Bunul simț al studentului bun (la Drept)

Radu Rizoiu

Bună ziua și mulțumesc pentru invitație!

Trebuie să încep prin a spune că sunt doar o persoană, iar nu o personalitate (nici măcar a lumii juridice). Și, așa cum veți vedea în semestrul II al primului an, oricine este o persoană. „And with everyone’s super no one will be”[1]. Domnul Decan Dincă v-a arătat cum este aerul rarefiat al înălțimilor povestindu-vă despre cele cinci funcții al dreptului. Rolul meu este acela să vă (re)aduc cu picioarele pe pământ. Sunt un prodecan chtonic – mă ocup de procesul de învățământ. Oare nu spune Hades la un moment dat: „You’re sweating like a human… next it will be tears”[2]?

O să încep cu parafrazarea unei replici care a făcut carieră la începutul anilor ’90 în interpretarea inegalabilului Horațiu Mălăele[3]: „Facultatea este instituția cu care împărțim noi toate bucuriile și durerile… și necazurile… și nenorocirile… și catastrofele pe care nu le-am fi avut… dacă n-am fi fost studenți”.

Conform lui Gordon Leff, rolul Universității este unul dual: ideologic (producerea de idei) și profesional (pregătirea oamenilor)[4], sau, așa cum frumos a spus domnișoara Președinte, Diana Radu, o latură profesională și una (de dezvoltare) personală. Noi, profesorii Facultății de Drept, sperăm să putem să ne facem datoria pe aceste coordonate. Măcar rolul ideologic pare a fi asigurat, de vreme ce se vorbește atât de des despre „Școala de la București”…

Dar, în primul rând, noi suntem o „școală profesională”, o „școală de meserii”. Spre deosebire de perioada interbelică, atunci când mulți tineri veneau la cursurile Facultății de Drept pentru a audia prelegerile spumoase ale marilor personalități ale vremii, astăzi marea majoritate dintre dumneavoastră ați venit aici pentru că doriți să deveniți magistrați, avocați, notari, executori, consilieri juridici etc. și, fără a absolvi Facultatea de Drept, nu puteți să ajungeți la aceste meserii.

Domnul Decan Dincă v-a oferit definiția lui Ulpian, care vorbește despre valorile dreptului: juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere (să trăiești în mod onorabil, să nu faci rău altuia, să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine). Eu aș menționa textul de deschidere al Digestelor lui Justinian, text care îi aparține lui Celsus: ius est ars boni et aequi. Și aș atrage atenția asupra faptului că latinescul ars îl traduce pe grecescul techne (τέχνη), adică meserie, meșteșug. Arta cum se traduce în mod frecvent astăzi latinescul ars era pe atunci mai degrabă arta de a făuri ceva, iar acest atribut aparținea meșteșugarului[5]. Așadar nu trebuie să uităm aspectul practic al dreptului. Abia după ce stăpânești „tehnicalitățile” acestuia poți să construiești edificii armonioase care să te ajute să găsești calea către dreptate.

Toate aceste meserii sunt frumoase, dar ele presupun să știți un domeniu al cunoașterii cu care nu (prea) v-ați întâlnit în viața voastră școlară de până acum. Și o să vă citesc acum dintr-o scrisoare standard pe care o primește un student proaspăt intrat la una din facultățile de drept ale Universității Oxford[6]: „Indiferent dacă ați studiat sau nu dreptul la școală, veți observa că studiul dreptului la Facultate este foarte diferit de orice altceva ați întâlnit până acum, iar mulți studenți își dau seama că există o diferență de ordin de mărime între cerințele școlare și cele universitare.”

De exemplu, ați aflat deja (probabil), că la Facultate consecințele copiatului pot fi extrem de severe. (Dacă nu ați aflat, întrebați-i pe colegii dumneavoastră mai mari din ELSA!) Veți afla că volumul de informație este de sute de pagini per semestru per materie. Veți afla că nimeni nu vă împinge de la spate zi de zi, și că vă puteți trezi în sesiune că descoperiți materia. Este ca și cum nu ați mai avea note pe parcursul semestrului, ci doar teze (dar la toate materiile). Și nu puteți „negocia” zilele în care se vor susține „tezele”. Nu trebuie însă să vă speriați. Statisticile arată că majoritatea dintre cei intrați termină facultatea, deci nu este nimic imposibil. Doar că anul I va fi cel în care veți face această tranziție și, din această perspectivă, va fi cel mai greu. O să vi se pară că v-a lovit trenul! Vă spun asta pentru că, pe de o parte, nu sunt atât de bătrân ca să fi uitat cum m-am simțit eu în primul an și, pe de altă parte, predau la anul I, deci văd în fiecare an studenți loviți de tren…

Nu suntem perfecți, dar suntem o imagine fidelă a țării… Trebuie să învățați să discerneți grâul de neghină chiar dacă o veți alege pe cea din urmă pentru că are o floare spectaculoasă. Important este să faceți alegerea în cunoștință de cauză, pentru că în ultima vreme, din cauza renovării din ultimul an, nu prea mai știm pe unde am pus Jobenul Magic… După cum spunea doamna prodecan Trandafir, trebuie să vedeți la ce sunteți voi buni. Eu, de exemplu, am descoperit la vreun an după ce am terminat facultatea la ce sunt mai bun decât alți colegi de-ai mei pentru că domeniul acela nu prea se studia în facultate la acea vreme. Așadar, niciodată nu  prea târziu să vă dați seama. Doar trăim într-o eră a flexibilității și a noilor experiențe…

Gândiți-vă că profesorii sunt aleși dintre cei care s-au adaptat cel mai bine mediului academic, adică seamănă cel mai mult cu profesorii lor. Este o buclă de feed-back aici. Nouă ne place să credem că este un feed-back pozitiv și că sunt aleși cei mai buni, dar este dificil să definești criteriile obiective ale acestei superiorități.

Noi ne dorim sa fiți cei mai buni, dar ne dorim și mai mult sa fiți doar buni, adică să aveți bun simț[7].


[1] The Incredibles, Walt Disney Pictures (2004)
[2] Wrath of the Titans, Warner Bros. (2012)
[3] Calculele (1992), disponibil aici
[4] Apud Jacques Verger, Universitățile în Evul Mediu, Ed. Polirom, Iași, 2019, p. 9.
[5] A se vedea St. Petecel, Comentarii, în Aristotel, Etica nicomahică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p. 267, nota 1 la Cartea I: „În original, τέχνη (artă în general, tehnică, meșteșug, meserie etc. …). Lipsit de conotații estetice, termenul desemnează în concepția aristotelică orice activitate «poietică» (sau «productivă»), al cărei scop este realizarea unei opere exterioare agentului. În acest sens, arta va fi definită (…) ca un habitus rațional orientat spre producție (ποίησις), în opoziție atât cu domeniul științei teoretice (ἐπιστήμη), cît și cu cel al acțiunii morale (πρᾶξις)”. Acest sens aristotelic este criticat de Heidegger în The Origin of the Work of Art, în D.F. Krell (ed.), Basic Writings from Being and Time (1927) to The Task of Thinking (1964), 2nd ed., HarperSanFrancisco, New York, 1993, p. 184: „It has often enough been pointed out that the Greeks, who knew a few things about works of art, use the same word, techne, for craft and art and call the craftsman and the artist by the same name: technites. (…) However usual and convincing the reference may be to the Greek practice of naming craft and art by the same name, techne, it nevertheless remains oblique and superficial; for techne signifies neither craft nor art, and not at all the technical in our present-day sense; it never means a kind of practical performance. The word techne denotes rather a mode of knowing. (…) Techne, as knowledge experienced in the Greek manner, is a bringing forth of beings in that it brings forth what is present as such out of concealment and specifically into the unconcealment of its appearance; techne never signifies the action of making”. Totuși, să nu uităm că dreptul modern este construit pe temelii aristotelice, iar nu platoniciene… În definitiv, nimeni nu mai crede astăzi (decât la modul metaforic) că sculptorul nu face decât să des-copere surplusul de piatră de pe forma statuii deja existente în blocul de marmură. Ibidem, p. 185: „to create is to let something emerge as a thing that has been brought forth”.
[6] În ciuda Brexit-ului, Oxford rămâne totuși un reper al științei juridice… și pe Continent. Pentru un punct de vedere contrar (dar din domeniul mezelăriei), a se vedea replica „Păi vedeți! D-aia îi dau ăștia afară de la noi din UE” din reclama care poate fi văzută aici.
[7] Al. Paleologu, Bunul-simț ca paradox, în Bunul-simț ca paradox, ed. a II-a (remaniată de autor), Ed. Vitruviu, București, 1997, p. 7.


Av. conf. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM

* Alocuțiune susținută în cadrul ELSA Freshers Week, Aula Magna, Facultatea de Drept, Universitatea București, 23 septembrie 2021. Țin să mulțumesc ELSA Bucharest pentru amabila invitație de a le putea vorbi „bobocilor”, mai ales în actualele condiții pandemice.