Succinte observații critice asupra unor soluții legislative din NCPC-2013 privind căile de atac împotriva hotărârilor arbitrale. Necesitatea specializării arbitrilor și judecătorilor în materie de arbitraj comercial

Marin Voicu

1. Natura juridică a acțiunii în anulare.

1.1. Acțiunea în anulare a Încheierilor de ședință.

Conform art. 594 (1) C.proc.civ (”Atacarea separată a încheierilor de şedinţă”):

(1) Pot fi atacate separat cu acţiunea în anulare, prevăzută la 608, încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat următoarele măsuri…”

1.2. Acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale.

Potrivit art. 608 (1): (1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată NUMAI prin acţiune în anulare”.

1.3. Conform art. 424 (1 și 5) C.proc.civ.: ”Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă, iar toate ”celelalte hotărâri se numesc ÎNCHEIERI”, textul art. 593-594 C.proc.civ. denumindu-le ”încheieri de ședință”, cele din art. 601 și urm. ”Hotărâri”, în timp ce RPA al CACI-CCIR le denumesc ”încheieri” (art. 27) și ”sențințe arbitrale” (art. 44 și urm), iar prin art. 48 definesc ”hotărârile arbitrale”, ca fiind ”încheierile” și ”sentințele arbitrale”.

1.4. Din lectura acestor texte rezultă că hotărârile arbitrale sunt ”încheieri” și ”sentințe”, ambele fiind susceptibile de atac printr-o cale unică – aceea a acțiunii în anulare.

În sistemul căilor de atac reglementate de C.proc.civ., toate cererile și procesele îndreptate împotriva unor hotărâri (judecătorești/arbitrale) sunt calificate drept ”CĂI DE ATAC”, sub forma și procedura apelului, recursului, revizuirii, contestației în anulare, contestației la executare, cererea în anulare (art. 1024 C.proc.civ.), cererea de reexaminare, acțiunea în anulare, s.a.

Titlul I I- Cartea a II-a a NCPC se intitulează ”CĂILE DE ATAC” – apelul, recursul, revizuirea și contestația în anulare – iar în celelalte texte sunt consacrate expresii, precum: ”hotărârea poate fi atacată cu…”, ”împotriva ordonanței… cerere în anulare” (art. 1024), ”împotriva executării silite… (art. 712), ”calea de atac împotriva unor încheieri” (art. 987 – partaj), calea de atac” art. 1000 – ordonanța președințială, ”judecata și căile de atac” – art. 1004, cererile posesorii ”căile de atac” – art. 1033).

1.5. Așadar, chiar dacă terminologia nu este identică în toate textele, acestea desemnează cererile și procesele contra hotărârilor judecătorești și arbitrale drept ”căi de atac”, calificarea în doctrină a acțiunii în anulare drept ”cale de atac sui generis” fiind irelevantă, asupra naturii juridice de cale de atac împotriva hotărârilor arbitrale (încheieri și sentințe arbitrale).

De altfel, în dreptul comparat al arbitrajului comercial (ex. Franța, Elveția, Belgia, s.a.) această cale de atac este denumită recurs în anulare sau/și apel (Franța), cu consecința aplicării procedurii apelului sau a recursului.

Nu este lipsită de semnificație, în acest sens, decizia nr. V/25.06.2001 (M.Of. nr. 675/20.07.2001) – RIL, a ICCJ care a statuat că ”acțiunea în anulare exercitată conform art. 364 C.proc.civ. constituie o cale de  atac”, în acord cu opinia care susține că acțiunea în anulare este o cale de atac, civilă, autonomă și extraordinară, de control judecătoresc și de reformare” (Gh. Beleiu, ”Hotărârea arbitrală și desființarea ei”, Revista de drept comercial nr. 6/1993, pp. 14-20, citat de I.Deleanu, în ”Tratat de drept procesual civil”, vol. II, p. 605, UJ – 2013).

În altă opinie, acțiunea în anulare este considerată tot o cale de atac cu natura juridică a recursului, dar diferită prin motivele de casare sau ca o cale de atac mixtă, jurisdicțională și contractuală (S. Zillbestein și. I. Băcanu, ”Desființarea hotărârii arbitrale”, Dreptul nr. 10/1996, p. 30), iar prof. I.Deleanu susține că acțiunea în anulare care guvernează ”controlul judecătoresc” implică ”atribute specifice unei căi de atac, dar este distinctă de apel și recurs, prin sorginte, prin obiect, prin motivele pe care se întemeiază și prin scopul urmărit” (”Tratat…”, vol. II, p. 607).

Curtea constituțională a decis că ”acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale este o cale de atac cu o identitate proprie, cu o fizionomie juridică diferită de cea a căilor de drept comun” (Decizia nr. 278/2011, M.Of. nr. 462/01.07.2011).

Consideram că, în acest peisaj divergent sau neomogen al doctrinei și jurisprudenței, acțiunea în anulare este, prin obiect, motive și finalitate, o cale de atac atipică, exercitată împotriva unei hotărâri arbitrale adoptată de un tribunal competent, potrivit legii, independent și imparțial și printr-un proces echitabil (a se vedea jurisprudența constantă a CEDO și a ICCJ), fiind necesară corecția impreciziunilor textelor legale incidente.

2. Compunerea instanței de anulare.

Conform art. 613 (1) C.proc.civ.: ”Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă”, (art. 96 (1) pct. 1 C.proc.civ. și art. 54 (1) din Legea nr. 304/2004) de judecător unic, care va pronunța o hotărâre ”supusă recursului” (text nou-art. 1-OUG nr. 1/2016), soluție atipică într-o asemenea cale de atac și inadecvată mecanismului procedurii arbitrajului comercial realizat de personalități marcante ale dreptului civil, procesual civil, comercial și ale comerțului internațional, în cauze cu o complexitate majoră și cu identitate pluridisciplinară[1].

Soluția echilibrată trebuie să fie cea reglementată în alte căi de atac ”orizontale”, precum cele de retractare, revizuirea și contestația în anulare, în care compunerea numerică a completului este aceeași ca în decizia care face obiectul căii de atac.

3. Căile de atac contra sentințelor arbitrale.

3.1.Textul art. 608 (1)  C.proc.civ. prevede că hotărârea arbitrală ”poate fi desființată NUMAI prin acțiune în anulare…”, ceea ce exclude exercitarea celorlalte căi de atac de drept comun, ordinare și extraordinare.

3.2. Dar, conform art. 608 (4) C.proc.civ. ”Hotărârea Curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului”, lipsind adverbul restrictiv ”NUMAI”, ceea ce, în raport de conținutul art. 608 (1), ne sugerează că această sentință (hotărâre) este susceptibilă de a fi atacată și prin căile de atac extraordinare de retractare-revizuire și contestația în anulare-soluție cunoscută și în jurisprudența Curții de apel din Paris, a Curții de Casație franceze (a se vedea deciziile în cauzele TAPI care au admis revizuirea hotărârilor Curții de apel, rejudecarea recursului în anulare și anularea sentințelor arbitrale ale ICC Paris, pentru frauda procedurală[2].

4. Soluțiile date acțiunii în anulare      

4.1. ”Potrivit art. 613 (3) C.proc.civ.:

3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1)  a)b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608  (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru…”.

4.2. O asemenea soluție promovată de NCPC cu o fizionomie procedurală apropiată/identică celei din apel desființare/anulare  cu trimitere sau din recurs – casare cu trimitere, este inedită sau mai corect observat, inadecvată raportului procesual dintre organul jurisdicțional-tribunalul arbitral și cel de control judecătoresc, fiind de natură a bulversa procedura arbitrală din retrimitere, ținând seama de natura specială a acesteia, obiectul și limitele convenției arbitrale, exercitarea voinței reale a părților contractante, constituirea și compunerea tribunalului arbitral, incompatibilitățile arbitrilor care s-au pronunțat, costurile și taxele arbitrajului-în rejudecare, s.a.

4.3. În doctrina recentă s-a susținut că: ”Din formularea art. 613 (3) lit. ”b” NCPC, s-ar părea (?!) că textul se referă la același tribunal arbitral, ceea ce ar conduce la concluzia că în acest caz nu-și găsește aplicarea art. 41 (12) C.proc.civ., deci rejudecarea s-ar face de aceeași arbitrii și supraarbitrii”, dar această interpretare este contrară dispozițiilor art. 545 NCPC și a celor privind incompatibilitățile arbitrilor, astfel că ”numai un nou tribunal arbitral constituit, conform RPA, în acest al doilea ciclu judiciar este competent să soluționeze cauza, în fond după trimitere” (V.M. Ciobanu, ”Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat”, vol. II, art. 524-1134, pp. 272-274).

4.4. Faptul că, în mod izolat, în dreptul procesual german (art. 1059 alin. 4 ZPO) a fost identificată o asemenea soluție (citată de prof. I. Deleanu, op.cit., p. 615, par. 1, subsol), posibilă pentru ”motive adecvate” și pe temeiul ”renașterii convenției arbitrale”, nu se apropie de textul art. 613 (3) lit. (b) NCPC, care nu prevede decât condiția ”dacă cel puțin una din părți solicită expres acest lucru” (?!), indiferent dacă tribunalul arbitral a efectuat cercetarea fondului ori a soluționat acțiunea arbitrală pe cale de excepție (prescripție, autoritatea de lucru judecat, calitatea procesuală, s.a.).

4.5. Procedura arbitrală în caz de judecare după trimitere de ICCJ/Curtea de apel, conform art. 594 (3) C.proc.civ.

a) În ciclul al doilea al procedurii arbitrale din aceeași cauză, după casarea/anularea sentinței arbitrale, cu trimitere pentru rejudecare la tribunalul arbitral, conform art. 594 (3) C.proc.civ., sunt aplicabile Regulile de procedură arbitrală-ROA 2018, care se ”completează cu prevederile Codului de procedură civilă” (art. 52-RPA).

b) Din lectura RPA-2018, însă, se constată că o asemenea secțiune cu reguli speciale NU există, nefiind posibil de suplinit prin hotărâri izolate ale Colegiului Curții de arbitraj având ca obiect doar compunerea noului tribunal arbitral.

c) Conform art. 8 (2) lit. (b) din Regulamentul Curții ”Colegiului Curții adoptă Regulile de procedură arbitrală ale Curții de arbitraj”, având, așadar și prerogativa de a le modifica/completa pe cele cu rigoare.

d) Drept urmare, pentru faza de rejudecare, după trimitere, este necesar a se adopta o secțiune cu unele reguli speciale având ca obiect:

– administrarea litigiului arbitral și taxele arbitrale;

– constituirea și compunerea tribunalului arbitral;

– responsabilitatea pentru rejudecare:

– cazul trimiterii pentru nemotivarea sau motivarea incompletă a sentinței arbitrale, încălcarea dreptului la un proces echitabil și la un tribunal independent și imparțial;

– soluționarea eronată a acțiunii arbitrale pe cale de excepție și necercetarea fondului cauzei;

– retrimiterea la cererea ambelor părți sau la cererea reclamantului din acțiunea în anulare, căruia i s-a respins cererea de arbitrare ori acțiunea în anulare, s.a.

De altfel, în numeroase texte din RPA-2018, după aproape 5 ani de la adoptare, pare ca este necesar a se opera unele corecții, modificări, reformulări sau, chiar, renunțări (art. 3, 6, 7, 8, 9, 10 (1) lit. (c) și al. 3, 13, 14 lit. (a), 15 (3), 16 (1,2), 18(1), 26 (2), 27 (2), 33, 46 (1) lit. (d), 50 (1).

5. Căi de atac diferite în litigii cu același obiect și izvor contractual – art. 483 (2) și art. 613 (4) C.proc.civ.

5.1. Potrivit art. 483 (2) C.proc.civ.:

”Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) –j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor…”.

Conform art. 613 (4) NCPC: ”Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului”.

5.2. Textul are un grad mare de imprevizibilitate și de generalitate:

a) Art. 483 (2) teza I C.proc.civ.: ”Activitatea în porturi”:

1) Ordonanța de Guvern nr. 22/1999, modificată și completată prin Legea nr. 235/2017:

– art. 1 ”… Prezenta ordonanță reglementează administrarea și utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare și funcționare a administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, precum și modul de autorizare și de desfășurare a activităților de transport naval”.

– art. 2: ”Prevederile prezentei ordonanțe se aplică în porturi și pe căi navigabile interioare tuturor navelor și tuturor activităților de transport naval și conexe acestora care se desfășoară în aceste zone”.

– art. 6-2 – stabilesc și definesc ”infrastructura de transport naval”, ”porturile” și ”radele portuare”, ”zonele de siguranță maritimă” (art. 11).

– art. 19 al. 1-4 prevăd ”Activitățile de transport naval care se desfășoară în porturi și pe apele naționale navigabile”, iar în art. 47-52 sunt definite și reglementate ”Serviciile de siguranță în porturi și pe căile navigabile: pilotajul și remorcajul navelor”, art. 55-58 ”agenturarea navelor”, art. 59-66 ”munca în porturi”.

2) Dispozițiie legale citate sunt detaliate în Regulamentul nr. 31732/26.10.2012 al porturilor maritime adoptat prin Ordin al Ministrului Transporturilor.

3) Regulamentul (UE) 2017/352 al PE și al Consiliului din 05.02.2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune de transparență financiară a porturilor.

Textul art. 1 (2) definește ”serviciile portuare: a) bunkeraj, b) manipularea mărfurilor, c) amarare, d) servicii pentru pasageri, e) colectarea deșeurilor, f) pilotaj și g) remorcaj, furnizate în porturile maritime.

b) Art. 483 (2) teza I C.proc.civ.: ”cauzele privind navigația civilă”:

b1) Ordonanța de Guvern nr. 42/1997 (M.Of. nr. 221/29.08.1997) privind NAVIGAȚIA CIVILĂ:

– Art. 2 – Noțiunea:

”Activitatea de navigație civilă constă în:

a) transporturi publice de călători şi mărfuri pe apă, precum şi prestaţii auxiliare în apele naţionale efectuate de către persoane fizice sau persoane juridice;

b) transporturi pe apă, în interes propriu, efectuate de persoane fizice, persoane juridice sau instituţii de stat, care utilizează transportul pe apă numai ca activitate accesorie obiectului lor de activitate, direct legată de realizarea obiectului propriu de activitate sau de către persoane fizice pentru satisfacerea cerinţelor proprii de transport pe apă, pentru sport sau agrement;

c) activităţi de încărcare/descărcare, reparaţii, agenturare, aprovizionare, asigurare cu echipaje şi navlosire a navelor şi alte asemenea”.

b2) Loxiconul maritim englez-român/1971-Ed. Știintifică, distinge:

– navigația maritimă, navigația comercială, navigația fluvială,

– navigația costieră, navigația estimată, navigația în condiții speciale și altele.

5.3. Așadar, în litigiile civile /comerciale/maritime/portuare, izvorâte, de regulă, din contractele privind navigația civilă și activitatea în porturi (navlosire, transport maritim, prestări servicii de operare a navelor, brokeraj, remorcaj și pilotaj, servicii portuare auxiliare, construcții/reparații de nave și instalații portuare, închirieri de nave/barje și instalații de exploatare portuare și altele) hotărârile instanțelor judecătorești competente (de regulă din Constnța și Galați, la care funcționează Secții maritime și fluviale, conform Legii nr. 304/2004-R), NU SUNT SUPUSE RECURSULUI, rămânând definitive, în raport de valoarea obiectului litigios, în apel, la tribunal sau la curtea de apel.

Această soluție legislativă este nejustificată și de neînțeles în raport de complexitatea juridică și contractuală, dar și de gradul ridicat de specializare al cauzelor privind navigația civilă și activitatea în porturi, impunându-se excluderea excepției din textul art. 483 (2) NCPC.

Corecția va asigura același regim nediscriminatoriu în raport de disp. art. 613 (4) NCPC, conform căruia hotărârile pronunțate de curțile de apel în acțiunile în anulare privind un asemenea litigiu, izvorâte din contracte relative la navigația civilă și activitatea în porturi, pe care părțile le-au supus jurisdicției arbitrale, prin clauze compromisorii, sunt supuse recursului la ICCJ, eliminându-se situațiile atipice în care în procedura arbitrală părțile au acces la calea extraordinară de atac a recursului, iar, în procedura de drept comun aceasta cale de atac nu le este permisă, pentru astfel de litigii (?!).

6. Specializarea judecătorilor – judiciari- cerință majoră din procedura controlului legalității hotărârilor arbitrale.

6.1. Dreptul arbitrajului este foarte complex, astfel că, pentru a fi aplicat corect de jurisdicțiile competente, necesită cunoștințe și o specializare aparte în procedură, exequatur, drept internațional privat, dreptul obligațiilor civile și comerciale, s.a.

Această specializare vizează, deopotrivă pe judecătorii care exercită controlul judiciar direct, în procedura acțiunii în anulare și în calea de atac a recursului, de la curțile de apel și de la ICCJ, dar și pe cei care soluționează cererile de exequatur al sentințelor arbitrale străine.

6.2. Din păcate, nici în Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară și nici în Codul de procedură civilă  nu s-au instituit norme privind anumite forme /modalități de specializare în această materie, după cum nici în curicula INM ori în programele de formare continuă ale curților de apel nu sunt prevăzute asemenea subiecte/teme (?!).

Aceasta, în condițiile în care, LISTA cu arbitrii Curții de arbitraj comercial internațional de pe lângă CCIR și în cea a ICC Paris sunt înscriși academicieni, profesori universitari și foști judecători, cu această experiență, specializați în dreptul civil, dreptul comercial dreptul comerțului internațional, dreptul internațional privat, procedură civilă și arbitrală, arbitraj comercial internațional, dreptul UE, s.a.


[1] Cum arată în prezent acest ”peisaj judiciar procesual: Sentința arbitrală a CACI-CCIR a fost pronuntață de un tribunal arbitral compus din: Acad. prof. univ. dr. Corneliu Bârsan, prof. univ. dr. Brândușa Ștefănescu și prof. univ .dr. Dragoș Alexandru Sitaru sau de un alt tribunal arbitral format din Acad. prof. univ. dr. Liviu Pop, prof. univ.dr. Traian Briciu și prof. univ. dr. Gheorghe Buta și altele asemenea, face obiectul controlului judecătoresc exercitat de judecătorul UNIC, recent promovat la Curtea de apel și fără experiență în această specialitate complexă (?!); este, în mod vădit, bizar pentru înalta specializare și reputație academică a arbitrilor.
[2] Speța ”Bernard Tapi” ICC Paris în decizia Curții de apel din Paris, în revizuire, s-a reținut, în esență:
– cooperarea frauduloasă-corupția arbitrală/judiciară dintre arbitrul raportor și avocatul parții câștigătoare (B.Tapi);
– urmărirea penală și efectele ei;
– revizuirea și rejudecarea recursului în anulare a sentințelor arbitrale;
– elementele de fapt ale ”fraudei concertate” și ale facilităților procedurale (Decizia nr. 77/27.02.2015).


Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO