9,783 citiri

Pericolul antenelor GSM și remediile juridice posibile

poza 2Știrea că, recent, o instanță judecătorească din Reșița a admis cererea unei asociații de proprietari și a dispus demontarea unei antene GSM pentru că ar afecta sănătatea celor din jur, aduce în atenție o problemă gravă, dar relativ uitată, după ce în urmă cu câțiva ani părea a preocupa cu adevărat și societatea românească: cea a prezenței tot mai intense în viața noastră a câmpurilor electromagnetice, în frunte cu cele generate de antenele de telefonie mobilă, efectelor lor asupra sănătății și a mediului și remediilor juridice și de altă natură posibile.

Când în veacul al XIX-lea fizicianul englez J.C. Maxwell emitea ipoteza că „lumina constă în unde traversând același mediu, care este la originea fenomenelor electrice și magnetice” și dovedea că respectivele câmpuri electrice și magnetice călătoresc în spațiu sub formă de unde, cu viteza luminii, invizibile, care se caracterizează corelativ prin frecvență și lungime, nu bănuia, fără îndoială, amploarea și importanța lor ulterioare pentru societatea umană. Putând fi de natură mecanică, acustică sau electromagnetică, unda acoperă o mare varietate de ipostaze fizice. Câmpurile electromagnetice sunt fie de origine naturală, fie (cele mai numeroase) de sorginte umană, generate prin implantarea anumitor instalații (linii de înaltă tensiune, antene radio, antene de telefonie mobilă etc.), prin utilizarea anumitor obiecte (cuptoare cu microunde, plăci cu inducție, becuri electrice) ori de aparate echipate cu tehnologii de comunicare fără fir (GSM, DECT, WI-FI, Wimax, Bluetooth etc.). Totodată, grație unor instrumente tehnice adecvate a devenit posibil a măsura câmpurile electromagnetice astfel generate și la care suntem expuși în permanență sau ocazional, ceea ce a permis evaluarea impactului efectiv sau posibil sanitar sau asupra mediului, elaborarea unor praguri de admisibilitate și a anumitor măsuri de precauție, reglementate legal.

Rapoartele ultimelor studii de specialitate efectuate asupra omului sau animalelor arată apariția a numeroase tulburări biologice la individul expus la câmpurile electromagnetice precum:perturbări ale fluxurilor de ioni calciu in vitro; modificări ale ritmului cardiac (alternare de zi și noapte); perturbări fiziologice ale glandei pineale cu oprirea secreției de melatonină, hormon care guvernează sistemul imunitar; perturbări ale protecției imunitare; la nivelul sistemului nervos, efecte asupra neurotransmițătorilor (dopamina și serotonina); modificări genetice; riscuri de cancer și leucemie.

De mai bine de un deceniu, preocuparea publicului din diferite țări, inclusiv a celui din România, privind impactul sanitar și ecologic al undelor și câmpurilor electromagnetice nu a încetat să crească, pe măsura dezvoltării unei vaste rețele a tehnologiilor care le generează. Ea a fost preluată și de numeroase instituții internaționale, europene și naționale care au căutat să explice fenomenul, consecințele probabile și remediile posibile. Câmpurile electromagnetice sunt la originea unor reale tulburări ale sănătății umane, animale sau a plantelor, dar ale căror cauze directe și amploare rămân controversate. O lungă perioadă de timp, autoritățile publice și mai ales entitățile tehnice implicate au negat realitatea acestei vătămări invizibile, din ce în ce mai prezente în viața omului post-modern, dar sub presiunea progreselor științifice și acțiunii grupărilor ecologiste, implicațiile posibile, probabile și efective ale acestora, sunt treptat admise. Astfel, încă din 1996, într-un efort de cercetare interdisciplinară de mare anvergură, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat Proiectul internațional pentru studiul câmpurilor electromagnetice (International EMF Project), care vizează o evaluare atentă a tuturor cunoștințelor existente în materie și punerea în comun a resurselor disponibile în vederea obținerii unui rezultat eficient. În anul 2011, Centrul internațional de cercetări asupra cancerului al OMS a concluzionat: câmpurile electromagnetice ale telefoanelor mobile ar trebui să fie clasate ca posibil cancerigene pentru om (clasificarea 2 B). La rândul său, dar în alt plan, Parlamentul european, prin rezoluția din 2 aprilie 2009 privind preocupările referitoare la efectele pentru sănătate ale câmpurilor electromagnetice, constata că: „tehnologia aparatelor fără fir (telefonie mobilă, Wifi-Wimax, Bluetooth, telefonie la bază fixă DECT) este o sursă de câmp electromagnetic (CEM) care poate să aibă efecte nefaste asupra sănătății umane. De asemenea, rezoluția nr. 1815 din 27 mai 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei relativă la pericolul potențial al câmpurilor electromagnetice și efectul lor asupra mediului, consideră că „întreaga lume este astăzi expusă în diverse grade la câmpuri electromagnetice ale căror nivele vor continua să crească odată cu progresele tehnologiei”.

Ca expresie a acestui fenomen de naștere, afirmare și intensificare a preocupărilor în domeniu, reacția autorităților publice s-a exprimat, mai întâi, prin aprobarea de orientări generale vizând stabilirea de diferite măsuri destinate fie a limita expunerea la câmpurile electromagnetice, fie a consolida transparența și informarea publicului asupra acestui subiect. Pentru aceasta, au fost adoptate o serie de reglementări în materie de supraveghere și control al undelor emise în special de rețelele publice de transport al curentului electric, ori de măsurare a undelor electromagnetice generate de echipamentele utilizate în rețelele de comunicare electronică ori de instalațiile radioelectrice.

O problemă centrală o reprezintă fixarea valorilor limită de expunere a publicului la câmpurile electromagnetice. La nivelul țărilor membre ale UE această operațiune s-a bazat pe recomandarea 1999/519/CE a Consiliului UE relativă la expunerea publicului la câmpuri electromagnetice, dar respectivele praguri sunt deja contestate pentru faptul că se întemeiază exclusiv pe elemente tehnice și nu iau în calcul problematica sănătății publice și efectele fizicopatologice ale undelor electromagnetice. Nivelurile de expunere a publicului la câmpuri electromagnetice admise oficial variază de la un stat la altul; de pildă, în Franța sunt fixate la 41 V/M pentru frecvența de 900 MHz (GSM), 59 V/M pentru frecvența de 1800 MHz (DCS) și la 61 V/M pentru frecvența de 2100 MHz (UMTS ori 3G); pentru telefonia mobilă ele sunt mult mai scăzute în unele regiuni: Valencia (Spania) Toscana (Italia), Freibourg (Germania). În Rusia pragul maxim este fixat la 6 V/M, în Bruxelles la 3 V/M, în Argentina la 2 V/M, în timp ce un telefon mobil poate funcționa cu niveluri apropiate de m V/M!

Speculându-se incertitudinea științifică existentă în privința efectelor undelor electromagnetice asupra sănătății și a mediului, în ultima perioadă se manifestă un regres al avansului juridic dobândit, printr-o tendință de înlocuire a principiului precauției cu un succedaneu, obiectivul de „sobrietate” și de a promova principiile informării și participării publicului, care cunosc o mai mică opoziție în aplicarea lor. O atare înlăturare a unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului mediului și dreptului sănătății se explică, dar nu și se justifică, prin dorința de a nu suscita reacții epidermice față de un principiu al precauției considerat prea excesiv și anxiogen, dar cu consecința de a impune, în locul unui reper consacrat în drept, un simplu obiectiv, lipsit practic de orice consistență și semnificație juridică. Într-adevăr, sobrietatea înţeleasă ca o „căutare a unui echilibru care nu trebuie să împiedice avântul numericului, dar să garanteze fiecăruia dreptul de a trăi într-un mediu respectuos cu sănătatea”, urmărește, în mod evident, să concilieze două obiective divergente: pe de o parte, obținerea unei anumite moderări a expunerii persoanelor la undele electromagnetice, iar, pe de alta, favorizarea avântului tehnologic și numeric, asigurându-se acoperirea teritoriului cu semnal de telefonie mobilă!

Se dorește realizarea unei necesare puneri în balanță a celor două interese majore în prezență, întocmai precum cea realizată de CEDO cu ocazia unui litigiu, între interesul general (aici bunăstarea economică a țării) și interesul fiecăruia de a trăi într-un mediu respectuos cu sănătatea. Astfel, într-o cauză privind o persoană electrosensibilă, care se considera victimă a unor multiple violări ale Convenției europene prin faptul implantării în comuna sa de rezidență a unei antene de telefonie mobilă, Curtea de la Strasbourg a considerat cererea inadmisibilă, ca manifest nefondată pe art. 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private) pe motivul că „față de, în special, marja de apreciere întinsă de care se bucură statul în materie, precum și de interesul existent în societatea modernă pentru o rețea de telefonie mobilă integrală, nu se poate considera că există obligația de a lua măsuri mai ample pentru a proteja drepturile reclamantului, ca rezonabilă și adecvată” (hotărârea din 17 ianuarie 2006, din cauza K. Luginbuhl c/Elveția, cererea nr. 42756/02).

Așadar, pentru judecătorul european, autoritățile elvețiene au realizat, în speță, un just echilibru între respectivele interese aflate în concurență.

Obiectivul „sobrietății” este completat cu exigența amplificării transparenței și accesului publicului la datele privind expunerea la undele electromagnetice, prin obligații de informare și de concertare locale în materie de implantare și de exploatare a instalațiilor radioelectrice și sporirea sensibilizării publicului și utilizatorilor față de pericolele legate de unele folosințe ori comportamente.

O atare perspectivă a fost adoptată și consacrată, de exemplu, prin legea franceză nr. 2015-136 din 9 februarie 2015 relativă la expunerea la undele electromagnetice.

Una dintre instituțiile juridice utilizate pentru a preveni sau înlătura pericolul și/sau vătămările posibile ale câmpurilor (undelor) electromagnetice o reprezintă tulburările (inconvenientele) anormale de vecinătate, creație jurisprudențială în Franța și consacrată drept limită judiciară a dreptului de proprietate de actualul Cod civil român (art. 630). Nu este lipsit de interes faptul că teoria tulburărilor anormale de vecinătate ca fundament jurisprudențial al răspunderii civile a fost inițiată printr-o hotărâre a Casației franceze din 27 noiembrie 1844 (!?) care privea o poluare industrială și a reprezentat astfel prima percepere a mediului de către dreptul privat. Bazată pe ideea că viața în societate impune suportarea anumitor inconveniente normale de vecinătate (în sens larg), ea implică și faptul că există poluări ori vătămări admisibile până la un anumit prag, care variază în timp și spațiu. Dincolo de acest nivel se recunoaște dreptul la reparație pentru că inconvenientul/dauna devin astfel anormale.

Criticată mai ales pentru absența unor criterii ferme de caracterizare a anormalității, efectele inegalitare sau marea marjă de apreciere acordată judecătorului, instituția juridică cunoaște adaptări importante în ultima perioadă prin luarea în considerare a riscului, ceea ce îi adaugă o dimensiune prospectivă. În jurisprudența franceză s-a permis în acest mod o remarcabilă dezvoltare în contenciosul antenelor releu de telefonie mobilă, a unei poziții care tinde să se sprijine pe principiul precauției pentru a extinde teoria tulburărilor de vecinătate la riscurile incerte. Astfel, într-o serie de cauze relative la acest domeniu – amplasarea antenelor GSM – s-a statuat că nu certitudinea riscului justifică calificarea tulburării, ci imposibilitatea de a proba contrariul. Referitor la anormalitatea tulburării (inconvenientului) ea rezidă în ideea potrivit căreia concretizarea riscului sanitar ar aduce atingere persoanei riveranilor. În acest mod, noile dezvoltări jurisprudențiale se îndepărtează de condițiile clasice ale instituției, care presupuneau existența unei tulburări certe, a cărei anormalitate se măsoară în concret față de motivele sale. Pe acest fundament judecătorul a dispus demontarea instalațiilor și acordarea de daune-interese victimelor.

Referitor la abordările specifice domeniului, bazate mai ales pe aplicarea principiului precauției, jurisprudența în materie, într-o țară precum Franța, care ni se pare mai relevantă, cunoaște o oarecare tendință de a se dezvolta, chiar dacă soluțiile nu sunt întotdeauna cele mai adecvate domeniului și produc astfel efectele așteptate. În hotărârea din celebra cauză, Les hauts de Choiseil (2010), Consiliul de Stat (instanța supremă de contencios administrativ) a estimat că „la starea actuală a cunoștințelor științifice privind riscurile care pot rezulta pentru public din expunerea sa la câmpuri electromagnetice emise de antenele releu de telefonie mobilă”, primarul poate emite o autorizație fără a ține seama de principiul precauției. Dimpotrivă, trei ani mai târziu, prin decizia din 12 aprilie 2013, pronunțată în cauza Association coordination interregionale Stop THT, aceeași înaltă instanță a statuat că: „numeroase studii concordante au pus în evidență, în ciuda limitelor lor, o corelație statistică semnificativă între factorul de risc invocat de reclamant (risc crescut de survenire a leucemiei la copii prin expunerea rezidențială la câmpuri electromagnetice) și coincidența unei atari patologii superioară mediei.” S-a admis astfel că o atare ipoteză era suficient de plauzibilă, în actuala stare a cunoștințelor științifice pentru a justifica aplicarea principiului precauției, înainte de a lua în calcul faptul că măsurile adoptate nu erau insuficiente în mod manifest.

În alt plan, tot în jurisprudența franceză s-a considerat că respectivele câmpuri electromagnetice au un efect fiziologic asupra mediilor biologice, suficient pentru a presupune luarea lui în considerare (Consiliul de Stat, hotărârea din 12 noiembrie 2007).

Tribunalul de mare instanță din Tulle a condamnat, printr-o hotărâre din 28 octombrie 2008, o filială a societății de electricitate să verse agricultorilor 390.648 de euro pentru prejudiciul direct rezultat dintr-o linie de înaltă tensiune care ar fi provocat tulburări sanitare la animalele proprietatea acestora. Dar în apel și în recursul în casație sentința a fost desființată și cererea respinsă pe considerentul că legătura de cauzalitate nu era suficient de caracterizată.

Nu este pentru prima dată când o instanță din România soluționează o cauză de acest gen. În urmă cu un deceniu, o judecătorie din București admitea cererea de demontare a unor antene GSM pe motivul că prin efectele nocive ale acestora s-ar încălca principiul precauției și vătăma dreptul la viață, la sănătate al persoanelor. Numai că, în recurs, „convinși” de societatea pârâtă, reclamanții au renunțat la drept… Să sperăm că istoria nu se va repeta și, de această dată, se va crea o jurisprudență de referință.

Problema undelor și câmpurilor electromagnetice, tot mai prezente în viața noastră, cu efecte (nocive) mai mult sau mai puțin cunoscute, necesită o abordare responsabilă, deopotrivă în plan legislativ, judiciar și al atitudinii personale a fiecăruia.

Analiza situației din România, din perspectiva suficienței și adecvării reglementărilor legale existente, mijloacelor juridice de prevenire și combatere a poluării electromagnetice, a efectelor sale negative asupra sănătății și a mediului și a remediilor juridice posibile reprezintă o prioritate, pe care încercăm să o explicăm în cadrul unor articole viitoare.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, avocat