Scurte considerații relative la efectul de noise și biasuri în activitatea judiciară

Rezumat

Noise este termenul care desemnează situația în care o persoană, nepredispusă la erori sau greșeli, decide incorect cu privire la o problemă (speță, caz, chestiune), din cauza premiselor viciate de anumiți factori.  

Bias este termenul ce exprimă o judecată incorectă emisă de o persoană predispusă la erori sau greșeli.

Efectul de noise este generat de un evantai larg de factori, în timp ce biasurile sunt produse cel mai adesea de superficialitatea sau schimbarea opiniei decidentului. Însă, ambele – noise și bias – sunt esențialmente defecte ale gândirii umane[1].

1. Introducere

Motto:

Biasul este vedeta spectacolului. Efectul de noise este un actor secundar, jucând de multe ori din culise”.

Efectul de noise este nedorita variabilitate a judecăților, prezentă excesiv de abundent în lumea noastră” (D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein).

În orice sferă a relațiilor sociale pot apărea – în doze versatile – erori sau greșeli ale judecății umane. De la profesorii care, uneori, dau note nejustificat de diferite, la medicii care diagnostichează eronat, continuând cu angajatorii care recrutează personal pe baza unor criterii arbitrare și terminând cu judecătorii care pronunță hotărâri diferite în cazuri asemănătoare, constatăm că există un adevărat fenomen al evaluărilor diferite în situații comparabile.

Când un judecător ia o hotărâre, acesta este în postura unui tenismen care are serviciul. Uneori lovește bine și câștigă punctul, alteori ratează. Reușita lui depinde de talent, experiență, dar și de mulți alți factori (psihologici, biologici, conjuncturali etc.). La fel este și situația persoanelor însărcinate cu luarea deciziilor, inclusiv și mai ales a judecătorilor.

Termenul noise, asociat cu situațiile în care examinăm acuratețea sau corectitudinea judecăților umane, desemnează o anomalie (aberație, eroare, greșeală) în evaluarea premiselor, care sunt viciate de feluriți factori sau cauze.

Putem spune că, uneori, hotărârile luate de diverși decidenți (judecători, medici, profesori, arbitri, organe din aparatul de stat etc.) sunt bruiate de factori diferiți, a căror prezență este certificată de incorectitudinea rezoluțiilor adoptate ca urmare a parcurgerii procesului de evaluare.

În sine, existența judecății, evaluării sau cântăririi unor situații nu garantează o soluție (hotărâre, decizie, rezoluție) corectă, dacă în procesul deliberativ sunt prezenți ori se furișează pe parcurs factori de bruiaj.

Biasul face parte și el din categoria agenților nocivi pentru procesul de luare a deciziei, reflectând o înclinație spre aberație (greșeală, eroare) a emitentului hotărârii. Manifestând predispoziție la eroare, decidentul afectat de bias va delibera în cele mai multe cazuri greșit, în timp ce decidentul bruiat de noise va emite hotărâri variate (unele corecte, altele eronate).

În continuare vom face o scurtă incursiune în universul mai puțin investigat al celor două concepte – noise și bias – în activitatea judiciară.

2. Efectul de noise și biasurile în activitatea judiciară

Fiind convins că în cele mai multe cazuri hotărârile pronunțate sunt corecte, totuși constatăm că sunt și procese în care hotărârile sunt ratate fie din cauza unor factori personali – individualitatea magistratului –, fie a unor factori obiectivi – conjunctura sau contextul în care se derulează procesul deliberativ.

Inconsecvența soluțiilor adoptate în cazuri analoge produce un impact dramatic asupra celor la care acestea se referă. Plecând de la traumele produse asupra persoanelor vizate direct de efectele acestora, variabilitatea hotărârilor (soluțiilor, rezoluțiilor, deciziilor) pronunțate în situații asemănătoare este inacceptabilă și trebuie să fie cel puțin estompată (acceptând că eradicarea este mai degrabă iluzorie).

De ce există incoerență în privința hotărârilor pronunțate în cazuri similare? Printre factorii care influențează sau determină această variabilitate (fluctuație, versatilitate, inconsecvență), se numără efectul de noise și biasurile, adică anumite imperfecțiuni apărute în procesul de evaluare, legate de persoana decidentului sau de contextul adoptării hotărârii.

În multe spețe, erorile judecății umane sunt vizibile și pot proveni din biasuri (erori derivate din părtinire sau predispoziție) și din efectul sistemic de noise (când erorile nu sunt generate de predispoziția spre greșeală)[2]. Evident că, alături de noise și biasuri, în procesul deliberativ pot apărea și alte elemente vicioase, pe care le vom omite în cadrul materialului de față.

Dintr-o altă perspectivă, putem spune că biasurile pot fi constatate indiferent dacă analizăm una sau mai multe hotărâri, în timp ce efectul de noise este relevat de un fascicul sau mănunchi de hotărâri. Privite lucrurile din acest unghi, biasul apare ca un element ușor vizibil, prin comparație cu efectul de noise care se descoperă mai greu, fiind ascuns în spatele scenei judiciare.

În cartea Noise. Un defect al judecății umane, într-o exprimare metaforică, autorii subliniază următoarele:

Biasul este vedeta spectacolului. Efectul de noise este un actor secundar, jucând de multe ori din culise. (…) În deciziile luate în lumea reală, volumul de noise este de multe ori scandalos de mare[3].  

Dacă ne referim doar la hotărârile judecătorești penale, constatăm că, uneori, cazuri similare sunt soluționate diferit sau chiar diametral opus, evident fără justificare. Iată câteva exemple importante:

– Analiza condițiilor liberării condiționate. Practica judiciară consemnează situații în care, în spețe comparabile (aceiași pedeapsă, aceleași elemente circumstanțiale subiective și obiective), se pronunță soluții diferite;

– Stabilirea răspunderii penale. Este vorba despre cazuri analoge sau chiar despre același caz, în care soluțiile sunt antinomice;

– Individualizarea sancțiunilor penale (sancțiuni care se abat foarte mult de la media oferită de statistici în spețe asemănătoare);

– Luarea și menținerea măsurilor preventive (arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar). Practica judiciară ne oferă o cazuistică foarte variată în ceea ce privește conținutul condiției necesității și a cerinței proporționalității măsurilor preventive;

– Luarea și menținerea măsurilor asigurătorii;

– Cuantificarea daunelor morale acordate persoanelor vătămate prin infracțiuni;

– Încuviințarea mijloacelor de probă și evaluarea probelor administrate etc.

Studiile și cercetările efectuate conchid că hotărârile penale sunt rezultatul unui cortegiu de factori obiectivi și subiectivi care își lasă fiecare în manieră specifică – într-o măsură mai mare ori mai mică – amprenta asupra acestora.

Unul dintre primii care au atras atenția asupra „fenomenului incoerenței” soluțiilor pronunțate în procesele penale a fost judecătorul american Marvin Frankel, care a constatat că: „numărul anilor stabiliți prin sentința judecătorească depindea mai puțin de specificul cazului sau individualitatea acuzatului, și mai mult de individualitatea judecătorului – cu alte cuvinte de concepțiile, predicțiile și ideile părtinitoare. Așa se face că, în același caz, acuzatul putea să primească sentințe foarte variabile în funcție de judecătorul căruia îi era repartizat cazul[4].

Factorii generatori ai efectului de noise și ai biasurilor în activitatea judiciară sunt greu de inventariat în mod exhaustiv, printre ei numărându-se:

• Supraaglomerarea cu spețe a unor judecători, procurori și grefieri;

• Neluarea în considerare, de către anumiți judecători, a orientării practicii judiciare și a statisticilor;

• Profilul psiho-cultural al magistratului și eventualele experiențe comune cu cele existente în cauzele soluționate;

• Contextul luării hotărârii;

• Accesul relativ greu la cazuistica relevantă;

• Încrederea foarte mare în experți sau specialiști;

• Autosuficiența;

• Lipsa unor ghiduri relative la individualizarea sancțiunilor;

• Lipsa unor condiții satisfăcătoare de ordin logistic etc.

Iată câteva exemple surprinzătoare relevate de cercetările efectuate:

° „Dacă le este foame, judecătorii sunt mai nemiloși[5]”;

° „judecătorii sunt mai severi în zilele următoare unei înfrângeri suferite de echipa locală de fotbal decât în zilele următoare unor victorii[6]”;

° „acuzații sunt tratați cu mai mare indulgență dacă sunt judecați în ziua lor de naștere (a acuzaților – n.n.)[7];

° „când afară este foarte cald, scade probabilitatea de aprobare a cererilor de azil”[8].

Deosebirile evidente de tratament în cazuri asemănătoare generează frustrare pentru cei dezavantajați, care se simt nedreptățiți și, uneori, apelează la gesturi extreme. De exemplu, un condamnat, aflat în executarea pedepsei, s-a sinucis, deoarece n-a făcut față frustrării produse de inegalitatea tratamentului, lui fiindu-i respinsă cererea de liberare condiționată, în timp ce într-o speță similară unui alt condamnat i se admisese solicitarea.

Cum se pot preîntâmpina efectul de noise și biasurile în activitatea judiciară? Înainte de a avansa câteva soluții, se impune precizarea că imperfecțiunea umană lasă urme – în felurite moduri – asupra proceselor decizionale. Cu cât o problemă este mai complexă, cu atât dezlegările date acesteia vor fi mai variate, întrucât în fața unor astfel de chestiuni – dificile – oamenii sunt deseori în dezacord.

Eliminarea tuturor viciilor din judecățile umane este o superbă speranță iluzorie, deoarece soluțiile înseși sunt, la rândul lor, supuse factorilor de bruiaj. Însă, este plauzibilă obținerea limitării manifestărilor cu impact venite din partea agenților disturbatori.

În cazul sistemului judiciar, atenuarea considerabilă a efectului de noise și a biasurilor se poate face prin (exempli gratia):

• Diminuarea încărcării cu dosare a organelor judiciare;

• Asigurarea unor condiții materiale corespunzătoare;

• Completurile de 3 judecători în căile de atac;

• Creșterea gradului de accesibilitate la precedentele judiciare;

• Elaborarea unor ghiduri de bune practici, care să conțină inter alia rezumate relevante ale hotărârilor judecătorești;

• Efectivitatea căilor de atac;

Transpunerea în practică a unor măsuri menite să asigure consecvență soluțiilor judiciare este o condiție indispensabilă într-o societate democratică, bazată pe statul de drept. Unitatea practicii judiciare în spețe asemănătoare face predictibil actul judiciar și crește încrederea în activitatea de înfăptuire a justiției.

Dacă există multe hotărâri judecătorești variabile în spețe analoge, destinatarii justiției își pierd încrederea în ea, aceștia rămânând cu gustul că actul de justiție de distribuie mod selectiv (arbitrar), nu egal.

3. Concluzii

Erorile sau greșelile de judecată sunt o consecință a imperfecțiunii umane sau a unor agenți (factori) perturbatori exteriori individului decident.

Evitarea erorilor sau greșelilor în evaluarea cazurilor poate reuși în multe dintre cazuri dacă se respectă igiena decizională.

Autorii cărții Noise. Un defect al judecății umane (D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein) ne fac unele recomandări pentru menținerea igienei decizionale, dintre care le reținem pe următoarele[9]:

– „Scopul judecății este acuratețea, nu expresia individuală” (este recomandabil să ne gândim la cum ar decide alți judecători în caz respectiv);

– „Gândiți statistic și adoptați o perspectivă externă asupra cazului” (este necesară o analiză a cazurilor similare);

– „Structurați judecățile în mai multe probleme independente” (trebuie făcute evaluări intermediare, în special în cazurile complexe);

– „Rezistați intuițiilor premature” (evitarea prejudecăților);

– „Obțineți judecăți independente” (este recomandabilă consultarea cu alți judecători; aceasta ajută la poziționarea în nivel).


[1] Acest articol va fi publicat în numărul 1 al RRDPA.
[2] D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein, Noise. Un defect al judecății umane, Ed. Vellant, București, 2021, p. 239. Autorii consideră că efectul sistemic de noise se descompune în noise de nivel (variabilitatea nivelului mediu al unor judecători diferiți) și noise de pattern (variabilitatea soluțiilor aceluiași judecător în diferite cazuri similare). La rândul său, efectul de noise cauzat de pattern este alcătuit din noise de patern stabil și noise conjunctural.
[3] D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein, op. cit., p. 18.
[4] Apud, D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein, op. cit., p. 28.
[5] D. Kahneman, O. Sibony, C.R. Sunstein, op. cit., p. 31.
[6] Idem, p. 31.
[7] Ibidem, p. 31.
[8] Ibidem, p. 32.
[9] Ibidem, p. 413 și urm.


Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca