Când în urmă cu șapte ani împărtășeam (oficial) ideea profesorului Iosif. R. Urs, președintele Universității „Titu Maiorescu” din București, de a iniția împreună elaborarea și publicarea Enciclopediei Juridice Române (EJR), o amplă lucrare de tip dicționar care să expună într-o formulă specială și unitară noțiunile și conceptele dreptului (român, unional-european și internațional) și, în același timp, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române (ICJ sau Institutul) înțelegea să adauge emblema sa academică acestui mai puțin obișnuit, prin amploarea sa, proiect, aveam pe deplin reprezentarea implicațiilor generale ale unei asemenea asocieri și a semnificațiilor unei atari lucrări. Era vorba, mai întâi, de insolitul parteneriat ce se crea astfel în vederea înfăptuirii unui obiectiv major al culturii generale în sine, și celei juridice în special, care în istoria noastră nu era lipsit de precedente dar rămăsese neîmplinit în plenitudinea dimensiunilor sale. La rândul său, nici cooperarea în sine, întrucât mecenatul cultural-științific privat a marcat, benefic, începuturile și o bună perioadă din istoria instituției academice naționale, precum și multe din marile noastre realizări culturale care sunt fructul simbiozei fericite prin conjugarea eforturilor creatoare dincolo de formele de proprietate și, ca atare, a existat și o premisă de gen încurajatoare. Astăzi o asemenea asociere se impune cu atât mai mult cu cât exprimă o tendință generală a efortului social de adaptare la un mediu social complex, marcat de interdependențe, convergențe și hibridizări. Dincolo de orice rămâne, desigur, actul major de cultură juridică națională, într-o perioadă marcată de incertitudini și provocări.

1. Desăvârșirea dicționarului (vocabularului) juridic românesc. Am putea spune că EJR se constituie, într-o anumită măsură, ca o împlinire a unuia dintre aspectele misiunii fondatoare, permanentă și fundamentală a instituției academice naționale, cea de a întocmi și cultiva dicționarul român, inclusiv în dimensiunea aferentă vocabularului juridic. Nu întâmplător, în chiar Referatul inițiator, întocmit și prezentat guvernului de ministrul instrucțiunii publice, C.A. Rosetti, pentru înființarea „Societății Literare” (precursoarea Academiei Române), la 1 aprilie 1866, se invoca, printre motivele acelui act, nevoia de fixare și modernizare a limbii române în urma și din perspectiva „tulburării” provocate de „introducerea a nenumărați termeni de jurisprudență”, „odată cu noile instituții și legi”, împrumutați din Apus! Eram la numai cinci luni de la intrarea în vigoare (1 decembrie 1865) a marilor coduri (civil, de procedură civilă, penal și de procedură penală) de sorginte franceză (napoleoniană) care aveau să marcheze decisiv modernitatea juridică românească.

Acum, ca și atunci, suntem la puțin timp după o reformare fundamentală a dreptului român, inclusiv din perspectiva terminologică, ca urmare a integrării euroatlantice a țării și a influențelor noii mondializări. Marile coduri adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern, fără o dezbatere publică suficientă și parlamentară, au forțat intrarea în ordinea juridică cu riscurile aferente unei atari atitudini. Trecerea de la tradițiile juridice neolatine la mixitatea impusă de dominația sistemului de common law a provocat, iarăși, o importantă „tulburare”, deopotrivă în plan terminologic și conceptual, una din dimensiunile importante ale EJR devenind aceea de a asimila și exprima noua stare a vocabularului juridic românesc postmodern. Iar acest obiectiv este pe deplin îndeplinit prin amploarea întreprinderii și calitatea termenilor prezentați. „Dicționarul juridic”, precursor proclamat și fundamental din punct de vedere cultural, își găsește astfel consacrarea!

De asemenea, ca natură și tematică lucrarea se înscrie tradiției științifice asumate de Institut, al cărui fondator și patronim, academician Andrei Rădulescu, a fost primul care a abordat și dezvoltat, în perioada interbelică, problema culturii juridice (românești). Apoi, ca o prelungire a propriilor noastre preocupări teoretice manifestate în ultimul deceniu în această materie, o asemenea întreprindere nu putea să ilustreze, astfel, mai bine respectivele idei în planul manifestărilor practice concrete. Implicarea ICJ în dezvoltarea unui asemenea proiect de anvergură națională și cu o atare natură și adresabilitate a avut în vedere și deschiderea amplă a Academiei Române spre problemele concrete, acute și prioritare ale societății într-o perioadă de mari transformări și marcată de crize globale, interdependente, care presupun un rol crescut din partea dreptului, legii și valorilor statului de drept. Totodată, așa cum ne arată și experiențele crizei sanitare pandemice, cultura și comunicarea științifice, inclusiv juridice, contribuie major la informarea adecvată și cristalizarea atitudinilor corecte ale publicului și societății în general, creează premisele participării active cetățenești la viața socială și promovării solidarității în consens cu mersul istoric contemporan.

2. Dimensiunile conceptuale ale unei întreprinderi culturale. În Enciclopedia franceză a lui Diderot, cu excepția unei ediții comentate a articolelor de drept roman și a câtorva studii asupra justiției naturale, politice și penale diseminate în diferite colecții și reviste, dreptul enciclopedic nu a făcut inițial obiectul unui examen sinoptic și circumstanțiat. Ulterior, sub diferite forme, de cele mai multe ori parțiale și nefinalizate, tema s-a structurat în jurul unui triplu subiect: cunoașterea locului pe care jurisprudența îl ocupă într-o enciclopedie și comentariile aferente în deplinătatea înțelesurilor respective, a situa o atare materie în cadrul culturii juridice și în reflecția timpului și a încerca a-i surprinde, defini și structura misiunea în obiectivizarea ordinii juridice.

Ca întreprindere practică, ea a cunoscut experimentele cele mai diverse; „expunere organică a științei dreptului privat, public și internațional pe baze etice”, „enciclopedie-dicționar”, dicționar juridic general comprehensiv, ansamblul discursurilor asupra dreptului produs de comunitatea justiției ș.a. Cu precizarea că nu e vorba de o lucrare didactică de inițiere, de introducere în drept, formulă apărută în universitatea franceză la mijlocul veacului al 19-lea și preluată la noi la începutul celui următor, ci de una de cultură juridică generală.

Astăzi, după Larousse, de exemplu, o enciclopedie înseamnă: 1. o lucrare în care se expune, în mod metodic ori alfabetic, ansamblul cunoștințelor universale (enciclopedie generală) ori specifice unui anumit domeniu de cunoaștere (enciclopediile specializate); 2. într-un dicționar enciclopedic, dezvoltarea care prezintă o informație structurată pe concepte definite conform intrărilor aferente. Privită din această perspectivă, lucrarea noastră întrunește exigențele ambelor accepțiuni și exprimă ca atare, în deplinătatea semnificațiilor conceptului, contururile unei enciclopedii specializate, respectiv juridice. Într-adevăr, ea implică, prin excelență, o prezentare ordonată alfabetic a termenilor aparținători tuturor ramurilor care compun și formează dreptul, știința juridică în calitatea sa de reunire coordonată a cunoștințelor contemporane. Ceea ce se caută în acest caz e relevarea unei vederi generale, a unei panorame a dreptului și a ramificațiilor sale, cu preocuparea sublinierii unității sale identice în diversitatea reglementărilor.

3. O enciclopedie a prezentului, cu perspectivele viitorului. Dincolo de asemenea circumstanțe misionare personale și punctuale, o atare opțiune și un asemenea demers se impun ca un răspuns la cerințele timpului aferente domeniului. Arareori definită, puțin utilizată de juriști și aproape ignorată în planul publicului larg, sintagma cultură juridică (generală) reprezintă o realitate discretă ce revine în actualitate într-o perioadă în care societatea cunoaște o puternică juridicizare din dorința de a găsi răspunsuri comune, solidare și ferme la noile și gravele crize cu care se confruntă. Ca o particularizare a celebrei definiții care a intrat în percepția comună a culturii, sintagma poate fi înțeleasă, în cazul nostru, drept ceea ce ar trebui să rămână în spiritul unui jurist după ce a uitat totul, mai puțin poate elementele definitorii ale domeniului său de specializare. Această cultură juridică generală ne structurează inteligența profesională, creează viziunea și trimite la un creuzet de cunoștințe fundamentale, la reperele cunoașterii de bază pe care orice jurist le poate dobândi dincolo de specialitatea sa și întrucât prin formația sa, universitară sau nu, ele i-au fost transmise la un moment sau altul. Astfel înțeleasă, ea păstrează legăturile cu tradiția juridică, le filtrează și actualizează în raport cu orizontul juridic contemporan, în datele sale esențiale, pe ramuri, dar și transversale, într-un tot unitar, cu puternice conexiuni integratoare. Din această perspectivă, elaborarea și publicarea unui instrument complet și adecvat, care să ofere într-o viziune integrată cunoștințele esențiale din toate sferele sistemului de drept, asigură „logistica” și invită la împărtășirea cunoștințelor în acest fel oferite.

4. Nevoia unei enciclopedii juridice naționale și obiectivele sale.Este adevărat că la noi și până acum au fost publicate diverse dicționare juridice, specializate pe ramuri și materii, dar nu o enciclopedie care, pe de o parte, să prezinte sistematic, corelat și cât mai cuprinzător termeni aparținători tuturor domeniilor dreptului, iar, pe de alta, să definească noțiuni și sintagme specifice științelor juridice și celor asociate acestora, de o manieră mai amplă și nuanțată, la nivelul unor adevărate mini eseuri.

Pornind de la o asemenea constatare, în intenția inițiatorilor și alcătuitorilor săi o atare lucrare marchează vârful unor evoluții și ridică nivelul difuzării informației juridice, inclusiv ca act de cunoaștere și mai ales de cultură generală. În consens cu o asemenea misiune asumată, unul dintre obiectivele principale ale acestei lucrări este „reabilitarea” științei dreptului și mai ales a culturii juridice până acum, indus parțial și de dicționarele anterioare, eliberarea lor de „tehnicism” și diferențierea de simpla exegeză legislativă. Aceasta presupune obiectivarea gândirii juridice și racordarea ei la alte științe care cercetează domeniile de reglementat prin lege, în special științele economice, sociologia, psihologia etc. Pe cale de consecință, EJR impune un caracter interdisciplinar și pluridisciplinar, integrator, critic și cu vocație creatoare.

Un alt obiectiv important a fost și rămâne cel de a contribui la refacerea coeziunii dreptului, în condițiile în care, în ultimele decenii, ramurile acestuia s-au dezvoltat independent una de alta, chiar haotic în raport prioritar cu nevoia socială imediată, ajungându-se ca tezele uneia să contrazică concluziile alteia. Atingerea unui astfel de deziderat presupune ca tentațiilor normativiste (dreptul redus la suma normelor juridice și semnificațiile sale la conținutul reglementărilor date) să li se răspundă prin elaborarea unor teorii generale de ramură, abordări concrete conceptuale și toate subsumate teoriei generale a dreptului.

Un al treilea obiectiv, fixat și asumat de autori, privește asimilarea corespunzătoare a progresului juridic și uniformizarea terminologiei juridice, adaptarea sa la particularitățile vocabularului juridic românesc și ale tradițiilor sale, serios afectată atât de dezvoltarea separată a științelor juridice de ramură, cât și de preluarea, adesea pripită, în legislația română a unor instituții și concepte aparținând unor familii și sisteme de drept străine, care necesită adaptări de conținut și asimilări lingvistice pertinente.

Atât prin definițiile date termenilor și expresiilor juridice și celor conexe acestora din perspectiva „juridicizării”, precum și prin comentariile pe marginea lor, împreună cu considerațiile de drept comparat, EJR urmărește, pe cât posibil, și evidențierea gândirii juridice originale românești, ca și a contribuției acesteia la dezvoltarea științei dreptului la nivel european și universal. O funcție, nu de neglijat, a EJR, fie ea și implicită, este și cea de a actualiza vocabularul juridic național în raport cu noile evoluții, deopotrivă ale cunoașterii și societății, acestea din urmă mai ales sub impactul unor factori înconjurători precum: mondializarea, crizele complexe, conflictele de tot felul, provocările eco-climatice și tehnologice ori nevoile societale intrinseci. Pentru fiecare evoluție se impune a ne întreba care e ultima lectură a noilor cuvinte, chiar ca reinterpretare a termenului deja cunoscut, ori dacă nu cumva așa se ascunde o modernizare tehnică a limbajului, se relevă un nou discurs, ori, și mai profund, se exprimă o veritabilă schimbare de paradigmă. Știut fiind că orice limbaj presupune un emițător care exprimă un enunț, aplicat unui vocabular pe care îl actualizează într-o situație determinată. El implică în așa fel anumiți destinatari dispuși a primi noua semnificație reținută, o receptare care nu este întotdeauna perfectă și necesită modulări și experimentări până a se impune ca atare.

În fine, să nu uităm că o enciclopedie nu poate surprinde și exprima exahustiv semnificațiile termenilor, prezenta toate tezele concurente și toate teoriile diferitelor școli de gândire juridică, ea fiind, în ultimă instanță, o lucrare de sinteză. Cu toate acestea, pentru ca lucrarea să nu se plaseze în afara principalelor dezbateri de idei sau să lase fără răspuns marile controverse care frământă în prezent doctrina și jurisprudența, ori de câte ori va fi posibil contributorii vor prezenta poziții temeinic fundamentate, în favoarea unei anumite soluții, până la ultima concluzie a analizei subiectului abordat. În aceste condiții, EJR se conturează a fi un instrument de utilitate practică imediată pus la dispoziția tuturor cititorilor, inclusiv cea a „constructorilor” statului de drept și a tuturor practicienilor chemați să realizeze silogismele juridice de maniera cea mai adecvată posibil.

5. Demersuri întreprinse și realizări de până acum.Pentru atingerea ambițioaselor obiective menționate a fost nevoie de mobilizarea unor specialiști de înaltă calificare (până acum s-au înregistrat mai mult de o sută de contributori, organizați pe colective de profil cu un coordonator propriu, la care se adaugă coordonatorii generali, consultanții și secretariatul tehnic). Institutul de Cercetări Juridice, din motive obiective, a putut asigura numai o parte a acestora din personalul său activ, cărora li s-au alăturat și cercetătorii săi asociați și onorifici. O parte importantă a contribuțiilor a fost asigurată de cadrele didactice și cercetătorii Universității „Titu Maiorescu”, cărora li s-au alăturat cadre didactice de la alte instituții de învățământ superior bucureștene, respectiv Universitatea București, Universitatea „Nicolae Titulescu”, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea Ecologică, Academia de Studii Economice, SNSPA. De asemenea, în elaborarea lucrării au fost implicate cadre didactice, cercetători și practicieni din alte centre universitare ale țării (Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Craiova, Constanța, Târgoviște etc.), specialiști în științe juridice, economice, informatică, istorie, logică, filosofie, politologie ș.a., căutându-se promovarea unei cât mai mari reprezentări naționale și interdisciplinare.

5.1. În anul 2018 a fost publicat și lansat primul volumul al EJR (literele A, B, C), fiind editat de Editura Academiei Române și Editura „Universul Juridic”, iar volumele doi (literele D, E) și trei (literele F, G, H, I, Î), iată, văd acum lumina tiparului. Se estimează că definițiile incluse în aceste volume acoperă mai bine de jumătate din totalul materiei, ceea ce face ca întreaga lucrare să fie cuprinsă într-un total de șase sau șapte volume.

Până în prezent numărul de termeni și expresii definite (intrări) este de peste zece mii, acoperind un număr total de aproximativ 2500 de pagini, cu aproape un milion de cuvinte. Volumele sunt prefațate prin ample prezentări elaborate de coordonatorii acestora și includ numeroase ilustrații fotografice.

5.2. Fără îndoială, în prima ediție a unei încercări de o asemenea amploare și cu atari ambiții, obiectivele propuse de inițiatorii proiectului, de coordonatorii volumelor și ai colectivelor de ramură, precum și de autorii înșiși, oricâte eforturi s-ar depune, nu pot fi atinse în integralitate. Pentru moment, important este ca să se fi stabilit o direcție și, cel puțin, cu privire la anumite ramuri, să se fi configurat un model de abordare care va putea fi, după caz, urmat și dezvoltat în viitor și să fi reușit, în majoritatea cazurilor, atingerea standardelor academice. Astfel, volumele deja elaborate pot constitui încă de pe acum un ghid valoros și o sursă de inspirație pentru cele care vor urma, ca și pentru viitoare alte ediții completate și aduse la zi ale EJR. Nu în ultimul rând, și poate înainte de toate, un veritabil „tratat” de cultură juridică generală.

6. Punct și de la capăt. Acum, când ne apropiem de finele demersului conceptual-editorial, se prefigurează deja primele concluzii care, chiar provizorii, în unele privințe sunt edificatoare. Enciclopedia Juridică Română reprezintă, deopotrivă, punctul culminant al unui proces de aproape un deceniu de căutări, preocupări și reașezări personale din partea inițiatorilor și autorilor săi, dar mai ales în privinţa ideilor, formulelor de prezentare și sistematizării temelor pe care le conține, și un moment de plecare prin reevaluarea proiectului și prefigurarea viitorului său. Primirea deosebit de favorabilă de care s-a bucurat primul volum, deopotrivă din partea specialiștilor, mediului academic și a publicului larg și, sperăm, care va fi împărtășită și manifestată și în privința celor două de față, ne certifică oportunitatea proiectului și calitatea rezultatelor sale. Este totodată cel mai puternic imbold pentru a-l continua, spre a-l definitiva. Desigur, suntem conștienți de neîndepliniri și de deficiențe pe care sperăm a le putea identifica cât mai complet și a le remedia urgent și cât mai deplin în edițiile următoare.

Și dincolo de orice, rămâne mesajul necesarei culturi juridice generale pe care EJR îl poartă drept misiune definitorie și pe care îl lasă spre împlinire Dreptului românesc și slujitorilor săi.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu
Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române