”Femeie, iată fiul tău!”

Lavinia Tec

Cea de-a treia declarație a lui Isus pe cruce este consemnată în Evanghelia după Ioan, în capitolul 19 și scoate la iveală câteva adevăruri dureroase.

Primul adevăr este că, uneori, în fața circumstanțelor dificile, familia și prietenii ne abandonează. Uneori, loviturile dureroase împotriva noastră vin de la cei din casă. Uneori, cei apropiați, cei pe care-i iubim, cei dragi ne dezamăgesc. După ce au mâncat și băut la aceeași masă, comunitatea de discipoli ai lui Isus s-a destrămat. Din interes, de frică, din egoism?! Iuda L-a trădat pe Isus. Petru s-a lepădat de El. Aproape toți ceilalți ucenici și membri ai familiei Sale s-au risipit. Alături de Mântuitor, lângă cruce, în timpul agoniei, s-au aflat trei femei – mama sa, Maria, sora ei și Maria Magdalena – și un singur ucenic, Ioan. Aceștia au ales să-I rămână aproape.

Al doilea adevăr este că moartea unui fiu sfâșie inima unei mame iubitoare. Și, de parcă nu ar fi de-ajuns, durerii pricinuite de pierderea copilului i se adaugă, mai întâi, cea pricinuită de vinovăția care încolțește în mintea unei mame în cele mai negre clipe din viața ei: i-am arătat suficient de multă dragoste încât să fi înțeles cât de tare l-am iubit? am fost suficient de prezentă în viața lui încât să fi înțeles cât de important a fost pentru mine? l-am iertat de fiecare dată astfel încât să fi înțeles că l-am iubit necondiționat? am reușit să fiu o mamă suficient de bună pentru el, așa cum și-ar fi dorit? a fost ceva ce aș fi putut face ca să împiedic moartea lui? Apoi, durerea pricinuită de așteptarea unui răspuns care nu mai vine, de absență, tăcere, de prea multă liniște. Isus înțelege inima unei mame ( nu i se adresează pe nume: ”femeie”), nevoia de a fi oblijită, nevoia de a fi îngrijită. Isus nu o încredințează pe mamă în grija fraților săi, absenți, ci i-o încredințează lui Ioan, ucenicul preaiubit, martor al Patimilor Sale.

Al treilea adevăr este că omul a fost creat pentru relaționare. Aceasta este starea de normalitate, nu izolarea. Individualismul este, totuși, un mit. Comunitatea lui Isus se destramă în Ghetsimani, într-un moment de criză profundă, dar se reface pe calea frângerii, la Golgota. Am fost creați pentru a ne împărtăși bucuriile și durerile, pentru a ne purta poverile unii altora, pentru a plânge cu cei ce plâng și a râde cu cei ce râd, pentru a fi împreună sau alături unii de alții pe cele mai înalte culmi, dar și în cele mai adânci văi. Familii biologice, spirituale, adoptive, comunități în care sufletul omului are nevoie să înflorească. Poate că, în anumite circumstanțe, unii se îndepărtează de noi pentru ca Dumnezeu să fac loc altora în viața noastră. ”Femeie, iată fiul tău!”. „Iată mama ta!”

Maria este o figură pe cât de importantă pe atât de discretă. O vedem prezentă doar în câteva scene consemnate în Scripturi, dar acestea surprind cele mai importante evenimente din viața unei familii: la nașterea lui Isus, la nunta din Cana Galileii și la răstignirea și moartea fiului Său.

Un fiu moare pe cruce. O mamă plânge. Două femei și un bărbat îi sunt alături, o sprijină pentru a nu se prăbuși sub povara durerii. Cu brațele deschise pironite pe cruce, fiul își îmbrățișează pentru ultima dată mama. Ea tânjește să-și țină fiul în brațe. Ultima îmbrățișare. Ultima mângâiere. Ultima atingere. Ultima sărutare. Ultima, ultima, ultima…Ce durere negrăită, numai de Dumnezeu știută! Dar în întunericul Răstignirii se ivește o rază de lumină, o nouă familie care se naște în și din durere. Familia, comunitatea, biserica. De mii de ani nu au murit. Au supraviețuit multor atacuri. Un licăr de speranță în cea mai neagră noapte a umanității. Ce minunat mesaj despre maternitate, comunitate, solidaritate!

Tatăl nostru…”

Pietà, Michelangelo

Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara