Succinte considerații privind constituționalizarea și mondializarea ”Statului de drept” – realitate ”conflictuală” a raportului dintre dreptul intern al statelor și dreptul internațional

Marin Voicu

Introducere

Mondializarea[1] este, în general, asociată cu emergența ”dreptului fără frontiere” sau a unui ”drept mondial”, care reduce suveranitatea Statelor, în diverse domenii de competența lor exclusivă[2].

Această evoluție poate fi percepută ca o amenințare la integritatea drepturilor naționale, a căror efectivitate reașează nu numai principiul suveranității, ci și primatul normelor constituționale.

Asociată celorlalte garanții – carta și declarațiile drepturilor fundamentale, independența și imparțialitatea curților și tribunalelor, multiplicarea recursurilor de orice natură în favoarea cetățenilor, încadrarea legislativă și constituțională a puterilor extraordinare rezervate executivului – JUSTIȚIA CONSTITUȚIONALĂ, constituie principala manifestare a expansiunii planetare a Statului de drept.

Chiar dacă, ansamblul comunității statelor lumii nu este în acord cu acest model, progresul Statului de drept este unul din fenomenele marcante ale sfârșitului sec. XX și începutul sec. XXI, care coincide cu mondializarea[3].

În acest context, se conturează o contradicție, aparent insolubilă, între:

– de o parte, progresul tangibil al Statului de drept, ca mod de expresie a democrației constituționale, odată cu universalizarea ideilor puternice, care alimentează discursul asupra statului de drept, veritabilă retorică care nu poate să omită suveranitatea statelor în raporturile lor cu comunitatea internațională și

– de altă parte, mondializarea, ai cărei vectori de expansiune, precum: dimensiunea globala a schimburilor, internaționalizarea normelor tehnice și științifice, utilizarea altor forme de reglare și de reglementare a litigiilor, crearea noilor circuite de rețele informatice, precaritatea populațiilor vulnerabile și agravarea inegalităților, reculul și stagnarea diverselor drepturi esențiale (dreptul la mediu, dreptul la muncă, dreptul social), ca și instaurarea unei Lex Mercatoria, fără frontiere, sunt frecvent interpretate ca semne vizibile ale diminuării capacității de acțiune a Statelor[4].

Așadar, se profilează o problematică foarte complexă și contradictorie care pune în opoziție expansiunea modelului Statului de drept în raport cu consecințele mondializării, departe de a fi o amenințare, mondializarea putând fi un catalizator, care favorizează expansiunea statului de drept.

Mondializarea Statului de drept, cu sancțiunile consecutive rezervate statelor deviante, este o realitate care poate fi măsurată, în numeroase cazuri aceste sancțiuni fiind de natură comercială și economică ori, chiar, politică[5].

1. Mondializarea Statului de drept răspunde la două tendințe puternice: cea a creșterii numerice a Statelor de drept și cea, mai complexă, a universalității principiului, ca o consecință logică.

1.1. Expansiunea unui model hegemonic

Lista statelor de drept ”autoproclamate” cuprinde pe acele State care, în constituțiile lor se definesc în această calitate, și care sunt veritabile democrații constituționale, iar altele practică un ”constituționalism aparent”, realitate care poate fi calificată ca fiind ”dreptul constituțional în tranziție democratică”[6].

Puternic contrastantă, democrația constituțională în Europa centrală și orientală rămâne încă un șantier, iar numeroase state din Europa occidentală (Franța, Italia, Olanda, Statele scandinave, Africa și America de Sud), nu au consacrat formal în Constituțiile scrise această calitate și principiu al ”Statului de drept”, deși este frecvent invocat în doctrină și mai puțin în discursul oficial.

Se poate, deci, clasifica/repartiza statele în trei grupe: (1) aderarea oficială la principiu, (2) normă fundamentală nonexplicită și (3) convergentă, prin analogie. Cercetarea laborioasă efectuată la Universitatea din Montreal, de prof. Jacques – Yvan Morin, asupra a 175 de texte constituționale, a relevat garanțiile constituționale ale Statului de drept, în special, independența și imparțialitatea judecătorilor, ca exigențe ale procesului echitabil, ”justițiabilitatea” drepturilor fundamentale, expresie a principiului ”Statului de drept” și condițiile de suspendare a drepturilor constituționale în starea de urgență, punând, totodată, în evidență ”clivajul fundamental”, precum și cele de tip ”anglo-americane”, în expresia unei reânnoirii constituționale, care marchează evoluția din ultimul deceniu, incontestabil mai importantă pentru propagarea și expansiunea planetară a Statului de drept”[7].

Chiar dacă, UE a renunțat (practic CJUE nu i-a permis ?!) să adere la CEDO, sistemul european este structurat în funcție de mecanismele (CJUE) sau de principiile garantate de Curtea de la Strasbourg și prin jurisprudența CEDO; realitatea Statului de drept a fost afirmată explicit în art. 6-Tratatul de la Maastricht (1992) și în art. 2-2 TUE, ca valoare și principiu al UE și al Statelor membre, dar și ca dimensiune supranațională, transnațională și internațională.

1.2. Universalizarea principiului și preeminența constituționalismului.

Dimensiunea ”militantă” a Statului de drept este incontestabilă, căci dinamica expansiunii sale depinde de numeroase mijloace, care răspund necesității unei evoluții juridice și instituționale.

Programele politice și instituționale sunt la originea preeminenței curților constituționale și a dreptului constituțional în explicitarea judiciară a drepturilor și libertăților, ca și în constituționalizarea mai multor ramuri ale dreptului, chiar și a dreptului privat[8].

În toate sistemele politice care afirmă constituționalismul și statul de drept, deciziile luate în ultimă instanță de judecătorul constituțional ridică aceleași dezbateri și polemici în statele în care, dezvoltarea justiției constituționale și rolul consecutiv a judecătorilor au luat o amploare fără precedent.

2. Reconfigurarea statului de drept.

”Proiectul democrației constituționale, realizat efectiv la sfârșitul sec. XX este compatibil cu mondializarea. Figura judecătorului și dezvoltarea dreptului jurisprudențial constituțional monopolizează atenția influenței crescânde a justiției constituționale, iar expansiunea sa continuă, constituie elemente care militează în favoarea modelului Statului de drept[9].

Confruntarea ”ultimă” dintre normele constituționale și normele internaționale, dintre dreptul statului și alte forme de reglementare sau de producere a normelor, rămâne foarte aleatorie, starea ”litigioasă” a raportului dintre dreptul UE și dreptul intern al statelor membre, fiind edificatoare (!).

Totuși, mondializarea influențează asupra conținutului drepturilor naționale prin ramurile particulare, precum dreptul muncii, al mediului, social, al concurentei, normele și practicile internaționale subminând considerabil specificul dreptului național.

 În loc de concluzie:

1. Mondializarea depinde în practică de existența comunității Statelor de drept.

2. Uniunea Europeană este o construcție orientată către Statul de drept, cu presiuni consecutive în materie de corectitudine politică și juridică pentru membrii recalcitranți.

3. Definiția și criteriile ”Statului de drept” date de Regulamentul (UE) 2020/2092 nu satisfac exigențele formulate de Comisia de la Veneția și de jurisprudența constituțională.

4. Respectarea legii, esență a Statului de drept, nu acoperă parametrii actuali ai acestui principiu/valoare fundamentală, căci în accepțiunea sa democratică (”stat de drept, democratic”-art, 1 alin. 3 Constituția României), trebuie să fie îndeplinite anumite criterii, chiar dacă primatul legii române prioritar.

5. Conceptul și dimensiunile ”Statului de drept„ evocă o contradicție de mare interes științific și practic, rostirea sa cu ușurință și aproape stereotip, îndeosebi în mediile politice, fiind o tară gravă a democrației constituționale.


[1] A se vedea, David Makle ”Mondializarea și Statului de drept, 2000, în ”Cahiérs de droit”, pg. 237-288, comunicare la Colocviul cu aceeași temă desfășurat la Universitatea Quebec, Canada, sept. 2000.
[2] P.Massias: ”Drept constituțional al Statelor Europei de est”, în ”Drept fundamental”, Paris, PUF, 1999, pp. 7-13.
[3] [3] David Makle ”Mondializarea și Statului de drept, 2000, în ”Cahiers de droit”, pp. 237-288
[4] J. Chevallier, ”L’Etat de droit”, ed. Montchrestien, Paris, 1994, p. 58.
[5] David Makle ”Mondializarea și Statului de drept, 2000, în ”Cahiers de droit”, p. 238.
[6] P. Massias, ibid., p. 9.
[7] J.Y. Morin, ”L’Etat de droit: emergence d’un principe du droit international”, dans ~Recueil des cours de l’Academice de droit international de la Haye”, 1995, pg. 126 si urm.
[8] C.Atias, “La civilization du droit constitutionnel”, (1991), “Revue français de droit constitutionnel”, 435, 436 (these de la constitutionalisation du droit civil).
[9] J. Chevallier, ibid. nota 60,8.


Prof. univ. dr. Marin Voicu
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO