160 de ani de istorie sacră

Motto: Legislaţia umană nu dobândeşte caracter de lege decât în măsura în care se conformează dreptei raţiuni; de aici se vede că ea îşi are puterea de la legea veşnică. În măsura în care ea s-ar îndepărta de raţiune, ar trebui declarată nedreaptă, căci nu ar corespunde noţiunii de lege; ar fi mai degrabă o formă de violenţă. La fel și actul judecății. (Sfântul Toma de Aquino – Summa theologiae)

Ne găsim la ceas aniversar în fața celor care împreună formează corpul sacerdotal al dreptului, paznici și interpreți de ultim for ai dreptății. Nu folosesc termenul sacerdot în mod gratuit, ci în deplină cunoaștere și asumare. Toate țările civilizate își revendică sistemul judiciar din dreptul roman care s-a dovedit atât de intens și articulat încât a convenit fiecărei patrii cu modul ei propriu de organizare, s-a pliat fiecărei națiuni în diversitatea ei de alcătuire genetică.

Nu a fost publică legea de la bun început, ci era aidoma unui text revelat cu un conținut de taină, rostit în incantații recitative și asumat selectiv de înalții preoți ai templelor antice. Aceștia șopteau doar în urechea primilor regi ai Romei antice cuvântul dreptății care era apoi rostit ca judecată. A fost nevoie de furia publică a curiilor romane pentru ca legea să fie scrisă pe table și afișată în for. Dreptul a fost smuls așadar zeilor prima oară prin luptă. După această sfâșiere și desprindere a legii de templu, dreptul și-a deschis porțile către interpretare și dezbatere, a cunoscut creșterea și variațiunile pe care le asumăm astăzi drept teze (constante) ale dreptului universal sau particular-național. Așadar, pe această tulpină unică și sacră s-a dezvoltat o arborescență incredibilă de instituții și concepte juridice cu aportul genialității umane, al specificului națiunilor și al devenirii istorice a umanității. Din ceea ce a fost taină mistică, dreptul a devenit știință.

Dar, ubi diversitas, ibi lis, ca atare unde există diversitate, există litigii, și mereu se tinde spre așezare balanței în echilibru și se caută interpretarea justă a literei de lege. Dar cei care dau traducerea definitivă a aporiei interpretative a literei sunteți, dumneavoastră, onorați judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. În fața domniilor voastre se stinge ultima consoană a gâlcevei umane și căutați în șoapta sacerdotală a științei juridice care, odată rostită public va deveni orientativ-obligatorie pentru toată practica instanțelor din țară.

Sunteți atât de sus în ierarhia judecății, încât abia se mai întrevede sensul acțiunilor umane inițiale care au fost deduse judecății, dacă era un sens acolo sau dacă înșiși actorii procesului civil ori penal erau în căutarea acestuia. Singura certitudine aici, sus, pare a o avea dilema, aporia, conflictul abstract de interpretare sau de judecată pe care îl aveți în față. Justițiabililor pe care i-am asistat, le-am spus mereu că mai sus de judecată dumneavoastră, numai Dumnezeu se mai pronunță. De aici, mai departe, numai la cer mai aflăm o altă dreptate. Numai că acolo, ne așteaptă pe toți o judecată fără proces… Curtea Europeană a drepturilor Omului nu intră în ecuația sărbătorească a zilei de astăzi.

Astăzi suntem în casa dreptății și tradiției noastre. Și, ca o paranteză, aș vrea să transmit acestei adunări sărbătorești că suntem recunoscuți în lume, și criticați uneori ca sistem judiciar imperfect. De aceea ne-am expus unor monitorizări după criterii străine nouă și nu neapărat binevenite. Acum și aici, putem vedea asta drept laudă atinsă de iubirea de sine. Dar imperfecțiunea ridică adăpost toleranței și această trăsătură este salutară dacă se traduce exclusiv prin expresia lui Petre Țuțea: „bine este ca legea să nu ierte, dar judecătorul, da.”

Cercul simbolic deschis prin voința curiilor care au smuls cu violență cuvântul legii se reînchide prin actul judecății domniilor voastre, în fiecare caz și pentru fiecare speță. Tot ce s-a putut face până aici, într-o cauză dată, s-a făcut. Cu martori, cu experți, cu dovezi de tot felul, cu pledoarii, cu muncă și nesomn, cu judecăți neegale, cu timp și nădejde. Zeița Themis așează balanța. Ergo dicitur. Practicanții dreptului vor ști pe viitor cum se aplică legea în situațiile confuze sau vor ști cum să citească textele care par a se contrazice în practică.

Chiar obținut prin forță și violență de către vulg prin decizia desacralizantă a curiilor, dreptul nu a dobândit decât caracterul de a fi al tuturor în literă, fără a fi în schimb accesibil în hermeneutica sa subtilă decât unor aleși. Așezat în for spre popularizare, esența sa continuă să aparțină unei caste bine instruite, unor magiștri cărora nu le este străină natura umană, istoria devenirii instituționale și jocul instabil al limbajului științific ca atare. Poporul cuprins de furie și mânat de curiozitate a primit o lovitură, însă, ivită din propria vină: nu se mai poate apăra prin necunoașterea legii, chiar dacă îi este inaccesibil limbajul ei ca atare. Nemo censetur ignorare legem este un principiu valabil și astăzi și este răsplata justă pentru jaful asupra unui patrimoniu sacru.

Onorați membri ai Înaltei Curți, vă numărați printre cei aleși să pătrundă în spiritul etern al dreptului care, în aceste vremuri de himerice și dezarmante perturbări ideologice are nevoie să fie apărat chiar împotriva legii, uneori. Noi, ceilalți, profanii apărători angajați de o singură parte a conflictului admirăm destinul de excepție pe care vi l-a conturat soarta. Un destin greu și frumos totodată: acela de a avea ultima decizie întru strălucirea cuvântului dreptății.

În 1861, cînd nevoia Principatelor Unite de a avea jurisdicție unitară a condus la nașterea textului de înființare a acestui For Judiciar, Înaltă Curte de Casație și Justiție, se punea problema unui stabiliment științific și judecătoresc ce avea să funcționeze ca o prelungire a legislativului, prin interpretarea unică a legii, și ca un paznic al dreptății prin competența de a judeca magistrați și reprezentanți ai puterilor publice. Iată, sunt deja 160 de ani de istorie și scopul instituțional nu s-a schimbat decât în formulă specifică, dar cu nici o iotă în sens. Între timp, toate deciziile emise și-au împlinit menirea în practica judiciară a instanțelor subordonate.

Aidoma creatorilor acestei instanțe în urmă cu 160 de ani, Uniunea juriștilor din România și Academia de Științe Juridice pe care temporar le conduc rostesc prin vocea noastră: să dea Dumnezeu ca dreptatea să domnească în România!

La mulți ani Înaltei Curți de Casație și Justiție!

Domniilor voastre, onorați magistrați, vă urăm ani mulți de împliniri profesionale, multă sănătate și bucurii personale mari cât propria conștiință!

Vă mulțumesc!

Prof. dr. av. Ioan Chelaru
Președinte al Uniunii Juriștilor din România
Președinte al Academiei de Științe Juridice

* Alocuțiune prezentată cu ocazia evenimentului „Înalta Curte de Casație și Justiție – 160 de ani de colaborare între profesiile juridice”