament de sistematizare a criteriilor controlului atingerilor ce sunt aduse dreptului la mediu. Ei amintesc, mai întâi, că legislatorul „nu ar fi privat de garanții legale” dreptul consacrat la articolul 1 al Cartei. Ei arată, apoi, că „limitările aduse de legiuitor exercitării acestui drept nu ar trebui să fie legate decât de exigențele constituționale ori justificate de un motiv de interes general și proporționate cu obiectivul urmărit”. Concilierea este deci operabilă. Pe de o parte, se relevă că derogarea permisă induce în mod necesar atingeri mediului (impact asupra calității solului și a apei, a biodiversității, respectiv, în primul rând, insectelor polenizatoare și păsărilor) și riscuri pentru sănătatea umană. În același timp, pe de altă parte, se subliniază caracterul limitat în timp al acestei practici derogatorii, până în 2023, absența constatată a soluțiilor alternative și limitarea riscurilor de diseminare întrucât pulverizarea produselor rămâne interzisă. La capătul acestui examen minuțios al condițiilor derogării acordate, judecătorii au conchis că legea litigioasă, care operează și în cauza ce face obiectivul considerentelor de față, nu încalcă dreptul la mediu, atingerea adusă intereselor sanitare și de mediu fiind considerată ca proporțională.

Într-un caz de speță pe o temă asemănătoare un agricultor, victimă a unei expuneri accidentale directe la un pesticid astăzi interzis (Lasso), și-a văzut, la capătul a 14 ani de procese confirmate „definitiv și irevocabil”, recunoscute tezele sale. În temeiul regimului special al răspunderii pentru produsele defectuoase s-a reținut responsabilitatea producătorului, Monsanto France, pentru daune cauzate de pesticide. Decizia din 21 octombrie 2020 a secției civile a Casației franceze confirmă o jurisprudență constantă a instanțelor Hexagonului. În 2017, înalta jurisdicție relevase din oficiu un motiv de drept (în recurs în casație) subliniind că judecătorul este ținut „să facă aplicarea regulilor de ordine publică reieșite din dreptul Uniunii Europene, precum cea a responsabilității din faptul produselor defectuoase, chiar dacă reclamantul nu le-a invocat”. Jurisprudența a fost considerată, astfel, un progres în constituirea unui regim de răspundere civilă în favoarea victimelor pesticidelor. Totuși, amploarea sa nu ar trebui să fie exagerată. În cauza respectivă, starea de fapt a permis demonstrarea și dovedirea legăturii de cauzalitate între expunerea la un produs bine identificat și prejudiciul cauzat agricultorului. Desigur, ipoteza rămâne excepțională întrucât marea majoritate a prejudiciilor suportate de lucrătorii agricoli, potențial cauzate de utilizarea produselor fitosanitare, au un caracter difuz. Așadar, nu numai că produsele folosite sunt numeroase și variate, dar expunerea se etalează într-un timp foarte lung făcând dificile probatoriile aferente acestei cauze, adesea insurmontabile.

4. Numeroase și diverse studii științifice au evidențiat efectele nocive ale expunerii la pesticide asupra mediului și componentelor sale, iar, prin repercusiune, și referitor la sănătatea umană. În această ultimă privință, potrivit modurilor de contaminare, numeroși agricultori, persoane implicate în domenii conexe, precum și populația riverană sunt potențial vizați de pericolele aferente. Politicile de prevenire sunt primordiale, dar ele nu au apărut decât destul de târziu și nu întotdeauna prezintă eficiența așteptată și necesară. Daunele deja realizate și care se vor manifesta în viitor ridică numeroase semne de întrebare asupra reparării pagubelor provocate. La nivelul contenciosului, în sistemul de common law, precum în cazul S.U.A., procesele și condamnările de genul celor ce privesc firma Monsanto-Bayer se multiplică; în cele pendinte de dreptul continental, ca de pildă Franța, dreptul responsabilității civile se confruntă cu noi provocări. Totuși, acțiunile în reparație angajate în materie de expunere la pesticide sunt încă puțin numeroase și nu sunt încununate de succes. Regimul răspunderii civile își manifestă limitele sale intrinseci în fața noilor riscuri generate de aceste expuneri și inadaptarea la noul concept de expozom. Această neputință a dreptului civil conduce la reflecții asupra a noi perspective de abordare și căi de rezolvare a problemelor, mergând de la artificii tehnice de aplicare a reglementărilor de lege lata existente și reamenajate și până la discutarea de noi formule de operare, precum oportunitatea creării unui fond de indemnizare în scopul de a preveni eventualele greutăți și indisponibilități mai ales în cazuri extreme. Un atare instrument ar prezenta interesul oferirii de garanții de indemnizare, dar se impune, în același timp, evitată orice deresponsabilizare a fabricanților de produse fitosanitare. În orice caz, una din tehnicile de finanțare a prefiguratului instrument financiar, care ar putea fi considerat ca o transcripție juridică a principiului poluatorul-plătește, ar putea consta în repartizarea sarcinii aferente riscului de mediu asupra grupului care poate fi cauza primă, și nu asupra întregii colectivități.

După cum se poate observa din chiar motivarea cererii de chemare în judecată formulată de LPO pentru repararea daunelor cauzate prin expunerea la pesticide, se recurge ca regulă la regimul special al răspunderii pentru fapta produselor defectuoase. Instituit la nivelul UE printr-o directivă din 25 iulie 1985, acesta stabilește o răspundere obiectivă a producătorului produsului în prezența unui defect. El poartă un caracter exclusiv în sensul că victima nu are altă opțiune din moment ce este invocat un regim de responsabilitate a producătorului întemeiat pe același fundament, precum cel al directivei.

Practica judiciară demonstrează însă că e vorba de un fundament perfectibil, pornind de la realitatea că expunerea la substanțe nocive este accidentală, individuală și masivă într-un cadru profesional, ceea ce ar putea să urmeze proba. Originea patologiei ar fi deci identificată. Or, în ipotezele cele mai numeroase, intoxicația e mai ascunsă și se desfășoară pe o anumită durată, ceea ce face mai dificilă proba cauzalității. Fără îndoială, limitele de acest gen conduc spre opțiuni care să favorizeze recursul la sisteme de indemnizare, cum ar fi regimul bolilor profesionale în materie agricolă cu instaurarea unei prezumții de imputabilitate.

5. Prin obiectul său – solicitarea reparării prejudiciului ecologic, a celui produs mediului ca atare, independent de lezarea directă, patrimonială a unui interes uman –, speța reliefează o importantă specificitate a dreptului civil francez. Totul a început cu cauza Erika, după numele petrolierului afretat de multinaționala Total care, eșuând în largul coastelor bretone în decembrie 1999, a provocat una dintre cele mai importante maree negre din secolul al XX-lea. Cu această ocazie, la cererea anumitor părți civile, camera penală a Curții de Casație franceze, printr-o hotărâre din 25 septembrie 2012, a afirmat că, pe viitor, în privința prejudiciului patrimonial și extrapatrimonial rezultat dintr-o atingere adusă mediului, unele persoane juridice beneficiază de un drept de a acționa pentru apărarea intereselor colective, precum asociațiile de protecție a mediului, putând solicita repararea prejudiciului ecologic. Preocupat de consolidarea și impunerea noțiunii, precum și coerența reglementării răspunderii în acest fel instituite, legislatorul a creat prin legea biodiversității din 2016 un regim de reparare a prejudiciului ecologic, stipulat prin art. 1246 și următoarele din Codul civil francez. Potrivit noilor dispoziții, „orice persoană responsabilă de un prejudiciu ecologic este ținută să-l repare”. Faptul de poluare comis de responsabil declanșează o obligație de reparare a daunei produse. Cu precizarea că în termeni legali prin prejudiciu se înțelege „o atingere ne neglijabilă adusă elementelor ori funcțiilor ecosistemelor sau beneficiilor colective trase de om din mediu”. Legea nu operează nicio distincție între elementele naturale și ia act de evoluția cunoștințelor științifice relative la mediu, cele actualizate de experții științifici (în particular, studiile furnizate de programul internațional Millenium Ecosystem Assessment). Astăzi este pe deplin cunoscut și general acceptat faptul că ansamblul elementelor naturale, apa, aerul, solul, speciile, fauna și flora procură servicii ecologice: ele joacă un rol (funcții) pentru natură și om (beneficii). Obligația de reparare a daunelor nu mai vizează pe altul, ci mediul și mai ales ansamblul elementelor naturale și serviciilor ecologice pe care acestea le procură. Obligația de a repara care apasă asupra debitorului tinde să satisfacă creanța de a repara lucrul-victimă (deținând din punct de vedere substanțial dreptul de a obține reparația din  partea debitorului), grație acțiunii în justiție angajată de o persoană reclamant (care deține procesual dreptul de a acționa). Într-o atare perspectivă, obligația de reparare privește „orice persoană” din momentul în care răspunderea sa a fost demonstrată. Sunt astfel vizate atât societățile, exploatanții industriali sau agricoli, cât și particularii și proprietarii, aceștia din urmă fiind chemați să repare  dauna suportată de sol din cauza utilității ecologice pe care ei nu pot ori nu o pot singuri controla. Faptul generator rămâne guvernat de dreptul comun, respectiv nerespectarea ansamblului de drepturi și îndatoriri aferente mediului care pot naște obligația de reparație contra debitorului său. Reglementarea legală menționează expres că e vorba de îndatorirea de vigilență. Totodată, reparația se efectuează în natură, cu amendamentul că, în caz de imposibilitate de drept ori de fapt sau de insuficiență a măsurilor de reparare, pârâtul poate vărsa daune-interese, cu precizarea că acestea trebuie să fie afectate reparării mediului. Desigur, reparația în materie de mediu are limitele sale, dar nimic nu împiedică judecătorul, inspirându-se din regimul de poliție administrativă pertinent care distinge între diferitele metode de reparație în natură (reparație primară, reparație complementară și reparație compensatorie) și regimul de reparare a atingerilor aduse biodiversității, de a impune o măsură de compensație care să permită, in fine, regăsirea utilităților procurate de mediu. Așa fiind, atunci când în urma unei acțiuni angajate de o persoană juridică – ori chiar de o persoană fizică sub forma unei actio popularis – susceptibilă de a fi văzută ca un apărător al mediului (fără a fi reprezentant), ca uzajeri (și natura) regăsesc posibilitatea de a se bucura de utilitățile aduse de mediu, fie el apropriat ori nu.

5.1. Pentru ilustrarea jurisprudențială a noului regim de drept civil (francez) privind protecția mediului instituit legal în 2016, ne vom opri asupra și limita la prezentarea hotărârii din 6 martie 2020 a Tribunalului din Marsilia privind prejudiciile rezultate din braconaj și revânzarea de specii protejate în zone de neprelevare în cadrul unui parc național. Pentru a repara prejudiciul suportat de ecosistem, judecătorul a procedat mai întâi la o evaluare precisă a sărăcirii/diminuării biomasei efectuând o decontare a cantităților de pește pescuit și aplicând coeficienți trofici destinați a aprecia „importanța fiecărei specii pentru echilibrul ecosistemului”. S-a ajuns în acest mod la determinarea prin apreciere a prejudiciului, făcută de instanță, a ceea ce sunt utilitățile ecologice pe care le procură un lucru, indiferent că este apropiabil ori nu. De altfel, întrucât pârâții erau în incapacitate de readucere în stare anterioară a mediului afectat, judecătorul a ordonat alocarea daunelor-interese reparării ecosistemului ca atare. Cuantumul indemnizațiilor a fost calculat în raport cu costul reconstrucției biomasei și a fost fixat la 350.060 euro. Prin urmare, scopul e clar: cu această sumă se reconstituie substanța lucrului (ecosistemului marin) care procură utilitățile ecologice și în mod incidental garantează dreptul de a uzita în mod durabil și rezonabil, respectiv îndatorirea sa de a furniza serviciile ecologice pentru toți. Astfel, se poate observa  noua posibilitate oferită de acest regim de răspundere/reparare și care în același fel ar putea conduce la repararea atingerilor aduse solului, apelor, speciilor, faunei, florei ori aerului cauzate de poluatori, întreprinderi, proprietari ori agricultori. Și, în orice caz, își găsește aplicarea și în cauza care provoacă reflecția și considerațiile de față.

6. Desigur, ca orice proces judiciar în curs, și cu atât mai mult unul abia înscris pe rolul instanței judecătorești (franceze) competente, și cel de față e deschis oricărei soluții și argumentări în limitele „imprevizibilului judiciar”. Ceea ce e clar însă încă de pe acum, se referă la mizele și particularitățile obiectului cauzei.

În orice caz, inclusiv față de precedentele aferente, se adaugă caracterul de generalitate: cel al actului cauzal, pesticidele respective, cu titlu generic și prejudiciului, păsările ca parte  a biodiversității, purtând aceeași generalitate. Deopotrivă, „acuzarea” și apărarea și, în cele din urmă și poate cel mai important, instanțele sunt chemate la un efort creator spre a „spune dreptul” și „înfăptui justiția” la un punct de întâlnire inedit dintre norma juridică tradițională și conservarea biodiversității ca o provocare majoră a prezentului și mai ales a viitorului.

Referitor la reacția judiciară verde românească, rămâne așa cum a fost. Adică nimic!

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Președintele Grupului de Cercetări Științifice Interdisciplinare privind Clima – LexClima
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române