Biolabs

Gheorghe Piperea

(I) În urmă cu aproape un an, feisbuc decidea că permite răspândirea informațiilor, opiniilor și anchetelor care ar putea duce la concluzia că virusul care a cauzat pandemia este de proveniență artificială, iar nu natural. Implicația dărâmătoare a acestei decizii de PR este că feisbuc, laolaltă cu toți ceilalți suporți media, a cenzurat și a dezinformat în timpul pandemiei și că cenzura ucide. Imediat după ce feisbuc a făcut acest anunț – oarecum forțat de câteva editoriale pe această temă din WSJ și NYT – a apărut zvonul că virusul ar fi scăpat din laboratorul din Wuhan. Teoria a fost chiar pe masa G7, la un summit din luna mai 2021. Am zis atunci că, dacă se descoperă că virusul a scăpat din laboratorul din Wuhan, China va fi retrimisă în Evul Mediu, prin sancțiunile economice și juridice care ar urmat. Nu a fost să fie pentru că – surpriză nu tocmai surprinzătoare – în acel laborator erau prezenți, ilegal, și partenerii de afaceri ai lui Fauci, precum și cercetători francezi de la Institutul Pasteur. De aceea, sancțiunile aplicate Chinei ar fi precedat, logic, sancțiunilor aplicabile SUA și Franța sau măcar persoanelor fizice implicate. De aceea, în stilul comunist al medierii disputelor dintre privilegiații, feudalii și instituțiile esențiale ale sistemului, s-a pus batista pe țambal.

Zilele acestea, o informație insistentă poluează știrile de război (oricum cenzurate și umplute de dezinformare din ambele părți ale conflictului). Este vorba de laboratoarele biologice secrete americano-ucrainiene. Este vorba de secret biolabs, pe limba lui Fauci.

Cu titlu incidental, să ne reamintim că, alături de armele nucleare și chimice, armele biologice sunt arme de nimicire în masa (ANM, cum le denumeau ofițerii pe vremea când făceam eu armata, în 1989-90). Cu excepția celor două bombe atomice aruncate de americani asupra japonezilor, la Hiroshima și Nagasaki (august – septembrie 1945, la 3 luni de la terminarea războiului cu nemții …), aceste arme de nimicire în masa nu au fost utilizate niciodată, fiind doar arme strategice, de intimidare și descurajare. ANM au fost pilonul principal al războiului rece dintre marile puteri (război rece care tocmai ce a fost reșapat prin invazia Ucrainei de către Putin). Motivul pentru care aceste arme nu sunt utilizate în război este simplu – ele pot distruge populații întregi sau civilizații, iar nu numai soldații și „victimele colaterale” din tabăra inamicului. ANM pot distruge și populația atacatorului – ba chiar întreaga populație a globului. Tema apocalipsei induse de ANM este recurentă în filmele de la Hollywood.

Chiar dacă sunt vechi de peste 60 de ani și chiar dacă o parte din ele au fost dezafectate (teoretic) începând din 1994, armele nucleare sunt acolo unde au fost și înainte de 1989, de un buton roșu aflat în „valiza nucleară” a unor decidenți care pot deveni, în timp, tirani, sau sub impactul riscului de a încăpea pe mâinile unor teroriști. De asemenea, chiar dacă fabricarea lor este interzisă prin legi și tratate globale, și armele biologice există, mai mult sau puțin oficial. Cu toate că nu au fost găsite la Saddam Hussein, și armele chimice există, suspiciunile de utilizare recentă, în războiul civil din Siria, fiind notorii în presa main-stream.

