Călin-Andrei Zamfirescu: Sănătatea morală a unei societăți este dată de asigurarea demnității și libertății fiecărui individ

Alina Matei
Alina Matei
Cătălin-Andrei Zamfirescu
Călin-Andrei Zamfirescu

Alina Matei: Mulțumesc, Maestre Călin Andrei Zamfirescu, fondator ZRVP, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. În cadrul ultimei discuții cu dumneavoastră de anul trecut, subiectul a fost avocatura în stare de urgență, în sensul cel mai juridic posibil, și nu metaforic. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum a traversat avocatura anul trecut?

Călin-Andrei Zamfirescu: Răspunsul trebuie nuanțat în plan instituțional și al exercitării profesiei. Astfel, încă de la începutul pandemiei, Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) împreună cu cele 42 de barouri și Casa de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) au avut preocuparea majoră de a proteja întreg corpul profesional. Drept urmare, au fost susținute, în fața autorităților, interesele avocaților și s-a reușit, cu promptitudine, instituirea și aplicarea regimului de facilități și ajutoare, similar celui stabilit pentru toți cei care îți desfășoară munca în România. De asemenea, au fost inițiate procedurile ce au oferit avocaților, indiferent de vârstă, prioritate la vaccinare, întocmai ca și personalului instanțelor și parchetelor. C.A.A. a pus la dispoziția colegilor aflați în dificultate, datorită stării sănătății sau condiției lor materiale, ajutoare pecuniare. La rândul său, Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A.) s-a adaptat stării de carantină și interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență și stării de alertă și a inițiat cursuri de pregătire și conferințe la distanță (on-line), asigurând astfel continuitatea programelor de învățământ și accesul la informațiile de specialitate de ultimă oră.

Alina Matei: Acum nu mai suntem în stare de urgență, ci de alertă. Ni se repetă că nu va mai fi ca ”înainte”. Care ar trebui să fie filosofia de viață a profesiei de avocat în această perioadă?

Călin-Andrei Zamfirescu: „Filosofia” profesiei nu suferă schimbări în funcție de existența sau nu a pandemiei; protejarea drepturilor legitime ale clienților, consultanța, asistența sau reprezentarea lor în fața oricăror autorități sau entități, inclusiv a altor persoane fizice nu poate căpăta noi forme. Misiunea de a ajuta și ocroti clientul împotriva oricăror abuzuri, nedreptăți ori discriminări rămâne nealterată. Este adevărat că obstacolele apărute în perioada carantinei au creat multe neajunsuri activității de realizare a justiției și implicit și profesiei noastre. Începând cu suspendarea multor cauze, aflate pe rolul instanțelor, cu amânarea multor activități procesuale, cu dificultatea de a avea prompt contactul cu clientul și cu ceilalți participanți la opera de realizare a justiției și terminînd cu neajunsul de a pleda cu masca, greutățile nu ne-au ocolit.

Alina Matei: Ce lipsește astăzi profesiei de avocat?

Călin-Andrei Zamfirescu: Cadrul legal general și legislația secundară privind profesia de avocat sunt satisfăcătoare. Ceea ce lipsește este respectarea lor de către partenerii instituționali cu care venim în contact, conștientizarea că orice încălcare a dreptului la apărare sau a secretului profesional poate vătăma iremediabil ordinea de drept și pacea socială. Protejarea drepturilor unui client reprezintă, în realitate, garanția respectării drepturilor tuturor cetățenilor și, deopotrivă, reprimarea abuzurilor la care fiecare poate fi supus. Sănătatea morală a unei societăți este dată de asigurarea demnității și libertății fiecărui individ. Voi reveni, însă, la această întrebare spre finalul interviului.

Alina Matei: De mulți ani, avocați ”grei” ca anvergură profesională sau universitară alătruri de partenerii lor mai tineri și/sau casele de avocatură își asumă rolul de a forma avocați buni, de a investi în ei, de a-i promova, cu riscul ca aceștia să plece. Este un mod de a contribui din umbră la creșterea nivelului profesional al avocaților sau e un fel de a întoarce ceea ce la rândul lor, au primit cândva?

Călin-Andrei Zamfirescu: De la bun început trebuie accentuat că organizarea și supravegherea uceniciei stagiarilor, deopotrivă cu specializarea avocaților experimentati, nu au, în sine, nimic altruist. Maestrul îndrumător care are doi sau trei colaboratori, la fel ca și marile societăți cu zeci de avocați, sunt animați de dorința de a oferi clientelei o expertiză profesională de înaltă ținută, iar o astfel de performanță nu poate fi altfel obținută. Cu alte cuvinte această „investiție”, cum ați numit-o, este mai întâi în beneficiul clientelei. Cât privește riscul de a fi părăsit de un avocat la a cărui pregătire profesională ai avut un aport esențial, el este subînțeles. În realitate, nu suntem în prezența unui risc, ci a unei opțiuni a avocatului care exercită profesia în deplină libertate; un specialist de marcă într-un domeniu își alege singur societatea la care vrea să practice. Trebuie precizat că cei aproape 30.000 de avocați funcționează într-un mediu extrem de concurențial, iar ultimele  estimări plasează piața avocaturii din România ca depășind o jumătate de miliard de euro. Unii colaboratori, după  mai mulți ani de experiență, doresc să își deschidă propria practică și se desprind de societățile sau cabinetele unde au activat. Este un fenomen firesc și el nu trebuie reprimat, astfel cum se întâmplă, din păcate, frecvent în practică. Un fost colaborator valoros va continua să conlucreze cu forma de exercițiu profesional pe care a părăsit-o, dacă motivul plecării sale nu a avut o altă conotație. Sunt și cazuri când, după o perioadă de timp, fostul colaborator revine în vechea firmă în calitate de partener, împreună cu întreg colectivul său de colaboratori. Potrivit studiilor de management și practică profesională, se apreciază că într-o firmă, o fluctuație anuală a avocaților de 2-3% este inerentă, iar un procent de până la 5% este firesc și chiar de dorit. În schimb, ceea ce depășește 7% devine îngrijorător și impune o analiză aprofundată a fenomenului.

Alina Matei: Pentru a fi competitiv, pentru a putea satisface clienții, nu este suficient să fie doar avocații buni. Casele de avocatură au nevoie ca și paralegal-ul, asistent-managera să fie bună, la fel IT-stul, contabila sau traducătoarea. Adică partea care nu se vede aproape niciodată și care poa-te sa dea bătăi mari de cap. Nu e simplă viața de avocat. O mângâiere ar putea fi, totuși?

Călin-Andrei Zamfirescu: Cu siguranță, partea nevăzută a icebergului e cel puțin la fel de importantă ca și ceea ce putem denumi ’’munca percepută” a avocatului. Există monografii savante care disecă firmele de avocați și, în final, stabilesc și cuantifică fiecare compartiment de activitate, în scopul optimizării rezultatelor și diminuării costurilor. Nu există reguli generale, totul este personalizat, în funcție de expertiza firmei, genul de clientelă, numărul de avocați și al angajaților, numărul de sucursale și/sau de țări în care operează. Și, după toată această muncă, desigur există și satisfacția de a reusi. Ce înseamnă, însă, a reuși? Pentru unii înseamnă, exclusiv, câștigul financiar, pentru alții notorietatea, unii își doresc mai multă libertate, alții o viață privată firească, un cămin, timp pentru a fi alături de copii. O muncă de calitate înseamnă, însă, o permanentă implicare, pasiune, multe sacrificii și drept consecință o îndepărtare de toate cele amintite, păstrând doar speranța că ele se vor realiza.

Alina Matei: Anul trecut, colegul nostru avocat Robert Roșu a fost condamnat la închisoare. De atunci și până în prezent, au avut loc numeroase luări de poziții, atât ale organelor profesiei naționale, cât și internaționale, evenimente, conferințe, mitinguri de susținere a lui Robert. Accentul s-a pus, așa cum sună titlul ultimei conferințe organizate de UNBR, pe vulnerabilitățile profesiei de avocat. O să vă rog să ne spuneți care este impactul acestei hotârâri pentru justiția românească.

