Primatul dreptului UE – divergența jurisprudențială de fond sau conflict juridic de competență? Dialogul în forma dezbaterii reale, loiale, sincere și într-un cadru de respect reciproc – calea optimă de armonizare a jurisdicțiilor interne și europene

Marin Voicu

Rezumat:

1. Tematica și formatul dezbaterilor din ultimele Conferințe au fost generate de actualitatea confruntărilor politico-juridice dintre Comisia Europeană și CJUE, și Curțile constituționale ale Statelor membre, care au adoptat decizii ”istorice” de consolidare a supremației constituționale, a identității și tradițiilor culturale proprii, cu mult înainte de intrarea în vigoare a TUE (01.01.2009), dar și sub ordinea juridică instituită de acesta.

Problematica divergentă a raportului dintre dreptul UE și dreptul intern al Statelor naționale membre ale UE, s-a acutizat, după deciziile Tribunalului constituțional al Poloniei (2020-2021), pozițiile similare constante ale Curților Constituționale din Germania, Franța, Italia, Spania, Lituania, s.a., fiind tratate cu ”neatenție” ori cu multă indulgență de autoritățile unionale.

Necesitatea dezbaterii efectelor MCV și a Hotărârii din 18.05.2021 a CJUE, contra României, a fost impusă și de scrisorile repetate ale Comisarilor europeni către Guvernul României, privind condiționarea politică nelegitimă a intrării României în Schengen de desființare a SIIJ, soluție obsesivă a unor lideri ai UE, ”injectați” din interiorul țării (?!).

2. CJUE legiferează în mod curent, creează principii și norme, în lipsă de corespondent în tratate, stabilind, astfel, un anumit cadru normativ obligatoriu pentru Statele naționale membre, fără un dialog/ dezbatere cu jurisdicțiile acestora; de regulă, hotărârile CJUE se adoptă în procedura limitată preliminară în care nu se evocă fondul litigios, generată printr-o sesizare a judecătorului unei cauze de la instanțele de drept comun.

3. Necesitatea dialogului judiciar între jurisdicțiile CJUE și CCR, într-un climat de loialitate și respect reciproc, întemeiat pe cadrul instituit de TUE – art. (2-6), ca soluție constructivă și de echilibru, a fost invocată, cu argumente serioase, în Conferințele din 14-15.10.2021, 01.02.2022 și 14.02.2022.

4. Potrivit tratatelor, CJUE NU are misiunea de a valida, extralegal, soluțiile politice ale instituțiilor Uniunii ori opțiunile veleitare federaliste ale unor lideri instalați în funcțiile unionale cu voința /decizia Statelor membre, așa cum prevăd disp. art. 14-19 din TUE, jurisprudența sa neputând depăși limitele fixate prin TUE (”CJUE hotărăște, în conformitate cu TRATATELE”).

SUMAR
1. Necesitatea imperativă a dezbaterii tematicii Mecanismul Statului de Drept 2020, a MCV, a raportului dintre dreptul UE și dreptul național și dintre hotărârile CJUE și deciziile CCR
2. Unele opinii semnificative exprimate în comunicările prezentate în Sesiunea științifică națională a Universității ”Ovidius” – 14-15.10.2021
3. Teze și antiteze în Conferința – prof. Valeriu Stoica din 01.02.2022 ”Dialog necesar: CJUE-CCR”
4. Dezbaterile unei teme divergente este calea eficientă către soluția optimă
4.1. Parametrii normativi ai raportului dintre dreptul UE și dreptul național
4.2. Rolul și misiunea CJUE
4.3. CJUE și jurisprudența sa ”imuabilă” asupra principiului supremației absolute a dreptului UE și al efectului util, direct și indirect
4.4. Natura divergenței asupra primatului-conflict pozitiv de competență sau/si conflict structural între două ordini juridice autonome?
5. În loc de concluzii

***

1. Obiectul și finalitatea Conferinței din 14-15.10.2021, organizată de Universitatea ”Ovidius” din Constanța, Academia de Științe Juridice, Institutul de Cercetări juridice ”Andrei Rădulescu” al Academiei Române și grupul editorial ”Universul Juridic”, cu tema ”Mecanismul Statului de Drept-2020 al UE. Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre. Supremație vs. Suveranitate. Necesitatea imperativă a dezbaterii[1]

1.1. Tradiția Sesiunilor științifice anuale ale doctorilor honoris causa ai Universității ”Ovidius” (2015-2021) și ale Facultății de drept și științe administrative.

1.2. Necesitatea abordării tematicii M.St. Dr-2020 al UE, a Raportului dintre dreptul UE și dreptul intern al Statelor naționale membre și dintre deciziile CJUE și deciziile CCR.

1.3. Contextul și circumstanțele specifice privind România, generate de Rapoartele MCV, deciziile CJUE și de Rapoartele M.St.Dr.-2020 și 2021. Obligația generală internă a dezbaterii tematicii de către autoritățile publice, mediile academice și universitare, societatea civila, s.a.

2. Unele opinii semnificative exprimate în comunicările Sesiunii științifice din 14-15.10.2021, de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța[2].

2.1. Tematica și formatul acestei Conferințe 14-15.10.2021 au fost generate de actualitatea dezbaterilor și confruntărilor politico-juridice dintre CJUE, pe de o parte și curțile constituționale ale Statelor membre, care au adoptat decizii ”istorice” de consolidare a supremației constituționale, a identității și tradițiilor culturale proprii, cu mult înainte de intrarea în vigoare a TUE (01.01.2009), dar și sub ordinea juridică instituită de acesta.

Totodată, problematica divergentă a raportului dintre dreptul UE și dreptul intern al Statelor naționale membre ale UE, s-a acutizat, după deciziile Tribunalului constituțional al Poloniei (2020-2021), pozițiile constante ale Curților Constituționale din Germania, Franța, Italia, Spania, Lituania, s.a., fiind tratate cu ”neatenție” ori cu multă indulgență de autoritățile unionale.

Necesitatea dezbaterii efectelor MCV și a Hotărârii din 18.05.2021, contra României, a fost impusă și de scrisorile repetate ale Comisarilor europeni către Guvernul României, de condiționare politică nelegitimă pentru intrare a României în Schengen de desființare a SIIJ (6 procurori, total independenți de puterea politică executivă bicefală), soluție obsesivă a unor lideri ai UE ”injectați” din interiorul țării (?!).

În acest context, ne-a atras atenția, de ceva timp, tăcerea și/sau aprobarea tacită, dar, mai ales, poziția superficială a Ministrului justiției și a Guvernului exprimată public și prin scrisorile de răspuns, ori prin dialogurile politice cu liderii Comisiei Europene, de acceptare fără șovăire, a supremației absolute a dreptului UE și a hotărârilor CJUE asupra dreptului intern, inclusiv și accentuat asupra Constituției și a deciziilor Curții constituționale, consolidând instigarea judecătorilor naționali (de la toate gradele de jurisdicție) să înlăture constituția sau decizia CCR ori să lase neaplicate dispozițiile acestora și să aplice direct norma în divergență (supremă) din dreptul UE (inclusiv dreptul derivat).

Dar, în mod deosebit, am fost determinați de lipsa totală de interes a autorităților responsabile (Ministerul Justiției, CSM, INM, Ministerul Public, Guvern, Parlament s.a., a mediului universitar și a societății civile) de a iniția și organiza dezbateri pertinente asupra acestei tematici și, astfel, de a comunica în societatea românească problematica reală, adecvată și efectele asupra vieții românilor (?!).

Iată unele exemple edificatoare:

proiectele de regulamente și directive ale UE sunt trimise Parlamentului și Guvernului român pentru consultare, fiind apoi transpuse în dreptul intern într-o ”liniște astrală”, fără nicio dezbatere;

președintele României participă la ședințele Consiliului European, în care se adoptă strategii și obiective majore, dar nimeni nu știe ce mandat a avut președintele de la Parlament (se pare că niciodată nu a cerut un asemenea mandat), ce poziție a avut România și care sunt măsurile ce interesează societatea românească;

miniștrii participă la Consiliul Uniunii Europene (J.A.I., Ecofim, Mediu, s.a.), fără a da rapoarte, dar nici comisiile de specialitate din Parlament nu-i întreabă nimic;

deciziile majore ale CJUE, cu efecte semnificative în dreptul nostru intern, nu fac obiectul unor dezbateri într-un cadru adecvat, iar

Guvernul, prin Agenții săi la CJUE și la CEDO – susțin, deseori, poziții și soluții contrare deciziilor obligatorii ale Curții Constituționale, fără a fi puse în dezbaterea profesioniștilor.

2.2. Comunicările au fost prezentate de personalitățile juridice, doctori honoris causa ai Universității ”Ovidius” și alți universitari (președintele, vicepreședintele, președinții de secții și alți membrii ai Academiei de Științe juridice[3], directorul ICJ, profesori și conferențiari din 9 Universități, președintele CCR, judecători și procurori), fiind axate în mare majoritate, pe tematica raportului dintre dreptul UE și dreptul intern și centrate pe aplicarea art. 4 (2), (3) și 5 și 6 din TUE privind:

– ”Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimonial cultural european” (art. 3 alin. 3 teza a 4-a TUE);

– ”Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru” (art. 4 alin. 2 TUE);

– ”În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate” (art. 4 alin. 3 TUE);

– ”Delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competențe este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității” (art. 5 alin. 1 TUE);

– ”Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii” (art. 6 alin. 3 TUE).

2.2.1. Comunicarea prof. univ. dr. Valer Dorneanu, intitulată sugestiv: ”Identitatea constituțională națională și tradițiile culturale în marja de decizie a Statelor naționale membre ale UE”, a relevat, în esență, jurisprudența acestei instanțe prin care s-a :

– recunoscut și reafirmat constant principiul supremației dreptului UE asupra dreptului intern/reglementările infraconstituționale;

– caracterul obligatoriu ale deciziilor CCR în dreptul intern și principiul supremației constituției, consacrat de art. 1 (5), al cărui garant este Curtea constituțională, protectoarea calității legii;

– eficiența dialogului CCR cu celelalte Curți constituționale și invocarea în deciziile CCR a jurisprudenței unora din aceste curți privind limitele de aplicare a principiului supremației / priorității dreptului UE și supremația constituțiilor în dreptul intern (Germania, Franța, Spania, Portugalia, Italia, s.a.), în care s-a afirmat rituos protecția identității naționale/constituționale, teoria evolutivă de interpretare și aplicare, blocul de constituționalitate, s.a.);

– invocarea sistematică în motivarea unora din deciziile CCR a considerentelor hotărârilor CEDO și ale CJUE, precum și a dispozițiilor pertinente din tratatele UE și din actele legislative de drept derivat și altele.