Spre deosebire de armele nucleare, care sunt sub o strictă supraveghere internațională, armele biologice sunt mai puțin monitorizate și, în plus, se pot camufla și dezvolta sub acoperirea unor cercetări științifice medicale, biologice sau genetice. Nu numai companiile private, ci și statele și sistemele lor militare sunt implicate în acest gen de cercetare periculoasă – de exemplu, armata americană are un întreg complex de cercetări avansate în acest domeniu, pe care le finanțează cu bani publici, care se numește DARPA – Defense Advanced Research Projects Agency. Evident, scopurile acestor cercetări militare nu sunt medicale, ci de altă natură. Armele biologice nu numai că nu au fost înghețate în timp, așa cum s-a întâmplat cu armele nucleare, dar chiar s-au dezvoltat într-o asemenea măsură încât au devenit selective, adică apte de a elimina doar populația atacată sau segmentele țintite ale unor populații (după vârstă, gen, culoarea pielii, vârstă, stare de sănătate, rasă etc. – visul eugenic nazist), precum și augmentative, adică apte să confere subiectului căruia i s-au inoculat pre-fabricatele microorganisme capacități trans-umane. Din 2019, Ministerul Britanic al apărării și instituția omoloagă germană s-au angajat într-un proiect comun de cercetare și dezvoltare a hiper-soldatului cu capacități trans-umane, apt nu numai să reziste la atacuri biologice, ci și să își augmenteze capacitățile mortice, rezistența fizică și acuitatea simțurilor dincolo de orice imaginație în legătură cu oamenii normali. Motivația acestui proiect este aceea că „inamicii” au deja asemenea proiecte, pe care le-au și transpus în realitate – deloc ironic, acești inamici sunt, desigur, chinezii și rușii[1].

Cele expuse în episoadele ulterioare sunt atenționări asupra a ceea ce ne-ar putea aștepta în viitorul apropat și seturi de argumente juridice ori bioetice care ar putea identifica soluții și responsabilități ale celor implicați.

(II) Tehnologiile de editare, modificare, alterare sau de manipulare genetică pot fi cauze generatoare ale unor daune efective. În pandemie, efectele adverse ale acestor experimente acumulate până acum sunt semnificative, iar uneori fatale. În plus, aceste tehnologii prezintă un risc ridicat de afectare a genomului uman sau a amprentei genetice a individului. Temerea față de aceste tehnologii a mobilizat nu numai comunitatea științifică, juridică, etică și politică din anii 1966 și 1998, când au fost emise Pactul international privitor la drepturilor civile și politice și, respectiv, Convenția de la Oviedo, ci și comunitatea contemporană care, așa cum rezultă din recomandările OMS din 8 noiembrie 2019 și, respectiv, 12 iulie 2021, au dat glas îngrijorării față de consecințele negative, imprevizibile, ale acestor tehnologii de „editare a genomului uman”, precum și dilemelor etice care le înconjoară. Un Comitet special interdisciplinar, dedicat acestor riscuri și dileme, s-a constituit în scopul gestionării acestor riscuri, în decembrie 2018, funcționând în cadrul OMS[2] .

Temerea OMS este justificată mai ales din perspectiva teoriilor la limita SF-ului, a metodelor elucubrante, a experimentelor nebunești și a patentelor care le protejează (acordându-le drepturi de proprietate intelectuală) din domeniul geneticii și virusologiei. Din aceste teorii, experimente și proceduri care implică manipularea genetică se obțin câștiguri financiare enorme, în ciuda interdicției impuse de Convenția de la Oviedo de comercializa corpul uman, părți din acesta sau fluide ale acestuia. Așadar există motivația pecuniară a declanșarii și a continuării acesteor experimente, de unde importanța capitală a unei decizii a justiției de stopare a lor.

Genetica, de exemplu, a mers atât de departe încât a ajuns să creeze, la propriu, ADN artificial, pe baza căruia s-au sintetizat celule de șoarece. S-a întâmplat în 2017, la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) și la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA). În același an s-au realizat celule hibrid om-animal, iar anunțul “minunatei” realizări s-a făcut în uralele comunității științifice[3].

De vreme ce, în ciuda interdicției din protocolul adițional la Convenția de la Geneva, calea către clonarea umană este acum larg deschisă, cel puțin din punct de vedere tehnologic, doar impedimentele bioetice mai pot stopa acest continuu atentat la integritatea genomului uman. Clonele umane vor avea, cel mai probabil, un statut juridic inferior persoanei umane, de vreme ce li se vor putea recolta organe fără consimțământul lor și fără teama de a le răni sau ucide, în interesul “superior” al sănătății publice, dar vor trebui să fie, totuși, încadrate în istorie, ca ființe care nu întru totul diferite de homo sapiens. Pur și simplu, CEDO și celelalte instrumente juridice internaționale referitoare la drepturile omului vor trebui modificate, pentru a declara ca fundamental și inviolabil dreptul la identitatea genomului uman.

În experimentele de genetică și biotehnologie se utilizează un procedeu tehnic, denumit gain of function, prin care caracteristicile și efectele naturale ale unui virus sunt amplificate, alterate, înlocuite sau „îmbunătățite” pentru a servi scopurilor experimentelor. Procedura gain of function poate fi utilizată în manipularea oricărei vietăți sau chiar a unui organism – virus, bacterie, ciupercă, insectă, pasăre, pește, cobai etc., supus unor experimente de laborator[4]. Cel mai cunoscut astfel de experiment de manipulare genetică este cel efectuat asupra musculiței de oțet (drosophila melanogaster) în urmă cu mai mult de 100 de ani.

Procedura de manipulare genetică denumita gain of function antrenează riscuri:

(i) de biosiguranță, adică de scăpări accidentale din laborator sau depozit a agentului patogen, populația fiind direct expusă infectării,

(ii) de biosecuritate, adică de răspândire intenționată a agentului patogen în populație, precum și

(iii) de bioetică, adică de alterare a amprentei genetice și a genomului uman, eugenie, discriminare pe criterii de avere, rasă, conștiință, religie, vărstă etc. și reificare a corpului uman, adică de transformarea persoanei în lucru, în marfă sau produs, care are un preț în bani și o expresie statistică.

În privința riscului de biosecuritate, vom observa că armele biologice pot deveni selective, cu ajutorul geneticii și, în special, al procedurii gain of function, putând fi concepute pentru a elimina doar părți ale populației, doar populația din anumite zone geografice, doar excesul de populație a planetei, doar anumite categorii populaționale (bătrâni, excluși social, minorități rasiale sau religioase) etc. Prin crearea unor super-viruși și, concomitent, a antidotului eficient contra acestora, se pot declanșa epidemii, fatale pentru toți cei cărora nu li s-a inoculat antidotul, dar inofensive în privința celor protejați de antidot.

Procedura gain of function poate să transforme o vietate sau un organism într-un instrument de vindecare a unei maladii, de facilitare a unui transplant sau de potențare a efectelor unui vaccin, dar poate și să facă o vietate mai letală[5].

Rezultatul aplicării procedurii gain of function asupra unui virus este un super-virus, care nu există în natură, și care are un „comportament” imprevizibil și incontrolabil, fiind extrem de periculos în lipsa unor antidoturi. De aceea, scăparea din laborator a unor asemenea super-viruși este extrem de gravă, întrucât antrenează riscuri de afectare a unor mase mari de populații, atât la nivel simptomatic (boală), cât și la nivel biologic (amprentă genetică). Dincolo de aceste riscuri, oricum ridicate, acești super-viruși conțin și riscul de utilizare teroristă sau de transformare în armă biologică selectivă.

(III) Viruși bacteriofagi

Aparent, în mod natural, există viruși care pot neutraliza bacteriile, mai ales pe cele infecțioase, nocive pentru om. Pe lângă faptul că acești bacteriofagi naturali se stochează de cca 40 de ani în imense „biblioteci” de date genetice[6], știința medicală, biotehnologia și ingineria genetică, au în plan crearea artificială a unor viruși capabili să distrugă bacterii infecțioase, cum ar fi holera sau bacilii care cauzează infecțiile nozocomiale din spitale. În ultima vreme, aceste încercări au devenit mai insistente și mai promițătoare, sub presiunea faptului că unele (super)bacterii au devenit imune la antibiotice. Mult mai probabil este că, de fapt, antibioticele, în care nu s-a mai investit nimic de mai mult de 40 de ani, au devenit complet ineficiente.

Virușii bacteriofagi nu sunt numai naturali – ei pot fi creați în laborator, ca rezultat al unor manipulări genetice[7].

