Poduri de flori și punți de suflet
„Actions speak louder than words”
Obi-Wan Kenobi, Disney (2022)
Domnule Rector al Universității de Stat din Moldova,
Domnule Decan al Facultății de Drept,
Doamnelor și Domnilor colegi,
Sunt extrem de emoționat să fiu pentru prima dată la Chișinău în calitate academică. Chiar dacă sunt puțin obosit „datorită” programului extrem de ciudat al curselor aeriene directe dintre București și Chișinău, căldura primirii mi-a alungat oboseala și a înlocuit-o cu o veritabilă emoție a revederii. Colegul meu a transmis regretul Decanului nostru de a nu fi prezent. Când un ochi plânge, altul râde. Așa am avut eu șansa să vin aici.
Domnul Rector, Igor Șarov, ne-a vorbit despre poduri. Așa că o să-l evoc și eu pe domnul Decan Flavius Baias ca pe un constructor – un constructor de poduri, chiar dacă nu a absolvit Facultatea de Construcții. În definitiv, podurile de cuvinte se pod dovedi mai trainice decât podurile de piatră. Poate de aceea sensul cântecului din copilărie („Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa și l-a luat/Vom face altul pe râu în jos/Altul mai trainic și mai frumos”) se referă la poduri care nu sunt de piatră, ci de idei. Pe acestea, apa nu le poate lua. În anii ’90 erau la modă podurile de flori, dar și pe acestea „apa le-a luat” și le-a dus în Dunăre și apoi în Marea Neagră. Podurile de cultură pe care Decanul Baias le-a construit peste Prut nu au fost însă luate de apă…
Au fost deja evocate meritele Decanului Baias de către antevorbitori. Eu mă voi mărgini să punctez doar trei direcții în care acțiunea sa a reușit să construiască poduri trainice peste Prut.
1. Omul
Decanul Baias a avut ambiția (și a reușit) să ne facă să ne întâlnim ca indivizi, dincolo de barierele artificiale ale statelor-națiuni. Și să descoperim că suntem similari, că putem comunica și că împărtășim valori comune. În definitiv, această descoperire este cea care ne definește ca oameni. Numai cei care își doresc să-și ascundă „omenitatea” preferă să fie „agenți sub acoperire” sau să dezvolte tehnici de „maskirovka”.
Într-un studiu recent publicat[1], s-a remarcat faptul că la nivel de ADN, structura genetică a popoarelor din regiune este aceeași, nu se poate face distincție. Totuși, vedem zilnic faptul că statele se luptă între ele aici de mii de ani. Rezultă că este o chestiune mai degrabă de idei decât de biologie. Pentru că doar valorile pot diferi între oameni.
Oamenii sunt diferiți și totuși sunt egali ca ființe umane, ca persoane. Fiecare dintre noi este diferit, dar cu toții suntem egali în fața dreptului. De la această egalitate de statut personal începe să se construiască eșafodajul juridic. Cele două aspecte (diferit și egal) se îngemănează precum yin și yang și nu-l poți avea pe unul fără de celălalt.
Nu există un om prototipic, a fost măturat de Potopul primordial. Omul fără însușiri[2] nu există. Fiecare om are propriile sale trăsături, chiar dacă uneori le ține ascunse. Construcțiile naționaliste în care se decantează un tip uman care descrie întreaga națiune reprezintă un veritabil monstru demn de doctorul Frankenstein (alcătuit din bucăți de la oameni reali, dar lipsiți de viață).
2. Legea
Juristul Baias a avut o serie de funcții în domeniul juridic: a fost judecător, secretar de stat la MJ, membru de bază al comisiei de Cod civil și a celei de Cod de procedură civilă; este avocat, arbitru. Îl bănuiesc că nu este departe nici de notariat… Este, așadar, un jurist policalificat; un poli-jurist. În această calitate, a avut ocazia să facă legi, dar și să le interpreteze pe cele deja făcute. Întotdeauna a reușit să surprindă acele nuanțe care făceau legea utilă, iar nu doar o formă fără fond. În toate aceste funcții dumnealui a înțeles că legea trebuie să urmeze valorile și nu invers. Dar a mai înțeles și că legea nu este națională, ci trebuie să tindă la universalism.
Legea este făcută (de și) pentru oameni, nu invers[3]. Ea nu este un pat al lui Procust. Menirea sa nu este să restrângă, să limiteze comportamentul uman, ci să educe, să-i permită individului să se dezvolte conform propriilor sale abilități.
Legea este construită în jurul unor valori. La nivelul Uniunii Europene, ele sunt înscrise în Tratatul privind Uniunea Europeană, în articolul 2: demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, domnia legii, drepturile omului. Dar principala valoare este că putem fi uniți în diversitate. Departe de a fi o simplă lozincă, această frază trebuie văzută ca principiul fondator al Uniunii, ca esența sa prin care a se deosebește față de alte structuri politice. Acum mulți ani, pe când citeam „almanahe” am văzut o caricatură într-un Almanah România literară (cred): erau mai mulți oameni diferiți puți în linie și o rindea trecea pe deasupra lor. Unii rămâneau fără pălărie, alții fără freză, alții fără creștetul capului și unii fără întreg capul. Doar cel mai scund era neafectat pentru că rindeaua trecea razant pe deasupra capului său… Nu trebuie să fim trași la rindea pentru a fi la fel.
Țin minte că mi-au atras atenția câteva propoziții din discursul ținut la Bruxelles în 18 mai 2022 de doamna Președinte Maia Sandu: „Ne aflăm pe calea reformării justiției. (…) Moldova este hotărâtă să rămână parte a lumii libere. Noi facem parte din familia europeană. Valorile voastre sunt și valorile noastre.” Am regăsit acolo legătura dintre lege și valori pe care am evocat-o mai sus.
Dar am mai găsit o imagine la fel de puternică în lirica stănesciană. Știu că volumul Roșu vertical a fost criticat pentru că era prea angajat politic, dar eu cred că geniul poeziei este acela că poate fi citită în diferite contexte. În Cântarea României, Nichita spune: „Iată a venit ora mare,//ora în cinci colțuri, ora luceafăr,/răsărind chiar acum, pentru că a răsărit/de totdeauna//înconjurând maturitatea noastră, la fel cum/a înconjurat propriile ei secunde.” Nicăieri nu apare ideea de roșu din titlul volumului, ci doar de „cinci colțuri”. Eu cred că poate fi foarte bine privită ca o stea galbenă, o nouă stea ce urmează a răsări pe drapelul Uniunii Europene. O stea care să simbolizeze diversitatea și egalitatea în același timp. O stea care să se adauge Uniunii și să-i îmbogățească baza culturală.
3. Limba
Profesorul Baias își alege mereu cuvintele atunci când ține un curs. Întotdeauna am admirat construcțiile sale lexicale. Așa mi-am dat seama că limba este o componentă esențială a culturii.
Tot Nichita Stănescu spunea la un moment dat despre Limba română: „A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este aceasta limbă! (…)
Noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ și de piatră și încă o dată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.
De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea pentru mine, viața se trăiește.”
De aceea eu nu aș face trimitere la Ștefan cel Mare și Sfânt, ci mai degrabă la Dimitrie Cantemir. Am preferat să sar peste un Grigore Ureche (cam tezist), un Ion Neculce (cam bârfitor) sau un Nicolae Milescu Spătarul (prea îndrăgostit de exotismul oriental) pentru a alege un vizionar. Chiar dacă vremurile l-au exilat în nord, Cantemir a fost mereu cu privirea către Vest. El și-a dorit mereu integrarea culturii noastre în concertul european.
Sau, așa cum spunea Grigore Vieru în Pentru ea: „Pentru ea noi văruim pereții,/Pentru ea mai sunt răniți poeții,/Pentru ea cresc florile visării/Pentru limba țării.”
Ca rod al eforturilor Decanului Baias, am putut să discutăm în limba noastră despre cele două Coduri civile care, venind din tradiții juridice diferite, au ajuns în puncte similare. Ni se pare atât de natural încât nici nu ne dăm seama ce avantaj este să poți discuta în aceeași limbă despre legile pe care le analizezi într-un cadru comparatist. Aceste întâlniri trebuie să continue, pentru ca podurile de idei și valori construite de Decanul Baias să se transforme în poduri de beton armat pe care circulația peste Prut să fie mult mai facilă decât „podul aerian” al Tarom care este programat la orele cele mai nepotrivite…
[1] Mihai G. Netea, O istorie genetică (incompletă) a românilor, Humanitas, București, 2022
[2] Robert Musil, Omul fără însușiri, Humanitas, București, 2018
[3] Jean-Étienne-Marie Portalis, Discours préliminaire du premier projet de Code civil (1801): „Les lois ne sont pas de purs actes de puissance; ce sont des actes de sagesse, de justice et de raison. Le législateur exerce moins une autorité qu’un sacerdoce. Il ne doit point perdre de vue que les lois sont faites pour les hommes, et non les hommes pour les lois; qu’elles doivent être adaptées au caractère, aux habitudes, à la situation du peuple pour lequel elles sont faites”.
Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu
Facultatea de Drept, Universitatea din București
RIZOIU & POENARU LAW FIRM
* Discurs susținut la Chișinău, în data de 24 iunie 2022, cu ocazia conferirii titlului de doctor honoris causa al Universității de Stat din Moldova domnului profesor Flavius Baias