2.2.2. Necesitatea dialogului judiciar între jurisdicțiile CJUE și CCR, într-un climat de loialitate și respect reciproc, întemeiat pe cadrul instituit de TUE – art. 2-6 ca soluție constructivă și de echilibru, a fost invocată, cu argumente serioase, de prof. Valeriu Stoica, Valer Dorneanu, Mircea Duțu, Marin Voicu și alții.

De asemenea, în comunicări s-a accentuat și asupra necesității concilierii dintre caracterul, natura și obligativitatea deciziilor CJUE (care nu au caracter normativ) și obligativitatea deciziilor CCR, care sunt ”general obligatorii”, conform art. 147 (4) din Constituția României, revizuită.

Dezbaterea a avut în atenție și tema MCV, subliniindu-se, în acord cu poziția Avocatului General Michael Bobek al CJUE, susținută de cele trei state interveniente, Austria, Suedia și Danemarca în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 18.05.2021, caducitatea Deciziei Comisiei Europene din 13.12.2006, de instituire a MCV, în care s-a motivat ”caracterul provizoriu” al aplicării Mecanismului de cooperare (?) și verificare, prelungit abuziv, cu alte 18 obiective politice, timp de 15 ani (?!), după încetarea clauzelor de salvgardare (2010).

2.3. De altfel, și în Conferințele anterioare desfășurate la Universitatea ”Ovidius” (ex. ”Starea justiției în România, după aderarea la UE”-2019 și altele) au fost dezbateri asupra raportului dintre dreptul UE și dreptul național, accentuându-se tematica MCV, a rapoartelor și recomandărilor politizate, impuse autorităților române, precum și asupra acceptării și preluării soluțiilor din jurisprudența CJUE, în special în materie civilă și comercială (ex. protecția consumatorilor, răspunderea asiguratorilor și altele).

Amintesc și faptul că Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca a organizat Conferința omagială ”România – 10 ani de la aderarea la UE” (17.04.2017), la care am avut onoarea, ca invitat special, să prezint comunicarea ”Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre” (publicată pe ”juridice.ro” -IV/2017).

De asemenea, tema raportului dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre, dintre CJUE și CCR, a făcut obiectul unor articole și studii pe care le-am inclus în volumele ”Starea justiției”, II, III, IV (2017-2020), publicate de Editura Universul Juridic.

3. Conferința – prof. univ. dr. Valeriu Stoica din 01.02.2022CCR si CJUE, un dialog necesar.

3.1. Cătălin Predoiu – ministrul justiției:

– principiul supremației dreptului UE a fost consacrat de CJUE – esența sa constă în prevalența dreptului UE asupra întregului drept intern, inclusiv a Constituției (?!);

– problema ”coliziunii” (?!) dintre dreptul european și dreptul național nu este nouă… toate Statele membre au cedat din suveranitate…”;

– TFUE consfințește principiul supremației dreptului european (?!);

– CCR a decis că MCV nu este un instrument legislativ (?!) și deci nu are competența să-l verifice ”lăsând Guvernului voința de a i se supune (?!);

– Declarația 17-anexă la TUE îl consacră expres recunoscând și respectarea caracterului obligatoriu al deciziilor CJUE;

– art. 148 (2) din Constituție asigură cadrul național pentru respectarea principiului supremației dreptului UE;

– aceasta este și poziția Ministerului Justiției și a Guvernului exprimată repetat în corespondența cu instituțiile UE.

Prof. Valeriu Stoica = ”Iată o poziție clară, fără echivoc și tranșantă” (?!).

3.2. Judecător Octavia Spineanu-Matei, judecător la CJUE ”au titre de Roumanie”:

– identitatea națională și identitatea constituțională pot fi invocate în fața instanțelor europene, dar NU pot fi OPUSE pentru a justifica neaplicarea dreptului UE și a deciziilor CJUE (?!);

– supremația-prioritatea-primatul-prevalanța de aplicare, sunt termeni sinonimi; termenul ”primautè” a fost tradus în limba română – ”supremație” (?!).

Conținutul principiului:

– definește prevalența, prioritatea și are o natură sui generis și un caracter absolut;

– un act al UE (Decizie) care nu are efect direct, impune aceleași obligații instanței (?);

– caracter absolut – unei norme de drept al UE NU i se poate opune nici Constituția unui Stat membru (?);

– Hotărârile din 18.05.2021 si 21.12.2021 – sunt conforme cu jurisprudența CJUE – nu se stabilesc elemente noi;

– identitatea națională a statelor membre Nu poate limita principiul supremației absolute a dreptului UE (?!).

3.3. Avocat Dragoș Bogdan – STOICA & Asociații

Curtea Constituțională Federală a Germaniei a decis, repetat că:

– art. 79 (3) din Constituție instituie ”clauzele de eternitate”, care nu pot fi atinse de dreptul UE (cauza Mastricht);

identitatea națională și cea constituțională sunt valori care nu pot fi afectate de dreptul UE, precum demnitatea, suveranitatea Parlamentului, autodeterminarea culturală, dreptul penal (cauza Lisabona);

controlul ultravires – CCFG a verificat tratatele și a stabilit încălcarea de către CJUE, manifestă, nerațională, precum și încălcarea structurală, sistematică a dreptului UE (speța BCE – 2018, 2020).

3.4. Prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc – judecător la CEDO:

– cele două pluralisme – CJUE și CEDO – conviețuiesc într-un singur pluralism constituțional (?!), iar, dacă suntem într-o ordine pluralistă, cine decide, în caz de soluții diverse/contrare (?!);

– CEDO nu a intrat în polemici cu CJUE (?!);

– Avizul CEDO se apropie de natura hotărârii preliminare a CJUE;

– dialogul judiciar al CEDO cu CJUE și cu Curțile constituționale prin: întâlniri directe, considerente comune în procesul judiciar (instanțele preiau argumentele hotărârilor CEDO și invers ?!) s.a.

Prof. Valeriu Stoica:

– ”Conceptul de pluralism constituțional NU poate fi OPUS celui de IDENTITATE EUROPEANĂ (?!), de armonie europeană”.

3.5. Prof. univ. dr. Camelia Toader, fost judecător la CJUE, trei mandate (”au titre de Roumanie”):

– principiul cooperării loiale (art. 4-3 TUE și preambul) și principiul solidarității energetice relevă cerința interpretării corelate (a se vedea Decizia CJUE din 15.07.2021 în caza North Stream II – Polonia vs. Germania);

– dialogul judiciar și principiul cooperării loiale implică să ”fim mai sinceri, mai serioși și mai solidari”;

– noțiunea de conflict între cele două jurisdicții, este doar din punct de vedere juridic/procedural și se referă numai la un conflict de competențe, pe cadrul din art. 4 al. 2 TUE” (?!).

 3.6. Prof. univ. dr. Valentin Constantin – Universitatea de VEST, Timișoara:

– baza discuției priorității se află în tema – controlului de constituționalitate al tratatelor;

– între cele două fronturi – CJUE și CCR se desfășoară ”turniruri” și dueluri, nicidecum un dialog;

– respectarea identității naționale este un principiu politic, este foarte complicat să fie și un principiu juridic operațional;

– particularitatea celor două hotărâri ale CJUE – 18.05.2021 și 21.12.2021 constă în densitatea de chestiuni politice extrase din situația juridică creată;

– o problemă deosebită o constituie competențele implicite în dreptul UE; obiectivele MCV de referință sunt evazive, fără explicații privind NATURA OBLIGAȚIILOR;

– dreptul derivat ce decurge din clauzele de salvgardare (Decizia MCV) NU conține STATUL DE DREPT, iar

– toată analiza CJUE asupra obiectivelor de referință MCV se bazează pe teoria competențelor IMPLICITE, care este foarte sensibilă și subsidiară… de excepție, față de competențele explicite;

– cele două spețe c/a României (18.05.2021 și 21.12.2021) au fost o continuare a unor BĂTĂLII POLITICE interne și trebuiau RESPINSE, căci au evitat situațiile de fapt și concluziile Avocatului General Bobek (?!), susținute de cele trei state interveniente (Suedia, Danemarca și Belgia);

procesul în care o chestiune politică este transformată într-una juridică este MISTERIOS… a fost prea multă nuanță politică la CJUE (!)”.

4. Dezbaterea unei TEME DIVERGENTE este CALEA eficientă pentru a se ajunge la SOLUȚIA OPTIMĂ

4.1. Uniunea a creat Statele fondatoare sau acestea au instituit Comunitățile, la care au aderat, succesiv, în circumstanțele timpului, celelalte State membre ?! (premisa retorică a temei divergente).

4.1.1. Potrivit tratatelor, pe care se întemeiază Uniunea, acestea constituie cadrul ”procesului de creare a unei uniuni, tot mai profunde, între popoarele Europei” (art. 1 al. 2 TUE) și în care Statele membre, exercită funcția de bază, primordială, de formare a arhitecturii constituționale unionale:

– Parlamentul European, autoritate legislativă, a rezultat în urma alegerilor europarlamentare și este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii” (art. 14 alin. 2 TUE);

– Consiliul European, autoritate politică, compus din șefii de stat și de guvern, care stabilesc ”obiectivele necesare dezvoltării Uniunii și îi definește orientările și prioritățile politice generale” (art. 15 al. 1 TUE);

– Consiliul Uniunii, autoritate legislativă, compus din ”câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui Stat membru” (art. 16 al. 2 TUE);

– ”Comisia Europeană, autoritate executivă care ”asigură aplicarea tratatelor și supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul CJUE…”, având inițiativa adoptării actelor legislative (art. 17 al. 1-2 TUE). Este compusă din reprezentanți aleși de Statele membre și validați de Parlamentul European;

– Curtea de justiție a Uniunii Europene, autoritate judiciară, ”asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor” (art. 19 alin. 1 TUE);

– ”Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii” (art. 19 al. 2 TUE), iar

– ”judecătorii și avocații generali ai Curții de justiție sunt NUMIȚI de comun acord de către GUVERNELE Statelor membre…” (art. 19 al. 4, teza a 2-a TUE).

4.1.2. Dispozițiile citate din TUE legitimează funcția primordială a Statelor membre și rolul acestora de ”constructori exclusivi” ai arhitecturii constituționale și a structurii și componenței instituțiilor (autorităților) UE, în calitatea lor de AUTORI ai tratatelor, care au fondat ordinea juridică unională.

”Punctul cardinal” al competențelor Uniunii îl constituie ”Principiul atribuirii”, conform căruia ”Uniunea acționează NUMAI în LIMITELE COMPETENȚELOR care i-au fost ATRIBUITE de Statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competență care NU este atribuită Uniunii prin tratate aparține Statelor membre” (art. 6 al. 2 TUE).

Rezultă, cu TITLU IMPERATIV, că doar Statele membre atribuie competențele exclusive și partajate Uniunii și, în concret, instituțiilor sale, care sunt obligate să acționeze numai în limitele atribuirii și NUMAI în scopul realizării obiectivelor stabilite prin tratate și nu invers (!).

4.1.3. Cine este ”meșterul” neîncrederii în Tratate (constitutive, modificatoare și actuale) și al afirmării principiului fundamental al supremației dreptului UE față de ”ansamblul reglementărilor dreptului intern, indiferent de originea și rangul lor”?.

În lipsa caracterului normativ al principiului care definește ordinea juridică a UE, cum se explică atribuirea unei asemenea forțe juridice ”edictului pretorian” al CJUE, în absența căruia edificiul Uniunii s-ar nărui (!?).

4.2. Interpretarea conservatoare a CJUE

4.2.1. În etapa preaderării, România, precum alte state europene candidate, a REVIZUIT Constituția (oct. 2003) și a adoptat/abrogat/modificat numeroase legi interne, în acord cu criteriile prevăzute în cele 31 de capitole de negociere, iar prin Tratatul de aderare nu s-a inclus principiul supremației dreptului UE și nici  excluderea/atenuarea principiului fundamental, înscris în art. 1 (5) din Constituția României care consacră supremația legii fundamentale și obligația constituțională de a o respecta.

În această stare normativă (Tratat de aderare în care nu există dispoziții privind principiul supremației și Constituția revizuită) România a aderat la UE, de la 01.01.2007, fără alte condiționalități relative la ordinea constituțională internă, impuse prin jurisprudența CJUE și ”valorificate” în prezent sub efectele art. 7 TUE (?!), ale Regulamentului (UE) 2020/2092 și ale Deciziei Plenului CJUE din 16.02.2022, care l-a validat (?!).

4.2.2. Potrivit tratatelor, CJUE NU are misiunea de a valida, extralegal, soluțiile politice ale instituțiilor Uniunii ori opțiunile veleitare federaliste ale unor lideri instalați în funcțiile unionale cu voința /decizia Statelor membre, așa cum prevăd disp. art. 14-19 din TUE, jurisprudența sa neputând depăși limitele fixate prin TUE (”CJUE hotărăște, în conformitate cu TRATATELE…

b)… cu privire la INTERPRETAREA dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții” – (art. 19 al. 3 TUE).

Nu a existat și nu găsim în Tratate dispoziții prin care CJUE să fie investită ca ”Garant al Supremației tratatelor”, așa cum prevăd constituțiile Statelor membre pentru Curțile constituționale-misiunea fundamentală de ”garant al supremației Constituției”.

Dreptul jurisprudențial al CJUE a construit principiile supremației absolute, al efectului direct, dar și al efectului indirect, implicit al actelor juridice neobligatorii, precum sunt recomandările și avizele, contrar dispozițiilor art. 288 (5) TUE.

Astfel, s-a realizat o dublă contaminare privind caracterul absolut al supremației dreptului UE și vicierea substanțială a supremației Constituției și a deciziilor CCR.

Așadar, întrucât principiul Supremației dreptului UE NU are caracter normativ, nefiind inclus între principiile fundamentale ale dreptului UE, ci este o creație ”pretoriană” a CJUE, exacerbată în ultimii ani, ca forță obligatorie absolută asupra ordinii constituționale a Statelor membre, soluția conflictului juridic cu instanțele constituționale ale acestora, nu are temei în modificarea/completarea tratatelor și nici în revizuirea constituțiilor.

4.2.3. CJUE și jurisprudența sa imuabilă asupra primatului dreptului UE.

a) Curtea de la Luxemburg NU este STĂPÂNA tratatelor, ci interpreta acestora și responsabila de aplicarea unitară a dreptului UE asigurând respectul egalității Statelor membre în raport cu tratatele privind: ”identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ce privește autonomia locală și regională” (art. 4 al. 2 TUE).

b) Jurisprduența CJUE creatoare a principiului primatului dreptului UE a fost cladită pe un spirit al Curții privind natura și finalitatea Uniunii și a dreptului unional, conservată timp de 60 de ani (1964-2022) și nu pe cel desprins riguros din economia tratatelor constitutive și modificatoare, in evoluția normativă a acestora, și, deci, în formarea și afirmarea dreptului UE.

c) Există și s-a consolidat unanimitatea Statelor membre asupra primatului dreptului UE în dreptul intern:

1) ca o creație exclusiv jurisprudențială / pretoriană a Curții;

2) fără caracter normativ, lipsind din conținutul și din preambulul tratatelor;

3) principiu recunoscut și aplicat de toate Statele membre și de Curțile constituționale/instanțele judiciare supreme, asupra legislației naționale infraconstituționale;

4) jurisprudența Curților constituționale a Statelor membre asigură un ”zid de constituționalitate” protector al supremației constituțiilor naționale în fața dreptului UE (primar și derivat), în acord cu principiile prevăzute în art. 2 -6 din TUE (a se vedea deciziile majore, publicate în ”Les grandes décisions des cours constitutionnelles européennes”, Dalloz, 2009 si volumul ”Identitatea constituțională națională în contextul dreptului european”, 2019, Curtea Constituțională a României, comunicări la Conferința Curților constituționale din București, 12.04.2019, Editura Hamangiu, precum și articolul ”Justiția constituțională europeană. Prea mult drept constituțional în UE”, de conf. univ. dr. Marieta Safta, prim magistrat asistent la CCR, publicat la 11.02.2022, pe ”juridice.ro” și altele);

5) soluțiile exprimate de jurisprudența acestor Curți, în special în ultimii 30 de ani, au vizat același ”front constituțional” de neatins, dar sub diferite forme de exprimare: ”teoria contralimitelor” -Portugalia; ”blocul de constituționalitate” – Franța (autor Louis Favereau), ”clauze de eternitate și de identitate constituțională națională, intangibile-Germania, ”protecția suveranității naționale” și a ”Constituției istorice”-Ungaria, ”prioritate aplicativă a dreptului UE și supremația constituției față de norma contrară” -Spania, ”parametrul fundamental al raportului dintre dreptul UE și dreptul național îl constituie principiile supreme ale Constituției, pentru respectul cărora Curtea constituțională se constituie ca un zid al Suveranității Statului”-Italia și altele.

d) De la hotărârea COSTA/ENEL -1964, care a construit primatul absolut al dreptului comunitar, timp de aproape 60 de ani, în Comunitățile europene/Uniunea Europeană s-au produs mari schimbări, în dinamica evolutivă a Uniunii, a structurii sale instituționale și în raportul cu Statele membre, adevăratele forțe matrice ale creării, consolidării și afirmării Uniunii.

Hotărârea COSTA/ENEL – 1964, a fost adoptată în raport de cele 6 state fondatoare (BENELUX, Franța, Germania, Italia), ca și cele două hotărâri Simmenthal I-II (1978), soluția aceasta fiind reafirmată, mai drastic de CJUE, după extinderile succesive (1972-Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, 1981-Grecia, 1986-Spania și Portugalia, 1992-Austria, Suedia și Finlanda, 2004 -cele 10 state estice, 2007-România și Bulgaria, 2013-Croația și Brexit – 2016).

Această extindere este marcată de evoluția calitativă a tratatelor modificatoare (tratatele constitutive adoptate în 1957-CECO, CEE și Euratom, Tratatul de fuziune de la Bruxelles – 01.07.1967-o singură Comisie ș un singur Consiliu , primul Tratat bugetar de la Luxembrug-01.01.1971; al II_lea Tratat bugetar de la Bruxelles-01.06.1977; Actul Unic European -AUE-01.07.1987; Tratatul UE-Maastricht-01.11.1993; Tratatul de la NISA – 01.02.2003, de modificare a structurii instituținale ale UE; Tratatul constituțional de la Roma – 2004 (respins prin referendum de Franța (29.05.2005), Olanda (01.06.2005) și de Irlanda și Tratatele de la Lisabona – TUE și TFUE – 01.12.2009.

În raport de aceste circumstanțe contextuale, evolutive, cantitative și calitative, CJUE și-a păstrat și reafirmat cu cerbicie ”tezaurul” (comoara) primatului absolut, pe care, în utimii ani, l-a ”energizat” substanțial, din cele două perspective politice majore ale Comisiei Europene – federalizarea și suveranitatea europeană, respinse în 2005 de cele două state fondatoare-Franța, Olanda și de Irlanda (odată cu Constituția UE semnată la Roma de cele 25 de State membre?!), dar și de cvasiunanimitatea Curților constituționale ale Statelor membre.

CJUE ne-a atenționat ferm că nu adoptă principiul interpretării evolutive, realiste și în acord cu noile realități, timp de 60 de ani jurisprudența sa rămânând puternic conservatoare și încremenită în ”ghearele” timpului involut, în contradicție vădită cu principiile CEDO relative la interpretarea ”progresistă, evolutivă și realistă” și cu ”doctrina dreptului viu”, practicată în jurisprudența constituțională.

De mult timp a venit ”vremea”, ca CJUE să se relativeze și să-și analizeze destinul și misiunea, să părăsească ”siajul” politic al Comisiei Europene, să-și abandoneze conservatorismul rigid semicentenar și să se apropie ”vertiginos”, cu toată deschiderea oferită de Curțile constituționale ale Statelor membre și de jurisprudența CEDO, care s-a afirmat puternic pe calea interpretării și aplicării evolutive a tratatelor.

Astăzi, pe baza acestor experiențe și în spiritul acestor principii, CJUE, precum CEDO, are obligația de a statua în lumina circumstanțelor și conceptelor timpului real și NU în beneficiul unor opinii ori tactici politice ”la modă”, promovând, cu optimism, linia strategică colegială a dialogului operațional dintre CJUE – Curțile constituționale / instanțele supreme.

4.3. Natura divergenței / jurisprudență asupra primatului.

4.3.1. Divergențele jurisprudențiale CJUE-Curți constituționale-conflict pozitiv de competență sau/și de viziune politică-structurală asupra raportului dintre Statele membre și UE?

În comunicarea excelentă a fostei noastre colege, prof. Camelia Toader, la Conferința online din 01.02.202, a fost relevată teza unui conflict de ordin procedural, adică a unui conflict pozitiv de competență, care poate și trebuie să fie obiectul unui dialog loial, sincer, real și întemeiat pe principiul cooperării loiale și al interpretării corelate (art. 4 al. 3 TUE).

4.3.2. Dar, dacă divergența are ca obiect un conflict pozitiv de competență, provocat și soluționat de CJUE, acest conflict a produs un efect grav asupra stabilității ordinii constituționale interne a României, a echilibrului puterilor și a supremației Constituției în dreptul național, ceea ce nu poate fi calificat drept un simplu incident procedural de competență de atribuire.

În același timp, reafirmarea apăsată a supremației absolute, căreia nu i se poate opune nicio Constituție a unui Stat membru și nici identitatea națională a acestuia, garantată de art. 4 (2) din TUE, nu poate constitui o premiză favorabilă pentru dialogul loial, de natură a dezamorsa conflictul; ce a impiedicat-o pe CJUE să solicite CCR și altor Curți constituționale un Amicus Curiae asupra divergenței interpretării din litigiu, înainte de a pronunța hotărârile din 18.05.2021 și din 21.12.2021 (?!).

Poate, doar jurisprudența constantă a acestora de a nu accepta supremația absolută asupra normei constituționale și a deciziilor de interpretare.

Dar, apare ca misterios și faptul că în hotărârea din 18.05.2021 nu s-a dat un răspuns argumentat la Concluziile Avocatului General Michel BOBEK și la cele din intervențiile guvernelor Belgiei, Suediei și Danemarcei, contrare soluției privind decizia 2006/928 a MCV, a validității și obligativității rapoartelor acestuia?!.

A glorifica hotărârile CJUE privind primatul absolut al dreptului UE, prin surclasarea supremației constituțiilor Statelor membre, ignorând jurisprudența contrară a Curților constituționale și a instanțelor supreme din Statele membre, pe baza unor considerente repetitive, este o soluție depășită și păguboasă pentru însăși obiectivele și viitorul UE, în circumstanțele evoluției europene și internaționale.

Din păcate, Curtea de justiție a optat imperativ pentru anihilarea supremației constituțiilor naționale în dreptul intern și nu pentru cooperarea loială, în care repartizarea și atribuirea competențelor a aparținut și rămân în sarcina Statelor membre[4].

4.4. Totuși, în acest spirit, poate avea loc un Dialog loial, onest și sincer, dar, mai ales constructiv și dezbateri pertinente, în interesul interpretării și aplicării principiilor instituite prin tratate, în acord cu obiectul și finalitatea acestora (art. 1-6 din TUE și alin. 6-7 și 13 din preambul), între Comisia Europeană și CJUE, pe de o parte si Curțile constituționale și instanțele judiciare supreme ale Statelor membre, pe de altă parte, de natură a face posibilă soluția REVIRIMENTULUI JURISPRUDENȚIAL AL CJUE, ca expresie a interpretării evolutive, devenită o CONSTANTĂ a jurisprudenței CEDO.

Această formulă de deschidere realistă a Curții către dezbatere și de limitare rezonabilă a ”dictatului” judiciar (extralegal) trebuie să fie încurajată și de efectele respingerii Tratatului constituțional prin referendum în cele două State membre fondatoare (Franța – 29.05.2005, Olanda – 01.06.2005) și în Irlanda, care nu s-au ”topit” în această perioadă de timp.

Dimpotrivă, dacă, într-un asemenea cadru instituțional, orizontal, CJUE NU va admite dialogul real și constructiv, întemeiat pe principiul egalității în raport cu tratatele (art. 4 alin. 2 TUE) și pe cel al ”cooperării loiale, al respectului și ajutorului reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate” (art. 4 al. 3 TUE) și va adopta aceeași poziție rigidă și de protecție a autorității sale exclusive, precum cea din Avizul consultativ NEGATIV nr. 2/13 din 18.12.2014 privind proiectul de ACORD referitor la ADERAREA UE LA CEDO (nerealizată după 13 ani de la intrarea în vigoare a art. 6 al. 2 TUE ?!), orice dezbatere este sortită eșecului.

5. În loc de concluzii

5.1. Este evident că drumul către o soluție care să elimine ori să atenueze divergențele jurisprudențiale, de interpretare/aplicare a dreptului UE și a dreptului constituțional al Statelor membre, nu poate fi calificat ca o cale centrifugă, ci de armonizare cu ordinile juridice naționale, în deplin acord cu valorile, obiectivele și principiile instituite prin TUE, unanim acceptate de Statele membre.

5.2. Dar, în buna desfășurare a acestor eventuale dezbateri/dialoguri, un rol semnificativ îl are jocul duplicitar al puterii politice interne, care, de regulă, în ultimii ani, se află în opoziție cu autoritatea judiciară și cu cea constituțională.

Un alt ”ingredient” de alienare a dialogului judiciar îl constituie scrisorile inamicale și, chiar amenințătoare ale Comisarilor Vera Jourova și Didier Reynders, către Guvernul României și răspunsurile umilitoare ale ministrului de justiție, precum și concluziile/recomandările din raportul MCV-iunie 2021, primite cu un ”entuziasm toxic” de puterea politică, deși conțin multiple erori și denaturări ale realităților românești, declarate anomalii juridice ale UE de Avocatul General al CJUE Michel Bobek prin Concluziile la Hotărârea din 18.05.2021, susținute de cele trei State membre interveniente: Belgia, Danemarca și Suedia.

De asemenea, unele comunicate agresive și cu ținte politice ale Comisiei Europene, față de anumite decizii ale Curților Constituționale, nu sunt de natură a ajuta un climat optim pentru colaborare loială și dialog judiciar eficient (ex. Comunicatul din 07.10.2021 privind Hotărârea din aceeași zi a Tribunalului Constituțional al Poloniei și în care se notează: ”Comisia susține și reafirmă principiile fondatoare (?!) ale ordinii juridice a UE-dreptul UE are întâietate față de dreptul național, INCLUSIV față de dispozițiile constituționale” (?!), deși acest principiu a fost creat de CJUE în 1964 și extins la dispozițiile constituționale în 1978, deci NU este un principiu fondator al Comunităților europene (?!)), în timp ce față de Decizia din 15.10.2021 a Consiliului Constituțional al Franței, în care s-a reafirmat principiul identității naționale, Comisia Europeană a tăcut?!).

5.3. Un plus de modestie, loialitate orizontala reciprocă și colegialitate amicală de la Comisia europeană și de la CJUE în raport cu omologii lor din Statele naționale membre, dar și un minus de aroganță, narcisism și de atitudine cazonă, ar netezi această cale de conciliere, în scopul realizării valorilor, principiilor și obiectivelor tratatelor, dar și a celor înscrise în constituțiile Statelor membre, căci toți, individual și ”împreună” suntem și trăim ca FIINȚE UMANE într-o singură Uniune!.

5.4. Mecanismul dialogului poate fi un mijloc operațional eficace de continuare a integrării juridice și NU de incitare la o mișcare centrifugă, dar nici la supunere oarbă, fără dezbateri constructive și soluții alternative, în cadrul ordinii juridice a UE.


[1] Cronica succintă a unor evenimente semnificative premergătoare Conferinței:
În anul 2020:
a) Primul raport asupra M.St. de Dr în UE-2020 publicat la 30.09.2020 – Cap. privind România
b) Regulamentul (UE) din 16.12.2020, nr. 2020/2092 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii, intrat în vigoare la 01.01.2021.
În anul 2021:
a) Hotărârea CJUE din 18.05.2021
b) Raportul MCV (ultimul?!) publicat la 08.06.2021-România
c) Al-II-lea Raport privind mecanismul Statului de Drept al UE-M.St.Dr. -2020, publicat pe 25.07.2021 – Cap. România
d) Tabloul de bord privind starea justiției civile, comerciale și de contencios administrativ în Statele membre UE, publicat de Comisia Europeană, în august 2021, Cap. România
e) Decizia din 15.10.2021 a Consiliului Cosntituțional al Republicii Franceze privind raportul dintre dreptul UE și identitatea constituțională a Franței
f) Decizia CCR nr. 390/08.06.2021 privind identitatea constituțională și raportul cu dreptul UE.
[2] Universitatea ”Ovidius” a organizat un ciclu de asemenea conferințe și sesiuni științifice anuale, precum: ”Starea justiției după aderarea României la UE” – mai 2019, ”Digitalizarea justiției în context european”, oct. 2020, s.a.
[3] În sept. 2019 am propus și conducerea ASJR a înscris în programul de manifestări științifice pentru 2020, ca tematica Sesiunii științifice anuale-mai 2020 să cuprindă dezbaterea: ”Raportul dintre dreptul UE și dreptul intern, cu referire specială la România”, dar starea de urgență și, apoi, de alertă nu au permis organizarea manifestării.
[4] Dacă toți jucătorii echipei (tot LOTUL) optează pentru o soluție alternativă, în raport cu cea dispusă de antrenor, în mod firesc, practic, formula imperativă a acestuia devine irealizabilă, iar cea a jucătorilor acceptată.


Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO

* Opinie susținută în legătură cu dezbaterea Curte contra Curte, ediția 511, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)