Alienare

Lavinia Tec

“What awaits is not oblivion but rather a future which, from our present vantage point, is best described by the words ”postbiological” or even ”supernatural”. It is a world in which the human race has been swept away by a tide of cultural change, usurped by its own artificial progeny”
Hans Moravec, Mind Children

”Mă îndoiesc că istoria ne poate oferi pilda unui singur om care, situându-se în afara moralei tradiționale și a puterii dobândite, să fi folosit cu bunăvoință acea putere. Înclin să cred că Programatorii îi vor urî pe programați (…). Sursa motivelor Programatorilor o constituie ereditatea, alimentația, vremea și asocierile de idei. Raționalismul lor extrem – “a vedea prin” toate motivele “raționale” – face din ei creaturi cu o comportare irațională. Dacă nu te supui față de Tao sau nu te sinucizi, singura cale ce-ți mai rămâne deschisă este supunerea față de impulsuri (și deci, pe termen lung, față de simpla ”natură”)
C.S. Lewis, Desființarea omului

Klara și Soarele este prima carte publicată de Kazuo Ishiguro după ce a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 2017. Aici, la fel ca în majoritatea romanelor sale, Ishiguro abordează teme existențiale precum fragilitatea ființei umane și inevitabilitatea morții.

Acțiunea se petrece în SUA, într-un viitor nu prea îndepărtat de vremurile în care trăim. Tehnologia a creat un sistem de caste, în care ”elevații” sunt în vârf. După cum ne putem da seama, ”elevații” sunt ființele umane editate sau modificate ori ameliorate genetic (chiar dacă tehnicile sunt diferite, termenii sunt interschimbabili). Practic, societatea este stratificată genetic. Pe de-o parte există copii supuși tehnicii de modificare genetică și părinți care și-au dat consimțământul în acest sens, iar pe de altă parte, copii care nu au fost ”elevați” și părinți care nu și-au dorit să aibă copii ”elevați”. Cei ”elevați” au șansa la o viață bună, acces la muncă, la educație, la servicii. Cei care nu sunt ”elevați” sunt condamnați la eșec, sărăcie, marginalizare. În același timp, societatea descrisă în romanul lui Ishiguro este o societate tehnologică, în care oamenii se află în competiție cu roboții, cu inteligența artificială. Unii oameni au fost ”înlocuiți” la locurile de muncă, iar în diferite localuri, în restaurante, chiar și în sălile de cinematograf, au acces roboții în locul oamenilor. Educația copiilor se face doar online, fiind predispuși la izolare și singurătate, alături de adulții care lucrează până la epuizare. Copiii au contact fizic foarte rar, cu ocazia unor întâlniri de socializare – așa-zisele ”interacțiuni”-, organizate de părinți care, la rândul lor, au ”grupuri sociale”. În casta superioară, ”nu e de ajuns să fii deșteaptă, trebuie să te și înțelegi cu alți oameni”. Regula este că ”elevații” nu au contacte cu cei care nu sunt ca ei.

Naratoarea este Klara, un Par (prieten artificial), o inteligență artificială care vede lumea prin grile (“casete”). Klara este un robot umanoid alimentat cu energie solară, proiectat să ofere companie copiilor, nu să fie o jucărie. Ajunge în familia lui Josie, o adolescentă în vârstă de 14 ani. Klara are câteva abilități care o face specială: o capacitate excepțională de a observa, memora, învăța. Ea descrie lumea din perspectiva unui robot programat, lipsit de experiență. Este o mașină care funcționează după un program implementat de programator. Cititorul își poate da seama că este dificil pentru Klara să înțeleagă emoțiile și sentimentele umane. De altfel, vocabularul stilizat utilizat de naratoare dezvăluie aceste dificultăți.

Klara prezintă lumea pe care o vede în trei planuri: din vitrina unde a fost afișată de directoarea de magazin, în relația ei cu Josie, proprietara ei, și în relația lui Josie cu prietenul său, Rick.

Vitrina îi permite Klarei să observe comportamentul uman și să memoreze tipare de comportament (dincolo de ecran este algoritmul care ne observă și memorează comportamentul!). De pildă, ea observă că oamenii se îmbrățișează și le face atât de bine îmbrățișarea. Este un robot curios, loial, chiar iubitor am putea spune. Practică o formă de religie: se închină soarelui de care depinde “viața” (funcționarea) ei.

Însă în planul principal este Josie, o fetiță ”elevată”, căreia Klara îi va ține companie. Părinții lui Josie sunt divorțați. Mama sa lucrează la departamentul juridic al unei companii, o muncă suprasolicitantă care o împiedică să petreacă timp cu copilul. De aceea are nevoie de un Par. Orice moment din timpul ei ”de la trezire până la culcare e influențat de contractele pe care le-a semnat cândva”. Tatăl lui Josie este inginer, dar și-a pierdut locul de muncă, fiind ”înlocuit”. El s-a separat de fiica sa, retrăgându-se într-o comunitate în care sunt tot felul de conflicte între ”elevați” și cei care nu sunt elevați. Aceasta pare să fie un fel de comunitate de anarhiști, alcătuită din oameni albi, care au făcut parte ”din rândul fostelor elite de specialiști”, nevoiți să se ”înarmeze până în dinți pentru a fi gata să lupte împotriva altor categorii”. Într-o confesiune pe care o face, tatăl lui Josie afirmă: ”Înlocuirile m-au făcut să privesc lumea cu un ochi proaspăt și cred cu adevărat că m-au ajutat să diferențiez ce e important de ceea ce nu e. Și acolo unde locuiesc eu sunt mulți oameni de calitate care simt exact ca mine. Cu toții au trecut prin aceleași lucruri – unii dintre ei cu cariere mult mai fabuloase decât a mea. Dar toți suntem de aceeași părere și eu sunt sincer convins că nu ne mințim singuri. Nu e mult mai bine acum decât ne era pe vremuri”. El este un nostalgic: ”Generația nostră încă mai poartă în suflet vechile sentimente. O parte din noi refuză să lase în urmă trecutul. Partea care vrea să continue să creadă că în fiecare dintre noi există ceva tangibil. Ceva unic și care nu se poate transfera. Încă nu există nimic de acest fel, acum o știm. Și tu o știi. Pentru oamenii de vârsta noastră este foarte dificil să se rupă de trecut. Dar trebuie să ne rupem de trecut”.

În plan secund, vedem lumea în care trăiește Rick, adolescentul care este prietenul și confidentul lui Josie. Chiar dacă nu este îmbunătățit genetic, el este un băiat foarte inteligent și descurcăreț, pasionat de tehnologie. Unul dintre proiectele la care lucrează este grupul de drone-păsări care supraveghează populația și adună date. El trăiește alături de mama sa, pe care o percepe ca pe o ființă fragilă, de care trebuie să se îngrijească mereu. Aceasta, la rândul ei, este preocupată de viitorul băiatului său neelevat astfel încât va face orice îi stă în putință – va apela chiar la favoritism, o formă formă de corupție – pentru a-și ajuta copilul să aibă șansa la un loc într-o universitate. Chiar dacă în adolescență, Josie și Rick și-au făcut un ”plan” împreună, chiar dacă între cei doi a fost iubire, diferența de clasă dintre ei îi împiedică să-și realizeze ”planul”.

Încet-încet ni se dezvăluie intriga din roman. Aflăm că Josie este o fetiță modificată sau poate editată genetic, cu capacități intelectuale uimitoare, afectată de un efect secundar al ”lifting-ului” prin care a fost „elevată”, o boală care o face foarte fragilă, topindu-se pe picioare. Mai aflăm că Josie a avut o soră editată genetic, care a decedat. Un proiect eșuat. Pierderea unei fiice și boala celeilalte sunt riscurile pe care și le-a asumat mama, prin consimțământul său la modificarea genetică a copiilor. În fața iminenței morții lui Josie, mama își dă consimțământul la realizarea unui proiect de design tehnologic, o fuziune între om și mașină. Dr. Capoldi o va edita pe Josie, iar copia lui Josie va fi animată de Klara. Altfel spus, inteligența artificială va continua persoana lui Josie. Însă pentru ca acest scop să fie atins, Klara are misiunea de a observa, învăța, memora modul în care Josie se comportă, gândește și ia decizii. Când află care va fi rolul său în proiectul doctorului Capoldi, Klara acceptă fără ezitare, zicând că e pregătită deja să o imite pe Josie. Nu-și pune problema că robotul Klara nu va mai exista. La un moment dat, între părinții lui Josie se naște un conflict legat de acest proiect, care nu se poate finaliza fără consimțământul lor.

Asistând direct la drama lui Josie, Klara observă strategiile oamenilor de a fugi de singurătate și vulnerabilitate, observă emoțiile și sentimentele lor, fără a avea capacitatea de a le înțelege foarte bine. Se pare că mutabilitatea stării sufletești a oamenilor încurcă algoritmii după care ea funcționează: ”Am aflat că ”schimbările” sunt parte din Josie și că trebuie să le fac față. De asemenea, am început să înțeleg că nu sunt o trăsătură ce o caracterizează doar pe Josie, că oamenii simt adesori nevoia să-și pregătească o fațetă a personalității lor pe care s-o etaleze în fața trecătorilor – așa cum ar face-o în vitrina unui magazin – și că, odată ce momentul respectiv trece, acel chip al lor nu trebuie luat foarte în serios”. Parcă ar vorbi de comportamentul uman pe rețelele de socializare!

Cu toate calitățile și proprietățile cu care este dotată Klara, este ceva ce îi rămâne inaccesibil: inima omului. Ea își amintește de un dialog pe care l-a avut cu tatăl lui Josie când a aflat ce rol va avea ea în proiectul doctorului Capoldi:

– ”Crezi în inima omenească? Evident, nu mă refer pur și simplu la organ ca atare. Vorbesc în sens poetic. Inima omenească. Crezi că există așa ceva? Ceva care face din fiecare dintre noi să fie special și unic? Și să zicem că plecăm pur și simplu de la premisa că există. Atunci nu crezi că, pentru a învăța cum este cu adevărat Josie, ar trebui să înveți nu doar felul ei de a se purta, ci și ce se află ascuns adânc în sufletul ei? N-ar trebui să înveți totul despre inima ei?

– Ba da, sigur că da.

– Și asta ar fi extrem de dificil, nu? Ar fi ceva care ar depăși chiar și capacitățile tale, oricât de extraordinare ar fi ele. Fiindcă nu este suficient să o imiți, oricât de bine ai reuși. Ar trebui să-i înveți inima și s-o înveți în toată complexitatea ei, altfel nu vei deveni niciodată o Josie în adevăratul sens al cuvântului.”

Klara va sfârși într-un depozit, ca un model depășit, învechit, care nu mai răspunde nevoilor și cerințelor pieței.

Romanul recent al lui Ishiguro, publicat în martie 2021, probabil scris în timpul pandemiei, scoate la suprafață, într-o vreme extrem de confuză, extrem de tulbure precum cea pe care o trăim, câteva întrebări mai vechi despre știință și tehnologie, despre impactul acestora în societate și în familie (”Par„ poate fi metafora părintelui în era digitală), despre etică și morală. Progresul științific (în materie de genetică) și progresul tehnologic (în materia inteligenței artificiale) pot crea inegalități materiale și genetice? Sănătatea, ereditatea, educația se înscriu în logica capitalului uman a societăților tehnologice? Modificarea genetică a organismului uman devine o necesitate pentru ca ființele umane să câștige competiția cu inteligența artificială? Eugenia și transhumanismul servesc binelui comun? Inginerii sociali care aspiră la un viitor postbiologic au intenții bune? Modificările genetice, terapia genică urmăresc un scop terapeutic sau medical ori satisfacerea dorințelor și așteptărilor proiectate de părinți asupra copiilor? Problema consimțământului cum se pune în această ecuație? Consimțământul părinților fără consimțământul copilului condamnat la moarte sau boală, ca efect secundar? Ar trebui să-i privim pe copii ca pe niște obiecte pe care le manipulăm noi sau dăm dispoziții altora să îi manipuleze genetic? Putem fi stăpâni pe generațiile următoare, controlând ereditatea sau ar trebui să fim responsabili de ereditatea primită? Ar trebui să ne îndoim de bunătatea progresului științific și tehnologic dacă viața umană va fi redusă la o anexă a unei mașini sau dacă amplifică nedreptatea?Ce se întâmplă cu datele noastre despre sănătate și ereditate? Cine le deține, le manipulează, cum, în ce scop?

Totodată, romanul aduce la lumină pericole despre care ne-au avertizat și alți scriitori de science fiction. Puterea supra naturii umane include puterea asupra vieții umane, iar puterea asupra acesteia include puterea de a transforma, reface și aboli tot ceea ce este uman. Oamenii de știință, scăpați de sub control, pot contribui la crearea unor regimuri totalitare. Marele mister care planează în narațiunea lui Ishiguro este cum s-a ajuns ca editarea sau modificarea genetică să structureze societatea? Pare să nu fie obligatorie. Este un fel de ofertă pe care o face statul. Însă dacă de aceasta – de modificarea genetică – legea leagă efecte, adică beneficii sau restricții, șansa unei vieți bune sau riscul unei vieți eșuate, atunci ceea ce numim libertatea de alegere a omului nu prea este libertate, fiind extrem de limitată, ci mai degrabă este constrângere.

Cred că societatea distopică din Klara și Soarele nu este plasată într-un viitor chiar atât de îndepărtat.

Separarea identității de trupul și sufletul unei persoane și – visul inginerilor sociali – ne îndreaptă spre tărâmul alienării. Cu CRISPR (tehnica de modificare genetică, ce folosește ARN-ul pentru orice loc țintit din ADN), cu Metavers-ul lui Mark Zukerberg și Neuralink Brain al lui Elon Musk.

Înstrăinați de noi înșine, de ceilalți oameni și de Creator.

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara