Cum se filozofează cu ciocanul (sau despre reforma efectuată cu barda)

Gheorghe Piperea(I) Din când în când, unii pun mâna stângă pe ciocan și, sub pretextul progresului, se apucă să demoleze idoli, mituri, idei, valori și rațiuni. Când pun mâna dreaptă pe bardă, atunci ei o fac pentru a remodela prin cioplire chipul societății și asemănarea omului obișnuit, căci sunt convinși că nu „arată bine”, așa cum Dumnezeu le-a lăsat. Ideile, chiar și cele fundamentale, valorile perene, civilizatoare, credințele conservatoare, așezate de secole, le devin inutile și superflue mânuitorilor de ciocan și bardă. Mai nou, progresiștii de rit nou consider că lumea trebuie demolată, prin torpilarea pilonilor pe care se susține, pentru a fi construită „mai bine”. Ce rămâne după demolare este omul fără însușiri, gol pe dinăuntru, adică o aparența fără de esență, o stare în care simțurile subordonează rațiunea (sau chiar o evacuează din om). Iar omul chiar este supus acestui proces de golire pe dinăuntru – „noi, aici, vă golim pe dinăuntru și vă umplem cu noi înșine”, replica din romanul distopic 1984, de George Orwell, devine scenariul teatrului în care suntem azi obligați să jucăm cu toții, fie că e vorba de crize bancare, energetice, sanitare, teroriste sau militare. Corpul omului devine, astfel, mai „valoros” decât intelectul său și decât simțirea sa conștientă. Corpul, astfel, se reifică, putând fi monetizat, fie în ansamblul său, fie pe părți componente.

Profetic, Nietzsche spunea, acum mai bine de 130 de ani[1]: „azi nu mai cunoaștem mila față de noțiunea de «liber arbitru»: știm prea bine ce-i aceasta – tertipul teologic cel mai dubios din câte există (subl.n., Gh. P.), în scopul de a face ca omenirea să devină «responsabilă» în sensul ei, adică de a o face dependentă de sine…”.

Pentru progresism, liberul arbitru este un viciu, iar responsabilitatea – un concept depășit. După acest curent militant de acțiune, sentimentul teologic de vină/păcat este deplorabil.

Dacă regulile sunt elaborate de experții în mânuirea ciocanului, ele nu mai sunt perfectibile: ele sunt perfecte, de unde necesitatea supunerii. E sarcastic ca progresiștii să ceară supunere, în condițiile în care progresul se fundează pe știință și refuză ideologic orice urmă de credință și religie. Islam înseamnă literalmente supunere, iar evlavia are un sens similar. Aceste concepte sunt pur teologice.

Societatea contemporană nu mai este o democrație reprezentativă (și, cu atât mai puțin, o democrație directă), ci este o republică a experților, o democrație non-reprezentativă, un soi de totalitarism al elitelor auto-mandatate. Pentru a nu ridica semne de întrebare, societatea contemporană simulează alegerile politice, mimând schimbarea și, uneori, tragerea la răspundere politică, etică sau juridică a „aleșilor”. Este un simulacru de politică, unde sunt utilizați, pe post de peruși care au uitat zborul (întrucât au stat prea mult în colivie), un număr redus de „politicieni” inter-șanjabili și lipsiți de ideologie, și unde puținii cetățeni care mai ies la vot optează pentru cine (cred că) vor, dar din urnă iese cine trebuie, de asta având grijă serviciile secrete și overlorzii totalitarismului digital. Aparent, politica se schimbă, dar politicile publice sunt perene, nu se schimbă, fiind decise de statul profund al birocrației, care a deprins și prostul obicei de a externaliza sarcinile esențiale ale statului, pe bani publici, către experți și consultanți.

Cel mai grav tip de outsourcing al acestor sarcini esențiale este cel practicat în privința legilor și a jurisprudenței.

Legile și celelalte acte normative sunt arareori redactate de aleșii poporului sau de instituțiile publice care au acest obiect de activitate. Sarcina legiuitoare este delegată experților. Când legile sunt cerute de popor, totul devine luptă și controversă și subiect de diabolizare în mass-media. Când legile sunt impuse de entitățile posesoare de ciocan și bardă, nimic din arsenalul de blocaj legislativ nu li se opune.

Jurisprudența, atât ca linie directoare (cutumă judiciară), cât și ca interpretare oficială obligatorie sau ca îndrumare de practică unitară, se stabilește de experții pe care șefii administrativi ai instanțelor îi „consultă”. Puteți să vă edificați singuri verificând minutele de practică unitară emise periodic în ultimii 10 ani, cu ocazia reuniunilor celor 15 președinți de curți de apel – aproape de fiecare data sunt aprobate „recomandările” formatorilor INM, în ciuda unor firave opinii separate ale unor instanțe. O foarte mare problemă generată de acest sistem de outsourcing este deficitul de independență și de imparțialitate ale magistraților. În plus, aproape toate pozițiile de conducere administrativă și o mare parte dintre locurile din instanțele supreme sau europene sunt ocupate de magistrați cu diplome sau cu certificate de „bună purtare” emise de un nucleu de ONG-uri militante, ale căror filosofie și „artă” demolator-constructivă se face cu ciocanul de expert și cu barda de consultant. În fine, este foarte probabil că, în curând, această lume nu va mai avea nevoie de avocați, de magistrați și de alte profesii juridice, întrucât outsourcing-ul în favoarea experților și consultanților va face treptat trecerea la utilizarea pe scară largă a aplicațiilor și a algoritmilor, adică la digitalizarea completă a actului de justiție. Aplicația/algoritmul/mașina de învățat/mașina de judecat nu are nuanțe, nu are emoții, nu are atribute umane. Ciocanul judecătorului digital și barda avocatului – aplicație vor edicta supunerea. Din acel moment, vom fi făcut cunoștință cu realitatea acută a unei replici din serialul de ficțiune Star Trek: resistance is futile.

Problema majoră a republicii experților este că experții greșesc, iar greșelile lor au consecințe grave, care afectează mase mari de populație, uneori ireversibil.

Am de dat două exemple.

(i) Cele 4 coduri majore ale legislației României, care au fost adoptate în anul 2009, prin asumarea răspunderii guvernului în parlament (procedură constituțională care elimină dezbaterea parlamentară și, mai ales, consultarea publică), au fost redactate de comisii de foarte respectabili experți în drept, inclusiv cadre didactice universitare. Proiectele au fost finanțate, cel puțin parțial, de Banca Mondială. Au ieșit niște opere legislative „perfecte”, dar cu greșeli și omisiuni atât de grave încât au fost declarate neconstituționale sau contrare CEDO și TFUE. Cele mai afectate au fost Codul penal și Codul de procedură penală – au fost găsite zeci de reglementări contrare cu Constituția, iar acest proces de corectare din mers a perfectelor Coduri din 2009 continua și azi. Recenta decizie a CCR de declarare a neconstituționalității art.155 alin1 C.pen, referitoare la întreruperea prescripției răspunderii penale, a pus întreaga lume juridică pe jar, dar mai ales a inflamat opinia publică, determinând conflicte grave între instanțe, incitarea la nerespectarea deciziilor CCR (venită chiar de la vârful PÎCCJ…), modificarea Codului penal prin ordonanță de urgență (în condițiile în care, prin referendum, acest lucru a fost interzis, în 2019…). Și Codul civil și cel de procedură civilă au fost afectate de vicii de neconstituționalitate sau de contrarietatea cu CEDO ori cu Dreptul UE, dar mai grav este că aceste două coduri includ un experiment eșuat din start – acela al integrării dreptului comercial și a dreptului familiei în Codul civil, în condițiile în care reglementările europene și internaționale impun independența acestora, ca ramuri distincte de drept. În plus, aceste coduri, deși noi și, în multe privințe, inovatoare și deschizătoare de drumuri, ignoră băbește trendul contemporan al economiei comportamentale și al digitalizării, care se transformă, pe zi ce trece, într-o cupola sub care toată lumea este spionată, cauzând alterații fundamentale ale consimțământului la achiziție.

(ii) În perioada pandemiei, puterea legislativă a fost concesionată „experților” în-nu-se-știe-ce (că experți în sănătate nu erau…), anonimi și anodini, care au condus societatea prin hotărâri de guvern, prin ordonanțe militare, prin jurisprudență impusă de birocrație, prin „știri oficiale”, prin protocoale sanitare și prin experimente medicale sau psihologice derulate în masa asupra unei populații manipulate prin frică. Ironic, toate cele 23 de hotărâri de guvern care au prelungit starea de alertă (declarată inițial prin hotărâre de guvern, care a ocolit cenzura parlamentului) au fost declarate ilegale și anulate de justiție, doar că nimeni nu a avut îndrăzneala să ceară atragerea răspunderii „experților” pentru consecințe și prejudicii. Practic, din această perspectivă, țara a fost condusă, timp de doi ani, prin fărădelege și prin cutume administrative inatacabile, bazate pe opinia juridică a experților anonimi și anodini în-nu-se-știe-ce, care s-a transformat în necesitate – iată un tip contorsionat de expresie faptică a vechiului dicton latin opinio juris sivae necesittatis… Evident, nimeni și nimic nu a putut mișca experții din poziția decizională avută în pandemie, în ciuda cvasi-distrugerii economiei, a societății și a psihicului cetățeanului (mai ales, al copiilor). Evident, nicio răspundere nu a fost antrenată pentru cauzarea acestor prejudicii. Exact ca în vechea zicală românească: „las’ că merge și așa…”. Sau, pe stil mai nou, „de bine, de rău, o ducem bine”…

 Nu numai legea poate fi făurită cu ciocanul, ci și jurisprudența poate fi creată sau remodelată cu barda.

Am de dat alte două exemple.

(i) Ești bancă, instituție financiară ne-bancară sau colector de creanțe, ai avocați influenți, experți destoinici, manageri care nu pot pierde, influenceri care nu pot să se înșele, presă amicală, politicieni și funcționari publici supuși, și totuși pierzi toate procesele cu consumatorii, pe clauzele abuzive, ca un nătărău? nu-i bai, poți ruga banca centrală să roage INM să roage niște experți, avocați și profesori de drept, să facă niște seminarii la Sinaia cu judecătorii – lideri de opinie din instanțe și gata, în maxim 6 luni schimbi jurisprudența, făcând instanțele din țară să ignore toate precedentele judiciare în spețele respective, dar să respecte cu sfințenie precedentele judiciare astfel create de tine, cu barda expertului;

(ii) Te deranjează până în fibra ta ultimă că există o lege a dării în plată care permite consumatorilor să ceara echilibrarea contractelor de credite cu garanții imobiliare, reducerea poverii datoriilor și, in extremis, ștergerea datoriilor pe care nu le mai poți achita, lăsând creditorului casa proprie? Ești ofticat rău că unii judecători se grăbesc să aplice corect legea? Nimic mai simplu decât să scrii zeci de articole cu care să inunzi presa de specialitate și restul mass-media, precum și cărți și tratate de non-dare în plată, în colectiv cu judecători – șefi de instanțe și doctoranzi ai avocaților băncilor. După aceea, trei sferturi din judecătorii nației, de la judecătorii, de la tribunal și de la curtea de apel, vor face din această lege un afront la adresa persoanei lor și o vor invalida pe cale jurisprudențială, în ciuda faptului că onor CCR a declarant-o în repetate rânduri ca fiind, totuși, legitimă și în acord cu Constituția.

După afirmațiile exaltate ale lui Nietzsche de acum 130 de ani, dacă liberul arbitru, „tertipul teologic al societății conservatoare”, este eliminat, nu mai există nici responsabilitate, iar imunitatea de răspundere impune și perpetuitatea experților (tehnocrați sau de tip outsourcing), cu corelativul imposibilității de schimbare.

Aceasta este stabilitatea clamată de mânuitorii de ciocan și de bardă și noua lume a omului nou, pentru edificarea căreia trebuie să acceptăm demolarea lumii noastre, „învechite”, pentru a fi reconstruită „mai bine”.

Așa-zisa siguranța ne este livrată în schimbul libertății, care este înlocuită cu supunerea și stereotipul.

(II) După toate aparențele, săptămâna care a trecut s-a votat, în Consiliul Facultății de Drept din București, modificarea planului de învățământ pentru studiile de licență, care ar urma să intre în vigoare din anul 2023.

Spun „după toate aparențele” întrucât majoritatea cadrelor didactice – membri ai Consiliului, cu o solidă și îndelungată experiență de predare[2] au declarat nu numai că programa nu s-a votat procedural corect, nefiind întrunite condițiile de cvorum și prezență necesare conform Cartei Universitare, decizia fiind nulă din această perspectivă, dar că au și votat contra acestei noi programe, care este greșită, nocivă și contrară standardelor ARACIS. Cu toate acestea, decizia apare pe site-ul Facultății ca fiind adoptată, iar rețelele de socializare cuprind auto-felicitări ale reprezentanților studenților cu privire la faptul că au votat și că decizia este un „succes”. Este foarte probabil că decizia va fi contestată.

Aparent, această programă este întocmită de experți și a fost adoptată aproximativ la fel cum au fost adoptate cele 4 Coduri fundamentale, în anul 2009, adică prin asumarea răspunderii conducerii administrative a Facultății în fața Consiliului și fără dezbatere publică. Nici atunci, nici acum, nu s-a depus moțiune de cenzură, numai că deciziile administrative pot fi atacate în contencios administrativ, în timp ce codurile sunt inexpugnabile pe această cale.  

Decizia luată de Consiliul Facultății de Drept în data de 16 iunie a.c. este greșită din multiple perspective: (i) în plan formal și procedural; (ii) pe fond; (iii) din perspectiva ofertei de învățământ și a viitorului profesiei de jurist; (iv) din perspectiva societății contemporane, afectată de legalism și de viciile de concepție ale „republicii experților”.

Din punct de vedere formal și procedural, decizia este greșită întrucât:
– nu putea fi luată decât la inițiativa departamentelor din cadrul facultății (Drept privat, Drept public, Drept penal); inițiativa a aparținut conducerii administrative a facultății, care a impus un vot de formă și plin de vicii (inclusiv sub aspectul diferențelor semnificative între listele de materii obligatorii și opționale „votate” în cele 3 departamente), atât în cadrul Departamentelor de Drept privat, Drept public și Drept penal, cât și în Consiliu, vot dat în condițiile convocării intempestive, în plină sesiune, asupra unei ordini de zi incomplete (listele de discipline propuse nu au nici motivații, nici conținut pe fiecare disciplină sau „disciplină” în parte);
– decizia nu putea fi luată în condițiile în care mulți titulari de disciplină au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a propunerii, pe motiv că, în primul rând, în urmă cu un an, o propunere similară a fost respinsă și, în al doilea rând, propunerea nu este transparentă, nu este argumentată, nu este „acoperită” cu resurse umane etc.;
– propunerea relativă la „disciplinele” obligatorii încalcă standardele ARACIS;
– propunerea a avut o geometrie variabilă, în sensul că s-a schimbat de la o zi la alta, atât între ședințele celor trei departamente, cât și înainte și după ședința Consiliului Facultății; dovada impreciziei este dată, mai ales, de faptul că unele materii „scăpate” sau insuficient precizate încă mai suferă, chiar și azi, modificări;
– votul s-a dat în condițiile unei bizare distincții între „discipline fundamentale” și discipline obligatorii (??!); de exemplu, așa-zisa disciplină ”Garanțiile” a fost considerată… fundamentală, dar nu obligatorie, în condițiile în care legendara și esențiala disciplină Teoria generală a obligațiilor a fost desființată, prin segmentarea sa în cinci noi „discipline fundamentale” (??!); de precizat că aceste „discipline fundamentale”, data fiind decizia discreționară a conducerii administrative a Facultății, nu puteau fi tăiate de pe listă, deși… figurau pe listă…

Pe fond, decizia Consiliului este greșită, în primul rând, pentru că operează o incredibilă și inadmisibilă fărâmițare a unor discipline tradiționale, operațiune din care reies mai mult de 20 de discipline „noi”. De exemplu, Dreptul penal, partea generală, va avea … două părți generale. Iar Dreptul penal, partea specială, va avea chiar 4 părți speciale … La fel și procedura penală, care va avea 5 părți, ceea ce înseamnă, desigur, cel puțin cinci semestre de studiu… Dreptul administrativ va avea și el trei „sezoane”, iar Procedura civilă va avea 4 sezoane (Procedură civilă I-III, plus Drept execuțional) și un spin-off (Organizarea și etica profesiilor juridice). Dreptul civil se segmentează în nu mai puțin de 11 sezoane, devenind un adevărat Game of Thrones al Facultății de Drept din București. Vom avea, din 2023: Actul juridic civil I-II, Faptul civil, Dinamica obligațiilor, Drepturi reale, Persoane, Contracte speciale I-III, Succesiuni și Liberalități I-II. Interesant este că Dreptul civil va avea și două spin-off-uri (Dreptul familiei și Introducere în dreptul proprietății intelectuale) și chiar și un prequel (Introducere în dreptul civil) … Atrag atenția că aici nu sunt incluse cursurile opționale și nici cursurile de la master (profesional sau de cercetare). La un asemenea volum de activitate fie va fi nevoie de o creștere exponențială a bugetelor necesare salariilor cadrelor didactice suplimentare necesare, fie va fi „nevoie” de implementarea pe scară largă a aplicațiilor – profesor…  

În al doilea rând, noua programă antrenează o incredibilă confuzie terminologică. În locul unor concepte clare, cunoscute intuitiv de juriști și, deci, relativ ușor de explicat studenților, profesioniștilor dreptului și chiar opiniei publice, cum ar fi Teoria generală a obligațiilor, care este abandonată (în ciuda unei istorii de peste 150 de ani în care cărțile fundamentale de Drept civil sunt intitulate „Teoria generală a obligațiilor”), se introduc termeni aducători de confuzie (faptul civil…) sau indicatori numerici (actul juridic I-II, procedura penală I-V), inapți a defini conceptul și ramura de Drept căreia îi dau numele.

În al treilea rând, programa este total anacronică. Nicio intenție de reformă reală nu transpare din acest document, ci numai intenția autorilor de a lăbărța la infinit disciplinele obligatorii pentru examenele de acces în profesiile juridice, adică civilul, penalul și procedura civilă sau penală. Nimic care să încerce adaptarea procesului nostru de învățământ juridic la evoluțiile lumii de azi și, mai ales, la realitățile Dreptului Uniunii Europene, care pune din ce în ce mai des accentul pe legislația de protecție, ca răspuns contra abuzului de putere economică sau administrativă. Totul pentru extinderea cât mai vastă a competențelor autorilor codurilor din 2009, aceleași opera magna care au fost atât de frecvent și grav afectate de vicii de constituționalitate și de contrarietatea cu CEDO sau cu Dreptul UE încât presa de specialitate le-a denumit „codurile – șvaițer”. Nu este o programă pentru public, ci pentru sistemul de amiciții și complezențe din domeniu.

În al patrulea rând, programa pune un accent excesiv asupra procedurilor, adică a proceselor (civil, penal, fiscal, administrativ), în ciuda faptul că dreptul, în principiu, și mai ales dreptul comercial, este un organizator al păcii sociale, iar nu un motiv de conflict. Adresabilitatea acestui excesiv program de formare a justițiarilor este limitată, ceea ce face ca efortul de a lărgi prin fărâmițare cele 4 domenii „clasice” ale dreptului să fie disproporționat. Pe de altă parte, mesajul pentru public este greșit – la Facultatea de Drept nu pregătim soldați, ci organizatori ai păcii sociale. Lupta pentru Drept este pentru situațiile excepționale, dictatură și totalitarism, iar nu Pentru vremurile normale.

În altă ordine de idei, din perspectiva provocărilor societății contemporane, programa este total inadecvată și anacronică. Lumea de azi nu mai agreează legalismul, adică aplicarea talibanică a dreptului pozitiv (dreptul în vigoare pe un anumit teritoriu geografic), întrucât s-a putut observa că dreptul pozitiv poate fi compus din reglementări ilegitime, poate favoriza dublul standard (o lege/o interpretare a legii pentru privilegiați și o altă lege/interpretare a legii pentru oamenii de rând, mult mai severă și mai prolixă), poate andosa abuzul de putere economică sau administrativă ori practicile comerciale sau sanitare incorecte și, alături de alte legi ilegitime, poate semnifica cea mai mare nedreptate (summum jus, suma injusta). Lumea de azi nu mai poate considera corectă imunitatea de răspundere a elitelor auto-mandatate, care își fabrică suporți ai impunității prin lege, și nici imuabilitatea experților (tehnocrați sau desemnați prin outsourcing). Lumea de azi are nevoie de un suport în Drept și în Echitate în încercarea de a face față captivității, supra-îndatorării, obligațiilor fiscale fără acoperire și rezultat benefic societății etc.

În fine, din perspectiva ofertei de învățământ și a viitorului profesiilor juridice, Facultatea de Drept din București, prima facultate a țării, trebuie să fie lider în efortul constant și susținut de a proba că educația și actul de învățământ, nu sunt demersuri cronofage, bugetofage și inutile, și că profesia de jurist este meritorie și dezirabilă. Un procent de doar 18% dintre absolvenții de studii juridice își găsesc un loc de muncă sau o ocupație conformă cu această pregătire, ceea ce este atât rezultatul scăderii interesului elevilor și studenților pentru efortul de a se (auto)educa și de a face ceva important în viață, cât și rezultatul degradării continue a educației la nivel național. Având în vedere, pe de altă parte, demersurile tot mai insistente și iresponsabile de digitalizare a învățământului și a justiției, există riscul ca profesia de jurist să dispară. Singurul scut uman contra totalitarismului și a nedreptății este avocatul, juristul în general. Singurul scut supra-structural în fața riscului extincției profesiilor juridice este oferta de învățământ logică, adaptată vremii și cerințelor lumii de azi, flexibilă, generatoare de entuziasm al cercetării și al pregătirii de a trăi ca jurist într-o lume a regresului cognitiv, a libertății tranzacționate pe „siguranță” și a inegalității de șanse.

(III) În data de 6 iunie 2021 am trimis președintelui UNBR, decanului Baroului București și directorului INPPA mesajul de mai jos:

„În calitate de titular al cursului de drept comercial (anul III) și al cursurilor de protecția consumatorilor (anul IV, opțional) și de proceduri de insolvență (anul V, master dreptul afacerilor), am trimis Departamentului de Drept privat al Facultății de Drept din cadrul Universității din București mesajul de mai jos, conținând o propunere de reformă a sistemului de examinare în cadrul licenței. Același mesaj l-am trimis și colegilor de la 3 dintre celelalte 5 Facultăți de Drept din Hexagon.

Vă supun atenției propunerea de reformă a sistemului de examinare pentru admiterea în profesia de avocat și pentru definitivat, prin includerea (fie separat, fie integrat în disciplinele Drept civil și Drept procesual civil) de subiecte și spețe de Drept comercial. Precizez că, până în 2011 (cel puțin la cunoștința mea), dreptul comercial era disciplină de examinare la definitivatul în profesie.

„Cele de mai jos reprezintă o propunere de reformă a examenului de licență, menită a adapta din mers oferta noastră educațională la cerințele tot mai numeroase ale pieței muncii profesiilor juridice și a ridica nivelul de pregătire a studenților la unele materii care fac parte din curricula facultății noastre.

Propunerea vizează introducerea în conținutul examenelor de licență la drept civil și drept procesual civil a unor teme și subiecte care fac obiectul cursurilor de drept comercial, teme pe care facultatea noastră le derulează pe parcursul anului III (drept comercial – disciplină general, obligatorie), al anului IV (concurența comercială, insolvența, protecția consumatorilor – discipline opționale) și al anului V (dreptul afacerilor – master).

Justificarea practică a unei asemenea măsuri este evidentă, dar poate fi susținută cu aceste câteva argumente irefutabile:
– un volum foarte ridicat de activitate profesională juridică este dedicată dreptului comercial;
– activitatea practică dedicată unor instituții clasice ale dreptului civil – cum ar fi proprietatea simplilor particulari, contractele între simpli particulari, succesiunile, persoana juridică fără scop lucrativ, teoria generală a obligațiilor aplicabilă simplilor particulari (care, deci, nu relevă activitatea unei întreprinderi sau prezența în cadrul raportului juridic concret a unui profesionist) nu reprezintă decât o fracțiune redusă în raport de volumul de activitate juridică determinată de activitatea profesioniștilor, în special a comercianților;
– litigiile, de asemenea, reprezintă o mica parte din ceea ce înseamnă profesia juridică în raport de activitatea comercială, ponderea majoră fiind dată de consultanță, negociere, adaptarea contractelor și chiar evitarea proceselor, prin tehnici de prevenție sau de tratament alternativ al disputelor;
– activitatea juridică în domeniul penal este insignifiantă ca volum în raport de practica dreptului comercial.

Important de reliefat este, de asemenea, că dreptul comercial pătrunde în domenii teoretic distincte ale dreptului, cum ar fi fiscalitatea, contractele administrative, dreptul penal al afacerilor etc., creând domenii de frontieră a dreptului, care nu pot fi tratate, mai ales în practică, strict din perspectiva dreptului civil, a dreptului penal și a celor două proceduri, civilă sau penală.

Mai mult chiar, sunt domenii emergente ale dreptului, cum ar fi insolvența, protecția consumatorilor și concurența, care au un adevărat caracter integrator al unui număr mare de reglementări, cu sau fără tangență cu dreptul civil, procesual civil sau penal – sub acești determinați se creează un volum consistent de reguli specifice care, fie sunt împrumutate, fie modifică reguli obișnuite din dreptul administrativ și dreptul fiscal ori, după caz, implementează Dreptul Uniunii Europene în dreptul intern al României, ceea ce face cvasi-imposibil demersul de fixare în tiparul de tip alb-negru al dreptului civil în raport de dreptul penal, al dreptului privat în raport de dreptul public, al dreptului substanțial în raport de dreptul procesuale etc.

Cu toate acestea, studentul nu depune eforturi susținute în facultate pentru însușirea acestui tip de materie prezentă în curricula universitară. Mai mult chiar, examenele de acces sau de definitivat în profesie ignoră aproape în totalitate dreptul comercial. De aici consecința inadmisibilă pentru Facultatea de Drept din București, cea mai importantă din țară, că absolvenții noștri sunt nevoiți să învețe dreptul comercial în practică, pe sărite, improvizat, fără baze teoretice solide.

Trebuie să recunoaștem că stilul utilitarist în care societatea îi învață pe cei mai tineri membri ai săi să trăiască a creat „modelul” unui student care nu se preocupă decât de domeniul strict al materiei pe care trebuie să o știe (de cele mai multe ori, mecanic) pentru a trece niște examene, așa cum sunt licența sau examenele de acces și definitivat în profesie. Așa că studentul utilitarist (nu mă refer la elite, desigur) nu se va preocupa și nu va depune eforturi pentru aceste discipline, ceea ce îl predestinează deprinderii lăutărești a acestor materii. Din păcate, nici pregătirea profesională continuă nu reușește (mai precis, nu își propune) să depășească acest inconvenient.

Așadar, pentru ca interesul studentului pentru acest tip de drept (pe care, oricum, va trebui să îl deprindă, cumva, în practică) să fie resuscitat, singura soluție este (re)introducerea dreptului comercial la licență, ca disciplină obligatorie.

În final, fac două precizări:
– în condițiile unui Cod civil care este împănat cu referințe la profesionist și la întreprinderea sa, ale unei legislații penale din ce în ce mai legate de activitățile economice și ale unei proceduri civile din ce în ce mai specializate (în chestiuni cum ar fi insolvența, protecția consumatorilor, concurența sau societățile), nu este nici logic, nici principial justificat ca la examenul de licență să se nu verifice cunoștințele absolvenților referitoare la profesionist și întreprinderea sa, la persoanele juridice care au calitatea de profesionist/comerciant (cum ar fi societățile reglementate de Legea nr.31/1990), la insolvență, la grupurile de contracte, la contractele comerciale speciale sau nenumite, la titlurile comerciale de valoare și la instrumentele financiare sau la dinamica obligațiilor comerciale și la răspunderea civilă delictuală a comerciantului;
– la originea examenelor de licență (anii 1994-1996), dreptul comercial era disciplină obligatorie; la alegerea absolvenților, pot deveni discipline opționale de licență dreptul administrativ și fiscal, dreptul muncii și protecției sociale și/sau Dreptul Uniunii Europene (inclusiv partea privitoare la drepturile fundamentale)”.

Precizez că un mesaj similar a fost trimis, la acea epocă, și directorului INM.

În același an 2021, conducerea administrativă a Facultății de Drept din București lansat proiect de reformă a programei studiilor de licență și a cursurilor de masterat profesional sau de cercetare. Deși, împreună cu colegii de la disciplinele Drept comercial și Dreptul comerțului internațional/Drept internațional privat, am propus mai multe soluții de îmbunătățire/îmbogățire/adaptare la cotidian a programei studiilor de licență, acestea au fost aproape complet ignorate. Iată acum motivul acestei atitudini de ignorare: altceva, „mai bun”, era în pregătire.


[1] Amurgul idolilor sau Cum să filosofezi cu ciocanul.
[2] Precizez că nu fac parte din Consiliu, iar cele spuse în prezentul articol se bazează pe deciziile publicate pe site-ul Facultății.


Prof. dr. avocat Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIAȚII