Sub semnul curcubeului, sub semnul mândriei

”Există o tragedie care a început la începutul vremurilor și care încă nu a ajuns la sfârșit. O tragedie misterioasă și înspăimântătoare, ai cărei spectatori sunt puțini, chiar și printre creștini.
Are numai trei mari teatre: Empireul, Pământul și Hăul. Are numai trei protagoniști: Dumnezeu, Satana, Omul. Are, ca toate tragediile, cinci acte.
Actul Întâi: Satana se răzvrătește împotriva Creatorului.
Actul al Doilea: Satana este învins și azvârlit în Hău.
Actul al Treilea: Satana, pentru a se răzbuna, îl seduce pe Om și devine stăpânul său.
Actul al Patrulea: Omul-Dumnezeu, întrupându-se, îl învinge pe Satana și le oferă oamenilor armele necesare pentru a-l învinge la rândul lor.
Actul al Cincilea: La sfârșitul vremurilor, Satana încearcă să-și ia revanșa cu ajutorul Anticristului.
Suntem încă la Actul al Patrulea, poate la ultimele scene. Când va începe cel de-al Cincilea? Deja i se văd semnele. Și cum se va sfârși acest ultim act? Cu o catastrofă sau cu un catharsis?”

Giovanni Papini, Diavolul

În vechiul Testament, curcubeul este simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe, al împăcării lui Dumnezeu cu omul după Potop. Simbolizează dragostea lui Dumnezeu față de omul păcătos.

De prin anii ’70, steagul curcubeu a devenit simbolul mișcării LGB, o mișcare în continuă expansiune (TQI+). Reprezintă diversitatea sexuală și a identității de gen.

Această diversitate a ajuns azi o valoare europeană, după care se examinează cât de drept stă un stat în UE, altfel spus, cât de drept e un stat membru. Chiar dacă art. 2 TUE prevede că statele membre nu împărtășesc doar interesele economice ci și valorile pe care se bazează cooperarea dintre el  – „respectul demnității umane, libertății, democrației, egalității, stăpânirii drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților” – este puțin probabil ca părinții fondatori ai Comunității (Economice) Europene, creștini devotați, să fi avut în minte această valoare într-o vreme în care sexul și sexualitatea erau subiecte tabu. Azi știm cu certitudine că este o valoare importantă avută în vedere de liderii actuali ai Uniunii Europene. Am putut observa asta cu toții în războiul recent al declarațiilor, deocamdată, dintre o parte din liderii UE și prim-ministrul Ungariei provocat de legea anti-LGBT adoptată recent de Parlamentul maghiar. În apărarea Ungariei au sărit Polonia și Cehia, țări din grupul de la Vișegrad, dar și Slovenia și Croația.

La 15 iunie, Parlamentul maghiar a adoptat o lege privind întărirea luptei împotriva infractorilor pedofili și anumite măsuri de protecție a copilului. Una dintre măsuri interzice supunerea minorilor cu vârsta sub 18 ani la conținut sau reprezentări pornografice ori care promovează deviația identității sexului și a genului, schimbarea sexului sau homosexualitatea. Această interdicție se aplică în întreaga mass-media, publicității comerciale, precum și programelor educaționale publice. Se referă în special la cursuri de educație sexuală care pot fi oferite doar de organisme aprobate de autoritățile publice, care trebuie să respecte identitatea constituțională maghiară. Adoptarea legii a urmat revizuirii Constituției maghiare din decembrie 2020, care a modificat un text în maniera următoare: „Ungaria protejează instituția căsătoriei ca o conviețuire între un bărbat și o femeie” și  „Baza relației de familie este căsătoria și relația părinte-copil. Mama este femeie, tatăl este bărbat.”

Una dintre declarații a fost făcută de Ursula von der Leyen care a calificat legea maghiară drept „o rușine” și a spus că „este împotriva tuturor valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.” Cu alte cuvinte, în opinia președintei Comisiei Europene, păstrarea sau, mai bine zis, apărarea tradiției creștine este ”o rușine” dacă nu lasă loc unei ideologii anticreștine. Una dintre cele mai grave declarații care ar trebui să dea de gândit a fost cea a premierului Olandei, Mark Rutte: „Opriți asta; trebuie să retrageți legea și, dacă nu vă place și spuneți cu adevărat că valorile europene nu sunt valorile voastre, atunci trebuie să vă gândiți dacă să rămâneți în Uniunea Europeană.” Același lider profund european a continuat: „În acest punct, intenția mea este să pun Ungaria în genunchi.”

Și uite așa am asistat la scena în care „cancel culture” a lovit din plin Uniunea Europeană, pardon, Ungaria!

Da, anularea identității sexuale, a sexului biologic, a diferențelor sexuale, a familiei tradiționale, a valorilor creștine fac parte din mișcarea ”cancel culture”.  Se pare că toate acestea sunt azi profund anti-europene. Atunci când vorbesc de valori creștine nu înseamnă că discuția pe această temă sensibilă se poartă în termenii de „păcat”, „judecată”, „pedeapsă”. Lista „păcatelor” e lungă și pe ea se află și crima, furtul, înșelăciunea, minciuna, răutatea, bârfa, ura, prejudecata și judecata, mândria, trufia, adulterul. Judecata și verdictul pentru păcate aparțin dreptului Judecător, a cărui minte nu poate fi pătrunsă de mine. Demnitatea, sacralitatea vieții, familia întemeiată pe căsătoria dintre o femeie și un bărbat, libertatea religioasă, libertatea de gândire, de conștiință, de exprimare, toleranța, educația sunt câteva valori creștine care fac parte din moștenirea creștină a Europei.

Ceea ce i se cere Ungariei pare să sune cam așa: „te lepezi de Hristos?”. De aceea ar trebui să ne atragă atenția în mod special acest caz.

Dar ce se întâmplă atunci când valorile creștine și naționale ale Ungariei contravin valorilor Uniunii Europene?

1. Se aplică o sancțiune politică europeană?

Teoretic se poate activa mecanismul prevăzut în art. 7 din TUE de constatare a încălcării grave și persistente a valorilor UE prevăzute în articolul 2. Practic, aceasta este imposibil să se întâmple din cauza cerinței unanimității în Consiliul European, având în vedere că deja 4 state membre și-au exprimat poziția de susținere a Ungariei iar Franța a adoptat o poziție prudentă.

O sancțiune politică, precum suspendarea dreptului de vot al reprezentanților guvernului maghiar în cadrul instituțiilor europene, este cu atât mai exclusă dacă ar presupune constatarea în amonte a unei încălcări dovedite (articolul 7 §2 TUE) de către votul Consiliului European în unanimitate.

Imposibilitatea practică a aplicării art. 7 a determinat adoptarea Regulamentului UE 2020/2092 din 16 decembrie 2020, care permite instituțiilor europene să condiționeze plata anumitor ajutoare europene de respectarea de către statele membre a principiilor statului de drept. Decizia de a suspenda plata ajutorului ar putea fi deci luată prin votul Consiliului cu majoritate calificată (55% dintre membri reprezentând cel puțin 65% din populația Uniunii Europene). Totuși, cu această cerință, sancțiunea prevăzută în Regulament nu este o alternativă plauzibilă. Un alt obstacol în calea aplicării sancțiunii prevăzute în Regulament îl constituie litigiul aflat pe rolul CJUE declanșat de Ungaria și Polonia astfel încât Comisia trebuie să aștepte ca instanța de la Luxemburg să se pronunțe cu privire la acțiunea în anulare formulată în martie 2020 împotriva Regulamentului.

2. Se aplică o sancțiune judiciară?

Da, s-ar putea aplica dacă Ungaria va fi chemată în fața CJUE de către Comisie pentru încălcarea obligațiilor asumate prin aderare: încălcarea principiului nediscriminării pe bază de orientare sexuală, identitate sexuală și gen, care este garantat în articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Însă statele membre răspund numai pentru actele care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene și, prin urmare, în măsura în care execută acest drept. Uniunea Europeană nu a adoptat încă o directivă sau un regulament specific pentru combaterea discriminării bazate pe aceste motive în afara cadrului muncii și al protecției sociale. Așadar, acesta poate fi un impediment serios în aplicarea unei sancțiuni judiciare pentru acest motiv. Alte încălcări care ar putea fi imputate Ungariei ar putea viza: respectarea vieții private (articolul 7), libertatea de exprimare (articolul 11), libertatea de întrunire și asociere (articolul 12), libertatea artelor și științelor (articolul 13), libertatea de întreprindere (articolul 16).

3. O condamnare la CEDO?

Este posibilă, având în vedere hotărârea CEDO pronunțată în cauza Bayev și alții împotriva Rusiei[1]. În această speță, în discuție era existența unor legi care interziceau în Rusia promovarea homosexualității sau a relațiilor sexuale netradiționale în rândul minorilor. Reclamanții au considerat o astfel de interdicție ca fiind intrinsec incompatibilă cu Convenția, susținând  că aceste legi nu doar că îi împiedică să militeze pentru drepturile LGBT, dar îi obligă să fie atenți în activitățile lor zilnice la prezența minorilor pentru a-și ascunde orientarea sexuală. Curtea a respins pe rând toate justificările invocate de Rusia: protecția moralei publice, a sănătății și a minorilor. Curtea a reținut că ”nu are dovezi științifice sau date sociologice care să sugereze că simpla menționare a homosexualității sau o dezbatere publică deschisă cu privire la statutul social al minorităților sexuale ar dăuna copiilor sau «adulților vulnerabili». Dimpotrivă, societatea nu poate lua o poziție decât cu privire la chestiuni la fel de complexe ca cea ridicată în acest caz prin dezbateri corecte și publice. O astfel de dezbatere, bazată pe cercetarea universitară, ar fi benefică pentru coeziunea socială, întrucât ar permite exprimarea tuturor punctelor de vedere, inclusiv a celor ale celor implicați în primul rând. De asemenea, ar clarifica unele concepții greșite obișnuite, cum ar fi aceea despre faptul că heterosexualitatea și homosexualitatea pot apărea din educație sau incitare și dacă cineva poate alege în mod voluntar să fie sau să nu fie homosexual. Aceasta este tipul de dezbatere pe care reclamantul a încercat să o organizeze. Aceasta nu poate fi înlocuită cu o opinie neinformată, ci presupusă populară, exprimată fără o reflecție prealabilă de către liderii politici. În aceste condiții, Curtea poate concluziona doar că interdicțiile de organizare a demonstrațiilor în cauză nu s-au bazat pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante.”

”În măsura în care Guvernul pretinde un risc de exploatare și corupție a minorilor prin menționarea vulnerabilității acestora, Curtea reține criticile formulate de reclamanți, care susțin că protecția împotriva acestor riscuri nu ar trebui să se limiteze la relațiile de același sex; ca o chestiune de principiu, această obligație pozitivă ar trebui să fie la fel de relevantă pentru relațiile dintre persoanele de sex opus.”

”În ceea ce privește pretinsa intruziune a reclamanților în sfera politicii educaționale și a alegerilor părintești în materie de educație sexuală, Curtea a observat că, organizându-și demonstrațiile, reclamanții nu au încercat să interacționeze cu ei. Nimic din ceea ce era pe bannere nu putea fi interpretat ca o propunere de a face un curs pe probleme de gen. În consecință, acest caz nu are legătură directă cu funcțiile asumate de stat în domeniul educației și al predării școlare (a se vedea Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen, citate mai sus, § 54, Jiménez Alonso și Jiménez Merino împotriva Spaniei (dec.), Nr.51188 / 99, CEDO 2000-VI și Mansur Yalçın și alții împotriva Turciei, nr.21163 / 11, § 75, 16 septembrie 2014).”

”Chiar dacă presupunem că obligația autorităților de a respecta convingerile religioase sau filosofice ale părinților ar putea fi interpretată ca implicând faptul că acestea trebuie să adopte măsuri care depășesc dezvoltarea programelor școlare, ar fi nerealist să ne așteptăm ca credințele religioase sau convingerile filosofice ale părinților să fie considerate sistematic o prioritate indiferent de situație, în special în afara școlii. Curtea reamintește în acest context că Convenția nu garantează dreptul unei persoane de a nu se confrunta cu opinii contrare propriilor convingeri.”

”În chestiuni atât de sensibile precum dezbaterea publică privind educația sexuală, în care este necesar să se cântărească opiniile părinților, politica educațională, precum și dreptul terților la libertatea de exprimare, autoritățile se văd obligate să recurgă la criteriile obiectivității, pluralismului, acurateții științifice și, în cele din urmă, al utilității unui anumit tip de informații pentru publicul tânăr. Este important de menționat că mesajele trimise de reclamanți nu erau nici inexacte, nici explicite din punct de vedere sexual, nici agresive. Nici reclamanții nu au încercat să susțină un comportament sexual. Nimic din acțiunile solicitanților nu a diminuat dreptul părinților de a-și educa și sfătui copiii, de a exercita cu privire la copiii lor funcțiile naturale ale părinților ca educatori sau de a-și îndruma copiii  în conformitate cu propriile convingeri religioase sau filozofice” (a se vedea, pentru considerații similare, Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen, citate mai sus, § 54). În măsura în care minorii care au asistat la campania reclamanților au fost expuși ideilor de diversitate, egalitate și toleranță, adoptarea acestor puncte de vedere nu ar putea conduce decât la coeziunea socială. Curtea recunoaște că protecția copiilor împotriva homofobiei dă expresie practică Recomandării Rec (2010) 5 a Comitetului Miniștrilor care încurajează „protejarea dreptului copiilor și tinerilor la educație într-un mediu sigur, fără violență, agresiune, excluziune socială sau alte forme de tratament discriminatoriu și degradant legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen” (a se vedea punctul 31 din Recomandare) precum și „furnizarea de informații obiective cu privire la orientarea sexuală și identitatea de gen, de exemplu în programele școlare și materialele educaționale” (a se vedea punctul 32 din recomandare).

În opinia dizidentă a judecătorului Dedov, ”libertatea de exprimare intră în conflict cu viața privată a copiilor și cu dreptul părinților lor de a-și educa copiii în conformitate cu convingerile lor religioase și filosofice. Statul a luat măsuri pentru a proteja aceste drepturi împotriva unei astfel de ingerințe și distrugeri. În cazul de față, scopul demonstrației este creșterea gradului de conștientizare a sexului netradițional, făcând astfel copiii mai vulnerabili la abuzurile sexuale. O astfel de abordare periculoasă creează zone gri în zone sensibile ale drepturilor fundamentale în care Convenția devine ineficientă.

Acest element al vieții private nu a fost luat în serios în considerare de către Curte. Curtea nu a făcut uz de Convenția privind drepturile copilului (CRC), care joacă totuși un rol special în înțelegerea importanței vulnerabilității copilului. CRC prevede că, din cauza imaturității sale fizice și mentale, copilul are nevoie de protecții și îngrijiri speciale. CRC obligă statele să respecte dreptul copilului de a-și păstra identitatea fără interferențe ilegale. Statele ar trebui să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale și educaționale adecvate pentru a proteja copilul de toate formele de violență fizică sau mentală, inclusiv abuzurile sexuale. Statele ar trebui să ia măsuri pentru a preveni inducerea sau constrângerea unui copil să se angajeze în orice activitate sexuală ilegală (articolele 8, 9 și 34).

Imaturitatea mentală este un element decisiv al vulnerabilității. Este bine cunoscut faptul că copiii sunt vulnerabili și creduli din cauza lipsei de experiență și a incapacității de a judeca. Copiii pot deveni ușor interesați de orice informații sau idei, în special de relațiile homosexuale, fără a le înțelege natura. Ideea că relațiile sexuale între persoane de același sex sunt normale creează într-adevăr o situație în care sunt gata să se angajeze în astfel de relații, doar datorită curiozității care este o parte integrantă a minții unui copil. Așa funcționează diseminarea ideilor față de copii. Curtea a susținut deja protecția copiilor împotriva oricărei informații dăunătoare (chiar și atunci când nu este legată de relații sexuale, în special în cazul Sigma Radio și Televiziune).

Chiar dacă nu creează în mod direct o situație de violență – dacă se bazează pe un „consimțământ reciproc” – relațiile sexuale cu minorii sunt interzise în multe țări, deoarece capacitatea lor juridică (și, prin urmare, înțelegerea adecvată a informațiilor) este limitată din cauza vârstei și lipsa experienței de viață. Reglementare poate fi diferită în funcție de vârsta minorului și de tradițiile și mediul local, dar în această sferă a politicii penale statul ar trebui să se bucure de o largă marjă de apreciere.

Guvernul a subliniat că o imagine pozitivă a homosexualității ar fi în detrimentul dezvoltării lor și îi va face vulnerabili la abuzurile sexuale. Cu toate acestea, Curtea a confirmat obiecția reclamanților cu privire la faptul că protecția împotriva unor astfel de riscuri nu ar trebui să se limiteze la relațiile de același sex; aceleași obligații pozitive ar trebui să fie la fel de relevante în ceea ce privește relațiile de sex opus. Curtea a susținut opinia reclamanților conform căreia răspunderea penală pentru abuzuri sexuale, indiferent de orientarea sexuală, este suficientă și a constatat că ar fi o manifestare a prejudecății să presupunem că minorii ar fi mai vulnerabili la abuzuri în contextul relațiilor homosexuale (a se vedea punctul 79 din hotărâre).

Reacția de mai sus a Curții se referă mai mult la contextul discriminării și nu ia în considerare faptul că orice informație despre relațiile sexuale transmise de străini copiilor ar putea dăuna integrității acestora. Ar trebui să menționez că demonstrarea publică a copiilor (chiar și între 16 și 18 ani) a relațiilor sexuale între bărbați și femei este, de asemenea, interzisă de aceeași lege (Legea federală „Protecția copiilor împotriva informațiilor nocive pentru sănătatea și Dezvoltare”). În special, secțiunea 10 (5) din lege interzice orice imagini care incită la un interes pentru relațiile sexuale, indiferent de natura lor. Cred că această dispoziție ar trebui luată în considerare.

Aș fi de acord cu reclamanții că aceasta este doar o diseminare neutră a informațiilor dacă problema pedofiliei ar fi rezolvată complet. Conform statisticilor, în fiecare an până la 50.000 de copii din Rusia sunt supuși abuzurilor sexuale (în SUA, potrivit lui David Finkelhor, există aproximativ 150.000 de astfel de cazuri, prin urmare statisticile din Rusia par a fi credibile). Toți au fost considerați victime și toți au jucat un rol pasiv în relațiile sexuale. Doar jumătate din astfel de cazuri constituie violență domestică. Până la treizeci la sută dintre copiii supuși abuzurilor sexuale sunt băieți, iar șaptezeci la sută sunt fete. Dacă observăm că toți infractorii sunt bărbați, atunci violența între persoane de același sex constituie o parte semnificativă a acestor cazuri, astfel încât merită să fie luată în considerare făcând o referire specială la relațiile homosexuale în lege.

David Finkelhor arată că abuzul sexual asupra copiilor necesită două elemente: activitatea sexuală și condițiile abuzive (constrângere sau o diferență mare de vârstă între participanți, indicând o lipsă de consensualitate). Activitatea sexuală are un sens larg. Include activitate destinată stimulării sexuale. Abuzul sexual poate avea forme diferite și nu există o definiție uniformă. Acest fenomen poate include un impact abuziv asupra dezvoltării sexuale a copilului sau a maltratării emoționale. În orice caz, o diseminare neautorizată a informațiilor care urmăresc să atragă interesul unui copil în relațiile sexuale poate distruge percepțiile proprii ale copilului asupra vieții private și de familie. Riscurile devin mai mari în funcție de problemele familiale și economice nesatisfăcătoare, în special acolo unde există o lipsă de supraveghere sau atenție a copiilor de către părinți. Copiii nevoiași și lipsiți de emoție sunt vulnerabili la trucurile agresorilor, care în mod obișnuit îi prind pe copii oferind afecțiune, atenție și prietenie.

Cele de mai sus ar putea fi folosite prin intermediul datelor sociologice, așa cum a solicitat Curtea în cazul anterior al lui Alekseyev (citat mai sus) cu privire la parade homosexuale. Trebuie remarcat faptul că în cazul Alekseyev Curtea nu a examinat situația în care opiniile au fost exprimate în fața unei școli sau a unei biblioteci pentru copii, ca în cazul de față.

Din nou, legea se limitează la promovarea oricărei relații sexuale față de copii. Solicitanții din primul și al doilea caz au ținut demonstrațiile în vecinătatea unor facilități special destinate copiilor. În cel de-al treilea caz, demonstrația a avut loc în apropierea clădirii Administrației orașului și ar trebui clarificat dacă autoritățile au aplicat corect legea. Curtea Constituțională rusă a exprimat aceeași poziție și le-a acordat reclamanților dreptul de a redeschide procedurile administrative pentru toate cele trei episoade pentru a clarifica dacă demonstrațiile au vizat copii. Cu toate acestea, Curtea nu a luat în considerare acest lucru, spunând pur și simplu că Curtea Constituțională rusă a respins cererea. Acest lucru ridică, de asemenea, problema epuizării căilor de atac eficiente, pe care Curtea ar fi trebuit să o examineze din oficiu, cel puțin în legătură cu al treilea episod.

Cu toate acestea, poziția Curții ar putea fi înțeleasă ca spunând că astfel de demonstrații, chiar dacă au loc în vecinătatea școlilor, sunt relevante și chiar utile într-o societate democratică. Nu sunt sigur că părinții ar fi de acord cu o abordare liberală atât de amplă!”

Prin urmare, Ungaria ar putea fi condamnată de CEDO pentru încălcarea art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Pe lângă hotărârea evocată mai sus, împotriva Ungariei ar putea fi evocate și hotărârile pronunțate în cauza Beizaras și Levickas împotriva Lituaniei[2], prin care Curtea a condamnat Lituania a pentru încălcarea art. 14 și 8 din Convenție și în cauza Asociația ACCEPT și alții împotriva României[3], prin care România a fost condamnată pentru încălcarea art. 14 și 11 din Convenție.

Care va fi deznodământul? Vom afla cu toții în perioada următoare. Și ar trebui să ne intereseze. Pentru că anularea trecutului, anularea tradiției, anularea creștinismului constituie un atac la identitate, îl dezrădăcinează pe om și lasă loc dezordinii la nivel colectiv și individual.

**

Săptămâna trecută, Washington Post a publicat un articol care celebra și încuraja expunerea copiilor la ”kink culture”, cum ar fi spectacole explicite ale paradelor Pride. „Yes, iink belongs at Pride. And I want my kids to see it”, se arată în titlul articolului de marți semnat de Lauren Rowello[4].

Rowello, o persoană „gendervague” care este căsătorită cu o femeie transgender, a descris cum cuplul a participat la o paradă Pride în care copiii lor au fost confuzi atunci când au văzut „câteva zeci de perverși care dansau pe stradă, râzând împreună în timp ce își răsuceau biciul și bastoanele, câți companioni fiind ținuți în lesă.” „Bărbatul s-a oprit pentru a fi lovit jucăuș de un partener cu bici”, a scris Rowello. „Ce fac? m-a întrebat copilul curios.” Deși copiii „erau prea mici pentru a înțelege nuanța situației”, Rowello le-a spus că „acești erau sunt membri ai comunității noastre care sărbătoreau cine sunt și ce le place să facă.” „Copiii care asistă la cultura Kink sunt liniștiți că experiențele alternative de sexualitate și expresie sunt valabile – indiferent de cine devin pe măsură ce se maturizează, ajutându-i să recunoască faptul că experiențele lor personale nu sunt rele sau greșite și că nu sunt singuri în experiențe”, a scris Rowello. „Vizibilitatea Kink este un memento că orice persoană poate și ar trebui să exploreze fără rușine ceea ce aduce bucurie și emoție”, a adăugat scriitorul. „Nu vorbim suficient cu copiii noștri despre urmărirea sexului pentru a ne îndeplini nevoile carnale care ne încântă și ne captivează în acest moment” a continuat acesta. „Împărtășirea limbii culturii kink cu cei tineri le oferă informații valoroase despre practicile sexuale în condiții de siguranță – cum ar fi importanța stabilirii unor limite, cuvinte și semnale sigure, afirmarea importanței planificării și cercetării și necesitatea de a căuta și a da consimțământul entuziast”, a scris Rowello.

***

Prometeul modern care urăște creația Creatorului, se răzvrătește împotriva naturalului, răstoarnă ordinea perfectă a creației și uzurpă puterea Creatorului, acesta șade azi în cele mai înalte locuri, mândru că poate mutila, dezasambla, distruge, desființa ființa umană și că poate crea monștri, pardon!, oameni noi.


[1] CEDO, 13.06.2017, decizia finală la data data de 30.11.2017, în cauzele nr 67667/0944092/12 și 56717/12, disponibilă aici: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-174422.
[2] CEDO, 14 ianuarie 2020, decizia finală la data de 14 mai 2020, în cauza nr. no. 41288/15), disponibilă aici: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-200344.
[3] CEDO, 1 iunie 2021, în cauza nr. no. 19237/16, disponibilă aici: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22tabview%22:[%22document%22],%22itemid%22:[%22001-210362%22]}.
[4] https://www.washingtonpost.com/outlook/2021/06/29/pride-month-kink-consent/.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara