Instanțele de judecată îngrădesc dreptul la muncă?

Unele, da! Deși nu ar trebui; este nefiresc! Instanțele au menirea să apere drepturile cetățenilor, inclusiv dreptul la muncă, nu să le îngrădească! Să le apere de abuzurile angajatorilor, ale autorităților/ instituțiilor publice, precum și ale altor entități ori structuri obtuze, rigide, fără elementare cunoștințe juridice și de morală.

Avem în vedere o sentință recentă (nr. 2037/2022) , pronunțată de Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București în Dosarul nr. 16567/3/2021. Prin această sentință, doamna judecător a respins acțiunea petentului, care solicita, în mod legitim și legal, anularea unui act nelegal și netemeinic ce-l împiedică să presteze în continuare munca de scafandru la ISU București-Ilfov. Era vorba de o decizie a Centrului de Medicină Navală Constanța, aparținând Ministerului Apărării Naționale, care l-a declarat INAPT pentru a desfășura activități în mediul hiperbar-scafandri, pe motiv că după o intervenție chirurgicală a rămas cu un singur rinichi. Consecința acestei decizii: unitatea în care este încadrat i-a modificat locul de muncă, fiind încadrat într-o funcție inferioară, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

Deși Centrul pârât se ocupă, cu precădere, de personalul ce desfăşoară activităţi în mediul hiperbar pe navele maritime sau fluviale şi/sau în specialitate militară infanterie marină, aceasta este singura autoritate în materie. Deci, se ocupă și de scafandri din Cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă care nu acţionează pe nave maritime sau fluviale, nu fac parte din infanteria marină și nici din trupele combatante. Petentul își desfăşura activitatea pe lacurile și râurile din Bucureşti și din jurul Capitalei și nu pe mări, oceane sau fluvii.

Verdictul Centrului Medical s-a bazat pe un Barem, emis chiar de el, conform căruia, scafandrii cu un rinichi unic chirurgical sunt declarați Inapţi. De ce? Nu ni se explică!

În plus, încalcă dispoziţiile H.G. nr. 56/2012, conform cărora adaptarea compensatorie renală în urma nefractomiei unilaterale este rapidă: din primul an de la intervenţie se ajunge la un deficit funcţional de doar 6%. Prin urmare, cu o capacitate renală de 94% se poate lucra în mediul hiperbar.

Doamna judecător nu a fost interesată de această realitate și nici de faptul că Baremul respectiv, care, deşi fiind un act normativ nu-i putea fi cercetată legalitatea în cadrul procesului, încalcă prevederile unui act normativ superior (H.G. nr. 56/2012). Oricum, deciziile atacate (capătul principal de cerere) erau acte administrative individuale care nesocoteau dispoziţiile H.G. nr. 56/2012. De ce? Unde erau nelegalitatea și netemeinicia solicitării patentului? El este apt sa muncească în profesia de scafandru. Vrea sa i se respecte dreptul la muncă. Nu este lăsat doar de o unitate medicală exclusivistă, arbitrară în ceea ce face, autoarea unor reguli ilegale, dar nici, constatăm, de o instanță “independentă si imparţială”. Este obligat să presteze o muncă forţată (cea în care a fost retrogradat) din cauza unui aviz medical nelegal.

Apreciem că sentinţa în discuţie este rezultatul unei justiţii superficiale, comode, fără nicio logică juridică sau raţiuni de sănătate și securitate în muncă.

În acest context, reamintim, pentru toți cei interesaţi, că potrivit normelor internaționale și europene, unul din drepturile fundamentale ale omului este dreptul la muncă. În acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (Adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1948) proclamă că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a profesiei și a felului muncii, la condiţii echitabile și satisfăcătoare de prestare a acestei munci (art. 23 pct. 1).

La rândul său, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de acelaşi for internațional în anul 1966) statorniceşte că dreptul la muncă cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a-şi câştiga existenţa printr-o muncă liberă aleasă sau acceptată (art. 6 pct. 1).

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene dispune că orice persoană are dreptul la muncă si dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber (art. 15 alin. 1).

Fidel normelor precitate, legiuitorul constituţional român a proclamat: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei şi a locului de muncă este liberă” (art. 41 alin. 1 din Constitutie). O fi dreptul la muncă neingrădit, iar alegerea profesiei este liberă, dar acestea pot fi restricţionate, negate ca în spetă, de o instanţă de judecată care valideaza nelegalitaţile unei autoritaţi publice.

Sperăm că instanţa de control judiciar va casa sentinţa nelegală și temeinică amintită, şi-i va permite angajatului să presteze munca la care este îndreptăţit și de la care a fost exclus de birocraţie și reguli rigide, anacronice, ilogice, ilegale.

Prof. univ. dr. H.C Alexandru Ţiclea