Limbajul, Teoria, Legea și Forul

Domnule Rector, doamnelor și domnilor profesori, distinși profesioniști ai dreptului,

Trebuie să dau dovadă de fair-play și să spun cinstit că nu am velități de teoretician al dreptului penal, nu am profesat pe domeniul acesta al științei juridice decât accidental și sporadic, deși acum, după ce am reluat o serie de lecturi care privesc viața și activitatea, cercetarea și opțiunile intelectuale ale lui Vespasian Pella, am o melancolică remușcare și resimt parcă acea tinerească convulsiune de a cuprinde totul, de a ști totul, de a nu rata nici un aspect al dreptului. Și încă, intrând în această aulă, mi-am amintit de magiștrii mei profesori de drept penal și de procedură penală, Zolineac, Loghin, Theodoru sau chiar de cei de civil, Andrei, Manoliu, Sanilevici, Radu ca și de inegalabilul Mihai Jacotă – statui ale conștiinței generațiilor noastre – și parcă uneori simt că undeva le-am trădat încrederea. Am procedat, în schimb, în conformitatea vocațională la care ei înșiși ne invitau mereu. Am ales.

Excelențele voastre, ne aflăm astăzi, iată, între zidurile primului Templu de cunoaștere universitară din țară și readucem în atenție o somitate a dreptului penal în principal și o remarcabilă figură diplomatică. Pacea vespasiană, am auzit și expresia „vespeliană”, are în vedere pacea impusă prin dreptul păcii, un drept coercitiv care obligă națiunile să opteze pentru ocolirea conflictului armat. Erau acele efervescente vremuri de constituire ale națiunilor Unite, se întrezărea visul universalității drepturilor omului, deschiderea entuziastă și generoasă către decenii pacifiste. Toate s-au dovedit vise dar cât de actual și de prezent este Pella în aceste zile. Și totuși, o spun cu respect, lumea nu a avut niciodată înțelepciunea de a urma calea păcii, însuși diplomatul român, militant pentru codificări internaționale sancționatorii pentru beligeranți,  a trăit convulsiile ideologice europene care pregăteau a doua conflagrație mondială.

Nu știu să existe sau nu am căutat eu unde s-ar afla vreun material postbelic, vreun interviu cu Vespasian Pella în ultimii ani ai vieții sale. Aș fi fost tare curios să aflu viziunea sa despre dreptul păcii după holocaust și părerea sa ultimă despre omul ca animal politic care se așează în contra învățămintelor istoriei. Și aceasta se repetă, se repetă fără ca experiența sau memoria să vindece omul de rătăciri. De ce oare?

De ceva vreme mă preocupă cu îngrijorare tematica semanticii juridice, limbajul nostru specific supus unei volitive disipări. Pentru a înțelege foarte bine afirmația care urmează, vreau să vă readuc în memorie, fără intenție flatantă directă, discursul de tip Toader, cu referire la domnul rector Tudorel Toader, prezent aici, care cred, a preluat modelul Octavian Loghin și nu numai.  Vorbeam cu cineva zilele acestea despre acest construct argumentativ strict științific și demonstrativ care nu se mai regăsește la generațiile care vin după noi. Se petrece ceva grav. Nu la nivelul indivizilor se întâmplă o devianță însă, ci la nivelul semanticii specifice științei pe care o slujim cu toții, știința dreptului.

Limbajul nostru a devenit experimental, cumva accentuat de vacuitate demonstrativă. Dreptul a devenit în exces teoretizat după metode nejuridice, quasi-științifice. Rezultatul se reflectă din nefericire în procesul de legiferare. Fără pretenții de interpretare exhaustivă a subiectului, ridic, astăzi și aici, în fața domniilor voastre, problema acestor anume politici judiciare, civile, penale care aduc în dezbaterea publică teorii și evaluări ale realului care nu converg propriu-zis cu realul dat. Am senzația uneori că sistema de legi este ea însăși experimentală, iar subiecții suntem cu toții, noi.

După experiența universitară a generației mele  am rămas cu amprenta generică intelectuală că dreptul și realitățile sociale se află într-un raport de reflectare ca în oglindă. Actualmente, raportul acesta reflexiv este răsturnat în favoarea teoriilor noi care îmbracă mai curând forma unor idei de tip sociologic, decât strico sensu juridic. Tendința este de a obliga realul să se conformeze teoriei și nu invers, și atunci ne găsim în situația de necrezut a separației sau divorțului dintre teorie și realitate. Sper că nu vom ajunge ca Diogene care umbla cu un cocoș jumulit și striga: „Iată omul lui Platon”, animalul biped fără pene.

Și mai grav mi se pare chiar că aceste noi teorii ale politicilor publice juridice stau la baza legiferării. Adică, urmând scopul politicii publice se construiește o lege pe un domeniu anume, apoi se aplică un management al politicilor publice și o analitică de acest tip pentru consecințele actului legislativ. Dacă nu se conformează rezultatul final cu targetul de pornire, schimbăm legea, mai grav, schimbăm înseși codurile. Mai mult chiar, legea a ajuns să fie în forma sa, analitică și nu sintetică. Poate ar trebui să amintim veacului acesta că cele 12 table din forul roman au ținut o întreagă civilizație în proximitatea și respectul legii pe durata a cîteva secole, fără a fi modificate în conținut cu vreo iotă. Ce s-a schimbat în lume între timp? Omul? Nu. Forma societară? Pe ici pe colo. Limbajul și semantica sa? Sigur. Or, nu spun neapărat o noutate când afirm că în forma și conținutul sintetic al limbajului specific stă puterea unei legi. Eu cred cu putere că politica publică este un sistem valoric existent la un moment dat și care se dorește a fi reflectat în legi. Vrem, de exemplu, o societate curată și lipsită pe cât posibil de corupție. Avem legislație berechet pentru asta, procurori și polițiști pregătiți și specializați, instrumentar de urmărire penală. Excesul se manifestă dacă din corupție se face un teritoriu specific de studiu, de implementare, de programe de inserție, management, analiză etc. Lupta anticorupție devenită strategie și aplicată ca un program de vaccinare, la fel de inutil probabil. Nu suntem la chestie, vorba lui Caragiale. Am lecturat, afirm cu titlul de paranteză, documentele oficiale ale Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2022-2025 și sper, chiar îmi doresc, să nu vă deranjeze prea tare afirmația mea: Colosal de mult balast terminologic în aceste înscrisuri. M-am plictisit, mărturisesc, să urmăresc scopul în acel amalgam terminologic fără conținut, deși m-am încordat nărăvaș asupra textului. Este prea mult, un exces care converge abia tangențial cu finalitatea unui astfel de proiect.

Privesc acum spre domniile voastre, doamnelor și domnilor, și am analizat de altfel listele de invitați și vorbitori și mă gândesc câți ar fi necesar, aș spune chiar obligatoriu pentru unii, să fiți acolo unde se legiferează, în zona puterii publice reale. Dacă am amintit până acum despre criza limbajului juridic și a legiferării, ar fi păcat să nu ating, fără să intru în detalii, cea mai dureroasă chestiune: criza umană, de personalitate a legiuitorului. Suntem ca țară în deficit de performanță personală a reprezentanților puterilor publice și ne va costa foarte scump acest aspect. Am trecut prin parlamentul țării și cunosc direct efectul de imagine și de performanță pe care îl produce această penurie. Să vrei să faci un lucru bun și așezat și să nu ai cu cine, este cumplit. Vă rog să mă credeți, din pricina acestui aspect am părăsit, în urmă cu câțiva ani zona puterii publice fără regrete.

Distinși și dragi invitați, stimate gazde și organizatori, sunt aici în calitatea pe care o îndeplinesc temporar și anume aceea  de Președinte al Uniunii Juriștilor din România și Președinte al Academiei de Științe Juridice. Nu vreau să părăsesc această tribună fără a adresa mulțumiri organizatorilor Universității din Iași, domnului rector Toader Tudorel, Facultății de Drept (școala mea de suflet), doamnei Decan Ioana Costea, Asociației Române de Științe Penale, domului Președinte Constantin Duvac și nu în ultimul rând, Grupului Editorial Universul Juridic, domnului președinte Nicolae Cîrstea, felicitându-i pentru anvergura și tematica propusă conferinței. Felicitări și succes pentru viitor oaspeților cunoscători ai științei dreptului indiferent de unde au venit. Vă mulțumesc tuturor!

Prof. univ. ar. av. Ioan Chelaru
Președinte al Academiei de Științe Juridice
Președinte UJR

* Alocuțiune prezentată cu ocazia Conferinţei Naţionale de Drept Penal „Vespasian Pella”, ediția I – Probleme actuale ale dreptului penal la nivel naţional şi internațional.