Cadrul înfăptuirii justiției. Funcționarea ICCJ și a secțiilor sale poate fi un exemplu pozitiv pentru celelalte instanțe judecătorești?!

ESSENTIALS-Marin-Voicu1. Cadrul înfăptuirii justiției la ICCJ

1.1. De aproape 25 de ani instanța supremă își are sediul într-o clădire total inadecvată, care împiedică, în mod brutal și nesănătos, buna ei funcționare, fiind un cadru insalubru, „bun conducător” de boli profesionale pentru judecători, magistrați asistenți, procurori judiciari, avocați, grefieri, arhivari, personalul juridic și economic de specialitate, personalul tehnic și de serviciu, ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„La instanța noastră supremă s-au înregistrat 25.275 de cauze, din care 14.749 de cauze nou intrate, în anul 2014 s-au înregistrat pe rol 22,349 de cauze, din care 14,942 de cauze nou intrate; din totalul cauzelor înregistrate, 6518 au reprezentat cauze intrate pe noul Cod de procedură civilă, pe acest palier înregistrandu-se o creștere semnifictivă, comparativ cu anul 2014 cand s-au înregistrat 4.227.

În condițiile în care deficitul de personal al instanței supreme s-a menținut și pe parcusul anului 2015, eforturile fiind dublate și de lipsa acută a spațiilor în care s-a desfășurat activitatea personalului, dar și de impactul dispozițiilor noilor coduri, raportat la volumul de activitate mentionțat, Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat o scădere în ceeace privește cauzele soluționate – 13.880, față de 17.866 de cauze soluționate în anul 2014. La finele anului 2015 se aflau înregistrate pe stoc 8,742 de cauze, cu 1065 de cauze mai mult decat nivelul stocului înregistrat la sfărșitul anului 2014 – 7407 cauze (Raport 2015 – pag. 30).

Secția penală dispune de cateva birouri, o arhivă improprie și o sală de judecată la parter, cu o suprafață de 35 mp., în care își desfășoară activitatea judecătorii (29), magistrații asistenți (34) și grefierii, care în anul 2015 au avut de soluționat 4557 dosare.

Raportul 2015 al ICCJ menționează că „10 magistrați asistenți lucrează într-o încăpere,7 în alta, iar ceilalți 17 în 4 camere… unele din ședințele de judecată penală desfășurandu-se la sediul Curții militare de apel (pag. 86-87)”.

„În condițiile în care unele dintre aceste spații, lipsite da aerisire și de lumină naturală, iar altele supraaglomerate cu mobilier și aparatură necesară desfășurării activităților, spațiile de lucru alocate s-au constituit, și pe parcursul anului 2015, într-nu factor care a contribuit la menținerea unui nivel ridicat de stres la nivelul personalului.

Așa fiind pe viitor, se impune cu necesitate alocarea unui sediu adecvat care să asigure condițiile necesare desfășurării activităților specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

Secția I civilă, dispune de cateva birouri, de o mica încăpere la etajul I, denumită, sală de ședință, langă arhivă, total improprie, cu holul blocat de dulapurile pline cu dosare, în care funcționează 30 judecători, magistrați asistenti (22), grefieri (30) și arhivari (30), care au avut pe rol în anul 2015 un număr de 3678 dosare.

Secția a II-a civilă (fostă secția comercială) dispune de cateva birouri, de o încăpere de aproape 40 mp la parter, denumită sală de ședințe, la care se ajunge prin sala “pașilor pierduți” și de o arhivă insalubră în care funcționează 23 judecători, magistrați asistenți (17) grefieri și arhivari (34) , care au avut pe rol în anul 2015 un număr de 3464 dosare.

Secția de contencios administrativ și fiscal are aceeași “dotare” precară și umilitoare, în care funcționează 25 de judecători, magistrați asistenți grefieri și arhivari, care au avut pe rol în anul 2015 un număr de 9816 dosare.

1.2. Judecătorii instanței supreme, înalți demnitari judiciari, lucrează înghesuiți, cate 4-5 în birourile de la etajele II-III-IV, iar magistrații asistenți și grefierii sunt grupați în cateva birouri, alături de stivele de dosare, într-un climat afectat de toxicitate.

Toate holurile etajelor sunt ocupate de dulapuri cu dosare, precum și de birouri de lucru pentru personalul care nu are loc în birourile propriu-zise.

Avocații și consilierii juridici, experții judiciari și ceilalți specialiști, participanți la procese, nu au parte de “găzduire”, decat pe cele cateva bănci din sala “pașilor pierduți”.

Aceasta este “starea locativă și funcționarea instanței supreme, umilită, ani la randul, de administrația statului și în special de puterea executivă bicefală.

Niciun președinte al ICCJ și nici colegiile de conducere ale acesteia (din ultimii 10 ani) nu au avut ca obiectiv strategic, realizarea unui cadru optim și adecvat pentru înfăptuirea justiției la acest nivel, după cum nici celelalte autorități publice competente nu au simțit nevoia unui asemenea demers.

Este un paradox faptul că președinții ICCJ din mandatele 2009-2016 s-au bucurat de o anumită formă de “parteneriat” și de “atenție specială” de la puterea executivă, de la cel mai înalt nivel, fără, însă, niciun folos practic pentru cadrul înfăptuirii justiției la ICCJ.

În același timp, miniștrii de justiție din ultimii 15 ani au “clamat” numai în parametrii limitați ai MCV-ului european, în rapoartele căruia (2007-2016) niciun cuvant nu s-a spus despre starea reală mizerabilă din clădirea denumită – Înalta Curte de Casație și Justiție, ci, doar de anumite obiective specifice unei Curți penale de justiție.

Este adevarat că funcția de ministru al justiției a fost distribuită de puterea politică și exercitată numai de persoane, total străine de cariera judiciară, dar, care au generat zeci de mii de procese ale judecătorilor, procurorilor și grefierilor contra Ministerului Justiției pentru drepturi salariale legitime, dar suprimate în fapt.

Nu se poate reține nicio performanță pozitivă a Ministerului Justiției privitoare la îndepinirea obligației sale legale de a asigura un cadru optim pentru înfăptuirea justiției la toate gradele de jurisdicție și, mai ales, la instanța supremă.

Puterea executivă bicefală și administrațiile locale au găsit soluții pozitive pentru Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Ministerul Public, Ministerul Justiției, Institutul Nțional de Magistratură, Direcția Națională Anticorupție, Agenția Națională de Integritate, marginalizand, fără nicio justificare, instituțiile puterii judecătorești, cu deosebire cadrul înfăptuirii justiției la instanța supremă, umilită, în mod sistematic, în ultimii ani sub multiple modalități.

2. În aceste circumstanțe apare o întrebare retorică: funcționarea ICCJ și a secțiilor sale poate constitui un exemplu pozitiv pentru celelalte instanțe judecătorești?!

Își poate îndeplini instanța supremă prerogativele, competențele și atribuțiile administrative și judiciare, în termenele și în condițiile stabilite de lege, dar, mai ales, misiunea fundamentală prevăzută de art. 126 (1) din Constituția Romaniei, revizuită în decembrie 2003, în aceste condiții inumane pentru înfăptuirea justiției.

2.1. Reforma Casației a fost impusă prin art. 155 al. (4) din Constituție, care prevedea că: “Dispoziiile cu prvire la ICCJ vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani la data intrării în vigoare a legii de revizuire”, dar nu s-a realizat deplin, nici după intrarea în vigoare a celor patru noi coduri.

2.2. Volumul enorm de cauze date în competența ICCJ afectează în mod structural misiunea constituțională a acesteia, calitatea actului său de justiție și, chiar, prestigiul instanței supreme, în cadrul puterii judecătorești și în raport cu celelalte autorități, instituții, societate civilă și justițiabili.

3. Pentru a privi, cât mai obiectiv și comparat cu perioada interbelică, starea reală a cadrului de înfăptuire a justiției, reproduc, în cele ce urmează un text excepțional publicat în “Pandectele săptămanale” nr. 14-15, anul 1934, pg. 257-259, de renumitul consilier de casație la ICCJ, Eugen Petit.

“Cadrul justiţiei”

3.1. „Judecătorii oficiind atunci când împart justiţia, îndeplinesc adevărat sacerdoţiu. Un templu este necesar, spre a forma cadrul în care se desfăşoară ceremonia menită a impune justiţiabililor, cu putere de nediscutat, autoritatea hotărârilor judecătoreşti.

Avem judecători îndeajuns, prea mulţi poate, dar ne lipsesc clădirile destinate justiţiei în raport cu numărul acestora. Din cauza greutăţilor de viaţă, magistraţii suportă reducerea salariului sub minimul strictului necesar. Cu totul altfel se petrec însă lucrurile cu arhitecţii şi zidarii, cari spre a construi localuri, pretind a fi plătiţi în raport cu valoarea materialelor şi cu munca lor. În Basarabia, Bucovina şi mai ales în Ardeal, la dispoziţia justiţiei stau localuri somptuoase. Fiecare judecător, oricât de mic ar fi gradul său, îşi are biroul propriu pe lângă sala comună de deliberare.

În vechiul Regat însă, lucrurile sunt cu totul altfel. Dar dacă în provincie s‑au găsit unele personagii politice care să fi avut grijă de templurile justiţiei, la Bucureşti însă, Palatul de justiţie este cu totul neîncăpător, faţă cu multele servicii pe care trebuie să le adăpostească şi cu numărul acelora ce‑l vizitează zilnic.

3.2. În această privinţă este foarte sugestiv ceia ce se petrece la cea mai înaltă instanţă de judecată din ţara noastră. În camerele de consiliu nu sunt destule scaune pentru toţi consilierii (mai cu seamă la aceea a secţiilor unite), iar când unul dintre dânşii primeşte o vizită, este silit a ieşi în acest scop pe un mic culoar întunecos, unde stă în picioare împreună cu persoana străină, în dusul şi venitul aprozilor, lângă măsuţa la care se fierbe cafeaua neagră şi alături de uşa ce dă în încăperea care, fiind cea mai urată, este în acelaşi timp şi cea mai indispensabilă.

Ce trebuia să‑şi zică în sine musafirul care iese de la o asemenea vizită şi care ştie că la comisariatul de circumscripţie subcomisarii primesc lumea în condiţii mai bune?

Aceeaşi tristă situaţie era şi la Curtea de Apel din Iaşi, care instalată provizoriu împreună cu secţiile tribunalului în neîncăpătorul Palat Oznovanu, a găsit, în sfârşit!, adăpostul ce merita, în minunatul castel gotic, înălţat pe temelia şi ruinele clădirii care adăposteşte pe Ştefan cel Mare şi alţi Domni moldoveni.

3.3. Toţi marii ieşeni au luptat pentru realizarea acestui ideal şi în fruntea lor miniştrii de justiţie Alexandru Bădăreu, Matei Cantacuzino şi George Mărzescu. Sub cel dintâi s‑a dat prima cazma în vechea clădire, Matei Cantacuzino a pus prima piatră la noua, iar Mărzescu a desăvârşit‑o.

Ultimul, mai ales, cu energia lui de oţel şi o voinţă neînvinsă de fiecare clipă, a fost ministrul care, asistând la inaugurare, a recunoscut prin discursul său meritele în această privinţă a celorlalţi doi.

Nicio piedică n‑a rezistat tenacităţii, deşi i‑au ieşit în cale mai multe decât am putea bănui.

Obosit fiind din cauza nopţilor petrecute în tren, când sosea de la gară, în loc să se ducă la locuinţa lui din Iaşi, mergea direct la Palatul de Justiţie. Aici, supraveghea totul personal, se interesa de cele mai mici amănunte, făcea observaţii, ruga, ameninţa, pedepsea.

Astfel, datorită lui s‑a realizat în timpuri tot atât de grele, ca şi cele de astăzi, minunea aceasta, a unui castel din basme, pe care îl admiră toţi călătorii ce vizitează Iaşiul, chiar şi cei care vin din centrele cele mai civilizate ale Apusului.

Păşind pragul acestui edificiu, judecătorii îşi dau seama de importanţa misiunii lor. Ei devin mai mândri şi mai demni, în acest decor care înalţă inimile şi purifică sufletele.

Mi s‑a întâmplat cândva, într‑o excursie pe muntele Ceahlău, ca vrăjit de măreţia priveliştii ce se înalţă ochilor, să mă întreb cum în mijlocul unei atât de desăvârşite frumuseţi a naturii pot să existe boli, dureri, oameni răi, ticăloşi, crime?

Tot astfel urcând monumentala scară de marmură din Palatul de la Iaşi, magistraţii, ca şi simplii particulari, se simt transportaţi în adevărata lume a justiţiei, unde toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi nu există favorizaţi şi alţii năpăstuiţi.

Când clădirea aceasta ar fi o ruină insalubră şi rău mirositoare, sufletul nostru influenţat de urîciunea locului şi‑ar putea pune desigur întrebarea:

‑ „Este oare posibil să fie buni judecători aici?”

3.4. Iată cât poate fi de mare efectul locului unde se distribuie justiţia, atât asupra judecătorilor, cât şi asupra justiţiabililor!

Curtea de Casaţie din capitala ţării nu are încă un adăpost demn de înalta ei misiune.

Cum se poate oare explica atâta neglijenţă?

A lipsit un om, un singur om cu dragoste pentru ţara lui, energie şi cu voinţă, care să fie în acelaşi timp convins de necesitatea instalării supremei instanţe nu într‑o clădire de lux, dar într‑una măcar compatibilă cu rolul pe care aceasta îl joacă în existenţa Statului.

Se vede însă că un asemenea om este foarte greu de găsit!

 *

Cât de actuale și expresive sunt aceste superbe reflecții ale unui OM dăruit înfăpturii justiției pentru OAMENI în prima jumătate a secolului XX, în ROMANIA noastră!!

Prof. univ. dr. Marin Voicu
Preşedintele Asociaţiei “Themis-Casaţia” a foştilor judecători ai ICCJ
Membru de onoare AOS
Fost judecător la CEDO și ICCJ