Dacă bacteriofagii rezultați din manipulare genetică sunt utilizați în acest sens benefic, ca mijloc de luptă contra microbilor mult mai eficient și mult mai sănătos pentru pacient și pentru natură decât antibioticele, cu atât mai bine pentru omenire. Oricum, antibioticele sunt medicamente alopate care nu atacă sursa bolii și, mai ales, lasă urme nocive în organismul uman și în natură, în timp ce bacteriofagii converg direct către cauza infecției și sunt total inofensivi pentru corp și pentru mediu.

Bactoriofagii pot avea, însă, și utilizări și consecințe negative incalculabile, dacă sunt manipulați să îndeplinească alte funcții, prin intermediul procedeului gain of function. Sunt mereu creați hibrizi sau clone „îmbunătățite” ale unor viruși, pentru a vedea cum se comportă în natură și ce antidot/medicament li s-ar potrivi.

Unele studii științifice recente au făcut constatarea că virusul SARS-Cov2, care are oricum un comportament ne-natural, s-ar putea comporta și ca un bacteriofag[8], determinând reacții patologice ale organismului afectat, altele decât cele asociate virozei. Nu este exclusă ipoteza ca virusul SARS-Cov2 să fi fost creat ca un virus bacteriofag/virusofag, menit a distruge super-virusul la care se lucra la laboratorul din Wuhan, China, dar să fi fost scăpat (in)voluntar din laborator, devenind cauza pandemiei de Covid – 19[9].

Un virus bacteriofag poate, de asemenea, să captureze sistemul imunitar al gazdei, pe care îl folosește apoi pentru un viitor atac[10]. Din acest punct de vedere, potențialul de transformare în armă biologică selectiva sau instrument terorist este mult prea ridicat pentru a fi ignorat.

Viruși suicidali

Prin tehnologia de manipulare genetică se poate crea, utilizând același procedeu gain of function, așa-numitul „virus sinucigaș”, care se poate auto-neutraliza la contactul cu un declanșator oarecare, natural sau sintetic. Un astfel de virus poate fi utilizat ca un „cărăuș” al unor gene sau secvențe genetice către agentul patogen, care va fi distrus de „bagajul” transportat, după care „cărăușul” se va auto-distruge în contact cu o substanță anume găsită natural în corpul pacientului sau introdusă prin ingerarea sau injectarea unor substanțe speciale alese de terapeut.

Un astfel de experiment s-a derulat, de exemplu, în încercarea de a găsi o terapie eficientă contra virusului care cauzează sindromul imunodeficienței dobândite[11]. Dacă această tehnologie va avea efect contra virusului HIV, care determină SIDA, efectul său benefic va fi indiscutabil meritoriu. Numai că acest procedeu poate antrena riscuri considerabile, întrucât poate cauza anihilarea în masa a unor populații sau segmente de populație.

Microorganismul țintit este „învățat” să se autoelimine la contactul cu „bagajul” genetic transporat de virusul sinucigaș, după care acesta, la rândul său, se va auto-elimina la injectarea sau la ingerarea oricărei substanțe pe care manipulatorul genetic le programează în acest scop. În aceeși manieră poate fi țintită și o serie de celule sau țesuturile esențiale ale organismului subiectului, care poate colapsa instantaneu din cauze aparent inexplicabile. Poate fi vorba chiar și de un paracetamol sau de un cocktail non-alcoolic… Subiectul este eliminat nu prin „vaccin”, ci prin paracetamol. Ceilalți pot supraviețui, cu condiția să se injecteze din timp și cu regularitate cu antidotul.

Shinya Yamanaka a primit premiul Nobel în 2012. Lucrarea premiată a fost, rezumativ, explicația unui cocktail de 4 gene (factorii Yamanaka) care pot transforma orice celule diferențiate – nervoase, hepatice, renale, sanguine etc. – în celule – sușe (stem) pluripotente, apte să se transforme în orice alt tip de celule diferențiate. Mai trebuie doar o “genă-comutator/întrerupător”, care va fi activată, la un moment dat, cu o substanță oarecare. De exemplu, un paracetamol sau un … cocktail non-alcoolic și non-farmaceutico-genetic. Astfel, se pot vindeca foarte multe și intratabile boli. Mai mult chiar, se poate obține prelungirea vieții și chiar întinerirea. Într-un recent articol din presa franceză[12], Jean-Marc Lemaître spunea că recentele progrese realizate în domeniul vaccinurilor cu ARNm[13] or să „ne” permită să ne tratăm de bătrânețe, [văzută ca o boală, iar nu ca o stare naturală] și că putem să „ne” imaginăm că „vom” recurge la microvezicule conținând ARN reprogramant (purtător al genelor de tip “factor Yamanaka). Va fi de ajuns să injectăm aceste microvezicule în sistemul circulator sanguin pentru ca un astfel de ARN să se poată duce în toate celulele și să le reprogrameze. Evident, adaug eu, „vom” introduce în noi aceste microvezicule pentru a face ceea ce li se comandă prin click-ul colectorului de date cu caracter medical și genetic (pe care le-am pus la dispoziția sa în mod inconștient, “pentru siguranța noastră”). Cărăușul va putea fi, de exemplu, un adenovirus modificat genetic, prin gain of function.

Doar că cineva va avea această cheie a (re)combinării celulelor pe mână. Așa cum “butonul” ARN mesager poate fi comutat pentru a da viață lungă și tinerețe, același „buton” poate fi comutat pentru a întrerupe viața.

Societatea actuală a devenit suficient de câinoasă și amorală pentru ca populații întregi de indezirabili și nesupuși să poată fi țintite în vederea “întreruperii”.

Cei care le doreau “medievalilor” moartea în chinuri, pentru că se opuneau experimentului genetic (înțeparea) și psihologic (masca pe figură) al plandemiei, să se gândească acum dacă nu cumva or să pice și ei în loturile populațiilor indezirabile. Cei care cred că pot cumpăra această amortalitate cu bani, să se gândească dacă au bani pentru toți cei la care țin, că nu chiar toți sunt plini de bani și resurse. În plus, să se gândească dacă nu cumva profilul lor digital, arhicunoscut acum sub forma codului QR, a fost cântărit și găsit neglijabil, deci, dispensabil, de către cabala care a furat destinul omenirii – Mene mene tekel upharsin, ceea ce se traduce prin:

“Domnul a numărat zilele împărăției tale și le-a pus capăt; ai fost cântărit în balanță și ai atârnat puțin”. (Daniel, 5:25)

Asemenea acte nimicire selectivă în masă, ascunsă sub scopul benevolent al „imunizării” întregii turme sau al reducerii supra-populării planetei este o crimă contra umanității. Din această perspectivă, totalitarismul „noii normalități”, segregarea socială pe motive sanitare și gravele atentate la drepturile și libertățile individuale ale omului devin, retroactiv, simple paravane menite a ascunde planul depopulării selective a planetei.

(IV) Vaccinul himeric multivalent

Un microbiolog american, profesor la o universitate din Carolina de Nord, pe numele să Ralph Baric, a derulat, în perioada 2008-2013, un studiu asupra utilizării coronovirușilor ca vectori (cărăuși) ai unui potențial vaccin anti-SIDA[14].

În anul 2018, compania americană Moderna a solicitat autorizarea unui studiu clinic asupra unui vaccin contra coronavirușilor care utilizează tehnologia ARNmesager[15].

În același an 2018, EcoHealthAlliance prezenta DARPA un proiect pe nume DEFUSE, care propunea crearea în laborator a unui visus SARS-Cov himeric, care să servească la “imunizarea ” liliecilor din China, un cunoscut rezervor de coronavirusi. DARPA a refuzat proiectul și finantarea de peste 14 mil. $. Proiectul a fost insa finantat de National Institut for Health (NIH), condus de Antoni Fauci, liderul tehnocrat al politicilor publice de sănătate americane în perioada pandemiei[16]. Acest studiu, ținut secret multă vreme, a avut loc în Wuhan, China, orașul de unde a izbucnit pandemia. Responsabilul cu acest proiect, un anume dr. Daszak, a fost exact persoana trimisă de OMS să verifice „teoria” scăpării virusului din laboratorul din Wuhan (evident, Daszak a ajuns la concluzia previzibilă că scăparea din laborator a virusului era imposibilă, concluzie contrazisă oficial chiar de Grupul G 7, din care fac parte și SUA).

Unele publicații, care citează documente oficiale, suspectează că virusul SARS-Cov2 nu este natural, ci este creat de mâna omului, în laborator[17]. Un virus care să apară natural și să conțină trei inserții de HIV și o genă furin (o genă conținând o pereche de enzime cu proprietăți de clivaj, adică de despicare a altor macromolecule de ADN) este totalmente improbabilă. Pe de altă parte, gena furin este „cheia” moleculară necesară inactivării virusului SARS-Cov2 la om[18]. Așa cum s-a reținut în mod oficial de către Centrul Național pentru Biotehnologia Informației (NCBI) din SUA[19], proteina spike a virusului SARS-Cov2 este despicată (și, deci, inactivată) de această genă furin. De regulă inactivă, această genă poate fi la originea „împachetării” proteinelor gp140 și gp160 care este prezentă în cazul infecției cu HIV și, de asemenea, se crede că poate fi la originea unor tumori. Iată, așadar, ce poate să însemne acest experiment – nu numai riscuri de efecte secundare accidentale, ci și potențialul destul de ridicat de „activare” voluntară a unor mecanisme de auto-distrugere a organismului „imunizat”.

Companiile americane Moderna și Pfizer declarau, în ianuarie 2022, că lucrează la elaborarea și punerea pe piață a unui vaccin multivalent cu manipulare genetică, care să fie utilizabil în cazul mai multor viroze, inclusiv cea data de virusul SARS-Cov2. De asemenea, unele echipe de cercetători independenți lucrează în același scop[20].

Acest vaccin multivalent este, de asemenea, bazat pe tehnologia ARNmesager, dar utilizează mai multe secvențe genetice de la viruși diferiți, pentru a crea o proteină spike himerică (adică, rezultată din combinarea mai multor tipuri de viruși, care nu sunt identici între ei, din punct de vedere genetic).

Pericolul suplimentar crescut al vaccinului multivalent Moderna/Pfizer rezultă nu numai din faptul că ar urma să se introducă în corpul omului un produs sintetic, inexistent în natură, ale cărui efecte nu se pot cunoaște, dar și din faptul că procedeul gain of function poate fi inversat. Prin reverse genetics/engineering, ADN-ul poate fi despicat și recompus, după scopurile „practicianului”. O altă structură de nucleotide ale ADN-ului uman sau, de exemplu, o spirală triplă în loc de spirala dublă a macromoleculei de ADN, poate modifica fundamental amprenta genetică a omului și poate schimba descendența individului (ceea ce înseamnă eugenie, interzisă de lege).

În loc de concluzie

Dacă pandemia nu a fost planificată, atunci este rezultatul iresponsabilității și orgoliilor acestor cercetători nebuni, care s-au crezut egalii lui Dumnezeu.

Riscul enorm generat de extinderea la nivel global a acestui experiment de terapie genetică este remanent chiar și după finalul pandemiei, continuarea sa fiind, pur și simplu, o gravă atingere adusă integrității genomului uman și o invitație pentru orice dictator sau terorist la utilizarea sa ca armă biologică selectivă de nimicire în masă.

Este esențială recomandarea OMS din 12 iulie 2021, conform căreia tehnologiile de manipulare genetică utilizate pentru editarea genomului uman în intenția de a trata sau preveni boli și, mai ales, golurile de cunoaștere/înțelegere științifică ridică importante probleme etice, care impun atenție, îngrijorare și monitorizare „robustă”. OMS atrage atenția că, în decembrie 2018, s-a constituit un comitet global, interdisciplinar, cu scopul de examina toate provocările de ordin științific, etic, social și legal ale acestor proceduri. Potrivit OMS, editarea genomului uman nu are efecte limitate la starea psiho-somatică și de sănătate a individului concret, ci și efecte ereditare. Chiar și în lipsa unor rapoarte, intervenții sau recomandări ale acestui comitet global interdisciplinar, faptul în sine că OMS a emis această recomandare în plină pandemie denotă riscul de afectare a genomului uman și a amprentei genetice a omului.

De altfel, componenta ARNmesager a terapiei genetice experimentale pe care statele și publicul au achiziționat-o ca ser de „imunizare” în masa, grație ingredientelor sale nano-informatice, ar putea efectua o scanare completă și permanentă a caracteristicilor genetice ale persoanei și, deci, ar putea să ofere oricărei entități interesate o poartă deschisă către conținutul ultim, biologic, al oricărei persoane, simplu de manipulat prin informatizarea corpului său. Internetul computerelor și internetul lucrurilor (internet of things) ar putea fi depășit ca amplitudine și risc de manipulare și control de internetul corpurilor umane (internet of bodies). Un astfel de control atât de simplificat și eficient devine un „examen” permanent al caracteristicilor genetice ale persoanei, cu consecința încălcării în mod continuat a principiului din art. 65 Cciv, conform căruia un asemenea examen nu poate fi efectuat decât în condiții legale stricte și concret aplicate individului (iar nu generalizate), precum și a regulii conform căreia identificarea persoanei pe baza amprentei genetice nu poate fi efectuată decât în proceduri legale civile sau penale, în condițiile legii. Colectarea într-un „certificat digital” a tuturor informațiilor privind amprenta genetică a oricărei persoane „imunizate” și utilizarea acestora în orice alt scop, în afara celui pretins medical, încalcă în mod grav principiul constituțional al inviolabilității și intimității persoanei umane (art. 22 și art. 26 din Constituție).

Preocupați fiind de criza energetică și alimentară și, mai ales, de război, riscăm să omitem (din nou) cometa care se îndreaptă cu furie către Pământ, amenințând umanitatea cu extincția. Așadar, priviți cerul. Look up.


[1] Disponibil aici
[2] Disponibil aici
[3] A se vedea, pentru acest entuziasm nebunesc de magician–genetician, un articol din New York Times, cu ocazia solicitării de autorizare a unuia dintre primele experimente de hibridizare de pe teritoriul SUA, respectiv, celula mixtă om-șoarece. Disponibil aici
[4] Pentru aceste utilizări uluitoare, șocante, ale manipulării genetice prin acest procedeu, a se vedea: aici
[5] Procedura se utilizează, de exemplu: (i) în cazul virușilor bacteriofagi, (ii) în cazul virușilor-cărăuși ai genelor clonate, gene menite a umple locul „liber” sau a înlocui gena nefuncțională din structura de ADN a pacientului cu maladie genetică, (iii) în cazul îmbunătățirii genetice a unor organe de animal transplantabile la om, (iv) în cazul unor vaccinuri cu manipulare genetică sau (v) în combinarea unor secvențe de ADN, prelevate de la mai multe organisme diferite, pentru a crea gene sau proteine himerice, în scopul modificării genomului unui organism
[6] Disponibil aici
[7] Disponibil aici
[8] Disponibil aici
[9] Disponibil aici; aici
[10] Disponibil aici, unde se citează acest articol din Nature: aici. Există chiar și microorganisme care au certe proprietăți virusofage. Un organism viu din categoria protistelor, denumit choanozoan, pare că se hrănește cu viruși (aici). Aceste microorganisme, care au în interior un conținut 90% viral, ar putea fi „vaccinul” natural contra oricărei infecții virale. Cum apa nesterilizată a mării conține acest gen de microorganism în masa mare de fitoplancton, s-ar părea că apa mării este un antiviral.
[11] Disponibil aici
[12] A se vedea, pentru detalii, Les Echos din 28 februarie 2022 (articolul Viellir, est-ce encore une fatalité?).
[13] Personal nu văd niciun asemenea progres – doar am avut 5 valuri de pandemie și se pregătește al șaselea, nu? S-ar putea spune că e vorba de un progres dacă privim această „imunizare” ca experiment la scară planetară pentru viitoare alte terapii genetice…
[14] Documentul din acest link este un curriculum vitae al lui Baric, unde enunță și acest studiu: aici
[15] Disponibil aici
[16] Disponibil aici; aici
[17] Disponibil aici; aici; a se vedea și: aici; aici
[18] Disponibil aici
[19] Disponibil aici
[20] Disponibil aici


Prof. dr. avocat Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIAȚII