De ce îmi place să fiu (la) drept?

Radu Rizoiu

Când am fost invitat să țin acest mic discurs am ezitat mult. De fapt, eu nu prea am ce sfaturi să vă dau pentru ce vă interesează pe voi: cum să luați punctajul (minim) necesar pentru a trece examenul de intrare în barou. Atunci când am intrat eu în barou, data examenului s-a aflat „pe surse” cu vreo două zile înainte de a se ține și țin minte că mă aflam la bunici unde îmi reveneam după licență. Am luat primul autobuz spre București și acolo am început să citesc dintr-un Monitor Oficial mototolit Legea avocaturii (care atunci era destul de nouă). Cam așa m-am pregătit eu pentru examen…

Cât despre examen? Eram vreo 25 de rătăciți care stăteau pe hol în clădirea Baroului București din strada Râureanu și așteptam plin de emoții să fim strigați. Apoi intram în Sala de Consiliu, unde cinci avocați (toți membri ai Consiliului Baroului) stăteau la o masă în „U” în timp ce locul nostru era pe un scaun în mijlocul deschiderii U-lui. Eram ca într-o gură larg deschisă, plină cu 5 dinți care abia așteptau să te sfâșie… Fiecare membru al juriului îți adresa câte o întrebare (fiecare întrebare era dintr-o materie) și tu trebuia să răspunzi pe loc. Fără cărți, fără timp de gândire, fără coduri. La finalul periplului (după vreo 20 de minute) erai epuizat total. Atunci urmau întrebările „administrative”: cine îți va fi îndrumător, cine va garanta pentru tine, ai „buletin de București”? Întrebări pe cât de birocratice, pe atât de esențiale pentru a putea intra în barou. Apoi mai stăteai puțin pe culoar să aștepți verdictul…

Deci, vedeți, nu are nicio legătură cu examenul vostru. Poate singura legătură este că nu aveam codul pe masă, așa cum nici voi nu-l veți avea. (Iar eu am spus de multă vreme că aceasta este poate cea mai mare greșeală la organizarea examenelor de admitere în profesii juridice. În acest fel, întrebările sunt de multe ori simple repetări ale textului de lege care nu verifică nimic din cunoștințele de drept, ci doar din memoria pe termen scurt a unor texte care mâine se pot modifica.)

Apoi mi-am adus aminte că, la vârsta voastră eu am fost pus să aleg: să devin avocat sau să rămân cadru didactic la Facultate? Aș vrea să vă spun că dilema a fost una precum cea din Alegerea Sofiei, dar nu este chiar așa de dramatic. Până la urmă alegerea a fost una ușoară din motive strict materiale. Și am ales (ați ghicit!) avocatura (unde urma să primesc un venit). Și nu regret, pentru că sunt astăzi profesorul din fața voastră pentru că avocatura mi-a arătat despre ce este dreptul… Așa că mă gândesc să vă povestesc ceea ce mi-aș fi dorit eu să știu atunci despre avocatură.

Cred că experiența vieții de avocat poate fi trasată pe trei coordonate principale: cunoștințe, interes și empatie.

Axa cunoașterii

Ca profesor, voi pune mereu acest element pe primul loc. În Evul mediu, triada care constituia vârful studiilor academice era constituită de teologie, medicină și drept. Prima avea grijă de spirit, a doua de trup (și deci, împreună, de om ca ființă), iar pentru toate celelalte exista dreptul… Toate acțiunile umane erau apanajul dreptului… Pentru a fi un avocat bun este nevoie să ai abilități cognitive peste medie. De fapt, examenul de admitere în barou este pur și simplu un filtru care testează capacitatea de cunoaștere a (teoriei) dreptului. La fel cum examenul de admitere la facultate a fost un test de seriozitate a elevului care își dorea apoi să devină student la drept. Și ați văzut că în primul an vi s-a testat din plin această seriozitate…

Totuși, așa cum mi-a spus Profesorul Valeriu Stoica demult, „un jurist bun nu va fi neapărat un avocat bun, iar un avocat bun nu trebuie în mod necesar să fie un jurist bun”. Așadar, simpla cunoaștere a dreptului nu este suficientă. Este nevoie să-i înțelegi mecanismele interne, logica sa proprie pentru a o putea apoi orienta către scopul urmărit. Avocatul trebuie să aibă acea suplețe a gândirii necesară pentru a vedea faptele din mai multe puncte de vedere. Spre deosebire de judecător, care vede un singur adevăr, avocatul trebuie să privească sarcina din perspectiva clientului său. Și de cele mai multe ori nu-ți poți alege clienții, ci aceștia te aleg pe tine.

Asta este ceea ce trebuie să învățați în perioada stagiaturii: cum să găsești aspectele practice ale exercițiului care ți se dă. Și nu, nu este niciodată vorba despre o grilă – fie ea închisă sau deschisă –, ci de un caz practic. Răspunsul nu este un cerculeț în dreptul unei litere, și nici nu se poate exprima în maxim trei cuvinte, ca pe WhatsApp. Este un text argumentativ (scris sau oral) de cel puțin o pagină.

M-e teamă că vă voi dezamăgi pe mulți, dar este puțin probabil să găsiți acei mentori în avocatură care să vă fie un fel de personal trainer… pentru că pur și simplu nu aveți cu ce să-i plătiți. Avocații îndrumători vă vor spune multe lucruri, dar voi trebuie să le prindeți din mers. Și nu veți avea timp să rezolvați toate problemele care vă frământă la birou. O să vă trebuiască timpul liber ca să studiați și să înțelegeți chestiunile de drept. Ceea ce ne conduce spre…

Axa interesului

Când faci un due diligence citești mii de pagini și trebuie să faci analiza actelor, să înțelegi ce vor ele, sa le determini efectele și (mai ales) defectele. Și de cele mai multe ori aceasta este sarcina repartizată „juniorilor”… Așadar nu va fi nimeni care să citească pentru tine și să-ți „facă o schemă”. Și să nu vă așteptați ca Watson de la INM să facă treaba în locul vostru pentru că actele românești par a fi incomprehensibile pentru IA-urile americane. O bancă a încercat împreună cu Politehnica să convingă o rețea neuronală să citească hotărâri judecătorești din același domeniu și apoi să identifice anumite tipare. Nu a reușit să recunoască nici măcar o similaritate între ele… Din fericire, pentru că altfel, lumea se poate prinde că suntem, de fapt, inutili. O lume care ar funcționa cum trebuie nu ar avea nevoie de avocați…

Și să nu vă bucurați că asta este doar problema avocaților de consultanță. La fel se întâmplă atunci când analizezi actele unui dosar și trebuie să pregătești acțiunea sau întâmpinarea. În definitiv, potrivit Legii lui Sturgeon, „90% of everything is crap”. Toată lumea vă spune că în orice meserie este vorba despre un cocktail de 99% transpirație și 1% inspirație. Nu disperați! La fel este și în avocatură. Doar că acel 1% este extraordinar!

Pentru asta trebuie însă să-ți menții mereu interesul cu privire la ceea ce faci. Trebuie să-ți placă ceea ce faci. Și atunci vei dori tu să cauți să afli mai multe despre o clauză dintr-un contract care ți se pare ciudată sau despre un argument al adversarului pe care nu-l înțelegi pe deplin. Completarea unor modele de contracte și construirea unei acțiuni cu „copy/paste” nu ți se vor mai părea suficiente. Riscul este însă să scapi din vedere…

Axa empatiei

Dreptul nu este un scop în sine. El este un meșteșug menit să îi ajute pe oameni să trăiască mai bine. Nu trebuie să uităm niciodată că tot ceea ce facem este doar să-i ajutăm pe alții. Acei alții sunt clienții. Iar în avocatură este mai valabil decât oricând îndemnul „clientul nostru – stăpânul nostru”. Suntem simpli auxiliari ai justiției, iar justiția însăși nu este un scop în sine.

Știu că vă atrage aura de profesie liberală pe care o asociați fie cu programul flexibil, fie cu câștigurile bănești. Dar, cum spunea Steinhardt, libertatea vine cu prețul renunțării la beneficiile societății… Or, dreptul este despre societate; așadar nu veți putea practica în domeniul dreptului dacă vă rupeți de societate. Un jurist pustnic este o contradicție în termeni. Trebuie să învățați să nu uitați să vedeți realitatea din spatele cazului pe care îl tratați din punct de vedere juridic. Calificarea pe care o faceți este doar un instrument pentru a putea organiza faptele și a găsi calea către soluția justă – cea care va (re)aduce echilibrul în câmpul Forței…

Iar asta cere multă anduranță. Veți vedea multe emoții venind dinspre clienți. Pentru ei, fiecare caz este unic pentru că este parte din viața lor. Iar aceste emoții vor declanșa și în voi emoții. Trebuie să ajungeți să le gestionați în așa fel încât să nu le blocați total, dar nici să nu le lăsați să vă copleșească. Asta o să vă ocupe toate viața voastră (profesională)…

În final, nu pot decât să vă urez succes și să vă spun să nu vă speriați, pentru că uitați-vă în jurul vostru câți avocați sunt. Aproape la fel de mult ca doctorii în drept… Dacă ei au reușit, înseamnă că nu este chiar așa de greu.

Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM

* Alocuțiune susținută la Conferința „Admiterea în Barou“ – organizată de ASD