Incriminarea ecocidului – crimă internațională

La 22 iunie 2021, grupul internațional de 12 experți (specializați în dreptul penal internațional, dreptul mediului și dreptul drepturilor omului), instituit din inițiativa fundației olandeze „Stop Ecocide”, a dat publicității primele rezultate ale cercetărilor întreprinse timp de 6 luni pentru elaborarea unei definiții internaționale a crimei de ecocid. Una considerată „istorică” menită să recunoască o nouă categorie de crime internaționale care, spre deosebire de celelalte trei deja instituite, introduce o abordare neantropocentrică și plasează mediul în centrul dreptului internațional. Înscriindu-se în cadrul intensificării preocupărilor și multiplicării inițiativelor de protecție a mediului prin intermediul dreptului penal, sub impulsul proclamării oficiale a urgenței climatice, produsul teoretic al specialiștilor așteaptă urmarea procedurii aferente de consacrare în dreptul internațional pozitiv și apoi de transgresare a sa în dreptul intern al statelor. În plan concret definiția este adusă în atenția statelor părți la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale din 1998, tratat internațional care stabilește și definește crimele internaționale în privința cărora jurisdicția internațională are competențe de judecare, spre formularea și promovarea unui amendament vizând completarea listei respectivului document în sensul incriminării ecocidului, alături de genocid, crimele contra umanității, de război și cele de agresiune.

1. Pentru înțelegerea cât mai deplină a semnificațiilor acestui nou demers, preponderent civico-științific, circumscris, deopotrivă, provocărilor teoretice majore ale dreptului mediului, în căutarea și afirmarea noilor concepte de surprindere și exprimare a exigențelor ecoclimatice și imperativelor stringente ale afirmării schimbării climatice, ca pretext de transformare a modelului energetic tradițional și de dezvoltare durabilă, se impun câteva precizări preliminare. Pe fond, el se înscrie mișcării emergente mai ales din ultimul deceniu de incriminare a acțiunilor care provoacă pagube de masă și distrugeri ireversibile ale mediului, inclusiv cele legate de dereglarea climatică. Formal, e rodul unei acțiuni civice particularizate prin asumarea sa de către o fundație de naționalitate olandeză, înființată în 2017, cu un atare unic scop, așa cum îi sugerează și denumirea (Stop Ecocide), de a promova și facilita incriminarea ecocidului ca o categorie juridică operațională judiciar, cu implicațiile practice aferente. Acțional, se înscrie tendinței generale din ultima perioadă de „contencionalizare” a problematicii ecologico-climatice și a apelului, tot mai evident receptat, la angajarea justiției în tranșarea litigiilor de mediu, conform misiunii sale specifice în societate și în termenii statului de drept. Proiectată a fi mai întâi una specializată, o justiție de mediu, prin rolul creator asumat ea se poate transforma într-una pentru mediu, în sensul receptării particularităților domeniului și exprimării finalităților protecției sale în hotărârile date și jurisprudențele create în materie. De remarcat, de asemenea, o implicare „transnațională” în acest demers generos, în numele unei adeziuni generale la obiectivul său, fiind vorba de o inițiativă concretă a unei fundații olandeze asistată tehnic de o asociație (profesională) britanică, ClientEarth, constituită cu fonduri americane și propulsată de un grup parlamentar suedez și un europarlamentar. Nu sunt de ignorat nici reacțiile înregistrate la nivel unional-european; într-un amendament din 20 ianuarie 2021 la raportul său privind drepturile omului și democrația în lume, pentru 2019 Parlamentul European „încurajează UE și statele membre să promoveze recunoașterea ecocidului drept crimă internațională, în conformitate cu Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI)”. Deopotrivă, în mai 2021, mai întâi Comisia pentru afaceri juridice în problema răspunderii companiilor pentru daunele aduse mediului a solicitat „să se studieze relevanța ecocidului pentru legislația și diplomația UE”, iar apoi într-un raport al Comisiei pentru afaceri externe privind efectele schimbării climatice asupra drepturilor omului și rolul militanților ecologiști în acest cadru se încurajează „UE și statele membre să ia o inițiativă îndrăzneață… să deschidă calea negocierilor între statele-părți în vederea recunoașterii ecocidului drept crimă internațională conform Statutului CPI”.

1.1. Dintre demersurile majore, consistente și relevante de cercetare și prefigurare a unor formule de reglementare internațională a represiunii crimelor de mediu, se cuvine evocată activitatea unui grup de 16 juriști, coordonat de prof. Laurent Neyret, care a propus un sistem gradual și eficace de protecție a mediului prin dreptul penal, într-o dublă perspectivă, națională și internațională (L. Neyret (dir.), Des écocrimes à l’écocide. Le droit pénal au secours de l’environnement, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2015). Cercetarea a condus la formularea a 35 de propuneri pentru o mai bună incriminare și sancționare a crimelor împotriva mediului, regrupate într-un raport destinat părților interesate și formalizată în două proiecte de convenții internaționale, una destinată luptei contra infracțiunilor de mediu comune, calificate drept ecocrime, și alta relativă la crimele de mediu ieșite din comun, de ordinul ecocidului. Evoluțiile preconizate de grupul de lucru merg în sensul unei simplificări a dreptului penal național și a unei internaționalizări a protecției penale a mediului. Astfel, în plan intern, se propune depenalizarea infracțiunilor ecologice pur administrative, crearea unei infracțiuni generale de atingeri aduse mediului sau înființarea unei Înalte Autorități de Mediu independente. La nivel internațional, se consideră a fi oportun să se consacre o crimă de ecocid, să se responsabilizeze întreprinderile transnaționale, să se faciliteze accesul societății civile la justiție și, în plan mai larg, să se traseze jaloanele unei justiții penale globale de mediu, grație, printre altele, instituirii unui Procuror internațional de mediu, unei reflecții asupra creării unei Curți Penale Internaționale de Mediu, creării unui Grup de cercetare și anchetă pentru  mediu ori stabilirii unui Fond internațional de indemnizare pentru mediu și sănătatea publică.

2. În urma analizei a numeroase texte filosofice, religioase, a legislațiilor interne, reglementărilor interstatale și jurisprudenței internaționale, membrii panelului au ajuns la concluzia și propunerea ca ecocidul să fie considerat a consta în „acte ilegale ori arbitrare săvârșite cunoscându-se probabilitatea reală ca acestea să cauzeze mediului daune grave ce sunt întinse ori durabile”, conchid autorii textului, printre care se numără, în calitate de copreședinte al grupului, profesorul de drept și avocatul franco-britanic Philippe Sand, implicat în litigii deduse în fața Curții Internaționale de Justiție ori senegaleza Dior Fall Sow, juristă și fost procuror în cadrul instituțiilor jurisdicționale ale sistemului ONU. După cum se poate observa, textul preconizat expune consecințele acestei crime ecologice, fără a oferi exemple precise, ceea ce permite, din punctul de vedere al tehnicii juridice, înglobarea sub semnificațiile sale de daune care nu există încă în mod necesar. O atare abordare are meritul de a fi, deopotrivă, „eficientă în raport cu criza climatică în curs și acceptabilă din punct de vedere juridic de către state”.

Să precizăm în acest context și faptul că, la capătul unui deceniu de preocupări susținute în vederea înscrierii acestei categorii de crime în dreptul internațional, în 2019 avocatul scoțian P. Higgins ajunsese la formula că ecocidul desemnează „o daună extinsă, distrugerea sau pierderea ecosistemelor unui anumit teritoriu, fie prin acțiuni umane, fie din alte cauze, în așa măsură încât folosința pașnică a acelui teritoriu de locuitorii săi a fost sever afectată”. Desigur, existența unei atari definiții la nivel internațional, general acceptată, ar facilita dezvoltarea dreptului penal al mediului și ar sublinia faptul că securitatea planetei trebuie garantată la scară interstatală. Unii membri ai grupului de lucru s-au pronunțat pentru menționarea în cuprinsul său, în mod explicit, a schimbărilor climatice, dar ideea nu a fost reținută din precauția de a nu întâmpina rezistențe și opuneri din partea unor state sau a lobbing-ului corporațiilor internaționale. S-a optat ori impus astfel un text care surprinde cele mai relevante date ale conceptului juridic, exprimând nevoia și răspunzând imperativului protejării ecosistemelor, ținând seama de precedentele problemei și având în vedere cerința conectării la reglementările preexistente, precum și posibilitatea acceptării sale de către toate statele.

2.1. Din punct de vedere al construcției etimologice, după modelul „genocidului” forjat în 1946 de Rafael Lemkin (1900–1959), s-a pornit de la grecescul oikos/casă/habitat și s-a adăugat cid, care provine din latinescul caedere, ce înseamnă a ucide. Ecocidul constă, deci, în a ucide casa, ecosistemul. Nu poate fi vorba de o infracțiune măruntă, ci de una deosebit de gravă, ce comportă distrugerea completă a mediului și, prin urmare, în mod necesar care integrează, în ultimă instanță, direct sau indirect, noțiunea de „umanicid”, care este o crimă contra umanului privat de posibilitatea de a trăi într-un mediu și, în consecință, destinat a muri. Cu o asemenea amploare și nivelul de recunoaștere, tratare și sancționare se impune a urma orizonturi pe măsură.

3. Noțiunea de ecocid a apărut și a început să se afirme în context juridic la debutul anilor 1970, „inventarea” termenului fiind atribuită prof. Arthur W. Gaston, după experiența și sub impactul major al utilizării masive în războiul din Vietnam (1961–1971), de către armata americană, a „agentului orange”, defoliant chimic care a devastat pădurile vietnameze și decimat populațiile locale, inclusiv prin afectarea gravă a mediului de existență. Conjugarea denunțării efectelor distructive ale unor atari acțiuni reprobabile cu preocuparea internaționalizată de protejare a mediului a favorizat folosirea oficială, pentru prima dată, a termenului de către premierul suedez Olof Palme (1927–1986), cu ocazia desfășurării, și în cadrul lucrărilor din iunie 1972, primei conferințe a ONU privind mediul uman, considerată, grație hotărârilor sale, momentul fondator al dreptului internațional al mediului. Pentru promovarea sa în plan reglementar, ținând seama și de premisele existente atunci, s-a propus mai întâi soluția înscrierii unei atari crime internaționale, pe calea unui text completator, în Convenția internațională privind genocidul de la Geneva din 1948. De această dată, ideea a fost circumscrisă manifestărilor survenite în condițiile agravării crizei ecologice planetare, progreselor juridice înregistrate și în special în domeniul dreptului mediului (care a devenit și impus ca nouă ramură a sistemului juridic și veritabilă disciplină științifică) și în noul cadru internațional al cooperării interstatale în lupta împotriva marilor amenințări la adresa păcii, securității și existenței societății umane, reprezentat de Statutul (Tratatul) de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI).

Într-adevăr, promovarea sa a fost favorizată și de noul cadru juridic internațional al acțiunii totale împotriva încălzirii globale și al rezilienței și adaptării la efectele schimbărilor climatice stabilit prin Acordul de la Paris privind clima (2015). Tema a revenit și manifestat accentuat în dezbaterea publică, cu precădere, din 2019 atunci când două state insulare, Vanuatu (Pacific) și Maldive (din Oceanul Indian), amenințate de ridicarea nivelului apelor celor două oceane, au reclamat „luarea serios în calcul” a recunoașterii internaționale a crimei de ecocid. Evaluările și predicțiile alarmiste cuprinse în rapoartele Grupului Interguvernamental pentru Evoluția Climei (IPCC), precum în cel special din octombrie 2019 ori cel mai recent, al 6-lea, din august 2021, privind necesitatea înscrierii creșterii temperaturii medii globale acceptabile în pragul de 1,50C față de nivelurile preindustriale, au avut un impact public important și au generat reacții și manifestări pertinente pretutindeni în lume.

„Reflecția asupra ecocidului a început acum 50 de ani, dar de trei ani există un adevărat elan în acest sens”, afirma Jojo Mehta, președinte și cofondatoarea fundației-inițiatoare „Stop Ecocide” și adăuga: „Raportul special al IPCC, în 2019, a trezit mulți oameni și a suscitat numeroase mobilizări legate de climă. Grevele școlare ale Gretei Thunberg au antrenat altele în întreaga lume, mișcarea internațională «Extinction Rebellion» e născută în Marea Britanie în 2018, toate acestea au deschis o fereastră dialogului mondial în plan mediatic și politic. Chestiunea ecocidului, care trecea înainte ca extremă, e primită astăzi cu interes pentru că oamenii sunt informați și noile realități ecoclimatice se petrec sub ochii lor”.

4. Incriminarea ecocidului întâmpină reticențe și cunoaște rețineri și în planul intern al statelor. Dacă recunoașterea și pedepsirea unei asemenea infracțiuni au avut loc încă din 1990 în legislația Vietnamului (prin incriminarea drept crimă contra umanității a „distrugerii mediului natural, atât în timp de pace, cât și în timp de război”), evident sub impactul tristelor experiențe ale războiului de utilizare a ierbicidelor și „agentului orange”, și dintr-o (oarecum) solidaritate și în alte 10 țări, printre care în Federația Rusă, Armenia, Georgia, Republica Moldova, până în prezent nu a cunoscut nicio aplicare practică. Considerate a fi prezente în țări caracterizate ca autoritare, mai puțin democratice, atari dispoziții legale penale tind să-și găsească locul și în dreptul altor state; recent, ministrul belgian al justiției anvizaja introducerea acestei infracțiuni în dreptul penal al țării sale, așa încât, în condițiile operării principiului competenței universale, tribunalele acestui stat ar putea judeca o crimă de ecocid săvârșită oriunde în lume. Dezbateri și preocupări în acest sens se manifestă deja și în Brazilia, Argentina, Bolivia și Franța.

4.1. Experiența franceză. Franța este țara care, prin experiența sa în domeniu, ne arată și ilustrează cel mai bine decalajul existent între dorința civică, populară, calculul politic influențat de factorul economic și manifestările lor în demersul legislativ pertinent. Franța e țara „spiritului juridic” și a preocupărilor ecologiste ca o dimensiune civilizațională. Potrivit aprecierilor specialiștilor în domeniu, în prezent există circa 2000 de infracțiuni (contravenții sau delicte) prevăzute și răspândite în Codul penal și alte legiuiri pertinente, iar în fiecare an parchetul instrumentează circa 20.000 de cauze având un atare obiect. Dar, în 4 din 5 cazuri răspunsul penal constă într-o alternativă la urmărire; în 2018, de exemplu, au fost condamnate, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul protecției mediului, 2000 de persoane fizice, cel mai adesea la sancțiuni ușoare, fiind pronunțate mai puțin de 30 pedepse cu închisoarea. Noile ambiții în domeniu urmăresc cu precădere incriminări mai adecvate și sistematizate, pedepse mai severe pentru punerea în pericol a mediului, cu alte cuvinte o represiune penală mai eficientă în apărarea valorilor ecologice.

Inițiată ca o nouă formă de exprimare a democrației directe și de implicare civică în elaborarea politicilor de mediu, Convenția cetățenească privind clima (2020–2021) a înscris printre cele 146 de propuneri ale sale, pe care președintele E. Macron se obligase inițial să le preia și promoveze „fără filtru”, și două, reprezentative, de natură juridică, cu deznodământ edificator pentru starea actuală a apărării mediului prin drept. Mai întâi, modificarea articolului 1 al Constituției, prin înscrierea obligației statului de „garantare” a prezervării mediului, conservării biodiversității și luptei împotriva schimbării climatice, propunere care, deși însușită de guvern, adoptată cu atenuări de Adunarea Națională, a eșuat în Senat care a considerat neavenită stipularea unei atare „obligații de rezultat”. Apoi, și direct privind subiectul care ne interesează, s-a propus, în cadrul proiectului de lege privind lupta împotriva dereglării climatice și întăririi rezilienței față de efectele sale, înscrierea în Codul penal a crimei de ecocid vizând pedepsirea corespunzătoare a distrugerilor și daunelor masive de origine umană ale ecosistemelor, „degradată” de varianta însușită și promovată de guvern la delict vizând sancționarea „atingerilor celor mai grave ale mediului la nivel național”, „poluarea intenționată a apelor, aerului ori solului”, daunele trebuind să aibă un caracter „grav și durabil” (peste 10 ani), preconizându-se aplicarea închisorii de până la 10 ani și amenzi de 4,5 milioane euro. Adoptat de  Camera  Deputaților, proiectul punea accentul pe sancționarea și a neglijenței, imprudenței și neîndeplinirii unei obligații de siguranță, dar organizațiile patronale s-au opus denunțând „juridicizarea economiei”, lobbingul-ul reușind să afecteze textul, așa încât forma adoptată de Senat la 25 mai 2021 a ajuns la reducerea întregului demers la crearea unei circumstanțe în caz de punere în pericol grav și durabil (pentru cel puțin 7 ani) a mediului (înțeles ca faună, floră, calitate a solului), întărirea sancțiunilor penale aplicabile, care ajung până la 10 ani închisoare și amendă de 4,5 milioane euro și crearea în cadrul Codului mediului a unui titlu relativ la „atingeri generale aduse mediilor fizice”. Defavorabilă termenului de ecocid, majoritatea din Senat a suprimat textul definitivat în comisii și a adoptat în plen formula în cauză, invocând o operă „de simplificare, clarificare și securizare juridică”. În viziunea senatorilor francezi noțiunea de ecocid se referă la o „climă care ar putea să fie consacrată la nivel internațional”, cu rol mai ofensiv și simbolic, dar introducerea sa în dreptul intern, fie chiar și sub forma unui delict, ar avea o semnificație diferită, inacceptabilă, Mai mult decât atât, se reamintea faptul că, într-un aviz din februarie 2021, Consiliul de Stat considera că propunerea respectivă poartă asupra unor fapte deja incriminate și sancționate penal și reluarea sa în alți termeni risca să fie neconstituțională pentru că ar fi permis condamnarea unei persoane de mai multe ori pentru același fapt. Se denunța într-un plan mai larg așa-zisa „ecologie punitivă”, considerându-se că folosirea expresiei de ecocid ar fi reprezentat un „abuz de limbaj” și formulată să contravină dispozițiilor legii fundamentale.

5. În plan concret, continuarea proiectului de recunoaștere convențională a ecocidului presupune acum ca unul dintre cele 123 de state-părți la Statutul CPI de la Roma să propună amendamentul cuvenit. O atare primă etapă nu ar trebui să pună probleme, având în vedere că, în ultimii ani, cel puțin opt dintre ele – Vanuatu, Maldive, Franța, Belgia, Finlanda, Spania, Canada și Luxemburg – și-au exprimat public interesul pentru posibilitatea amendării în acest sens a documentului. Așa, de pildă, într-o declarație publică din 29 iunie 2020, președintele francez E. Macron, deși nu era de acord cu consacrarea în dreptul pozitiv intern a crimei de ecocid, se pronunța, totuși, pentru „a face astfel să se înscrie acest termen în dreptul internațional așa încât conducătorii care sunt însărcinați de popoarele lor să protejeze patrimoniul natural și cei care îl distrug în mod deliberat să dea seamă de faptele lor grave de acest gen în fața Curții Penale Internaționale”. O majoritate a adunării generale a statelor-părți, care se ține în mod tradițional la sfârșitul anului, ar trebui să accepte examinarea proiectului inițiat. După care, de această dată o majoritate calificată de două treimi (respectiv, 82) din statele-părți, care dispun fiecare de câte un vot, ar trebui să voteze adoptarea noului text. Fiecare stat ar putea ratifica, în fine, completarea convențională, făcând-o aplicabilă pe teritoriul său în termen de un an. Aceste dispoziții ar permite abordarea în spațiul intern al fiecăruia dintre statele respective a oricărei persoane suspectată de comiterea unui act de ecocid săvârșit oriunde, lărgind astfel implicațiile sale spre S.U.A., China și alte state nepărți, însă mari poluatori și potențial vizate de atari inedite prevederi. Conștienți că această incriminare, care introduce noțiunea de responsabilitate personală, nu e suficientă pentru a face să înceteze producerea daunelor aduse mediului, reprezentanții fundației promotoare găsesc necesară și devenită posibilă în acest mod și o schimbare de mentalitate și de restabilire a unui echilibru. „Faptul de a ști libertatea sa amenințată și perspectiva să-și vadă aplicată eticheta de criminal internațional, care nu e o bună publicitate, devin deosebit de disuasive pentru decidenți, iar finanțatorii și asigurătorii ar reflecta înainte de a se lansa și guvernele mai înainte de a elibera permise”, consideră aceștia. Se estimează că, grație acestei definiții a ecocidului, gândită și exprimată de „experții cei mai credibili”, vor trebui circa 5 ani pentru a pune în practică presupusul amendament convențional, a cărui adoptare necesită consistență și insistente susțineri diplomatice și politice.

6. Dat fiind contextul general actual pendinte chestiunii, continuarea „juridiciarizării” problematicii ecologice, inclusiv prin recunoașterea și pedepsirea unei crime internaționale de ecocid, face ca demersul inițiat de fundația olandeză să aibă perspective favorabile de a-și urma cursul. Acționează în această direcție, înainte de toate, evoluția realităților ecoclimatice. Avertismentele recente, făcute public la 9 august 2021, cuprinse în prima parte a noului raport al IPCC, în frunte cu concluzia că viața pe planetă, așa cum o cunoaștem, va fi ineluctabil transformată de dereglarea climatică în viitoarele trei decenii, dacă nu chiar mai devreme  în cazul în care nu se adoptă măsuri imediate și drastice, sunt elocvente. Este nevoie de o transformare radicală a proceselor și comportamentelor la toate nivelurile: indivizilor, comunităților, întreprinderilor, instituțiilor și guvernelor și, în mod inevitabil, aceasta presupune intervenția regulatoare și directoare a dreptului și acțiunea disuasivă a normei penale, iar incriminarea ecocidului se înscrie pe deplin unei asemenea perspective. Un alt factor favorizant îl constituie creșterea avântului contenciosului de mediu, în general și al celui climatic, în special, societatea civilă recurgând tot mai mult la cadrul judiciar pentru a obliga statele și pe toți subiecții de drept spre a-și respecta obligația generală de protejare a mediului și a sistemului climatic. Potrivit „Atlasului Justiției de Mediu”, în prezent se află înregistrate pe rolul instanțelor, în lume, peste 3500 de procese semnificative de mediu, dintre care 1500 privind schimbarea climatică, atenuarea și adaptarea la efectele sale și se așteaptă ca numărul lor să crească, precum și rolul lor în asigurarea efectivității și eficienței legislației ecologice.

După experiențele „tribunalelor internaționale morale”, de genul celor care au judecat faptele reprobabile ale multinaționalei Monsanto, consacrarea juridică și înscrierea în chiar Statutul CPI a crimei de ecocid ar reprezenta un pas important spre dezvoltarea dreptului internațional penal al mediului și afirmarea unei justiții penale interstatale ecologice. Referitor la situația existentă în planul dreptului pozitiv, este cunoscut faptul că Statutul de la Roma al CPI incriminează, pe de o parte, „daunele întinse, durabile și grave aduse mediului în timp de război”,  însă nu se prevede nimic în privința celor produse în timp de pace, pe de altă parte. Din punct de vedere procedural, având în vedere că privește daune care, prin definiție, nu au frontiere și pentru a-l sancționa, ar trebui mecanisme de poliție și de cooperare judiciară la nivel internațional, recunoașterea sa într-un document internațional și conferirea sa spre competența CPI prezintă o importanță deosebită. După ratificare, amendamentul respectiv ar putea genera o incriminare generalizată a sa în dreptul penal al statelor și o reacție penală comună față de distrugerile grave ale mediului.

Să mai notăm, în încheiere, și mai ales pentru efortul de contextualizare climatică, și propunerea recentă a profesorului spaniol J. Martinez Alier de a se încheia un tratat internațional privind răspunderea contravențională civilă și penală, inclusiv a întreprinderilor pentru „daune de mediu și față de proliferarea combustibililor fosili”.

Dincolo de implicațiile și semnificațiile concrete ale unui atare demers, cu vocație universală și dimensiune internațională, dezbaterile și reflecțiile pe care le generează sunt de natură a releva importanța problematicii apărării prin drept a mediului și a climei, iar exemplul european s-ar impune să opereze și în această privință. Cel puțin în privința relansării preocupărilor de a conferi aplicabilitatea cuvenită a directivei 2008/99/CE a Parlamentului European și Consiliului, din 19 noiembrie 2008, relativă la protecţia mediului prin dreptul penal.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române