Proces politic ori protest democratic, sau despre o nouă dilemă legalitate-legitimitate

După ce la 23 iunie 2021, într-o fază preliminară, Curtea de Casație a Franței a studiat condamnările celor 16 „decroșori de portrete” ale președintelui Emmanuel Macron, stabilite în mod definitiv, după judecățile în fond și apel, la 22 septembrie a.c. aceeași instanță supremă urmează a se pronunța asupra recursului declarat de preveniți. Dincolo de interesul juridic deosebit al cauzei constând, în principal, în a statua dacă alertarea asupra urgenței climatice reprezintă o situație de stare de necesitate care înlătură caracterul penal al faptei (sau altfel spus, dacă poți să nu te supui legii din același motiv) și de tribuna mediatică aferentă, subzistă cel al analizei măsurii în care atari procese „politice” ale activiștilor de mediu reprezintă oportunități de a stimula justiția să joace un nou rol în evoluția societății, în general și în avansul dreptului climei, în special. După cum, efectele „coliziunii” dintre legalitate și legitimitate se impun a rămâne în limitele exigențelor statului de drept, cu evitarea derapajelor de orice natură, inclusiv și mai ales a celor cu rezonanțe totalitare. Dileme pasibile deja de unele răspunsuri, chiar dacă în unele privințe comportă amânări până la pronunțarea din toamnă.

1. Pentru faptul de a fi coborât și deteriorat, în vara anului 2019, mai multe portrete oficiale afișate în câteva primării din sudul Hexagonului, sub impulsul nemulțumirilor generate de aprecierile că șeful statului nu ar fi acționat așa cum se impunea și declara public că va face spre adoptarea măsurilor necesare atenuării emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și adaptării la efectele schimbărilor climatice, activiștii de mediu au fost condamnați în 3 procese diferite, soluționate, în ianuarie și septembrie 2020, de instanțele judecătorești competente la amenzi în cuantumuri situate între 250 și 600 de euro, cele mai multe cu suspendarea executării. Încadrarea juridică a faptelor a fost cea de „furt în grup”, infracțiune ce se pedepsește în legislația penală franceză cu până la 5 ani închisoare și 75.000 euro amendă. Nemulțumiți de sancționarea unor atari fapte, cei în cauză au decis să promoveze recurs în casație, iar înalta curte a hotărât mai întâi, având în vedere circumstanțele date și nevoia unui tratament uniform, să conexeze dosarele respective. Desigur, în cadrul audiențelor aferente acestei proceduri nu se vor administra probe și nici nu se va invoca, spre reevaluare, starea de fapt; militanții „penali” au avut deja ocazia să se exprime în fond și apel asupra motivelor actelor imputate (mai precis, denunțarea simbolică a lipsei de acțiune a Președintelui Emmanuel Macron de a lupta împotriva schimbării climatice). La primul termen din fața Curții de Casație de la 23 iunie a.c., magistrații s-au rezumat numai la a verifica dacă condamnările erau conforme dreptului în vigoare. În cadrul judecărilor la instanțele din Bordeaux și Lyon avocații preveniților au ridicat în apărare faptul că activiștii ecoclimatici au acționat în numele stării de necesitate, definită în art. 122-7 din Codul penal francez în formularea conform cu care „nu e responsabilă penal persoana care, în fața unui pericol actual sau iminent care o amenință pe sine, pe altul ori un bun, îndeplinește un act necesar salvării persoanei ori bunului, în afară dacă există o disproporție între mijloacele folosite și gravitatea amenințării”. Ei nu au reușit însă să convingă curtea de apel, care a decis că a aprecia că „există un pericol actual și iminent” care amenință preveniții, rezultat „din urgența climatică” nu aparține, totuși, justiției, prin a spune dacă e real sau numai posibil” și că „nu există nici un element care să permită a considera că sustragerea portretelor președintelui Republicii din primării ar permite salvarea activiștilor de pericolul pe care îl denunță” (hotărârea Curții de Apel din Bordeaux, din 16 septembrie 2020). La Lyon, decroșorii fuseseră achitați în primă instanță (septembrie 2019) pe motivul stării de necesitate, care înlătura caracterul penal al faptei. Dar parchetul a făcut apel și 2 dintre militanții-făptuitori, în rejudecare, au fost declarați vinovați și, ca urmare, condamnați. Pentru a decide astfel, curtea a recunoscut că bulversarea climatică era un pericol actual și iminent, dar a înlăturat caracterul necesar al furtului portretelor. „Schimbarea climatică, a susținut în fața judecătorilor maître Paul Mathonnet, în cadrul recursului, nu este numai o temere, un pericol eventual. E unul cert, o constatare științifică, citând apoi din noul raport (provizoriu) al Grupului Interguvernamental pentru Evoluția Climei (IPCC), ce urmează a fi publicat oficial în februarie 2022 și din care ajunseseră în presă fragmente în chiar ziua respectivă.

2. Printre concluziile cele mai importante ale rezumatului tehnic al documentului astfel invocat figurează o scădere a pragului de la care încălzirea globală poate fi considerată acceptabilă. Încheind Acordul de la Paris, în decembrie 2015, lumea s-a angajat să limiteze creșterea temperaturii medii planetare la 20C în raport cu perioada preindustrială și dacă e posibil la 1,50C. Specialiștii estimează însă că depășirea nivelului de 1,50C ar putea antrena deja, „progresiv, consecințe grave, timp de secole și uneori ireversibile”. Și, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), probabilitatea ca acest prag pentru un an să fie depășit după 2025 e de 40%.

Apoi, se constată că deja clima s-a schimbat. În timp ce sporirea temperaturilor medii din a doua jumătate a veacului al XX-lea și până azi atinge 1,10C efectele sunt grave și vor fi tot mai violente, chiar dacă emisiile de CO2 ar fi stopate. Pentru unele animale și varietăți de plante poate fi chiar prea târziu! Chiar și la 1,50C condițiile de viață se vor schimba dincolo de capacitatea anumitor organisme de a se adapta, se afirmă în raport, citându-se cazul recifelor coraliere de care depind o jumătate de miliard de persoane. Fără a ignora incertitudinile în jurul „punctelor de basculă”, elementele-cheie a căror modificare substanțială ar putea antrena sistemul climatic spre o schimbare violentă și iremediabilă sunt evidente. Dincolo de 20C de încălzire topirea calotelor glaciare ale Groenlandei și Arcticii (ce cuprind destulă apă care să provoace o ridicare a nivelului mărilor cu 13 metri!) ar genera, de exemplu, un punct de non retur. Iată de ce fiecare fracțiune de grad contează, se subliniază în raport, și se arată că un alt punct de ruptură ar putea fi Amazonia, unul dintre plămânii planetei, alături de oceane, care s-ar transforma în savană.

Față de asemenea probleme sistemice nu există un remediu unic, miraculos. Dimpotrivă, o singură acțiune globală, concertată și eficientă poate avea efecte pozitive în cascadă. De exemplu, conservarea și restaurarea mangrovelor și pădurilor submarine, calificate „gropi de carbon bleu”, cresc stocajul gazelor cu efect de seră, furnizând, totodată, un habitat pentru numeroase specii și hrană pentru populațiile din zona de coastă. În fine, pe lângă asemenea concluzii, predominant alarmante, noua evaluare exprimată în raportul preliminar al IPCC cuprinde și o notă de speranță: umanitatea își poate orienta destinul său spre un viitor mai bun, luând și aplicând astăzi măsuri ferme și consistente spre a frâna evoluțiile catastrofale previzibile pentru cea de-a doua jumătate a acestui secol!

3. Cu atari referiri de ultimă oră la amenințarea și urgența climatică, avocatul apărării a dorit să demonstreze, deopotrivă, gravitatea fenomenului și că distrugerea portretelor, prin efectul său demonstrativ, era de natură a remedia, în felul ei, un asemenea pericol. Spre a ilustra cazul el a relevat exemplul unui cetățean martor al unui înec, deci în situația obligației de a acorda ajutor, care ar fi constrâns să sustragă un telefon mobil spre a suna de urgență! „Inacțiunea statului antrenează o amenințare. Situația cetățenilor e cea a unei luări de ostatici; ei fac sacrificii, depun toate eforturile posibile, dar sistemul îi împiedică să se sustragă amenințării dereglării climatice”. Pentru avocatul general, reprezentantul legii, care a recunoscut că schimbarea climatică poate fi caracterizată drept „un pericol actual și iminent”, demonstrația nu e suficientă spre a convinge că ruperea tablourilor era singurul mijloc de a preveni respectivul pericol. Militanții ecologiști avuseseră ocazia să se manifeste altfel, să se exprime în mass-media, să protesteze public, nu neapărat să recurgă la asemenea gesturi și fapte. Apoi, avocatul apărării a pledat și pentru libertatea de exprimare. În numele acesteia, o parte din „decroșorii de portrete” (în alte 5 localități: Auch, Valence, Strasbourg, Amiens, Bordeaux) fuseseră achitați. Soluția judiciară respectivă se explica mai ales printr-o hotărâre recentă a Curții de Casație, din 26 februarie 2020, în care se estima că acțiunea unei militante Femen, care se exhibase într-un muzeu și degradase o statuie a lui Vladimir Putin pentru a protesta împotriva derivelor autoritare ale acestuia, se înscria într-un demers de protest public. „Incriminarea sa, ținând seama de natura și contextul acțiunii în cauză, ar constitui o ingerință disproporționată în exercițiul libertății de expresie”, constatase înalta instanță. Invocând jurisprudența respectivă, avocatul preveniților a solicitat, în consecință, a se considera și situația clienților săi în același mod.

„Departe de mine să ajung să compar o pleaznă și un tablou furat, dar am constatat în actualitate că există unele derive ale persoanelor care vor să-și exprime nemulțumirea politică”, a mai estimat avocatul general făcând referire la cazul în care un cetățean a aplicat o palmă președintelui Emmanuel Macron, în vizita sa din 8 iunie 2021 de la Drôme. În replică, apărarea a remarcat faptul că, totuși, „Nu suntem pe cale a deschide o cutie a Pandorei” prin respectivul caz și a pledat în sensul că „magistrații Curții de Casație pot autoriza judecătorii să facă un examen al situațiilor în care libertatea de expresie a prevalat. Au fost violențe? E o nevoie imperioasă de a se exprima? În funcție de răspunsuri tribunalele s-ar putea pronunța în consecință. Nu ar fi vorba de o insecuritate juridică; dimpotrivă, s-ar dovedi ceva salutar”, a conchis avocatul apărării. Nu înainte de a mai adăuga: „Aceasta ar fi o nouă șansă pentru dezbaterea democratică și o afirmare deplină a sa”.

4. Dincolo de perspectivele, semnificațiile juridice și impactul lor politic incontestabil procesele politice, cel puțin prin contextul concret, intentate activiștilor pentru apărarea mediului și a climei sunt considerate de unii analiști și oportunități pentru ca justiția să joace un nou rol în evoluția societății și, adăugăm noi, în progresul dreptului. De această dată unul deosebit de important prin miza capitală aflată în joc și care merge dincolo de cadrul societal propriu-zis: supraviețuirea planetei și a civilizației sale aflată în interdependență cu păstrarea echilibrului ecologic planetar și al sistemului climatic actual. Altfel spus, dimensiunea sociologico-practică a problemei. „Să ne imaginăm că planeta ar fi un vapor. Noi, oamenii de știință, ne aflăm de 40 de ani pe malul apei și veghem. Un sunet înăbușă vocea martorului Jean-Pascal Van Ypersele, climatolog și fost vicepreședinte al IPCC. Sala de ședințe a Curții de apel din Paris reține suflul și mărturia sa. El termină, trăgându-și cravata în degradeul temperaturilor virând de la bleu la roșu, spunând: și acestor tineri (preveniții în cauză), eu le spun mulțumesc”. Această scenă relatată de presa franceză dobândește valoare de simbol. Un ziarist remarca faptul că, în realitate, militanții care au distrus portretele președintelui nu se aflau singuri pe banca acuzaților; lor li se alătură în mod necesar, chiar dacă numai ipotetic, șeful statului și guvernul său, și ei pentru lucruri mult mai grave și esențiale. Preveniții și martorii lor – specialiști în materie climatică, personalități publice și asociative, membri ai Convenției cetățenești pentru climă – au mers la bară pentru a explica urgența climatică, impactul actual și viitor al încălzirii planetei, subliniind deficiențele statului și autorităților publice, în general, în respectarea angajamentelor asumate prin Acordul de la Paris privind clima și eșecul în protejarea populației față de efectele schimbărilor climatice. Dacă militanții erau judecați individual, semnificațiile faptelor lor se impuneau a fi văzute global și apreciate din perspectiva disproporției vădite între motivele inculpării și revendicările asumate și afirmate. A nu te supune legilor pentru a denunța pe alții, ori pentru ca ele să fie schimbate și adaptate interesului colectiv, iată un motiv mai puțin obișnuit, dar care se adaugă altor acțiuni non violente situate la marginea legalului pe care promotorii lor le angajează asumându-și riscul de a fi urmăriți judiciar și de a fi supuși sancțiunii la plata unor amenzi substanțiale sau chiar pedepsei închisorii. Dar, tocmai în asta ar consta forța nesupunerii civile: punând sub urmărire activiștii, autoritățile determină instanțele să judece faptele comise în contextul lor și, deci, într-un anumit fel să-l evalueze. Implicând acțiunea publică și interesul general, circumstanța ajunge în centrul dezbaterilor, mai mult decât personajele și faptele lor concrete. Din această perspectivă nuanțată în modul cuvenit, procesele (politice) ale activiștilor de mediu devin oportunități pentru a impulsiona justiția să joace un anumit rol în evoluția societății. Militanții ecologiști ajung în fața judecătorilor care, la rândul lor, se confruntă cu cetățenii care urmăresc un interes superior celui al propriei persoane. Puterea judecătorească trebuie să tranșeze între respectarea legilor în vigoare, care le-ar impune o condamnare a activiștilor, pe de o parte, și recunoașterea juridică a acțiunilor ilegale duse de aceștia, pe baza principiilor precum starea de necesitate ori libertatea de expresie, pe de alta. În practica judiciară de până acum, deciziile justiției au venit una după alta, dar fără să fie identice. Șase achitări în temeiul „libertății de expresie” ori „stării de necesitate” în cele 31 de cauze ale decroșorilor de portrete. Ultima hotărâre notabilă în acest context, la 1 iunie a.c., 21 de militanți care au vopsit simbolurile Roundoup după ce au fost achitați de un tribunal din Foix estimându-se că acțiunea lor „răspunde exigenței de proporționalitate cerută de noțiunea de starea de necesitate”.

5. În mai multe țări occidentale, în frunte cu Franța, se constată că, din ce în ce mai frecvent, instanțele plasează legitimitatea unei acțiuni deasupra ilegalității sale. Atunci când o acțiune de nesupunere civilă devine legitimă în ochii justiției, se dereglează cursul normalității și se deschide calea unui nou imaginar. În consecință, activiștii devin cetățenii care își exercită rolul luminat în cetate, de paznici ai democrației în fața inacțiunii conducătorilor politici și economici în rezolvarea crizelor socială și climatică actuale ori a complicității lor în agravarea situației generale. A bulversa conștiințele ajunge a fi scopul cetățenilor, însoțiți și sprijiniți adesea de asociații de experți, care recurg la calea legală a acțiunii în justiție pentru a intenta procese statelor sau multinaționalelor, responsabile, în principal, de injustițiile climatice și sociale. Așa, de exemplu, rămânând în mediul juridico-acțional francez, acțiunile îndreptate contra statului ce formează obiectul dosarelor „Cauza secolului” și „Grande-Synthe” au plasat problema obligației autorităților publice în materia luptei împotriva schimbării climatice în centrul dezbaterilor tribunalului. Deciziile istorice date până acum, și care a putea merge și mai departe, sunt elocvente în acest sens. Pentru prima dată în Franța justiția a recunoscut, printre altele, ilegalitatea inacțiunii climatice a statului, statuând că nerespectarea de către autorități a bugetelor de carbon pentru perioada 2015–2018 constituie o deficiență ilicită. Consiliul de Stat a obligat chiar statul să demonstreze, în mod egal, credibilitatea traiectoriei de reducere a emisiilor de GES anunțată oficial și dacă mijloacele pe care le-a stabilit în acest sens sunt pe măsura angajamentelor asumate.

În orice caz, se impune a preciza că nesupunerea civilă nu înseamnă neapărat a refuza legea, așa cum s-a demonstrat și în procesele de față. Într-unul din ele, după ce ascultase motivele preveniților expuse în fața curții de apel, procurorul Republicii a pus întrebarea: dar ce-i cereți, concret, Președintelui Republicii? „Să-și respecte propriile legi”, i-a răspuns unul dintre activiști.

Într-adevăr, ecuația legitimitate-legalitate se cuvine nuanțată cu reprezentarea clară a riscului derivei spre noi forme de totalitarism, inadmisibile indiferent de urgența și gravitatea aspectelor clamate.

6. Protestul „portretelor prezidențiale” se adaugă seriei de atacuri și intruziuni ale militanților ecologiști împotriva centralelor nucleare franceze din 2017 și 2020, aduși și ei în fața justiției, ocazie cu care s-au ridicat probleme de drept asemănătoare, în frunte cu raportul dintre legalitate și legitimitate. După cazurile siturilor nucleare din Cruas și Cattenom, la 29 iunie 2021 s-a dezbătut cel al intruziunii activiștilor din 21 februarie 2020 în incinta celui de la Tricastin, în care 34 de preveniți (12 femei și 22 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 70 de ani, proveniți din mai toate mediile sociale și geografice din întreaga Franță), faptă pentru care, potrivit unei legi din 2015, aparținea domeniului penal. În concret, grupul respectiv a „demarat simbolic demontarea centralei” al cărei termen de funcționare de 40 de ani, „pentru care fusese concepută și testată”, expirase, chiar dacă autoritățile îl prelungiseră cu încă 10 ani, întrucât Autoritatea Națională de Siguranță Nucleară solicitase măsuri suplimentare. Și în aceste cazuri, urmărirea penală a „lansatorilor de alertă” era considerată „scandaloasă”, susținându-se că nesupunerea civilă este un mijloc de acțiune legitimă pentru a suscita o dezbatere responsabilă asupra nuclearului.

Dezbaterile în fața tribunalului au relevat percepții interesante asupra acestei dileme mai ales din partea martorilor audiați în apărare. Astfel, filosoful Dominique Bourg declara că „Nesupunerea civilă nu este o violare a legii, ci o contestare a stării sale momentane, în acest cadru particular pentru a incita să o facă să evolueze”, adăugând că „Dacă ar fi avut loc nespunere civică la Fukushima, nu s-ar fi produs respectiva catastrofă în 2011”. La rândul său, Titouan, compozitor, afirma că a participat la „această acțiune simbolică și parodică” întrucât „toate celelalte acțiuni posibile erau epuizate”. Alți implicați în proces au susținut că „ED pune viețile tuturor în pericol, închizând ochii la riscuri ireversibile”, că „după 25 de ani de manifestări suntem dezolați să constatăm că a trebuit să ajungem în fața unui tribunal spre a fi înțeleși” și au ridicat întrebări de genul: nu avem dreptul să ne fie teamă? Să ne îndoim de capacitatea autorităților de a ne proteja? Avocatul centralei nucleare, pledând pe primatul legalității, preciza că singura discuție care putea avea loc în fața evidențelor juridico-faptice purta asupra „realității delictului de intruziune” de care se făceau vinovați și erau acuzați militanții ecologiști. În privința părții responsabile civilmente Greenpeace „coordonatoare și organizatoare a acțiunii” se solicitau daune morale în sumă de 500.000 euro, așa încât să o determine să pună capăt acțiunilor repetate de acest gen. Dimpotrivă, avocatul preveniților solicita achitarea și respingerea cererii de despăgubire, care avea intenția de a reduce la tăcere organizația, care ridica probleme în apărare ce interesau întreaga societate. În justificarea solicitării se mai arăta că prin continuarea activității centralei în condițiile date s-ar fi produs o amenințare iminentă prin prelungirea, dincolo de rezonabil, a funcționării și fără autorizarea expresă a ASN; totodată, s-a făcut apel la libertatea de expresie și la caracterizarea de „demers de proteste politice fondat pe elemente factuale” care impune achitarea. În fine, procurorul, admițând că „siturile nucleare reprezintă un pericol, dar unul care e supravegheat, a recomandat condamnarea la simple amenzi pentru militanții fără cazier judiciar și de zile-amendă pentru cei aflați în situația de reiterare a faptelor. Termen de pronunțare: 7 septembrie 2021.

6.1. Precedentul judiciar, impus prin repetarea soluțiilor și forța argumentelor de drept și cuprinzând, deopotrivă, atitudinea acuzării (parchetului) și jurisprudența instanțelor, oferă deja perspective juridice cristalizate și relevante. Astfel, în atari cauze, reprezentanții Ministerului Public solicită în mod constant, în condițiile legii penale franceze, o sancționare atenuată, cu pedepse spre și sub minimum, grație impulsului circumstanțelor generale ale problematicii ecologice și personale ale  „avertizărilor” ecologiste, respectiv amenda cu suspendarea executării și numai în caz de recidivă cu executare. Referitor al evoluțiile jurisprudențiale, semnificativă rămâne, cu titlu de exemplu, situația deja încheiată „în mod definitiv” în cauza privind intruziunea unui grup de militanți în centrala nucleară Cattenom (Moselle) săvârșită la 12 octombrie 2017. Dacă în primă instanță tribunalul corecțional din Thionville, printr-o atitudine mai „legalistă” în februarie 2018, a stabilit și pedepse cu 2 luni închisoare pentru 2 preveniți recidiviști și 5 luni închisoare cu suspendare pentru alți 6, Curtea de apel din Metz le-a „comutat”, în 2020, la zile-amendă (în cuantum variind între 720 și 1980 euro). Recursul în casație declarat de preveniți avea să fie respins la 15 iunie 2021 de instanța judiciară supremă, spre dezolarea avocatului apărării care a deplâns ratarea astfel a „unei întâlniri istorice a dreptului cu ecologia” și a denunțat inadecvarea dreptului pozitiv de a înțelege situația de risc important tehnologic și de mediu. Așadar, neacceptând existența „stări de necesitate” invocată de recurenți ca motiv de achitare, Curtea de Casație a validat „raționamentul curții de apel care a considerat că pericolul nu era nici actual și nici iminent, ci expresia unei temeri față de un risc potențial, chiar ipotetic”. De asemenea, instanța supremă a mai reținut că „delictul de intruziune, care viza denunțarea unei situații, nu era, prin el însuși, de natură a remedia pericolul reclamat. A rezultat că nu erau întrunite condițiile legale ale stării de necesitate ce permite înlăturarea răspunderii penale a persoanelor care au comis fapte reprimate penal.” Și se concluziona: „În consecință, condamnarea membrilor asociației la pedepse de zile-amendă, a Greenpeace la 25.000 euro amendă, precum și la indemnizarea civilă a prejudiciilor suportate de societatea EDF este definitivă.” Astfel, printr-o aprecierea judicioasă a faptelor și consecințelor concrete ale acestora și fără a ignora rezonanța problemelor puse în discuție într-un plan mai larg, jurisprudența cristalizată înfăptuiește un echilibru între legalitate și legitimitate, în spiritul exigențelor statului de drept.

7. Asemenea atitudini și practici judiciare pot fi considerate, într-un plan mai larg și anumit fel, drept rezonanțe sau cel puțin corespondențe mai mult sau mai puțin întâmplătoare ale mișcării „nesupunerii (civile) fertile” și „ecologiei ofensive”. Având surse de inspirație de genul acțiunii și filosofiei lui Jonathan Attias (autorul, retras în pădure cu familia, spre un trai conform cu natura, printre altele al lucrării manifest-ghid Désobéissance Fertile: Pour une écologie offensive, éditions Payot, Paris, 2021) ca mișcare, „nesupunerea fertilă” își declară voința absolută de a prezerva ființele vii și a regenera ecosistemele atunci când acestea din urmă au fost degradate, prin toate mijloacele, având ca temelie filosofică trei piloni: a se integra în natură spre mărirea teritoriului, a nu aștepta schimbarea legilor spre a acționa, a putea fi în afara legii pentru natură. Dacă dorim să activăm pentru o lume mai bună, consideră adepții noii perspective, și să apărăm natura sacrificată prin legi imorale trebuie ca în mod necesar să ne schimbăm practicile și să ne sustragem presiunilor și codurilor admise/impuse în societate. Numai prin proclamarea unei atari nesupuneri putem spera a face să evolueze legile și practicile sociale. Prin urmare, legile apar în multe privințe ca „ecocide”, nefăcând altceva decât să încadreze distrugerile mediului și de aceea a venit timpul să se acționeze împotriva lor. Soluția depășirii impasului ar consta în practica și filosofia ecologiei ofensive, una care, analizând eșecurile mișcării ecologiste trecute, propune a se acționa în așa fel încât omul să coabiteze durabil cu celelalte specii vii și să formeze împreună un ansamblu armonios. Calea juridică a acestui demers ar consta în recunoașterea și acordarea de drepturi restului viului (animale, plante, sol) precum cele de care dispune umanitatea după 1948, prin Declarația universală a drepturilor omuluiși celelalte documente în materie adoptate ulterior. În fiecare epocă necesitatea și provocările sunt altele și a venit timpul să conferim drepturi și „celei care ne adăpostește dintotdeauna: Terra.” Punctul de plecare a unei asemenea reglementări revoluționare, dar absolut necesare și care ar marca progresul așteptat la nivelul dreptului pozitiv l-ar reprezenta Declarația universală a drepturilor Mamei Terra, adoptată în 2010 de conferința mondială a popoarelor contra schimbărilor climatice. Un demers ce ar urmări crearea pentru viu de drepturi veritabile și profunde, universale, dar și de obligații corelative în primul rând pentru omenire. Recunoașterea și garantarea lor ar favoriza împiedicarea distrugerilor viitoare ale ecosistemelor și ar permite mai ales a judeca pe cei care riscă distrugerea patrimoniului nostru comun „nu numai ca responsabili de delicte, așa cum este cazul în prezent în marea majoritate a democrațiilor occidentale, ci ca răspunzători de o crimă ecocidară, care să inducă aplicarea de sancțiuni pe măsură”.

8. În fața urgenței climatice, proclamată oficial și confirmată prin tot mai multe evaluări și date științifice, înmulțirea manifestărilor de protest nonviolente, dar în unele privințe ilegale, care denunță inacțiunea ori insuficiența/inadecvarea demersurilor statului, contrar poziționării politice și reglementării juridice, se naște și se afirmă o nouă confruntare majoră între legalitate și legitimitate. Dilema provocată în atari termeni adusă în pretoriul justiţiei pentru o dezlegare definitivă chiar din partea instanței judiciare franceze supreme, Curtea de Casație,generează implicații deosebite și care pot marca, la fel, evoluția „moravurilor” sociale și dezvoltarea (științei) dreptului. Desigur, din perspectivă imediată și concretă, având în vedere specificul recursului în casație și datele speței, nu e greu de bănuit că sub imperiul formalismului, dar și fără a putea ignora gravitatea problemei de mediu, se va opta pentru o soluție solomonică. Una în care, fără a se putea trece peste exigențele dreptului pozitiv, să se sublinieze actualitatea sfidării climatice, lăsând deschisă calea reconsiderării juridice a moravurilor și impunerii viitoare a justului în devenire. Sublinierea adevărului științifico-civic transformă în simbolic, deopotrivă, aplicarea legii în vigoare, stabilirea sancțiunii consacrate de ea și considerarea atitudinilor aferente urgenței climatice.

În concluzie, se amână pronunțarea, dată de jurisdicție până în septembrie, pentru „justiția climatică” în așteptarea evoluției percepțiilor sociale și schimbării normativității pertinente, în consens cu noile valori și imperative ale existenței umane.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române