Călin-Andrei Zamfirescu: În decursul carierei mele de 45 de ani în profesia de avocat, am întâlnit, din nefericire, câteva condamnări asemnănătoare cu cea a colegului nostru Robert Roșu. Evoc cazul avocatului Herescu sau al avocatului Gramma, ambii reale valori profesionale, condamnatți pentru fapte ce nu constituiau infracțiuni. Dar spre deosebire de cele două antecedente evocate, petrecute în epoca socialistă, Robert Rosu a fost condamnat într-un stat democratic și potrivit unei legislații net superioare. De astă dată, reacția profesiei în plan intern și internațional nu a putut fi înăbușită și ea a fost promptă, completă și generală. Decizia penală care a calificat activitățile curente si uzuale, desfășurate de un avocat în apărarea drepturilor clientului sau, drept ilicit penal va rămâne ca o tristă amintire în practica judecătorească. Ea zguduie din temelii garanțiile procesuale ale avocatului și ilustrează o mentalitate, sper singulară, în rândul magistraților. Dacă nici după exercitarea căilor extraordinare de atac o astfel de nedreptate nu va fi reparată, întreaga profesie va trebui să susțină grațierea pesonală a colegului nostru.

Alina Matei: Președintele UNBR, av. prof. univ. dr. Traian Briciu, vorbea despre declinul dreptului la apărare, identificând cauzele și soluțiile. În calitate de Președinte de Onoare al Uniunii, o să vă rog să ne spuneți dacă este o hibă în privința dreptului la apărare?

Călin-Andrei Zamfirescu: Nu ne aflăm în prezența unei legislații ostile, incomplete sau echivoce; ne aflăm în fața unei greșite aplicări a legii. Ea se datorează mentalității celor ce au pronuntat verdictul, a modului esențialmente greșit în care și-au reprezentat rolul și misiunea avocatului. Sper ca aceste manifestări să nu devină simptomatice, să nu se perpetueze. Un alt complet care s-a pronunțat în aceași cauză a apreciat corect faptele și a motivat soluția de achitare pe considerentul că activitatea desfășurată de inculpat nu a depășit granițele firești ale atribuțiilor unui avocat în apărarea clientului. A infirma aceste considerente și a schimba o soluție de achitare într-una de condamnare înseamnă a te îndepărta de adevăr și a nesocoti legea.

Alina Matei: Avocatul viitorului ce calități ar trebui să aibă?

Călin-Andrei Zamfirescu: Calitățile cerute unui avocat nu au suferit schimbări de-a lungul milenarei noastre profesii. Singura adăugire ce s-ar impune, specifică epocii în care trăim, ar fi însușirea unor abilități de accesare și operare electronică. Afară de ele, este nevoie de moralitate, pricepere, echilibru, răbdare, înțelegere, compasiune și o neclintită încredere în adevăr, iar peste toate acestea, credința.

Alina Matei: ZRVP este astăzi un reper pentru lumea avocaților, iar prestigiul ei crește constant. Ca să poți construi, e nevoie de un anumit echilibru al fondatorilor, al celor care vin zi de zi și fac parte din această echipă. Cum ați găsit calea de mijloc pentru a merge înainte?

Călin-Andrei Zamfirescu: Mai întâi printr-o riguroasă și exigentă recrutare a colaboratorilor. Apoi printr-o atentă organizare a coordonării și controlului activităților profesionale, păstrând un permanent dialog în cadrul echipelor. Prin recunoașterea și recompensarea meritelor fiecărui coleg. Încercând să atingem și să insuflăm, pe cât posibil, calitățile amintite, încurajând spiritul de compatibilitate și solidaritate, iertând și continuînd să credem fără rezerve, în ciuda multelor obstacole întâlnite, în drumul pe care l-am ales.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Călin-Andrei Zamfirescu: În locul oricărei concluzii, le-aș propune o temă de reflecție: să își imagineze că toate profesiile juridice ar putea fi reunite într-o singură organizație. Care le va fi opțiunea: pro sau contra?

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Călin-Andrei Zamfirescu: Și eu vă mulțumesc și vă doresc succes!